luni, 3 octombrie 2016

September favorites

În luna care a trecut am adunat mai multe lucruri decât m-aș fi așteptat... și mi-am dat seama că am obsesii pentru diverse lucruri...

Încerc din greu să mă dezvăț de genți, mai ales atunci când merg la muncă, pentru că eu car o grămadă de lucruri după mine, plus mâncare, pentru că mama gătește, iar umărul stâng începuse să mă doară destul de rău. Și evident asta nu e de bine. Da, mai aveam vreo două ghiozdane, dar în anumite momente, mai ales având în vedere ce carte citeam, erau cam mici. Ăsta e un pic de tot mai mare, plus că are fermoar, ceea ce îmi ușurează mult viața. Are și trei buzunare pe exterior, unul e în spate, iar mie îmi place mult asta, că nu pot să arunc totul într-un mare buzunar, trebuie să fie totuși orgnizat ce car după mine.



Am găsit două melodii ale trupei ABBA pe care nu le știam și care mi-au plăcut atât de mult încât trebuie să le menționez pe amândouă aici.
  

Pentru că a venit toamna, au revenit și o parte din serialele pe care le așteptam, iar unul dintre ele e Lucifer! Am văzut doar primul episod, dar trebuie să menționez serialul pentru că îmi place foarte mult și presimt că și sezonul ăsta îmi va plăcea. 


De obicei nu adaug cărți în postarea asta, pentru că vorbesc destul despre asta pe blog, dar din când în când mai apare câte una pe care țin să o menționez cât de des pot. E vorba despre Regatul sufletelor pierdute de Ana-Maria Negrilă, primul volum din seria Stelarium. Nu am crezut că îmi va plăcea atât de mult, dar cred că pot spune că e una din cele mai bune cărți pe care le-am citit anul ăsta, e posibil chiar să ajungă în top cinci. 
Serios, citiți cartea asta, chair dacă nu sunteți neapărat fani SF, pentru că merită!





Nu știu exact cum să numesc asta, cred că tablou, oricum l-am luat din Jumbo pentru că mi s-a părut citatul care e cel mai potrivit pentru mine în prezent. Momentan mă lupt cu tot felul de frici și alte lucruri, și m-am tot uitat la acest video pe youtube, care mi s-a părut foarte încurajator de altfel, chit că ea are cu totul alte probleme decât mine, și cum tot îmi place să colecționez citate, am zis de ce nu? Oricum, autosugestia nu strică, și cum l-am pus în locul ceasului mă tot uit într-acolo. 
Și chiar îmi place ce scrie pe el, și cred că mi se potrivește perfect.




Ultimul lucru e luat tot din Jumbo, iar eu o folosesc pe post de cutiuță pentru medicamente, cum eu nu le scot din folie, mă simt mai bine dacă scrie pe spate ce sunt. Asta se leagă cu ce ziceam mai sus, că îmi place ca ce car după mine să fie organizat, și are Turnul Eiffel ca imagine, nu am putut rezista.

Și asta ar fi tot, mă așteptam să iasă o postare mai lungă de atât, dar mai bine așa.

Un comentariu:

  1. Hihii, am și eu tabloul ăla. E tare drăguț! Dacă ar fi după mine, mi-aș lua toate chestiile din Jumbo. :)) Iubesc magazinul ăsta și, deși sunt conștientă că de unele lucruri n-ai neapărat nevoie, sunt atât de drăguțeee și cred că îți schimbă în totalitate camera dacă ți le cumperi.

    Mă uitasem și eu la Lucifer (cam jumătate din primul sezon) și mi-a plăcut, îmi place mult personajul în sine, e super amuzant și enervant în același timp. :)) Însă, chiar nu știu de ce nu l-am continuat. Cu siguranță o să-l reiau, dar momentan mă uit la Married with children. :D

    Zile relaxante îți doresc!

    RăspundețiȘtergere