luni, 26 decembrie 2016

"Fata cu toate darurile" de M.R. Carey

Ideea de zombi, pe mine una nu m-a atras niciodată. Se poate să fie prejudecăți, dar niciodată nu am fost atrasă de orice are legătură cu subiectul, și când am început să citesc cartea asta am fost destul de sceptică și de convinsă că nu o să îmi placă. M-a luat prin surprindere, în mod plăcut, cu toate că poate nu a fost cea mai fericită idee să o termin de Crăciun. Finalul ăla...
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, omenirea nu arată deloc bine. Din cauza unei ciuperci(nu o să încerc să scriu cum se numește, că nu am reușit să citesc calumea numele niciodată) cumva modificate, majoritatea populației a fost transformată în flămânzi, iar cei care au mai rămas s-au împărțit în două grupuri. Pe de o parte, există armata, și apoi junkerii, care sunt oameni neinfectați cărora le pasă doar de supraviețuire. Dar nu toți flămânzii sunt la fel, iar descoperirea unor copii care nu au fost afectați la fel de parazit ca toți ceilalți, oferă speranța că poate un leac există. Melanie este unul dintre acești copii, care în fiecare zi este dus într-o sală de clasă pentru lecții.
Ce nu reușesc să înțeleg este de ce nicăieri pe cartea asta nu se menționează că e vorba de zombi. Am citit și rezumatul cărții apărute în SUA și nici acolo nu se zice exact despre ce e vorba. Nu mă deranjează că în cartea propriu-zisă durează ceva până se spune că despre asta e vorba, dar, nu știu, mi-ar fi plăcut să aflu de pe copertă că e vorba de zombi.
Sunt încă surprinsă de cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Nu pot compara cu alte cărți de gen, că e doar a doua pe care o citesc pe subiectul zombi, dar asta mi-a plăcut mult mai mult decâ cealaltă, cu toate că a fost destul de deprimantă la final. Cred că cel mai mult mi-a plăcut modul în care a abordat problema, și cum a explicat de ce omenirea a ajuns așa, și cum au apărut flămânzii. Mie una partea științifică, să îi zic așa, din spatele situației în care se află omenirea mi s-a părut că stă bine în picioare, și a fost interesant că am ajuns să aflăm mai multe detalii pe parcurs, o dată cu personajele principale.
Și că veni vorba de personaje, Melanie mi-a plăcut, chit că putea fi și ea înfricoșătoare la un moment dat. Dar mi s-a părut simpatică, și mi-a plăcut să o urmăresc, mai ales în contrast cu Sergentul Parks, Helen Justineau, Caldwell și junkeri. E interesant mai ales că toți o consideră pe Melanie un monstru, în condițiile în care ei îi pasă mai mult de soarta celor menționați mai sus, decât le pasă junkerilor de ei. Și mi-a plăcut să văd și cum părerile celor din jur despre Melanie s-au schimbat treptat în timp ce povestea progresa.
E adevărat că de altfel povestea nu are un ritm foarte alert, dar eu una nu m-am plictisit nicio clipă, pentru că mereu a existat ceva care să îmi mențină atenția, plus că voiam să aflu răspunsul pe care îl căuta doctorul Caldwell: ce îi face pe acești copii diferiți de restul flămânzilor? Da, am aflat răspunsul, care a fost un alt lucru care m-a luat prin surprindere. Nu m-am așteptat deloc la concluzia la care a ajuns Caldwell, și ideea mi s-a părut chiar deprimantă. Nu e neapărat un final extrem de trist, dar mă așteptam la ceva mai vesel, sau speram la un final mai fericit decât cel pe care l-am primit.
Nu știu dacă aș recomanda cartea tuturor, dar cred că merită cu siguranță să i se dea o șansă, e o povestea chiar interesantă și acum sunt curioasă ce altceva a mai scris autorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu