marți, 13 decembrie 2016

Lisabona - ziua 3

Trecând peste faptul că m-am trezit la trei dimineața cu o imensa durere de cap, ziua asta a fost chiar reuşită.
Azi, asa cum era planificat, am fost la Sintra, un oraş care a află la vreo 30 de kilometri de Lisabona. Acolo am mers cu trenul, unde am avut surpriza de a da de trei tipi care cântau la acordeon. Români. Exact asta lipsea din toată aventura. Mai că am vrut să cred că doar mi s-a părut că vorbesc româneste.
Trecând peste, ajunşi în Sintra am luat un prim autobuz care ne-a dus la Quinta da Regaleira, care este o vilă construită de un domn la începutul secolului douăzeci. Vila în sine nu mi s-a părut chiar impresionantă, mai interesant mi s-a părut exteriorul. Totul e construit ca un mare labirint, are foarte multe plante si grote.
Dar ce mi-a atras mie atenția a fost o fântână fără apă, care are 27 de metri adâncime şi în care se putea cobora. Poate că am citit eu prea mult Murakami, dar nu am putut să rezist. Am coborât si am urcat, în timp ce mama si fratele meu mă așteptau afară. Am avut o senzație stranie, dar se vede într-un fel de jos.
 
După ce ne-am mai învârtit un pic pe acolo, am plecat şi ne-am dus la Palatul Sintra, care e un pic mai jos de Quinta.
Palatul ăsta mi-a plăcut mai mult decât Quinta, iar aici am avut şi ghid audio. Nu am reținut tot ce s-a povestit, dar am rămas cu câteva detalii interesante, mai ales legate de faianta de pe pereți.
Iar asta e de departe ceea ce mi-a plăcut cel mai mult aici(e tavanul dintr-una dintre camere):

Am vrut să mergem şi la un muzeu al jucariilor, dar am aflat că nu mai e deschis de doi ani. Dar dacă tot eram acolo, eu şi fratele meu ne-am dus la News Muzeum, care ne-a plăcut amândurora.
Avea o prezentare interactivă legată de istoria presei, inclusiv un top al libertății presei în jurul lumii. România e pe locul 85, Norvegia pe primul si Coreea de Nord pe ultimul.
Printre camere de filmat vechi, echipamente de radio si televizoare, aveau şi jocuri. Era unul în care răspundeai la întrebări de etică şi unul la care trebuia să alegi răspunsul corect la anumite întrebări. La cel din urmă eu le-am greșit pe toate. Aveau la final si un loc în care îți puneau casti si ochelari, si aveai parte de experienta unei realități virtuale. Asta e de departe partea mea favorită din tot turul. Fain a fost că la un moment dat te aflai sus deasupra pământului si desi eu nu sufăr de frică de înălțime, tot mi s-au înmuiat un pic genunchii, dar a fost super!

Iar ultimul loc în care am ajuns a fost Palatul Pena. Aici a fost chiar amuzant. Pentru a ajunge acolo am luat doua autobuze, dintre care primul urca pe niste serpentine adevărate si strâmte, şi am mai stat si cu spatele. Ăsta ducea până la casa de bilete, de unde noi am luat apoi altul care ne-a lăsat la intrarea în palat, pentru că drumul era cam abrupt de urcat cu pasul, iar pe noi ne dureau deja picioarele. Că drumul era cum era, adică cu multe curbe si piatră cubică, poate că nu se fi fost asa mare chestie, dar autobuzul ăla scârțâia într-un mare fel. Dar am ajuns şi la Pena.
Palatul ăsta mie mi-a plăcut foarte mult! Seamănă cu un castel de basm, a într-un vârf de deal şi de acolo peisajul e superb!
Mi-a plăcut mai mult decât palatul Sintra, atât la exterior cât şi la interior.
Am făcut mai multe poze aici, aş fi făcut mai multe, dar la un moment dat eram prea ocupată să admir mobila si camerele. Totusi cred că cel mai mult mi-a plăcut camera asta:
Până să trecem noi prin tot palatul, a fost acoperit de un nor, iar când am ajuns la final, adică pe terasă, priveliștea era asta:

Ne-am întors la gara cu autobuzele mai sus menționate, am avut parte de aceleași senzații şi ne-am amuzat, că doar nu era să plângem. Oricum, totul s-a terminat cu bine si cum trenul făcea 40 de minute până la Lisabona, am avut suficient timp să ne odihnim picioarele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu