miercuri, 6 iulie 2016

The Flash(season 2)

Am așteptat să se termine sezonul ca să îl pot vedea cap-coadă. Nu cred că voi putea face asta și pentru sezonul trei, mai ales având în vedere cum s-a terminat ăsta, nu mai am răbdare până apare următorul episod!
Vor fi anumite spoilere din sezonul 1!
Evenimentele sunt reluate la șase luni după ce s-a întâmplat în sezonul 1, adică după ce Flash și gașca erau să distrugă tot orașul prin singularitatea pe care o creează. Din fericire, orașul e salvat, dar nu totul are un final fericit pentru niciuna dintre părți. Apoi, Barry și restul descoperă că ceea ce aproape a distrus orașul a creat mai multe porți spre o nouă lume, Earth 2, cum o numesc ei. Iar de acolo cineva trimite metahumans să îl omoare pe Flash, acel cineva fiind Zoom. 
Nu știam exact la ce să mă aștept de la sezonul doi, mai ales la cât de mult mi-a plăcut primul, dar trebuie să spun că și acesta a fost destul de bun. Mi-a plăcut mai ales faptul că se concentrează pe lumi paralele și pe diferențele dintre persoanele din cele două. Bine, sezonul nu este doar despre asta, dar Zoom fiind de pe Earth 2 vedem și o parte din ceea ce se află acolo. Mi-ar fi plăcut poate să văd puțin mai mult din diferențele dintre cele două lumi, dar s-au întâmplat destul de multe pe parcursul a 23 de episoade, deci pot înțelege de ce lucrurile au stat așa.
Singurul lucru care m-a deranjat un pic a fost faptul că pentru o anumită poveste a trebuit să văd un episod din Arrow pentru a ști cum se termină. Nu prea sunt fan eu al cross-over-elor dintre cele două seriale în general, chiar nu vreau să văd Arrow, iar din ce am văzut în Flash chiar nu-mi place de personajul principal din acel serial. 
Dar să revin la acest sezon. Poate că nu mi-a plăcut la fel de mult ca primul, dar e destul de aproape. Se întâmplă multe lucruri, cum ziceam, și ajungem să aflăm mai multe despre anumite personaje, un exemplu fiind Iris și mama ei, dar și despre un frate de care nu știau nici ea nici tatăl ei, Wally West. Știu că de fapt nu asta e povestea originală a personajului, dar nu m-a deranjat prea tare, mai ales că mi-a plăcut mult de Wally în serial și abia aștept să văd ce se va întâmpla cu el mai departe.
Un alt personaj care mi-a plăcut a fost Jesse, fiica lui Harrison Wells de pe Earth 2. Bine a fost un pic ciudat să revăd personajul lui Wells, și cred că varianta din primul sezon mi-a plăcut mai mult, chiar dacă nu era de fapt Wells ci Thawn. Cel din primul sezon mai avea un anume haz, pe când celălalt era doar cam nemernic. Dar devine un pic mai simpatic pe parcurs.
Dintre celelalte personaje, singurul pentru care mi-am mai schimbat un pic părerea e Iris. Aici mi-a plăcut un pic mai mult decât în primul sezon, pentru că face într-adevăr niște lucruri mișto și povestea cu ea și Barry aproape că nu mai există până spre finalul sezonului. Tot nu îi văd împreună, dar cine știe, poate că mă vor convinge până la urmă. Mi-a plăcut mai mult de Patty ca și iubită a lui Barry, dar ce poți să faci?
Iar ultimul episod... nu am cuvinte. Nu m-am așteptat niciodată la un asemenea final și chiar sunt curioasă să văd cum vor arăta lucrurile în sezonul trei. Și mai e așa mult până la toamnă...
Ca și concluzie, îmi place încotro se îndreaptă serialul ăsta, recomand. 

2 comentarii:

  1. Nu am auzit de acest serial..pare drăguţ!
    Eu acum urmăresc Quantico, adică am terminat sezonul 1 si aştept să înceapă sezonul 2 pe 25 septembrie :( până atunci doar cărţi şi învăţat :)) că vine bacul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut primele doua episoade cred, dar nu mi-a placut chiar atat de tare. Probabil ca il voi reincepe vara asta. Arrow mi-a placut o perioada, deci nu e prea departe.

    RăspundețiȘtergere