luni, 21 noiembrie 2016

Gaudeamus 2016

Am avut la un moment dat certitudinea că anul ăsta nu voi ajunge la Gaudeamus, mai ales din pricină de fonduri, dar din fericire până la urmă am reușit să ajung. Și am cheltuit mai mulți bani decât am plănuit să o fac, dar e ok, cred că ce am luat în plus a meritat. Urmează și un book haul, dar am zis că mai întâi trebuie să îmi împărtășesc opiniile despre eveniment în sine.
În primul rând, a fost atât de aglomerat! Cumva mereu reușesc să uit cât de aglomerat este la Gaudeamus sâmbăta, dar și la Bookfest se aplică aceeași regulă. Mi se pare mai obositoare aglomerația în sine decât statul în picioare ore întregi. 
Dar trecând peste asta, să vorbim despre lansările la care am reușit să ajung. Prima a fost cea în care Adina Speteanu și-a lansat noua carte, care se numește Irina. Alături de ea la lansare a vorbit Monica Ramirez. Am întârziat un pic la această lansare, dar tot am reținut că povestea din acest roman e foarte diferită de seria fantasy, și că urmărește relații de familie. Sper că nu am reținut greșit, dar oricum abia aștept să o citesc!
După aceea m-am dus la standul Crux, ca să iau cărțile pe care le voiam înainte de a se aglomera la lansările celor șase noi cărți, după care mi-am amintit că am mai vrut să ajung și la o altă lansare. E vorba de trei nuvele publicate de Millenium Books, dintre care pe mine mă interesat două, anume cele ale lui Mihai Alexandru Dincă și Emil Duhnea. Nu am prins decât o parte mică din lansare, dar oricum sunt curioasă să văd cum mi se vor părea aceste două nuvele. 
Apoi au urmat lansările editurii Crux Publishing, care au avut o surpriză la care eu nu m-am așteptat atunci când s-a zis că va fi și un cosplayer. Pentru că arăta așa:
Recunosc că prima dată când am dat cu ochii de această mireasă zombi, reacția mea a fost să mă dau vreo câțiva pași înapoi. Abia după ce m-am uitat mai bine mi-am dat seama cum stau lucrurile și totul a fost ok. Good job! Mireasa era acolo pentru lansarea cărții Rodicăi Bretin, Ecouri din tenebre, pe care eu nu voi pune vreodată mâna, că-s mai slabă de înger de felul meu, mai ales la capitolul elemente paranormale. 
Nu mai știu exact ordinea, dar cred că prima a fost lansată cartea lui Șerban Andrei Mazilu, Jocul necromanților, volumul doi din trilogie(?), primul fiind Anotimpul pumnalelor. Autorul a scris volumul la cererea publicului.  Sunt tare curioasă să văd ce va urma pentru personaje și în ce direcție o va lua povestea.
Mai departe chiar nu mai țin minte ordinea, dar s-a vorbit despre Conan Barbarul, la care sper să ajung și eu curând. Nu am citit niciodată despre personaj, dar am auzit numai de bine în ultimul timp, iar nuvelele nici nu sunt lungi.
Printre volumele lansate, două care m-au interesat foarte mult au fost Ascensiunea Stelară de Ana-Maria Negrilă și Față în față de Ciprian Mitoceanu. Pot spune că mai ales cea din urmă, pentru că e ultima din trilogie și am ceva emoții legate de modul în care se va termina totul. Nu că nu aș vrea să citesc cât de repede și cartea Anei-Maria Negrilă, cred că primul volum se va număra printre cărțile mele favorite pe anul ăsta. Dacă aș putea citit enșpe cărți deodată ar fi așa de bine... Atât de multe cărți și atât de puțin timp...
A, și aveau și semne de carte:
Iar ultima lansare la care am fost a fost pentru patru cărți: Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez; Zodiac de Anamaria Ionescu; Moartea vine la premieră de Lucia Verona și Patimile doamenei ministru de Bogdan Hrib. Nu știu ce aș putea adăuga aici, în afară de faptul că ar trebui să mă învăț minte și să îmi mai iau notițe sau să filmez, că tind să uit ce se spune exact. Mai țin minte totuşi că toate cărțile au spioni.
Am ajuns acasă cu o mare durere de picioare și destul de obosită. Adică, cam așa:
Se vede că am un job de birou, nu? Dar a meritat! Poate la un moment dat mă voi obișnui atât de mult cu aglomerația și mulțimile, încât nu mă vor mai deranja. Poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu