joi, 8 decembrie 2016

Calea șobolanului

Am tot povestit pe aici despre atelierele de creat povești fantastice organizate de editua Crux Publishing. Am ratat vreo două, dar am fost prezentă la primul, din care a apărut un început de poveste mai bizară, să zic așa. Iar eu neavând ce face la momentul respectiv, m-am gândit să încerc să o scriu, cu început și final. Asta se întâmpla prin august anul trecut, și tot de atunci zace printr-un folder pe laptop. Și... nu știu, de la un timp tot mă gândesc că aș vrea să o pun undeva, și cum și așa am o chestie cu a strânge totul într-un singur loc, m-am gândit să o pun aici. N-am pretenții de scriitoare, dar mai cochetez din când în când cu asta.
-------------------------------------------------------------------
Într-o vară oarecare, într-un orășel din centrul meleagului, ceva extraordinar avea să înceapă. Nimeni nu ar fi bănuit că tocmai acolo se vor petrece lucurile și nici nu și-ar fi putut închipui cine vor fi protagoniștii. Dar avea să se povestească ani la rândul despre ei și faptele lor.
În vara cu pricina, în respectivul orășel, un cetățean posomorât bântuia străzile din centru. Era posomorât deoarece abia ce se mutase în noul lui apartament, pentru care se chinuise ani de-a rândul să strângă bani, dar avusese ghinionul ca acesta să fie bântuit. Iar fantoma nu era deloc prietenoasă, așa cum ar fi fost ideal. Sigur, nu se povestise niciodată despre o fantomă prietenoasă în acel orășel, dar Eladie Urziceanu sperase oricum. Nu îi plăcea să pună lucrurile negative în față, dar trebuia să admită că nu putea locui în acel apartament cât timp fantoma era încă acolo. Încercase și descoperise cât de repede îi putea face năluca de petrecanie. Nici măcar nu era necesar să o întărâte. Așa erau fantomele, din păcate pentru el. Așa că se plimba posomorât pe străzi, fără vreo țintă anume.
Apoi însă un magazin i-a atras atenția. Nici el nu ar fi știut să spună de ce tocmai acel magazin i-a inspirat curiozitatea, dar se decisese de câțiva ani să își asculte intuiția, atunci când îl lovea, pentru că nu îl lăsase niciodată la greu. Cine știe, poate că l-ar fi ajutat să găsească o soluție pentru a scăpa de fantomă. Era vorba despre o parfumerie. El care nu se dăduse niciodată în vânt după parfum se trezise pironit în fața unei parfumerii. Ciudat.
Cum stătea el așa pe gânduri, fuse luat prin surprindere de către o voce.

-         Intrați, intrați, și veți pleca de aici cu parfumul perfect pentru dumneavoastră!
I-au trebuit câteva momente până să găsească sursa vocii. S-a uitat în dreapta, în stânga, dar nu a văzut nimic. Abia când a privit în jos a observat cine îi vorbise. Era un sconcs, îmbrăcat la patru ace, care încerca să îl convingă să intre în magazin. Așa ceva mai rar vedeai.
-         Știți, nu port parfum, a spus sincer.
-         Nu reprezintă asta o problemă, mereu există o primă dată. Intrați, intrați.
Sconcsul își dorea foarte mult ca el să intre în prăvălie și să cumpere ceva. Dacă reușea să își depășească cota de vânzări avea multe avantaje. Și știa el cum să convingă chiar și mai reticenți clienți să cumpere ceva de la el. Nu degeaba afacerea lui era în creștere.
Dar acum Eladie Urziceau chiar nu mai voia să intre, nu-și dorea decât o soluție la problema fantomei. Și habar nu avea unde să întrebe despre asta. Era complet pierdut. Tot gândindu-se la asta, s-a trezit povestindu-i necazurile lui vânzătorului.
-         Știți, tocmai am reușit să îmi cumpăr un apartament, dar este bântuit, și nu reușesc să găsesc o soluție. Și eram atât de încântat atunci când am încheiat afacerea...
În apropiere, nebăgat în seamă de către cei doi, se afla o persoană care auzise conversația fără să vrea. Când a auzit cuvântul „fantomă”, mai că nu i s-au ciulit urechile. Poate că ar fi putut el să fie de vreun ajutor. Doar nu degeaba se apucase de citit cartea „Cum să scapi de fantome în cinci pași”, nu? Și chiar îi trebuia o slujbă. Orice. De când fusese concediat de la compania de deratizare era foarte atent la orice ofertă de muncă. Oricum nu îi plăcuse niciodată să lucreze acolo, săracii șobolani, ce făcuseră ca să merite să fie uciși într-un asemenea hal? Nu se putuse niciodată să se convingă să îi omoare și ascunsese asta cât de bine putuse. Dar, inevitabil, fusese descoperit și concediat. De atunci era șomer și căuta orice ocazie pentru a câștiga niște bani.
S-a apropiat încet de cei doi, și a spus pe un ton ce se voia nonșalant:
-         Am auzit eu bine? Doriți să scăpați de o fantomă?
Eladie Urziceanu și-a întorsc ochii spre noul venit.
-         Da, exact, a răspuns.
Celălalt a zâmbit foarte sigur pe el.
-         În cazul ăsta, sunteți norocos. Numele meu este Badea Banu, expert în exterminarea fantomelor. La dispoziția dumneavoastră.
-         Încântat, eu sunt Eladie Urziceanu.
Între timp, sconcsul abia își putea ține cumpătul. Nu putea să piardă un client, nu își putea permite un asemenea lucru. Pentru a se calma, a deșurubat capătul micului baston pe care îl avea mereu cu el, a inspirat mirosul de două ori, după care l-a înșurubat la loc. Așa era mult mai bine. Acum era timpul să își recupereze clientul.
-         Și ce mod mai bun de a sărbători momentul în care veți fi liber de fantomă decât un parfum?
-         Voi lua în considerare oferta, a spus repede Eladie. Chiar știți cum să scăpați de fantome? L-a întrebat apoi pe Badea Banu.
-         Bineînțeles, bineînțeles.
Se simțea chiar norocos că se hotărâse să citească acea carte.
-         Cum anume trebuie procedat? S-a interesat Eladie.
-         Este mult mai simplu decât vă închipuiți. Tot ce ne trebuie ese iasomia, fantomele sunt foarte sensibile la parfumul lor.
-         Mult succes cu asta, s-a băgat sconcsul în discuție. Nu mai există de mult iasomie, a fost distrusă cu ani în urmă. Cel puțin cea care v-ar trebui vouă. Vând parfum de iasomie de mult timp și nu a avut niciun efect asupra fantomelor.
Atunci, brusc, Eladie Urziceanu avu parte de o viziune. Îl vedea pe Badea Banu într-o cu totul altă lumină, într-un alt loc, într-un loc unde se zărea iasomia mult dorită. Iar acesta avea pielea iritată, cel mai probabil chiar de la iasomia respectivă. Deci cheia pentru a găsi iasomia corectă, era nevoie de acest Badea. El era cheia, Eladie era convins de asta.
Nu își putuse explica niciodată foarte bine viziunile, dar întotdeauna se dovedeau a fi adevărate, mereu se îndepliniseră.
-         Ba mai există tipul acela de iasomie undeva. Nu trebuie decât să o găsim, să o transformăm în parfum și gata cu fantomele!
Eladie Urziceanu era foarte încântat de descoperirea lui. Avea să scape până la urmă de fantome. Între timp, sconcsul, pe numele lui Sir Hyperion Blacksmith, și-a văzut aici șansa de a deveni faimos și bogat. Dacă reușea să pună mâna măcar pe o mică parte din acel parfum... avea să devine foarte bogat. Oamenii aveau să plătească scump pentru o asemenea esență. Și știa și cum să fie inclus în grupul lor.
-         Toate bune și frumoase, domnilor, dar spuneți-mi: știți să extrageți substanța dintr-o floare pentru a o transforma în parfum?
Cei doi l-au privit pe Sir uimiți. La asta nu se gândiseră. Niciunul din ei nu știa cum se proceda. Aveau nevoie de el, altfel nu aveau șanse să ducă totul al bun sfârșit.
-         Asta nu știm, a recunoscut Eladie. Ați fi atât de drăguț încât să ne ajutați?
-         Dar bineînțeles, a spus hotărât Sir.
În sinea lui se felicita, reușise să îi păcălească pentru a îl include în grup. Acum nu trebuia decât să le fure iasomia de sub nas și avea să fie bogat. Nu credea că asta s-ar fi dovedit a fi prea greu, nun păreau foarte deștepți cei doi.
-         Acum că am stabilit detaliile, ce-ar fi să începem? A propus Badea Banu.
-         De acord, a consimțit Eladie Urziceanu. Dar unde anume vom găsi iasomia? De unde începem căutările?
-         Doar nu vrei într-adevăr să cauți la întâmplare, nu? A zis Sir. Trebuie să cercetăm problema înainte de a ne apuca să căutăm ca bezmeticii.
Ăștia nu sunt în stare de nimic, și-a spus sconcsul în gând. Va trebui să dovedească că are o răbdare de fier. Doar nu degeaba îi mergea afacerea atât de bine, nu? Avea să iasă în câștig până la urmă.
-         Deci de unde începem? A întrebat Badea.
*
După multe discuții și câteva neînțelegeri, cei trei au căzut de acord că au nevoie de părerea cuiva care chiar cunoaște iasomia, altfel ar fi riscat să se învârtă încolo și-ncoace fără vreun rezultat. După câteva cercetări prin biblioteca orașului, au găsit exact persoana pe care o căutau: cercetătoul O. Mida, specializat în iasomie. E drept că a durat câteva zile până să reușească să dea de el, dar imediat ce au găsit informațiile necesare s-au și îndreptat într-acolo.
Așa cum au descoperit, domnul O. Mida locuia într-un apartament nu foarte special, asta dacă nu luăm în considerare secile de cărți și de caiete ce erau prezente în fiecare încăpere a apartamentului său de două camere de la marginea orașului. Când le-a deschis ușa, cei trei au dat pentru un bărbat de vârstă mijlocie, cun un început de chelie și păru grizonat, care îi privea ușor plictisit.
-         Bună ziua, a început Badea Banu introducerile. Dumneavoastră sunteți domnul O. Mida?
-         Chiar eu, a răspuns acesta cu o voce răgușită, de parcă vorbitul nu era ceva ce făcea prea des. Ce doriți?
-         Noi căutăm un anume tip de iasomie, foarte rară, pentru a scăpa de o fantomă.
Cercetătorul și-a îngustat ochii și s-a încruntat, privindu-i cu o expresie ce ar fi vrut să spună că așa ceva nu mai auzise niciodată până atunci și că nu înțelegea de ce tocmai acum se treziseră ei să caute acea iasomie. A oftat.
-         Nu vă pot ajuta, din păcate. Dacă acel tip de iasomie mai există într-adevăr, eu nu știu unde anume s-ar putea afla. De altfel, nici nu cred că mai există, vă pierdeți timpul.
-         O, dar există, cu siguranță. Viuziunile mele nu mă înșală niciodată, a spus Eladie foarte vesel și foarte sigur pe el.
Asta nu l-a impresionat cu nimic pe O. Mida, doar l-a convins și mai mult că cei trei nu aveau nimic mai bun de făcut. Le-a mai repetat o dată că își pierd timpul, după care le-a trântit ușa în nas. Dacă ei aveau timp să se ocupe de asemenea aberații, el avea lucruri mai bune și mai importante de făcut.
-         Ei bine, asta nu ne-a prea fost de ajutor, a spus Badea Banu.
-         Să nu disperăm, a zis Eladie. Sigur există un alt mod de a afla unde putem găsi iasomia.
Tot optimismul lui Eladie Urziceanu îl enerva puțin pe Sir, dar se abținea din greu de la comentarii. Vrând sau nevrând, trebuia să fie aproape de acești doi zăpăciți dacă voia să pună mâna pe iasomia aceea valoroasă. Avea să merite, și-o repeta într-una.
În ciuda optimismului incurabil al lui Eladie, peste trei ore cei trei se aflau într-o mică cafenea, de pe o străduță laterală, pustie la ora aceea. Căutaseră prin arihivele bibliotecii, dar nu au găsit nimic care să le dea măcar cel mai mic indiciu legat de locația iasomiei. Nici de existența ei nu mai erau așa siguri, cu excepția lui Eladie Urziceanu.
În cele din urmă, Sir își pierduse răbdare. Oricât de mult s-ar fi străduit, cei doi erau pur și simplu mult prea enervanți, și nepricepuți pe deasupra. Nu își mai dădea seama de ce le crezuse povestea de la început. Dar nici nu avea de gând să renunțe complet, dacă iasomia chiar exista, atunci el trebuia să pună neapărat mâna pe ea.
Dar cel mai deprimat dintre toți era de departe Badea Banu. Tot entuziasmul lui de la început se dusese pe apa sâmbetei. Oare de ce crezuse că ar putea fi în stare să ducă la îndeplinire o asemena misiune? Nu era nici pe departe potrivit pentru așa ceva.
-         Ne trebuie o nouă strategie, a spus Eladie.
-         Da, cum ar fi să găsim pe cineva care chiar știe ceva despre fantome, a propus Sir, fără să își ascundă sentimentele despre Badea Banu.
-         Cred că deja avem persoana potrivită, a spus Urziceanu, privindu-l pe Badea.
Era convins că el era persoana de care aveau nevoia pentru a rezolva problema cu fantomele. Doar avusese viziunea, și micul lui dar nu îl înșelase niciodată.
-         Nu știu ce vezi tu le el, dar nu e nici pe departe potrivit, a insistat Sir.
-         Poate că ar trebui într-adevăr să găsim un expert în domeniu, a spus Badea cu jumătate de gură.
-         Nu ne trebuie un expert, a insistat Eladie. Tu ești persoana potrivită, sunt sigur de asta.
S-au mai contrazis vreo jumătate de oră, după care au decis că asta nu va duce nicăieri. S-au înțeles să se reîntâlnească următoarea zi în același loc pentru a vedea încotro aveau s-o apuce. Trebuiau neapărat să găsească o soluție, o cale prin care să să găsească ceea ce căutau.
În timp ce se îndrepta agale spre locuința lui, care de altel nu era nimic deosebit, nici măcar nu merită descrisă, atât de jalnică este, Badea se tot gândea la problema cu fantomele. Și la cât de convins era Eladie că el chiar putea rezolva misterul iasomiei. Chiar voia ca asta să fie adevărat. Nu pentru că i-ar fi adus lui vreun fel de glorie, ci pur și simplu pentru că își dorea să poată fi de ajutor. Întotdeauna își dorise să ajute lumea, într-un fel sau altul. Iar acum avea ocazia să facă exact asta. Nu trebuia să își piardă speranța. Nu o fi fost el cel mai deștept locuitor al acestui oraș, dar va găsi el o soluție.
Și, cum se plimba el așa, avu brusc parte de ceva ce nu mai experimentase până atunci. O viziune. Una scurtă, din care nu reținuse decât două imagini, dar văzuse totuși ceva. Cele două lucruri pe care le văzuse erau o fabrică veche, cel mai probabil abandonată, și un zid pe care se afla iasomie.
Câteva momente a rămas ca trăsnit, dar când și-a revenit și-a dat seama că trebuia să el spună despre asta cât mai curând lui Eladie și lui Sir, nu putea aștepta până mâine. S-a îndreptat grăbit spre parfumeria sconcsului și, din fericire, l-a găsit încă acolo, aranjând sticluțe în vitrină.
-         Ce mai dorești? L-a luat Hyperion repede, imediat ce l-a văzut.
-         Cred că știu unde putem găsi iasomia, a spus Badea, emoționat.
-         Nu zău? Și de ce ești atât de convins?
-         Nu pot să îți explic, dar e într-o fabrică părăsită.
-         Mai multe detalii nu îmi poți da?
-         Din păcate, nu. Atât am văzut.
Hyperion nu a priceput ce tot spunea el acolo, dat a decis că nu merită să își omoare mintea cu așa ceva. În cel mai rău caz, avea să fie un drum ce nu ducea nicăieri. Ce se putea întâmpla dacă făcea câteva săpături?
-         Ok, voi vedea ce pot afla despre fabrici abandonate în acest oraș și vă voi spune mâine tot ce voi descoperi.
Cu asta, l-a trimit acasă, chiar nu mai avea chef de el.
*
Așa cum stabiliseră, ziua următoare se aflau toți trei în cafenea, iar Sir le povestea ceea ce reușise să descopere. Nu fusese chiar ușor, dar era posibil să fi găsit exact informațiile de care aveau nevoie.
-         În orașul ăsta nu sunt multe fabrici abandonate, vreo trei. Cea care ne interesează pe noi este o fostă fabrică de brănză, care se pare că a fost construită în locul sediului unui ziar, sau ceva de genul ăsta. Cred că aceasta e cea potrivită deoarece am descoperit că toți cei care au lucrat acolo, în scurtul timp în care a funcționat, s-au plâns de evenimente paranormale.
-         Fantome! A exclamat Eladie.
-         Așa ziceam și eu, a confirmat Sir.
-         Deci acolo trebuie să mergem, a spus Badea. Ce mai așteptăm?
Sir l-a privit ca pe cel mai mare idiot. Numai unul ca el ar fi putut propune una ca asta.
-         Fără un plan? Vrei să ne mănânce fantomele de vii? S-a răstit la Badea.
*
În fine, după alte câteva ore de discuții mai mult sau mai puțin în cotradictoriu, au ajuns la concluzia că cel ami bine ar fi să ia cumva fantomele prin surprindere. Sau, și mai bine, să se miște în liniște și repede, astfel încât să nu fie descoperiți. Dacă totuși urmau să fie văzuți, ceea ce era foarte probabil să se întâmple, atunci Eladie și Badea urmau să distragă atenția fantomelor, în timp ce Sir urma să adune cât de multă iasomie va putea. Conveniseră să facă așa deoarece Sir fiind cel mai mic dintre ei avea cele mai multe șanse să scape din calea fantomelor. La drept vorbind, nu era Sir prea încântat de idee, dar avea să fie cel care va lua iasomia, deci nu se putea plânge prea tare. O dată ce va fi pus mâna pe iasomie, avea să o șteargă din fabrică fără să se uite înapoi. Nu îi păsa absolut deloc legat de ce aveau să pățească ceilalți.
Toate acestea fiind puse la punct, după ce s-a întunecat au pornit-o într-acolo. Era mai sigur să meargă acolo noaptea, erau cumva păziți de întuneric. Când s-au apropiat destul de mult de farbică, s-au oprit, iar Eladie Urziceanu a nalizat zona cu atenție pentru a se asigura că nu era nicio fantomă prin zonă. Nefiind nimic acolo, s-au îndreptat în cât mai multă liniște spre o intrare laterală în fabrică, una care fusese oricum foarte rar folosită și în puținul timp cât fabrica funcționase.
Era mai mare decât se așteptaseră să fie. Probabil că pe vremuri produceau destul de multă brânză acolo. Mergeau încet, pe lângă pereți, iar curând au ajuns undeva prin centrul clădirii. Conform planului clădirii, pe care Sir Hyperion îl găsise, de aici trebuiau să o ia tot înainte pentru a ajunge în curtea interioară. Ceea ce li se părea însă tuturor ciudat era faptul că încă nu le apăruse nicio fantomă în cale. Având în vedere câte accidente se presupunea că se petrecuseră acolo, totul era foaret liniștit. Mult prea liniștit chiar.
Brusc, au început să se audă tot felul de sunete stranii. Bocănituri, lovituri, iar în locul acela pustiu ecoul făcea ca totul să aibă o conotație și mai înfiorătoare. La nici un minut după ce aceste sunete au început, s-au trezit înconjurați de fantome.
-         Cine sunteți și ce căutați aici?
-         Dacă vreți să scăpați întregi, dispăreți în secunda asta!
Erau cel puâin douăzeci de fantome în jurul lor care strigau astfel de avertismente. Fiind atâtea voci la un loc nu a durat mult până ca cei trei să nu mai înțeleagă exact ce li se spunea. Dar oricum nu conta deoarece trebuia să pună pe iasomie. Conform planului dinainte stabilit, sir Hyperion a reușit să se strecoare printre ele și să se facă nevăzut în timp ce Eladie și Badea au fugit în direcții opuse. Fantomele s-au împărțit și ele și au început să îi urmărească, folosindu-se în același timp de obiectele din jur pentru a le îngreuna avansarea intrușilor.
În timp ce Eladie și Badea se străduiau din greu să rămână în picioare și se rugau pentru viețile lor, Sir a reușit cu chiu cu vai să ajungă în curtea interioară. Nu i-a fost ușor nici lui să ajungă acolo pentru că trebuia să fie de două ori mai atent. Dacă era văzut fie și de o singură fantomă, atunci sigur șansele lui de a reuși să pună mâna pe iasomie se reduceau la zero. Totuși, folosindu-se de întunericul in jur și înaintând cu foarte mare grijă a reușit să ajungă în curtea interioară. Iar lângă unul dintre ziduri a văzut mult căutata iasomie. S-a asigurat că era singur, apoi s-a îndreptat cu pași grăbiți spre respectivul zid. Nu știuse la ce să se aștepte, dar acolo era foarte puțină iasomie. O putea lua pe toată într-o singură mână fără niciun fel de problema. A cules-o cât de repede a putut, a băgat-o cu grijă în rucsacul pe care îl avea în spate și tocmai se întorsese când s-a trezit în față cu o fantomă.
-         Hoțule!
Știa că trebuia să se miște repede dacă voia să scape de acolo. A luat-o la fugă cât de repede îi permiteau picioarele, dar nu era suficient de rapid pe cât și-ar fi dorit. Cum necum, mai împiedicându-se, mai trebuind să se ferească de fantoma care îl fugărea, a reușit să găsească ieșirea din fabrică, iar imediat ce asta s-a întâmplat a fugit mâncând pământul până când a ajuns în dreptul parfumeriei. A intrat, a încuia ușa, iar apoi a privit pe geam pentru a se asigura că nu mai era nicio fantomă în jur. Nu își dădea seama cum, dar scăpase. Poate că totuși norocul încă era de partea lui.
Răsuflând greu, s-a îndreptat spre tejghea, a scos iasomia și a așezat-o cu grijă. Mai că nu-i venea să creadă că reușise într-adevăr. Era foarte puțină, dar avea măcar să iasă un mic parfum din ce avea el acolo. Pentru un moment gândurile i-au zburat către Eladie Urziceanu și Badea Banu, dar i-a dat repede la o parte. Planul lui reușise, acum nu mai trebuia să îl intereseze cei doi. Cu sufletul împăcat, până la urmă mottoul lui în viață era „fiecare pentru el”, s-a hotărât să nu mai aștepte și să înceapă să creeze acel minunat parfum ce avea să îi aducă multă faimă.
*
Nu mică i-a fost surpriza dimineața devreme când a auzit ciocănituri puternice la ușa magazinului, iar în dreptul ei i-a găsit pe Badea și Urziceanu. Nu se aștepta să îi mai vadă, chiar sperase să nu fie cazul, dar le-a deschis oricum ușa.
Au intrat și s-au așezat direct pe podea. Nu arătau prea bine.
-         Ai reușit să iei iasomia? A întrebat cu greu Badea.
-         Da, am reușit într-adevăr. Chiar acum mă ocupam de ea.
-         Perfect! Cam când presupui că va fi gata? A întrebat Eladie.
-         Mai îmi trebuie câteva ore. Cum ați reușit să scăpați vii de acolo?
Era chiar interesat să afle.
-         Nici noi nu știm, cert e că acum suntem aici, a spus Badea. Nici nu mai știu pe câte străzi am fugit în zig zag până să scăpăm de afurisitele alea de fantome. Abia aștept să fie gata iasomia aia, să scăpăm de ele odată pentru totdeauna.
Sir Hyperion și-a dres glasul.
-         Legat de asta, s-ar putea să nu fie suficientă cantintatea de iasomie pentru a fi de vreun folos.
Asta era o minciună, dar nu avea de gând să le zică adevărul. Voia doar ca ei să dispară, pentru ca el să își vadă mai departe liniștit de afacere.
-         Asta nu se poate, a zis Eladie. Sunt convins că avem exact cât ne trebuie. Nu cumva ne ascunzi ceva?
Îl privea cu atenție pe sconcs. Avea senzația că nu era sincer cu ei. Și chiar asta ar mai fi lipsit, ca după atâta efort să nu se aleagă cu nimic.
Văzând că tace, Badea a intrat în discuție.
-         Uite ce e, fantomele alea păreau destul de furioase și cred că vor fi și mai supărate când își vor da seama că iasomia a dispărut. Și poți fi sigur că ne vor găsit până la urmă. Așa că ai face bine să ai parfumul gata atunci, dacă nu vrei să avem toți parte de necazuri și mai mari.
La asta nu se așteptase. Într-adevăr, nu era exclus ca fantomele să vină după ei, pentru a se asigura că nu vor fi în pericol. Dar poate va fi reuși totuși să păstreze măcar o parte din parfum. Și mai puțin era mai bine decât deloc.
-         Deci, e gata parfumul sau nu? A întrebat Banu.
-         Este gata, a admis cu greu Sir.
-         Perfect! A spus Badea.
Schimbul ăsta de plan nu îi convenea deloc lui Sir Hyperion, dar trebuia în primul rând să-și scape pielea. Faima nu avea să îi folosească la nimic dacă el nu era acolo ca să se bucure de ea.
În concordanță cu avertismentul lui Badea Banu, peste nici cinci minute s-au trezit cu fantomele la ușă. Și erau furioase. Sir Hyperion i-a condus în camera unde pregătea parfumurile și a luat sticluța ce conținea iasomia. Problema era că nu știa cum anume trebuia folosită. Din fericire totuși Badea avea o oarecare idee. Iar instictul i-a fost de foarte mare ajutor, măcar o dată în toată viața lui. A luat sticluța din mâna lui Sir și a aruncat-o la picioarele fantomelor. S-a spart imediat, imediat după aceea creînduse vapori de parfum de iasomie. În câteva secunde nimeni nu ar mai fi putut spune că acolo se aflau fantome.
Sir mai că nu a făcut o criză de nervi când l-a văzut făcând asta. Ceea ce l-a salvat totuși a fost faptul că mai avea o mică sticluță de parfum ascunsă bine. Fusese deștept luându-și o măsură de precauție. Nu era totul pierdut.
-         Am reușit, a strigat fericit Eladie.
Știuse că Badea Banu era persoana potrivită pentru treaba asta. Nu se înșelase absolut deloc. Scăpaseră cam la limită, dar totul era bine când se termina cu bine.
-         Da, am scăpat de fantome!  A zis și Badea, răsuflând ușurat. Dar cu fantoma din apartamentul tău cum rămâne? Am folosit tot parfumul pe astea și acum nu mai avem.
Se lăsase dus de val, iar problema principală tot nu o rezolvase. La naiba!
Dar și Eladie avea propriile trucuri. Era convins că Sir încă le mai ascundea ceva, era exact genul acela de persoană, îl citise de când îl văzuse pentru prima dată. Dar știuse că vor avea nevoie de el, așa că tăcuse din gură. Acum însă l-a luat la rost și nu l-a lăsat până când nu le-a dat și restul de parfum. Sir Hyperion nu a fost deloc mulțumit că a trebuit să cedeze tot parfumul, dar până și el își dăduse seama că nu avea nicio șansă să scape basma curată cu cei doi.
Fericiți că au făcut rost de sticluță, Urziceanu și Badea au plecat spre apartament, lăsând în urmă un sconcs ușor deprimat. La scurt timp după aceea, problema fantomei din apartament era rezolvată, iar Eladie a început să își mute lucrurile în noua locuință, ajutat de Badea care nu se putuse abține să nu se ofere.
Totul e bine când se termină cu bine. De atunci, nimeni nu a mai văzut picior de fantomă în tot orașul. Iar Urziceanu și Badea au rămas buni prieteni și chiar și-au deschis împreună o mică afacere, pentru a își pune talentele în ajutorul celor ce aveau nevoie de ajutor. Le-a mers bine de atunci încolo.
Cât despre Sir Hyperion Blacksmith, și în ziua de astăzi îi bombăne pe cei doi pentru că i-au stricat planul și îi învinuiește că i-au răpit marea șansă de a deveni faimos. Dar nu pot fi toți împăcați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu