luni, 4 iulie 2016

"Zona Zero" de Lavinia Călina

Mă bucur că asta e o carte de sine stătătoare, pentru că eu pe altă carte cu zombi nu mai pun mâna. Asta e prima pe care am citit-o pe subiectul ăsta și mi-a confirmat motivul pentru care le-am evitat atâta timp.
Pe scurt, în urma unui război biologic, un virus a transformat majoritatea populației lumii în paraziți, așa cum sunt numiți zombi în această carte. Au mai rămas foarte puțini supraviețuitori, unii aleg să trăiască de pe o zi pe alta singuri, alții în ceva baze, și mai există și Zona Zero.
Asta ar fi pe scurt, nu vă zic ce e Zona Zero, pentru că dezvăluirea se întâmplă după jumătatea romanului. La momentul în care scriu recenzia asta încă nu sunt sigură ce scor să îi dau pe Goodreads, am sentimente contradictorii. Au fost lucruri care mi-au plăcut, întorsături de situație la care nu m-am așteptat, dar și aspecte unde povestea a scârțâit.
Să începem cu lucrurile bune. Povestea în sine stă destul de bine în picioare, pot crede că omenirea a fost atât de proastă încât să creeze un virus care să distrugă tot, cred că se poate supraviețui dacă ești puternic, ca unele din personajele din acest roman și e scrisă într-un stil alert care te face să vrei să citești în continuare, să afli ce se petrece. Mie cel mai mult mi-a plăcut misterul din jurul Zonei Zero și faptul că autoarea dezvăluie suficient pe parcurs cât cititorul să fie mulțumit, dar nu spune totul imediat, ci te lasă să îți pui întrebări și să încerci să ghicești despre ce e vorba de fapt. A mai fost interesant de urmărit și jocul dintre Elena și Sorin, dar până la un anumit punct.
Și acum să trecem la lucrurile care mi s-au părut că au scârțâit. Primul este un aspect la care eu de obicei nu sunt atentă, anume timpurile verbelor. Nu am mai învățat gramatică din clasa a opta și nu mă prea uit la aspectul ăsta, dar aici nu am putut să îl ignor. Sunt amestecate cel puțin trei timpuri verbale și pare absolut aleator. Și nu ar fi așa mare lucru, dar au fost momente când a trebuit să citesc paragrafe de două ori pentru a înțelege ce anume se întâmplă în prezent și care evenimente s-au petrecut deja, iar personajele doar își amintesc de ele. A fost destul de enervant.
Să vorbim de personaje. Elena, atât cât mi-ar fi plăcut în anumite momente ale cărții, la final e doar personajul ăla care a pierdut pe cineva drag și a devenit rece și rea. Și înțeleg că vrea să se răzbune omorând cât mai mulți paraziți, dar nu pot spune că mi-a plăcut prea mult de ea, mai ales că mi-a amintit de multe ori de Diane din Ultimul avanpost. Sorin e tipul egoist care vrea totul pentru el, Vlad e o cârpă care poate fi manipulat de oricine(deși o să recunosc că ceva ce a făcut la final care l-a mai ridicat un pic în ochii mei, dar nu destul), iar Vanessa e pur și simplu insuportabilă. De când i-am citit numele mi-am zis că nu o să îmi placă și așa a și fost. Iar Sorin face la un moment dat o chestie care pentru mine nu are niciun sens și nici nu am văzut vreo explicație pentru decizia lui. Celelalte personaje nu mi-au atras atenția cu mai nimic, deci mă limitez la cele menționate mai sus.
Înțeleg ce a vrut autoarea să facă aici, toată ideea cu ce ar face lumea pentru supraviețuire, iar unele lucruri sunt arătate foarte bine, dar sunt și momente în care ce fac unele personaje a părut un pic cam... mult.
Momentan, singura serie a autoarei pe care sunt hotărâtă să o continui până la final e Ultimul avanpost, sper ca volumul trei să apară cândva curând.

Un comentariu:

  1. O carte românească ce pare atât de frumoasă! Am tot auzit de autoare!

    RăspundețiȘtergere