luni, 29 februarie 2016

February Wrap-up

  1. Eroi fără voie. O antologie a grupului literar Secția 14. Nu prea citesc eu proză scurtă, dar până acum de câte ori am decis să îi dau o șansă nu am fost dezamăgită. Este și cazul cărții de față, chiar mi-a plăcut rezultatul. Sigur, unele povești mi-au plăcut mai mult decât altele, dar per total eu zic că merită citită și voi urmări să văd ce altceva vor mai publica. 4/5
  2. Rendez-vous cu Rama de Arthur C. Clarke. Nu mi-a plăcut atât de mult pe cât aș fi sperat, dar în mare cred că e și vina mea, pentru că nu am avut absolut nicio înclinație spre fizică/matematică și orice are vreo legătură cu ele, și atunci multe lucruri mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe cealaltă. Totuși, conceptul poveștii chiar mi s-a părut interesant și lumea creată de autor, iar la final nu regret că am citit-o și probabil voi mai încerca și alte cărți ale autorului în viitor. 3/5
  3. Crux de Șerban Andrei Mazilu. Asta e una din cărțile alea pe care le voi tot menționa, pentru că vreau să fie citită de cât mai mulți. Nu am sufieciente cuvinte pentru a descrie cât de mult mi-a plăcut și cred că mă voi gândi mult timp la ea. I loved it! 5/5
  4. Magic&Madness de Șerban Andrei Mazilu. Asta e de fapt o nuvelă, dar o iau în considerare oricum, pentru că îmi place prea mult lumea! Nu aveam în plan să o citesc acum, dar am deschis fișierul, să văd cum începe, și când am văzut că e vorba de Andrew nu am putut să rezist, îmi place prea mult personajul. Singura mea plângere e că a fost prea scurt! Mi-a plăcut mai ales pentru că am putut vedea mai multă magie din partea vrăjitorului, dar și pentru că am mai aflat câte ceva atât despre Andrew, cât și despre cum i-a cunoscut pe Thomas, Lexi și Victoria. Evenimentele de aici au loc înainte de primul volum din serie, și acum sunt curioasă să văd ce conține al treilea volum, care e de altfel tot o nuvelă. 5/5
Asta ar fi. Am încercat să citesc Emma de Jane Austen, dar nu mi-a plăcut deloc personajul principal, povestea era destul de previzibilă și m-am plictisit. Iar după ce am citit pe internet, din greșeală, cu cine rămâne ea la sfârșit nu am mai avut nicio dorință de a o termina.
Nu știu dacă să scriu un fel de mini-recenzie pentru Magic&Madness, pentru că pe Goodreads scrie că are doar 39 de pagini, dar spuneți-mi dacă ați fi interesați să vedeți una. 

sâmbătă, 27 februarie 2016

"Crux(The Angellove Society #1)" de Șerban Andrei Mazilu

Sunt două lucruri pe care țin să le menționez înainte de a începe să scriu despre cartea în sine și ce impresie mi-a lăsat. Primul ar fi că în timp ce o citeam m-am gândit că sunt extrem de fericită pentru că pot citi în engleză, pentru că am putut citi cartea asta. Iar al doilea este că a trecut ceva timp de când o carte m-a lăsat la final cu un mare zâmbet tâmp pe față și cu dorința de a spune tuturor cât de mult mi-a plăcut! 
Povestea în sine nu e foarte complicată. Kara se trezește pe o planetă ciudată, fără să știe cum a ajuns acolo, și nici nu apucă să respire prea bine că se și trezește pe cap cu un demon care vrea să o protejeze și mulți alții care o vor moartă pentru că ea este Nilithar-ul, despre care profețiile au spus că e singurul în stare să o elibereze pe Innana, creatoarea lumii Crux, care a fost închisă cu mult timp în urmă atât de demoni cât și de îngeri. 
Ziceam că povestea e simplă, nu? Nu chiar. Conceptul în sine e ușor de înțeles, dar povestea e mult mai complicată de atât și nu îi are ca jucători doar pe cei menționați mai sus. Mai apar doi oameni care au făcut diverse pacturi care le-au damnat sufletele, vampiri, vrăjitori, Meka și alte creaturi pe care nu le voi înșira aici, mi-ar lua prea mult timp. Nu m-aș fi așteptat să existe atât de multe poapoare, ca să le zic așa, în cartea asta, iar modul în care interacționează e de-a dreptul fascinant și interesant de urmărit. 
Am o admirație sinceră și profundă pentru lumea pe care a reușit să o creeze autorul aici. Și fără să conțină o sumedenie de pasaje explicative care să încetinească mersul lucrurilor. Totul e integrat în text într-un mod în care eu una nu mi-am dat seama când și cum au fost date explicațiile, dar tot timpul am știut tot ceea ce cred că era necesar să știu, iar la final chiar nu am rămas cu niciun fel de întrebări fără răspuns sau neclarități cu privire atât la lume cât și la tot ceea ce se petrece în ea. Iar pentru o lume care de cele mai multe ori pare lipsită de orice sens, totul a arătat foarte complet la final. 
O să recunosc totuși că au fost momente în timp ce citeam în care m-am gândit la cât de ușor ar fi fost ca o serie de lucruri să devină clișee, dar nu au devenit. Chiar și premisa cărții, scrisă mai sus, zisă așa, îmi sună a clișeu, cu omul simplu care e ales să îndeplinească fapte mărețe, dar nicio clipă în timp ce citeam nu am găsit ceva ce eu să pot numi clișeu. Și nu am știut nicio clipă la ce să mă aștept mai departe, exact când totul părea să meargă cât de cât ok, mai apărea un detaliu care schimba complet lucrurile. 
Trebuie să spun că sunt uimită de perosnajele create de autor. Separat de Kara și Maar, care sunt personajele centrale ale poveștii, împreună cu încă câteva, sunt două personaje care mi-au rămas în minte, Dominic și Octavius, care apar de cam trei ori în întreaga poveste, printre toate nebuniile care se petrec pe drum, și totuși la final chiar pot spune că mi-a plăcut foarte mult de ei. De amândoi. Și mai sunt vreo patru personaje care apar de nicăieri și care până la urmă au un rol mai mare în poveste decât m-aș fi așteptat, și de unul dintre ei mi-a plăcut încă de la început. Și sunt multe alte personaje în cartea asta despre care aș putea vorbi, Thomas, Lexi, Andrew, Victoria, Palisera, Arlo, Tesla și lista poate continua. Au fost momente pe parcurs când a trebuit să mă gândesc un pic ca să îmi amintesc cine e cine, sunt multe personaje în cartea asta, dar majoritatea chiar mi-au plăcut. Iar replicile dintre Kara, Maar, și Thomas și Andrew au fost foarte tari! 
Am zis că povestea e de altfel și foarte amuzantă? M-am trezit râzând de câteva ori, ceea ce nu mi se întâmplă când citesc, chiar dacă ceva mi se pare amuzant. Dar chiar m-am distrat de minune citind cartea asta. Umorul e un alt lucru pe care eu îl apreciez foarte mult, mai ales în povești mai dark, cum e cea de față.
Nu știu dacă v-am convins, dar măcar dați-i o șansă. Dacă citiți în engleză, o puteți găsi pe Amazon, în format kindle și nici nu e scumpă. Și poate că va apărea și în română la un moment dat, cine știe? 


"I'm surprised you're still not getting it..."
"Get what? That this place is messed up so badly your existence actually makes sense?"
"Exactly! Why do illusion, magic and surreal things still surprise you?"

Reality. Killer of dreams, mother of nightmares. A cruel bitch, juggling destinies, smashing lives with its bluntness.

"Sometimes," the mage whispered exhausted "I don't know which of you I hate more. But I guess a marriage based on insanity is as valid as any other..."

It wanted to bite and claw at the concept. It felt like those poor material shells had no such right. They were just... pods. Simple containers for beings that defied the laws set by the Creator. And that, in its essence, was worthy to be called a miracle.

"Time, space and love are all the same in any dimension you care to name: relative and conventional."

"No worries: you can trust me."
"No, I can't.", he said with a grin. "But anyone lacking a sense of irony so badly must be either stupid or genuinely sincere."

He wanted to ask her about love and if that didn't count for something. In every movie and every book, especially the holy one, that concept was the guide for a repentant person's path to enlightenment. But he realized love came in different forms and if she had so much love to give to the Light, there was certainly a sinister adoration for Darkness as well. Love was a concept, but the deeds in its name were what really mattered. Love, loyalty, courage... sacrifice. He was better off just putting all of them out of his head and hope that they at least played AC/DC in the torture pits.

"I can't believe I'm doing this. I came to kill a demon which turned out to be a lot more persuasive than I thought. He convinced me to kill other demons, then I destroyed some angels and now I'm stuck with protecting a human on a quest to release a cherub... Somehow, along the way, I think I've lost track of what my purpose really is."

duminică, 14 februarie 2016

"Rendez-vous cu Rama" de Arthur C. Clarke

Expierența mea când vine vorba de cititul acestei cărți îmi amintește cel mai mult de cea pe care am avut-o atunci când m-am hotărât să citesc Hobbitul, în mai multe privințe. În primul rând faptul că mi-au trebuit mai mult de o încercare pentru a o termina(deși să fiu complet sinceră, a citit Tolkien în engleză poate că nu a fost tocmai cea mai bună idee), iar în al doilea rând pentru că în anumite momente, când voiam să renunț, am continuat pentru că țineam foarte mult să o termin. O încăpățânare pe care o am foarte rar. Diferența între cele două este că romanul de față nu mi-a plăcut la fel de mult pe cât m-aș fi așteptat. 
În lumea acestei cărți, omenirea descoperă în spațiu ceea ce inițial cred că este un asteroid, pentru ca apoi să își dea seama că este de fapt o navă extraterestră. Iar așa cum e de așteptat, acolo se trimite o echipă pentru a explora respectivul obiect. Atâta doar că totul pare mort în interior. Iar de aici începe practic povestea de explorare a personajelor.
M-am așteptat la mai mult de la cartea asta, mai ales având în vedere cât de mult mi-a plăcut Sfârșitul copilăriei, scrisă de același autor. Dacă ar fi să descriu exact ce m-a dezamăgit la cartea asta ar fi faptul că mi s-a părut a fi un mare teaser. Totul pornește destul de interesant, se mai află câte ceva, nu foarte mult, despre Rama, se mai ajunge la diverse impoteze, dar totul se termină fără ca cercetătorii să afle cu adevărat care e scopul lui Rama. Și, oricât de mult m-ar fi distrat ironia de la final, concluzia că de fapt pe Ramani, orice or fi ei, nici nu îi interesau oamenii, tot nu pot să trec peste faptul că de fapt eu ca cititor nu știu exact detaliul care mă interesa cel mai mult. Faptul că ultima propoziție sugerează că Rama nu e singurul astfel de obiect, cât și faptul că există încă trei cărți în serie... pe mine nu mă ajută. Pentru că nu sunt scrise doar de Clarke, și din ce am văzut pe Goodreads reacția celor cărora le-a plăcut volumul ăsta nu a fost prea pozitivă. Și pe de altă parte nici nu sunt convinsă că vreau să aflu ce alte idei vor avea oamenii cu privire la Ramani. Înțeleg într-un fel frica de necunoscut, dar distrugerea a ceva care nu a dat niciun semn cum că ar fi ostil, doar din cauza unor ipoteze... stupid! Și sunt convinsă că mentalitatea de genul trece de la generație la generație și... mda, nu prea am chef să văd ce alte idei vor mai avea minunații oameni în volumele viitoare.
Dar să trec la lucruri mai pozitive totuși. A fost totuși interesant modul în care Clarke și-a imaginat viitorul, cu oamenii trăind pe alte planete decât pe Pământ și cum fiecare rasă, ca să zic așa, gândește diferit. Au fost momente când m-am gândit că nu tot ce se spune aici ar fi posibil, dar asta nu reprezintă o plângere. Am momente când sunt mai sceptică. Oricum, cei de pe Marte mi-au plăcut cel mai puțin. 
Cel mai mare minus pentru mine aici au fost totuși personajele. Da, înțeleg că aici e vorba mai ales despre Rama și nu despre personaje, care sunt acolo cu un scop foarte precis, dar mie îmi e foarte greu să citesc o carte dacă nu îmi pasă de personaje. Iar până la final chiar nu mi-a mai păsat de niciunul. Poate cu excepția lui Jimmy, în anumite momente. 
Mi-e greu să ajung la o concluzie când vine vorba de cartea asta, pentru că are un concept foarte interesant, ironia de la final mi s-a părut genială, dar în același timp nu pot să trec peste stilul lui Clarke, pentru care nu sunt tocmai fan, și al faptului că în niciun moment nu am fost cu sufletul la gură pentru echipaj, chiar atunci când ar fi trebuit, mai ales spre final. Nu regret că am citit cartea asta, dar nu sunt convinsă genul ăsta de SF e pentru mine. 

sâmbătă, 13 februarie 2016

Deadpool

Am fost incredibil de nerăbdătoare să văd filmul ăsta având în vedere că habar nu aveam de personaj pâna la momentul în care niște leaked footage a ajuns pe net și tot internetul vorbea despre asta. Dar apoi am tot aflat chestii despre personaj și asta, împreună cu diversele clipuri oficiale, m-au făcut extrem de curioasă, plus că îmi și place de Ryan Reynolds.
Nu o să fac niciun rezumat al acestui film, parcă e mai bine să vă duceți și să îl vedeți. De altfel, având în vedere modul în care s-a desfășurat povestea nici nu aș ști de unde exact să încep.
În primul rând: intro-ul a fost genial! Nu am mai văzut niciodată un asmenea mod de a începe un film, iar din momentul ăla am fost convinsă că filmul va fi distractiv. Și chiar așa a și fost. Pentru genul de film care a fost, a fost incredibil de amuzant și de distractiv. Nu mai țin minte când a fost ultima dată când am fost într-o sală de cinema și toată lumea râdea.
Apoi trebuie menționat modul în care povestea a fost spusă. Mi-a fost teamă că evenimentele se vor desfășura cronologic, pentru că începuturile genurilor acestora de filme mie întotdeauna mi s-au părut puțin awkward. Din fericire însă aici nu a fost cazul. Nu s-a început cronologic, dar pe parcurs am aflat tot ce trebuia să știm despre Wade Wilson și despre cine e și de ce face ce face și cum a ajuns să fie Deadpool.
Un alt lucru de care nu am fost eu prea convinsă până la a vedea filmul a fost ceea ce am aflat că face Deadpool, anume ceea ce în engleză se numește "breaking the fourth wall", adică el știe că e într-un film și vorbește din când în când direct cu cei din audiență. Nu am mai văzut asta într-un film înainte și nu prea îmi era clar dacă va ieși bine sau nu. Dar cred că a ieșit foarte bine! Și nici nu întrerupe acțiunea filmului foarte des, doar în câteva momente. Și cred că aspectul ăsta a ajutat mult la prezentarea evenimentelor care l-au adus pe Wade Wilson la evenimentele din prezent.
Un alt lucru pe care îl face filmul ăsta, și în contextul celor spuse mai sus, este că practic ajunge să facă mișto de propriul film, dar și de altele. Nu tot timpul pe față, dar a fost un moment în care, deși nu se spune, sunt convinsă că special a fost pus acolo pentru a da hint către alt film. Și mi se pare amuzant modul în care Deadpool face mișto atât de el cât și de film și sunt lucruri pe care el le spune despre producția filmului de care probabil altfel poate aș fi spus ceva. Dar a făcut-o el deja. Și mai distractiv e că ajunge să facă mișto și de actorul care îl joacă pe Deadpool, moment în care mai că nu mi-au dar lacrimile de râs. M-am așteptat la multe, dar nu la asta.
Dar am spus atâtea și încă nimic despre poveste și personaje. Mi-au plăcut ambele. Povestea s-a desfășurat într-un mod complet diferit față de orice alt film despre super eroi pe care l-am văzut până acum, cam din toate punctele de vedere. Și mi-a plăcut că nu am știut niciodată la ce să mă aștept în continuare. Cât despre personaje, cel mai important este, evident, Deadpool. Și îmi e destul de greu să spun ce părere exactă am despre el. Pentru că pe cât e de amuzant și oricât de bune ar fi uneori intențiile lui, nu e un personaj pozitiv, cel puțin eu nu îl văd așa. Mai degrabă aș zice că e într-o mare zonă gri, are atât momentele lui, dar în final face doar ceea ce vrea și nu totul este pozitiv. Iar momentul de la finalul filmului a întărit părerea asta a mea.
Mie personal însă cel mai mult mi-a plăcut de Negasonic Ninja Warhead(ăsta e un nume pe care nu cred că îl voi reține vreodată). Nu aș putea pune punctul pe "i" aici, dar mi-a plăcut pur și simplu foarte mult de ea. Și relația și schimbul de replici dintre Deadpool și Colossus mi s-au părut interesante și distractive. Mai ales că cel din urmă tot vrea să îl aducă pe Deadpool pe calea cea bună, cum s-ar zice, iar rezultatele sunt foarte distractive.
Ca o concluzie, în cazul în care nu e deja evident, mi-a plăcut mult filmul ăsta, mult mai mult decât m-am așteptat, și mi-a făcut ziua de vineri mult mai bună. Recomand, mai ales dacă vă plac filmele de genul.

joi, 11 februarie 2016

Achiziții(42)

Recunosc că în ianuarie am cam comis-o la capitolul cărți, în sensul că la final, după ce mi-am făcut calculele mi-am dat seama că nu mai am bani de abonament la metrou... oups! But I regret nothing! Am avut o lună nu chiar minunată, iar cărțile mă ajută, orice numai să nu dau cu ochii de realitate, cum s-ar zice. 
Bine, de fapt nu am primit toate cărțile, dar una e precomandă și încă nu a venit, o voi menționa oricum, pentru că trebuie să vină până la urmă. 
E vorba despre Brigăzile fantomă de John Scalzi, al doilea volum din seria Războiul bătrânilor. De cum am văzut pe facebook că poate fi precomandată am vrut să o am. Primul volum mi-a plăcut mult și, chiar dacă știu că volumele următoare nu urmăresc același personaj, tot vreau să citesc continuarea.

Asta a fost prima carte pe care am pus ochii în ianuarie, iar după aceea am reușit să îmi cumpăr cărți în două ocazii diferite. Prima dată online, pentru că mama voia să comande puzzle-uri de pe Librărie.net și trebuia o anumită sumă pentru a fi transportul gratuit. Neavând ce face, am aruncat și eu o privire pe site și... mda, să zicem că am făcut restul comenzii...
Copiii lui Hurin de J.R.R. Tolkien am luat-o pentru că vreau să citesc tot cea scris Tolkien, inclusiv volumul de povești neterminate. În plus, povestea asta apărea mai pe scurt în Silmarillion și mi-am zis că de ce nu? Și am descoperit că are și ilustrații!
O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell îmi tot zic că o citesc de când am citit Animal Farm de el, dar până acum tot o puneam deoparte când îmi cumpăram cărți. Dar de data asta mi-am zis că trebuie să o am să o citesc, mai ales că sună și bine.
Iar Eroul evurilor de Brandon Sanderson a ajuns în coș din două motive: am citit primele două volume în engleză în 2013 și încă nu am terminat seria, și m-am gândit că dacă o am o să fiu mai înclinată să o și citesc pentru că încă vreau să aflu cum se termină trilogia. Iar coperta nu e rea deloc, simțeam nevoia să zic asta.
Și pentru că mai îmi trebuia un pic până la suma necesară, am luat și două cărți de Agatha Christie, că tot nu am mai citit nimic de autoare de ceva timp și până acum mi-a plăcut ce am citit de ea. Am luat Cu cărțile pe masă și Răul sub soare după ce am citit rezumatele pentru muuulte alte volume și am decis că astea sună cel mai interesant în prezent. Și pentru că Poirot!

Apoi am fost în Mall cu mama să căutăm un cadou pentru o zi de naștere și dacă tot ne plimbam pe acolo am intrat și în Cărturești, și dacă m-a lăsat să mă uit în voie am găsit câteva cărți și nu m-am putut abține.
Am găsit The winner stands alone de Paulo Coelho la un preț mult mai bun în engleză decât l-am văzut vreodată în română și zic că o citesc de cel puțin doi ani. Am mai citit de autor Manualul războinicului luminii, parcă așa se numea, și mi-a plăcut. Iar asta chiar sună interesant, și nu chiar la fel de filozofică ca altele, sunt curioasă să văd cum o să mi se pară și a trecut ceva timp de când nu am mai citit în engleză.
Și la Copiii din miez de noapte de Salman Rushdie mă uit de cel puțin un an și am văzut-o la un preț care mi s-a părut ok, prin alte librării era mai scumpă, și mi-am zis că acum e momentul. Cred că va avea ceva magic cartea asta, chiar dacă nu știu de ce am impresia asta, dar sună interesant.
Și ultima carte pe care am luat-o din Cărturești a fost Kafka pe malul mării de Haruki Murakami. Mai am două alte cărți ale lui în bibliotecă, dar am văzut pe internet comparații între ea și La capătul lumii și în țara aspră a minunilor și trebuie să știu și eu de ce, fără să caut spoilere pe internet. Plus că din câte am văzut, asta e una din cele mai bine cunoscute și lăudate cărți ale lui. 

Și poza de grup:
Încep să cred că foarte curând nimeni nu o să mă mai creadă când voi spune că volumele groase mă intimidează pentru că pare că am o pasiune pentru ele, cel puțin din ultimele book hauls cam asta cred că ar reieși. 

marți, 9 februarie 2016

Totally Should've Book Tag

Merci Sara și Andreea pentru leapșă! Nu știu cât de bine mă voi descurca să răspund la întrebări, but I will try my best.

1. O carte care ar trebui să aibă un sequel (o continuare).
M-am uitat de două ori prin lista de cărți citite și zău dacă știu cum să răspund la întrebarea asta. Mai ales că nu mă pot numi fană a seriilor în general. Pas.

2. O carte/serie care ar trebui să aibă un spin-off.
The night circus cu siguranță! Nu vreau continuare, nu cred că ar fi o idee bună, dar un spin-off cred că ar merge mult mai bine.

3. Un autor care ar trebui să scrie mai multe cărți.
Erin Morgenstern. Cartea mai sus menționată a apărut în 2011 din ce am văzut pe Goodreads și suntem în 2016 și nu a mai apărut nimic de ea... *cries*!

4. Un personaj care ar trebui să rămână cu altcineva.
Singurul exemplu care îmi vine în minte e cât de mult am urât faptul că Katniss a rămas cu Peeta, mereu mi-a plăcut mai mult de Gale.

5. O carte care ar fi trebuit să se termine altfel.
Nu am înțeles nici până acum prea bine finalul din Magazinul de sinucideri, l-am citit, și am continuat să mă holbez la pagini câteva minute și nici acum nu pot să cred că s-a terminat așa. Nu știu ce alt final ar fi putut avea, dar...

6. O carte după care ar trebui să se facă un film.
The night circus! Cred că dacă ar fi făcut bine ar ieși ceva genial! Se vede cât de mult iubesc cartea asta, nu?

7. O carte după care ar trebui să se facă un TV show.
Seria Alina Marinescu. Sunt convinsă că ar ieși ceva minunat, mai ales că materialul e atât de bun, nu aș rata un episod!

8. O carte care ar fi trebuit să aibă un singur fir narativ.
Nu am citit prea multe cărți cu mai multe fire narative, iar cele pe care le-am citit nu cred că ar fi avut același farmec dacă erau povestite din perspectiva unui singur personaj. Pas.

9. O carte care ar fi trebuit să aib un alt cover.
Posibil cele mai oribile coperți pe care le-am văzut până acum. Și nu reflectă deloc cât de minunată este seria de fapt. 

10. O carte care ar fi trebuit să păstreze cover-ul original.
Bărbați și alte catastrofe de Kerstin Gier. Serios, oricare din celelalte coperți e mai bună decât cea din varianta românească.

11. O carte care ar fi trebuit să se oprească la primul volum.
Twilight. Da, da, știu că nu e chiar o carte bună, și că mulți o urăsc, dar rămân la părera mea că faptul că a devenit serie a făcut ca totul să devină mai rău. Iar eu sunt una din persoanele căreia i-au plăcut la momentul ăla, adică la 15 ani, seria asta. Măcar Gazda nu a suferit din aceeași cauză.

Știu că nu am dat răspunsuri prea minuate, dar a trebuit să caut ceva pentru a răspunde la unele dintre ele. Dau leapșa mai departe: Ozy, Ghanda, Alexandra și oricui mai vrea să o facă. 

joi, 4 februarie 2016

Eroi fără voie. O antologie a grupului literar Secția 14

Asta e foarte posibil să fie o postare lungă, pentru că este o antologie de povestiri scurte, și voi spune câte ceva despre fiecare în parte, pentru că așa mi se pare corect, mai ales că fiecare e scrisă de alt autor. Fără alte introduceri.

Mihai Alexandru Dincă - Oroarea din Oort. Este vorba despre un tip certat cu legea, care datorează mulți bani unei mafii, iar când îi este oferită șansa de a scăpa și de a pleca în spațiu cu o gașcă de nelegiuiți nu poate refuza. Însă ceea ce descoperă e mai rău decât problemele pe care le avea deja pe cap. Interesantă povestea în sine, chiar dacă mie mi s-a părut un pic greu de urmărit în anumite momente, mai ales când se vorbea despre grup în sine. Creepy la final, și o întorsătură la care nu m-aș fi așteptat totuși. 

Andrei Duduman - Eroi fără voie. Acțiunea are loc într-o lume fantasy, oamenii descoperă o civilizație nouă, fac afaceri cu ei, dar lucrurile nu merg bine decât o perioadă. Are patru părți plus epilog și cred că ar face de un roman fantasy foarte frumos, eu l-aș citi. Mai ales că mi-au plăcut cei doi hoți care ajung să se intercaleze cu ceva la care nu se așteptau. Recunosc că abia la final m-am prins ce se întâmpla acolo, dar cred că a meritat, din nou, aș citi un roman cu firul ăsta narativ.

Valeriu Tudose - Scrisoare din Iordania. Este despre un poștaș român, cu un nume care mă amuză numai când mă gândesc la el, care câștigă e excursie în Iordania, dar află că de fapt a fost folosit drept piesă pentru ca niște societăți să scape de nave extraterestre. Distractivă povestirea, nici plot-ul în sine nu mi s-a părut rău. Și mi-a plăcut și modul cum a curs povestea, mi-a fost un pic milă de poștaș, dar cred că a avut parte de o aventură despre care va putea povesti mult timp.

Andrei Panțu - Tursas. O povestire ce tinde spre horror, despre niște extratereștri care distrug tot în jurul lor, dar nu în genul cu care suntem obișnuiți din filme. Totul e mult mai liniștit și mai calm la modul lor de a distruge. Mă bucur numai că nu am citi-o noaptea, ci pe la metrou. Aș fi vrut totuși să aflu mai multe, dar mi-a plăcut, așa ciudată cum a fost. Deși cred că asta a și fost intenția.

Georgian Enuță - Explorator Beta. O poveste despre încercarea oamenilor de a conoliza alte planete, pentru că Pământul a devenit prea poluat. Iar conducătorul misiunii e un tip pe care eu îl evit în romane, deși aici s-a potrivit destul de bine. Iar finalul m-a luat pe nepregătite. Poate nu cel mai original final, dar eram atât de prinsă în tot ce se întâmpla încât nu l-aș fi putut prevedea. Ș interesant conceptul și lumea creată în sine.

Mihai Octavian Giulvezan - În Început. Asta se petrece într-o lume care îmi amintește de Egiptul antic, în care se vrea găsirea unui manuscris, căutare pe care o începe regina regatului. Interesantă ideea, chiar mi-a plăcut, dar se termină brusc și fără să se zică prea multe despre ce reprezintă manuscrisul ăla și de ce e atât de important. Mi-ar fi plăcut un pic mai multe detalii, să înțeleg care e miza.

Alexandra Medaru - ReÎnnoirea. O poveste fantasy despre un război între două popoare, singura soluție a oamenilor de a câștiga fiind prin ajutorul unui necromant. Cred că dintre toate povestirile din carte, asta e printre singurele care are un început și final clare. Mi-a plăcut asta, ca și modul în care s-a desfășurat povestea, dar voi recunoaște că am sărit peste lupte pentru că nu îmi place să le citesc în general. Dar mi-a plăcut mult povestirea asta.

Alexandru Max Orbescu - Miză mortală. E despre un tânăr care are un accident mortal de mașină, și pentru că faptele lui din timpul vieții sunt în perfect echilibru, pentru a putea decide încotro se va îndrepta suflteul lui joacă poker cu moartea și ucenicul ei, un înger și un demon. Hilară povestirea, chiar m-am trezit râzând de câteva ori în timp ce citeam, ceea ce mie mi se întâmplă rar, și chiar mi-a plăcut ideea și finalul m-a luat prin surprindere. 

Adrian Poenaru - Ohrainic. Nici nu știu cum să descriu exact povestirea asta, rasa umană interacționează cu o rasă extraterestră, dar apar necazuri din cauza unor efecte neașteptate ale unei tehnologii aduse de extratereștri. Iar cele două popoare trebuie să lupte împreună pentru a opri dezastrul. Ideea de la care a pornit mie una mi s-a părut destul de originală și mi s-a părut interesant și modul în care s-au desfășurat evenimentele. Nu mi-e clar cum s-a terminat întreaga aventură, dar aș citi un roman care să pornească de la evenimentele de aici.

Adrian Răducan - Profețiile din lumânări. În centrul poveștii se află un vrăjitor tânăr, dar destul de puternic, acțiunea se petrece în evul mediu, în timpul unui război, iar un plan al unui alt vrăjitor, cu care cel tânăr se află în competiție, nu are chiar efectul scontat. Nu știu ce să cred despre povestea asta, îmi place plot-ul, e un pic cam gorry pentru mine, dar ceva nu a mers pentru mine, dar nu dau seama exact ce. 

Iulia Albota - Stalker. Ultima poveste și cea despre care am cele mai multe păreri contradictorii. Pentru că îmi place tehnologia și posibilitățile imaginate de autoare, acțiunea care se petrece în jurul Politehnicii, și toate discuțiile care pornesc de la tehnologia menționată mai sus, dar totul se desfășoară pe fondul unui profesor obsedat de o studentă de anul I, ceea ce mie mi se pare pur și simplu scârbos și faptul că mie personal îmi repugnă genul ăsta de povești a făcut ca citirea acesteia să fie mai dificilă. Dar zău dacă nu mi-a plăcut grupul de studenți și toate hologramele! 

Cam astea ar fi părerile mele pe scurt. Și mi-am amintit de ce nu prea citesc povestiri scurte. Nu pentru că nu mi-ar place formatul, majoritatea poveștilor de aici chiar mi-au plăcut, ci pentru că habar nu am cum să scriu despre ele. Sunt scurte, deci nu pot spune prea multe, iar multe dintre ele cred că ar putea deveni romane. Doar opinia mea, și recunosc că poate e și pentru că îmi place mai mult să pot petrece mai mult timp într-o lume, și cu personajele din ea.
Dar, ca și concluzie, îmi place ce a ieșit din primul atelier, din care a apărut și secția 14, voi urmări cu siguranță să aflu ce vor mai scrie acești autori. Și acum sunt mai înclinată să mai citesc genul SF, gen pe care eu de altfel nu îl citesc la fel de mult ca pe altele.

marți, 2 februarie 2016

January favorites

Tocmai ce mi-am dat seama că m-am ținut de rubrica asta tot anul trecut și încă vreau să mă țin de ea. Yay! Nu am fost eu prea convinsă atunci când am început să postez lucruri de genul că va și ține, dar mă bucur totuși că nu m-am lăsat de ea. Sper că vă place și vouă, măcar puțin :)

Revenind la scopul postării, am adunat câteva lucruri, mi-am tot notat pe parcursul lunii diverse, iar acum voi vorbi despre ele. Sper totuși ca postarea să nu fie prea lungă. O voi lua în ordinea în care mi-am scris lucrurile cu pricina pe listă.

Primul lucru ar fi că mi-am găsit un nou job. Știu că am scris că nu e chiar ce mi-aș dori, dar tot prezintă și doup lucruri pozitive: mai câștig niște experiență, care cred că e destul de importantă în contextul meu, plus că mai câștig niște bani și îi pot investi înspre lucruri care îmi fac plăcere. Ăsta e mereu un lucru cât se poate de bun.

Următorul punct pe listă e un seria de care m-am apucat în ianuarie, am terminat primul sezon în vreo săptămână, nu mi-a dat pace până nu am ajuns la finalul lui, iar acum aștept să se termine sezonul doi pentru a putea vedea toate episoadele într-un timp scurt. E vorba de The flash și e una din noile mele obsesii, chiar îmi place! Iar al doilea sezon a început cu ideea de lumi paralele, idee pe care mi-e un pic greu să o înțeleg, dar abia aștept să văd ce vor face cu ea.


Am găsit melodia din întâmplare și mi-au plăcut mult versurie, am ascultat-o întruna în ianuarie și încă nu m-am plictisit de ea, plus că îmi place și ritmul.

După cam doi ani de la finalul sezonului trei, a apărut un episod special din Sherlock, The abominable bride, și... nici nu știu ce aș putea spune despre episodul ăsta, în afara faptului că eu cred că e făcut special ca să se joace cu mintea celor care se uită. E ciudat făcut, și a durat ceva până când am reușit să înțeleg ce anume era real și ce, iar finalul nu a făcut decât să mă facă să râd, într-un mod ciudat, pentru că special e pus acolo așa ca să nu mai știi ce ar trebui să crezi. Mi-a plăcut totuși și sper ca sezonul patru să nu se mai lase mult așteptat, vreau să știu ce se întâmplă mai departe!!!

Trecând la lucruri mai vesele, am găsit în sfârșit două pe care le căutam de ceva timp și mă enerva că nu le găseam nicăieri. 


Primul e geanta din dreapta. Îmi trebuia exact una de dimensiunea ei, dar nu găseam și una care să nu fie doar un mare sac în care se aruncă chestii, ci să fie cumva compartimentată, ca să zic așa. Plus că mai erau și scumpe. Dar am găsit-o pe asta, e exact ce îmi doream, are mai multe buzunare în interior, și unul exterior în spate, unde pot pune diverse cartele, și îmi place și culoarea și materialul din care e făcută.




Al doilea lucru pe care îl căutam era un calendar, dar care să aibă ca poze picturi ale lui Kinkade. De când am văzut picturile lui pentru prima dată m-am îndrăgostit de ele, iar când am găsit primul calendar de genul mi-am zis că nu mai vreau alt tip de calendar pe perete. Cred că ăsta e al treilea an în care am calendar cu picturile lui Kinkade și mai că îmi pierdusem speranța că voi mai găsi vreunul. Da, e mai scump, dar mie personal mi se pare că merită. Numai uitându-mă la picturile lui și mi se înseninează ziua!




Asta e o altă melodie de care m-am îndrăgostit recent, nu pot spune exact de ce, dar îmi place foarte mult! 

Și ultimul lucru de pe listă e un film pe care l-am văzut din întâmplare pentru că era la TV și de care m-am îndrăgostit. Se numește Eternal sunshine of the spotless mind și e acum printre preferatele mele, mi-a plăcut foarte mult mai ales mesajul, cât și modul inedit în care a fost construit întregul film, chiar dacă pentru un timp nu am înțeles la ce exact mă uit. Dar la final m-a lăsat un cu un zâmbet imens pe față și sunt destul de convinsă că o să îl tot recomand de acum încolo!

Și, gata, asta e tot ce am adunat pentru luna ianuarie. Luând în considerare tot ce s-a întâmplat, cred că nu am început anul chiar rău. Sunt curioasă să văd cum va fi anul mai departe.
Sper că ați avut un început de an cât mai bun!

luni, 1 februarie 2016

January wrap-up

Și s-a dus și prima lună din noul an, s-a dus mai repede decât am crezut. Nu am citit prea mult, am crezut la un moment dat că o voi face, dar s-au întâmplat și alte lucruri, iar lipsa de chef și-a spus cuvântul. Dar asta e, oricum o fac de plăcere, nu e un concurs.
  1. În sângele tatălui de Cirpian Mitoceanu. Recunosc că am avut câteva emoții legate de cartea asta, dar mi-a plăcut mult! Ideea de la care pornește e ceva despre care nu cred că am mai citit, aceea de predestinare genetică și găsirea posibililor criminali înainte ca aceștia să comită vreo crimă, iar modul în care e dezvoltată chiar mi-a plăcut. Pentru că această distopie începe chiar cu începutul întregului proces, ceea ce e diferit față de alte cărți de gen și trebuie să spun că mi-a plăcut mult asta. I-am dat 4/5 stele pe Goodreads și abia aștept să apară volumul doi, să văd ce se va întâmpla mai departe!
  2. La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami. Până acum, din toate cărțile lui Murakami pe care le-am citit, asta trebuie să fie cea mai bizară. Nu pot zice prea multe pentru că cele mai multe lămuriri se dau după prima jumătate a cărții, dar modul în care Murakami intră pe domeniul distopicului, într-un fel, mi s-a părut foarte interesant. Zic într-un fel pentru că nu e distopia cu care sunt obișnuită, iar cartea a apărut cred acum vreo douăzeci de ani. I-am dat 5/5 stele pe Goodreads, nici nu puteam altfel, și sunt tot mai convinsă că voi citit tot ce a scris acest autor!
Atât am reușit să citesc în ianuarie, plus cam jumătate din antologia Eroi fără voie, am sperat să o pot termina, dar nu am reușit. O voi termina curând, sper, mai am două povestiri de citit din ea, dar până acum chiar îmi place, poveștile pe care le-am citit până acum sunt cel puțin interesante. Eu pe genul SF am mereu emoții, pentru că nu am citit prea mult din el, dar povestirile din acest volum îmi plac. Voi scrie o recenzie după ce o voi termina, cu toate gândurile aferente.
Voi scrie curând și postarea de favorite, mi-am făcut o listă și e ceva mai lungă decât m-am așteptat și un book haul va urma, pentru că am reușit să cumpăr cărți în mai multe ocazii, pentru că am momente când pur și simplu nu mă pot abține, mai ales când vreau să îmi schimb starea de spirit.