sâmbătă, 30 aprilie 2016

April wrap-up

Cred că anul ăsta voi ajunge la un minunat average de două cărți pe lună. Am ajuns în situația aia în care nu mai am atât de mult timp pe cât mi-aș dori ca să citesc, dar tot cumpăr cărți, plus că vreau să fac atât de mult lucuri! 
  1. Ultima privire de Adina Speteanu. Sunt tristă că seria asta s-a terminat, teoretic. A fost o aventură frumoasă și nu cred că mă voi sătura vreodată să vorbesc despre seria asta. Dacă autoarea va mai scrie vreodată despre personajele astea, sau orice în lumea asta, eu voi citi. Bine, eu oricum aștept să văd ce va mai scrie mai departe. 5/5
  2. Delirul încapsulat de Florin Pîtea. A fost o carte amuzantă, chiar m-am distrat în timp ce o citeam și mi-a plăcut mult mai ales modul în care aceleași personaje se învârteau prin diverse povești. Am rămas cu ceva sentimente mixte, dar sunt curioasă să văd ce se va întâmpla în volumul doi și vreau să mai citesc steampunk, pentru că nu sunt foarte familiară cu genul. 3/5
Asta e tot ce am citit în aprilie. Am mai început și Căldura ghețarilor de Nic Dobre, sunt pe la pagina 80 și mi se pare foarte interesantă ideea. Poate că aș fi citit mai mult, dar am fost distrasă de un anime și nu am putut să mă opresc până nu am văzut toate episoadele. 

sâmbătă, 23 aprilie 2016

"Delirul încapsulat(Cartea cu scoarțe de argint ferecate #1)" de Florin Pîtea

Am păreri mixte când vine vorba de cartea asta. Au fost lucruri care mi-au plăcut destul de mult în ea, și altele care nu mi-au plăcut la fel de mult. Dar sunt totuși curioasă să văd ce va urma în volumul doi. 
Nu am mai citit nimic steampunk până acum, nu știu prea multe despre acest gen sau cum s-o numi de fapt, și cred că asta e o parte din problemă, my bad. Și modul în care e construită cartea e diferit de tot ce am mai citit eu până acum, ceea ce în mare ar fi un punct în favoarea ei, dar au fost și câteva lucruri pentru care nu am fost neapărat fan.
Cartea asta practic cuprinde o serie de povestiri, dar spre deosebire de alte cărți de povești scurte, aici personajele din o poveste se regăsesc și prin celelalte. Iar mie lucrul ăsta chiar mi-a plăcut, pentru că o parte din motivul pentru care nu prea citesc proză scurtă e tocmai că e scurtă și se termină prea repede, când eu aș fi vrut să petrec mai mult timp cu personajele. Aici e fain tocmai faptul că personajele în mare sunt aceleași, doar că poveștile îi au în prim plan pe unul dintre ei, iar ceilalți apar ca personaje secundare. Sper că nu am fost prea vagă.
Dintre toate, povestea care mie mi-a plăcut cel mai mult e chiar cea care dă titlul seriei, Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. Mi s-a părut un mod foarte interesant de a începe volumul și e o poveste mai dark față de celelalte, și ăsta ar fi unul dintre motivele pentru care e preferata mea. Îmi place și umorul, nu zic nu, dar mi-a plăcut mult atmosfera creată în prima povestire și ce s-a întâmplat cu acea carte cu scoarțe de argint. 
Nu voi vorbi separat de fiecare povestire, pentru că ar ieși prea lungă postarea, în schimb voi încerca să vorbesc despre tot volumul și voi zice mai multe despre poveștile care mi-au atras atenția, într-un fel sau altul.
Să încep cu personajele. Majoritatea chiar mi-au fost simpatice și mă bucur că pot spune că nu au fost arhetipuri, a fost un moment în care am crezut că vor fi, dar din fericire m-am înșelat. Cel mai mult mie mi-a plăcut de Jean D'Arc Electrique(sper că nu am scris greșit), de Bon D'age și de Victor Ramstein. Nu aș ști exact să explic de ce, dar ei mi-au plăcut cel mai mult. A, și să nu uit de Pălărierul Nebun, pentru că am un soft spot pentru personajul ăsta.
A fost o lectură și destul de amuzantă, m-au distrat mai ales povestirile Pălărierul, Liberul arbitru și Telefonia. În serviciul majestății sale imperiale a fost și ea interesantă, mi-a plăcut mai ales ideea cu delirul încapsulat și cu metodele folosite de angetul Bon D'Age pentru a își îndeplini misiunile. Personajul de altfel mi se pare unul din cele mai interesante, deși o să recunosc că am o mică slăbiciune pentru agenți secreți și hoți. Iluminatul mi s-a părut foarte distractivă prin jocul de cuvinte, mai ales cel de pe ultimul rând, e și cea mai scurtă, nu are o pagină. Iar cea care pe mine m-a lăsat rece a fost Colierul. Nu știu, a început interesant, după care a ajuns într-o lume ce era un fel de Japonie, iar pe acolo m-a pierdut. Pentru că eu am o fascninație cu țara și cultura lor în general, nu mi-a plăcut ceea ce s-a făcut acolo, mai ales când vine vorba de numele personajelor. A fost cam over the top pentru mine. A fost interesant de urmărit aventura Fecioarei de Fier Forjat pe acolo, dar ceva nu a funcționat pentru mine în întreaga poveste. Dar m-a distrat finalul.
În afară de cele menționate mai sus, un pic sâcâitoare pentru mine au fost și toate notele de subsol. Primele două-trei au fost în regulă, dar după aceea nu am înțeles de ce erau ca note de subsol și nu pur și simplu în text.
Ca și concluzie, nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar cred că trebuie să mă mai familiarizez un pic cu genul. Totuși, mi s-au părut distractive anumite paralele cu lumea modernă în care trăim, chiar am zâmbit de mai multe ori la povestirea Telefonia pe motivul ăsta. 

luni, 18 aprilie 2016

Atelier de confecționat povești fantastice #8

Duminica trecută, pe 17 aprilie, a avut loc o nouă sesiune a atelierului de confecționat povești fantastice organizat de editura Crux Publishing. De altfel al doilea pe luna aprilie, nu am putut decât să fiu extrem de încântată!
De data aceasta subiectul a fost basmul și elementele de bază ale acestuia, după concluziile la care a ajuns Vladimir Propp după studiile sale. La atelier s-au menționat doar cinci, acestea fiind:

  1. absența
  2. interdicția
  3. încălcarea interdicției
  4. iscodirea
  5. divulgarea
Din câte am văzut și pe wikipedia, sunt mult mai  multe elemente decât cele menționate mai sus, dacă e cineva curios, o să las un link către pagină.
Iar de aici am început să creem o poveste, dar nu înainte ca Deea să îmi distrugă un pic copilăria. Nu că aș fi citit eu multe basme, dar nici nu o pot contrazice în vreun fel, acum că stau și mă gândesc la asta, cel puțin în cazul lui Harap Alb, că e singurul pe care îl știu mai bine. Dar am citit de-a lungul timpului și niște creepy pasta despre desene pe care le adoram când eram mică, deci... Okay, să trecem mai departe.
S-au inversat rolurile clasice ale personajelor din basm, în cazul nostru zmeii fiind personajele principale, iar Făt Frumos un tip cu un viitor nu prea strălucit, care lucra la Anaf. Așa cum s-a sugerat a fi și titlul povestirii, Făt Frumos de la Anaf. Râd numai când mă gândesc la numele ăsta.
Personajul principal este prințesa zmeilor, Mirabela, căreia a ajuns destul de repede să i se spună zmeucica. Are 18 ani și două zile, iar într-o dimineață se trezește într-un castel complet liniștit, lucru anormal având în vedere că are trei frați mai mari destul de gălăgioși. Încă un lucru ciudat este faptul că podelele sunt acoperite de un covor de pene, oglinzile sparte, iar toate camerele sunt complet ordonate și goale.
Confuză, zmeucica urmărește urma de pene care o conduce în subsol, unde i s-a interzis să meargă pentru că acolo se află poarta către celălalt tărâm, adică cel în care se afla Făt Frumos. Nu ar trebui să știe unde e cheia, dar îi văzuse de multe ori pe frații ei scoțând-o de sub preș, și decide să arunce un ochi să vadă ce e pe acolo. 
Ajunge în grădina lui Făt Frumos, care făcea un grătar, ajutat de calul său Fane, care de altfel nu aparține acelui tărâm, ci celui din care apare zmeucica. Ajunși aici, s-a pus în scenă și o mică improvizație, prima interacțiune dintre zmeucica și Făt Frumos, care a fost extrem de amuzantă și care a dus povestea mai departe. 
Făt Frumos, știind de la cal despre tărâmul zmeilor, îi fură cheia zmeucicăi și dispare imediat în celălalt tărâm. Rămași acolo, Fane și zmeucica decid să se ajute reciproc și pleacă într-o călătorie pentru a își găsi calea spre casă, iar Făt Frumos ajunge în palatul Zmeilor, unde nu poate da decât de necazuri. 
Aici ne-am oprit, iar câțiva dintre participanți au scris o povestire, de data asta cu cap și coadă și trebuie să spun că și de data aceasta au ieșit niște povești care mie mi-au plăcut foarte mult. Și, cu riscul să mă repet, trebuie să spun că la fiecare atelieri povestirile devin tot mai închegate și tot mai interesante. 
Din ideea asta chiar poate ieși ceva foarte frumos, așa cum au și arătat unii dintre participanți. Și, da, e o idee foarte faină, dar eu de data asta trebuie să zic pas, sunt mult prea multe posibilități aici, iar eu am alte lucruri pe care aș vrea să le termin secolul ăsta, fingers crossed. 
Foarte fain, ca de obicei, abia aștept următorul atelier, iar dacă nu ați mai fost până acum eu vă încurajez să o faceți pentru că e rost de distracție de fiecare dată, și multă imaginație!

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Despre cărți și autorii români

Ghanda a posta pe blog un articol foarte interesant despre cărțile autorilor români și diverse probleme care sunt mereu ridicate în discuții, și care nu s-au schimbat de-a lungul timpului. Și, cum mi-a plăcut discuția pe care a pornit-o ea, mi-am zis să scriu și eu despre asta, cum am câteva lucruri de zis. 
Eu sunt mai nouă în tot cercul ăsta, în sensul că am descoperit nu cu mult timp în urmă evenimente interesante din lumea cărților, dar de când am început să particip nu mă mai satur, dacă aș putea aș merge la toate! Ceea ce pentru mine e ceva, pentru că eu nu obișnuiam să fiu atât de interesată de atât de multe lucruri. Cu aceste ocazii, am ascultat câteva discuții legate de cărțile autorilor români, percepția românilor despre ele și de ce nu se vând. Și, așa cum a zis și Ghanda, tind să devină repetitive.
Eu cred că cea mai mare problemă când vine vorba de cărțile autorilor români, și mă refer aici doar la cei contemporani, este formată din prejudecățile noastre. La mine totul a pornit de la programa școlară, de la faptul că autorii de acolo nu mi-au plăcut și atunci am prins o ură pe literatura română. Și aș fi rămas acolo, dacă prin 2012 nu ar fi început să apară în blogosferă articole cu recenzii bune pentru cărți ale autorilor români. Din curiozitate, dar sceptică, am citit una, două și am observat că totuși autorii noștri scriu bine. Scepticismul ăsta însă nu a dispărut așa repede, a mai trecut ceva timp, dar în prezent pot spune că am scăpat de el. Acum scepticismul nu mai e legat de faptul că autorii sunt români, ci de întrebarea: oare îmi va plăcea acea carte, pe baza rezumatului de pe spate? Aceeași întrebare mi-o pun și când e vorba de autori străini.
Pentru că acum, din punctul meu de vedere, pot spune că nu cred că există vreo diferență între autorii români și cei străini. Ambii pot scrie bine, și scriu bine, ambii pot veni cu idei originale și te pot ține cu sufletul la gură. Și nici la unii, nici la ceilalți, nu e garantat că respectiva carte ne va plăcea. Am avut dezamăgiri pe ambele fronturi și până la urmă depinde de gustul fiecăruia.
O altă problemă este și promovarea. Și știu că ăsta e un subiect ceva mai sensibil, pentru că știu că nu toate editurile își pot permite să bage mulți bani în promovare, iar cele care publică români tind să fie mai mici. Asta nu înseamnă că editurile importante nu îi publică, dar ăsta e doar un trend pe care l-am observat eu. Și știu că reclamele, panourile publicitare și alte tipuri de promovare sunt scumpe. 
Ceea ce am observat eu este însă faptul că pe anumite bloguri, tot mai multe aș vrea să zic, se scriu articole și recenzii despre cărțile autorilor români. Și eu fac asta, pentru că până la urmă, așa cum a zis și Ghanda de mai multe ori, cititorii sunt cei care pot face publicitate cărții. Cel puțin eu una, am găsit câteva persoane cu gusturi asemănătoare cu ale mele și dacă ei recomandă cartea, cel mai probabil o voi cumpăra și eu mai devreme sau mai târziu.
Dar ce mi se pare mie cel mai fain la autorii români e că îi putem întâlni la evenimente și lansări de carte, sunt acolo și putem vorbi cu ei, le putem cere autograf și eu cred că ăsta e un mare avantaj. Iar anumite cărți ale autorilor români probabil că nici nu le-aș fi cumpărat dacă nu i-aș fi auzit vorbind despre cărțile lor, sau pe alte subiecte pur și simplu. Nu știu alții, dar mie dacă o persoană mi se pare faină, și dacă a scris o carte, atunci eu voi presupune că și cartea îmi va plăcea. Și până acum nu am fost dezamăgită.
Recunosc că nu știu exact cum anume s-ar putea schimba mentalitatea oamenilor când vine vorba de autorii români, dar poate că dacă se va vorbi destul de mult despre ei și se va scrie pe internet, așa cum fac anumiți bloggeri deja, poate atunci lumea va deveni mai curioasă și le va acorda o șansă. La mine asta a funcționat, deci nu pot decât să sper că vor fi și alții atrași spre cărțile autorilor români, care au la fel de multe de oferit precum cei străini.
Eu le recomand cărțile de câte ori am ocazia, și nu doar în online, și sper că poate îi voi face măcar puțin curioși și că le vor da o șansă. Iar dacă vor găsi o carte care o să le placă, poate vor mai căuta și altele și vor recomanda la rândul lor și tot așa.
Nu știu exact care ar fi soluția pentru faptul că lumea nu citește autori români, dar eu voi continua să vorbesc despre ei și să scriu despre cărțile lor și poate că, încet-încet, vor începe să o facă și alții. I can live in hope.

duminică, 10 aprilie 2016

Leapșă: Most wanted

Merci, Sara, pentru leapșă! :)

1. O carte publicată pe care ți-o dorești.
Ăhhh, doar una? În mod ciudat, nu îmi vine niciuna în minte acum, deși știu sigur că lista mea de cărți pe care mi le doresc nu se sfârștește niciodată. Gata, știu, Elantris de Brandon Sanderson.

2. O carte nepublicată pe care ți-o dorești.
Volumul 6 din Game of thrones, chit că nu se știe când apare și că eu nu am ajuns la zi? Oricum, știu sigur că voi cumpăra volumul chiar dacă nici atunci nu voi fi la zi. Deși, la cât de greu apar, nu se știe niciodată. 

3. O carte pe care o dorești tradusă.
Seria spin-off de la Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. Iubesc seria aia, și vreau să citesc și despre ce se întâmplă după. Și franceză nu știu suficient de bine cât să citesc un roman în limba asta.

4. O carte pe care ți-o dorești datorită copertei.
Aici chiar nu știu ce să răspund. Mai ales că nu cumpăr cărți doar pe baza copertei. Poate fi cea mai frumoasă copertă, dar rezumatul de pe spate nu mă convinge, nu o voi cumpăra.

5. O carte pe care ți-o dorești datorită sinopsisului.
Foc în adânc de Vernor Vinge. 

La mii de ani in viitor, mai multe rase populeaza un univers in care potentialul unei minti este dat de locul ei in spatiu, de la entitati superinteligente de la marginea galaxiilor pana la mintile limitate din mijlocul lor, acolo unde nu poate functiona decat o tehnologie simpla. Nimeni nu cunoaste motivul pentru aceasta impartire ciudata a spatiului in „Zone Ganditoare“ si „Adancuri Neganditoare“, dar atunci cand oamenii de stiinta din Domeniul Straumli incearca sa trezeasca la viata un artefact vechi din Transcendent, ei elibereaza fara sa stie o putere atat de monstruoasa, incat mii de lumi sunt in pericol.
Fugind de amenintare, o familie de cercetatori naufragiaza pe Planeta Stiletelor din Zona Lenta, unde o rasa cu o cultura medievala dura se afla in mijlocul unei lupte sangeroase pentru putere. O misiune contracronometru trebuie sa recupereze copiii familiei si un secret care ar putea fi salvarea tuturor celorlalte civilizatii din spatiu.

6. O carte pe care ți-o dorești datorită recenziilor.
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes. Am auzit numai lucruri bune despre cartea asta și vreau să o citesc într-o bună zi.

7. O carte pe care ți-o dorești datorită autorului.
Orice de Haruki Murakami, Monica Ramirez, Adina Speteanu, Jean des Cars și Carlos Ruiz Zafon.

8. O carte pe care ai citit-o deja și ți-o dorești.
Hoțul de cărți de Markus Zusak, eventual chiar în engleză pentru că e limba în care am citit-o. Am iubit cartea asta, dar nu cred că o voi avea vreodată pentru că nu pot să mă conving să dau banii pe ceva ce deja am citit, când sunt atâtea alte lucruri pe care mi le doresc.

9. O carte pe care nu ți-o dorești suficient de mult.
Blestemul zorilor de Lavinia Călina. Îmi place cum scrie, dar primul volum mi s-a părut doar ok și nu sunt foarte convinsă că vreau să continui seria. Dar, cine știe, poate recenziile mă vor convinge că al doilea volum e mai bun decât primul. Vom vedea.

10. O carte pe care ți-o dorești pentru tot. Dar tot, știi cum? Tot!
Warbreaker de Brandon Sanderson. De fiecare dată când vorbesc alții despre cartea asta, sau când citesc sinopsisul online, mereu zic că e exact cartea pentru mine, dar tot nu o am. Off!

vineri, 8 aprilie 2016

"Ultima privire(Dincolo de moarte #4)" de Adina Speteanu

Am tot amânat momentul în care să încep cartea asta, pentru că nu voiam ca seria să se termine. Iar acum, după ce am citit-o, spun sincer că nu cred că ăsta e finalul seriei. Refuz, mai ales la cum s-a terminat cartea. Rămân cu speranța că poate cândva, cumva, va urma un volum cinci. Dar până atunci, să vorbesc despre acest volum.
Nu îmi mai amintesc exact finalul de la volumul trei, iar în cel de față se întâmplă atât de multe lucruri, că o să sar peste partea în care îl rezum, pentru că nu aș putea face asta. 
Privind înapoi, la toată seria per ansamblu, pot spune că acesta e volumul meu preferat dintre ele. Și e foarte posibil să fie singurul în care Natalia să nu mă fi enervat pe parcurs, nu mai știu exact la volumul trei dacă a avut vreun astfel de moment. Nu e ea conducătoarea model, dar e până la urmă doar un copil, eu cred că s-a descurcat minunat în condițiile date. Face greșeli, nu o să zic că nu, dar pare mult mai realist așa, nu are experiență și a fost aruncată în toată chestia fără voia ei, doar pentru că s-a întâmplat ca bunica ei să se îndrăgostească de Dragoș.
Și dacă tot am ajuns la subiectul poveștii de dragoste, nu cred că toată chestia putea fi mai tristă de atât. În sfârșit am aflat ce s-a întâmplat în trecutul celor doi și cum de au ajuns despărțiți și povestea mi-a frânt un pic inima. Iar la final chiar mi-a fost un pic milă de Dragoș, nu pentru că Maria ar fi avut vreo vină, ci pentru că el e pur și simplu în afara oricărei posibilități de a se opri din nebunia lui, iar aici cred că s-a văzut destul de bine partea lui umană, ceea ce a făcut ca totul să fie și mai trist la final. 
Dar să nu sar de acum la final. Mai am câteva lucruri de spus până acolo. Unul dintre ele este faptul că mi se pare că se vede foarte frumos evoluția Adinei ca scriitoare, mai ales în seria asta. Eu am pornit în călătoria asta cu stângul, iar primul volum e cel care îmi place cel mai puțin, ceea ce nu înseamnă că nu e și el bun, că altfel nu continuam. Și mă bucur că am continuat pentru că seria devine tot mai bună cu fiecare volum și sunt convinsă că ceea ce va scrie mai departe va continua pe trendul ăsta. 
Spre deosebire de volumul trei, în care nu a fost foarte multă acțiune, aici mai tot timpul se întâmpla ceva, și atunci când trebuia să închid cartea nu mă puteam gândi decât la cum se vor descurca Natalia, Garda și restul în a scăpa și de data asta, tot volumul m-am ținut cu sufletul la gură. Bine, primul capitol l-am citit un pic mai greu, dar după zău că nu aș fi lăsat cartea din mână. 
Îmi plac foarte mult personajele din cartea asta, mai ales cei din Gardă, Zero și Bianca și Lorena și Andrei și mai ales Tudor. El e personajul meu de suflet, seria asta nu ar fi fost la fel fără el. Trebuie să îl menționez și pe Armand mai în treacăt, pentru că nu vreau să intru în prea multe detalii, dar ceea ce a pățit el mi s-a părut interesant de la început(da, da, știu, ce rea sunt) și mă bucur că nu a rămas doar un personaj de fundal pe tot parcursul seriei. Mai e o persoană apropiată Nataliei care pățește ceva la care nu m-am așteptat, dar m-am bucurat că nici subiectul respectiv nu a fost lăsat pur și simplu în aer.
Mai apar și alte câteva personaje noi, dar numai vorbesc și despre ele, oricât de mult m-ar fi distrat, pentru că dacă stau să zic de fiecare personaj în parte care mi-a plăcut, și alte evenimente de pe parcurs, nu mai termin recenzia asta. 
Și să vorbim un pic despre final, pentru că nu pot să nu. Nu cred că s-ar fi putut găsi un final mai bun pentru tot haosul creat de Dragoș decât ceea ce s-a întâmplat aici. Nu aș putea explica de ce, dar mi-a plăcut mult cum s-a terminat totul, cu toate victimele colaterale care au existat. Iar finalul nu e unul complet fericit, e mai bittersweet așa, și sunt anumite lucruri care au rămas în aer. Dar știam asta de la lansare și nu mă deranjează, mai ales că lasă loc de viitoare volume, poate, sper.
Ca să închei recenzia asta, care e deja cam lungă, recomand seria și abia aștept să văd ce va mai scrie Adina Speteanul în viitor!

joi, 7 aprilie 2016

Atelier de confecționat povești fantastice #7

În cadrul celei de-a cincea ediții al târgului SF&Fantasy, Final Frontier, a avut loc și cea de-a șaptea ediție a atelierului organizat de editura Crux Publishing. M-am dus duminică special pentru acest atelier, mi-am zis că nu îl mai ratez decât dacă apare altceva cu adevărat important care să mă oprească.
Planul inițial a fost acela ca o trupă să interpreteze o povestire a autorului Dan Rădoiu, dar cum încăperea era mult prea mică, asta nu s-a mai întâmplat.
Însă asta nu a oprit în niciun fel atelierul din a avea loc, lucru care m-a bucurat foarte mult, așa că ne-am adunat în mica sală și... am făcut ce facem de obicei.
Trebuie să spun de la început că povestea care a ieșit din acest atelier e probabil ce mai grounded de până acum. După ceea ce s-a întâmplat la edițiile trecute am rămas chiar surprinsă de cât de grounded a fost povestea de data asta(momentul ăla când nu găsești cuvântul în limba română).
De data aceasta, personajul de la care s-a pornit a fost un bărbat de patruzeci și cinci de ani, pe numele lui Mircea I. Popescu. El are o viață extrem de banală, la criza vârstei de mijloc, este funcționar la taxe și impozite, iar ca hobby și guilty pleasure tricotează ciorapi, fulare și alte astfel de lucruri utile. E un domn obosit de viață, cenușiu, dar cu un puternic dialog interior.
Viața lui ia o turnură neobișnuită pentru el atunci când este sunat pentru a i se spune că a fost selectat să participe la Survivor, reality show despre care el are de altfel o părere extrem de proastă. De altfel, e ales din greșeală, dintr-o confuzie a numelui. Dar după ce este concediat din cauză că un coleg al lui a introdus greșit niște date în sistem, și nu are curaj să deschidă gura, decide că nu mai are nimic de pierdut și merge să participe la Survivor.
Concursul se desfășoară în România, în munții Retezat, iar pentru că producătorii au descoperit că nu au condiții suficient de grele de supraviețuire, decid să măzluiască zarurile, vin cu dificultăți proprii și ridică nivelul de dificultate.
Revenind la domnul Mircea I. Popescu, ajunge în tabără, unde toți sunt musculoși și bine pregătiți, numai el face notă discordantă. Ajunge în echipă cu alte patru persoane, după cum urmează:

  • o handbalistă, pe nume Ofelia Lăcărmioara Bumbu
  • o alpinistă, Camelia Delia Monteoru
  • un domn proaspăt ieșit din penitenciar, Firicel Ghiță
  • un IT-ist venit din armată, Alecu Sobeschi

Ajung ei la concursul propriu-zis și într-un fel sau altul, rămân blocați într-o peșteră, surpată tocmai din cauza faptului că producătorii au decis să ridice nivelul de dificultate. Iar pentru că pe acolo nu mai călcase nimeni de foarte mult timp, nimeni nu știe exact ce se află acolo.
Ajunși aici, o parte dintre participanți au spus ce cred ei că s-ar găsi în peștera respectivă, de la laboratoare secrete, la obiecte magice, virusuri ce produc mutații genetice și multe altele. 
Aflați în peșteră, cei din echipa lui Popescu află că el a ajuns acolo din greșeală și cum nu le poate fi de mare ajutor, se pun de acord să scape de el și îl trimit singur într-un tunel, ba chair s-a propus să i se dea și un brânci, să fie siguri că dus a fost și că nu îi poate încurca. Iar în acel tunel i se întâmplă ceva, dar nu am ajuns să aflăm și ce anume. 
Aici s-a oprit povestea, iar cei care vor să o scrie, chiar și doar o parte, o pot face și i-o pot trimite lui Dan Rădoiu. Nu știu alții, dar eu pe asta chiar mă văd scriind-o, sună foarte fain povestea.

miercuri, 6 aprilie 2016

Atelier SF&F 3 - păreri

Așa cum am zis, ăsta e articolul cu părerile mele despre acest atelier de scriere creativă Vreau să scriu asta și pentru că e unul dintre motivele pentru care am cam lipsit de pe blog în luna martie.
Mai întâi, câteva detalii mai tehnice, să le zic așa despre acest atelier:
  • a durat 6 săptămâni, cu două întâlniri pe săptămână, lunea și joia
  • locația principală în care s-a desfășurat a fost la Piața Romană
  • a costat 600 de lei
  • antrenorii au fost Michael Haulică și Dănuț Ungureanu
  • perioada în care s-a desfășurat a fost 22 februarie - 31 martie
Recunosc că nu am știut exact la ce să mă aștept, dar atunci când am fost la lansarea antoligiei de la prima serie a atelierului, Eroi fără voie, am vorbit cu unii dintre participanți și părerile au fost pozitive, și încă de atunci am zis că mă înscriu și eu. Din păcate, nu s-a ținut în iarna lui 2015, așa cum s-a vrut atunci, dar s-a ținut acum. Și am fost destul de încântată când am auzit că se va ține până la urmă.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat eu a fost variația vârstelor celor care au participat. Și m-am bucurat totuși că nu am fost eu cea mai mică de acolo, că deja pe la locurile de muncă am început să mă obișnuiesc cu asta.
Dar revenind la atelierul propriu-zis, primele întâlniri au fost mai teoretice, ca să zic așa, s-au povestit lucruri general valabile, care chiar mi s-au părut interesante, și au fost și câteva lucruri pe care nu le-am mai auzit până atunci, chiar a fost frumos. Eu una m-am regăsit în mai multe lucruri spuse de antrenori pe parcursul atelierelor.
Una dintre ele a fost diferită de celelalte, pentru că l-am avut ca și invitat special pe Marian Coman, de care eu am mai auzit, adică îi știam numele fără să știu exact ce a scris. Apoi am aflat că el scrie pentru revista Harap Alb Continuă, despre care am auzit multe lucruri bune. Marian Coman ne-a vorbit despre experineța lui ca scriitor, de unde a pornit și cum a ajuns unde este astăzi, adică într-o postură din care poate trăi din scris. Asta rămâne una din întâlnirile mele preferate de la acest eveniment, mi s-a părut foarte interesant tot ce a spus Marian Coman și mă bucur că l-am avut ca și invitat.
Apoi, la un moment dat, a venit și clipa în care participanții trebuiau să își aducă contribuția la atelier, adică partea fun. Logica mea cu atelierul ăsta a fost de fapt cam așa: ok, plătesc 600 de lei, deci poate că asta, împreună cu faptul că voi fi într-un grup de persoane cu aceeași pasiune cu a mea, adică scrisul, și cu oameni avizați, poate că toate astea mă vor motiva să revin serios la scris. Nu a fost așa, dar ajung și acolo. Revenind la partea fun, primul lucru care ni s-a spus că ar putea fi de mare ajutor a fost un sinopsis al poveștii pe care vrem să o scriem. Sinopsisul l-am scris până la urmă, în parte pentru că m-aș fi simțit vinovată să mă duc cu mâna goală, și a fost destul de ok, mai ales că știam ideea principală a poveștii pe de rost, că mă chinui de ceva timp să o scriu. Toate bune și frumoase.
După asta, așa cum era de așteptat, a urmat partea în care trebuia să începem textele, folosind sinospisiurile respective. Cam aici a murit totul pentru mine. M-am tot învârtit în jurul cozii un weekend întreg și nu am reușit să scriu un cuvânt. În momentul ăla mi-am zis că asta e, dacă nu voi reuși să scriu nimic îmi asum, urma să fiu dezamăgită de mine, dar mi-am luat în calcul și posibilitatea asta. C'est la vie. Ghinion.
În cazul în care nu v-ați prins, sunt și mai pesimistă de felul meu, asta pe lângă timiditate și nehotărâre. Bine, a fost și timiditatea un motiv pentru care am vrut să particip, pentru că m-am gândit că dacă nu voi scrie nimic până la urmă, măcar poate îmi voi mai combate din timiditate. Nu cred că există leac pentru asta, dar am fost mai rău, deci continui să mă "lupt" cu ea, doar-doar mai scap de ea puțin câte puțin.
Și, ca să ajung și la final, până la urmă da, am scris o poveste scurtă, chestie care e în afara zonei mele de confort, cred că am doar două povești de genul scrise până acum. Am scris-o pe ultima sută de metri, pentru că am avut un moment de încăpățânare și mi-am zis că fie ce-o fi, eu vreau să o scriu. Și am folosit structurarea de care s-a vorbit la atelier, adică m-am gândit cam câte capitole ar trebui să iasă, pentru că eu nu pot fără capitole, și apoi mi-am scris într-o agendă cam ce ar trebui să se întâmple în fiecare și mi-am zis că dacă scriu unul pe zi, ar trebui să termin la timp. Și până la urmă am avut dreptate. Am terminat-o până la urmă, m-am mai uitat o dată pe ea și m-am așteptat la ce era mai rău. Am zis că sunt pesimistă, nu? Bine, știam că nu putea să fie cine știe ce, și am meritat ce am primit, chiar a fost scris prost, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi dau mai bine seama cât de prost a fost scrisă. În mod ironic, totul mai degrabă m-a amuzat decât să mă descurajeze în vreun fel. Nici eu nu mă mai înțeleg...
Dar nu pot spune că regret ceva. Până la urmă, după luni întregi, am scris ceva și mai prost de atât nu se poate, chiar am de gând să mă țin de ideea asta și să o a iau de la capăt. A doua oară trebuie să îmi iasă mai bine, și mai văd eu după ce se va mai întâmpla. Măcar în sfârșit am un fir narativ și un final pentru povestea asta, cred că mă chinui de vreo doi ani să îi dau de cap. Are vreo trei începuturi diferite și niciun final, până acum. Hopefully, a cincea oară va fi cu noroc.
În mod ironic, acum sunt mai motivată decât înainte să mă reapuc serios de scris, că doar orice șut în fund e un pas înainte, nu? Nu am să pot niciodată să înțeleg de ce, dar mereu sunt mai motivată de lucrurile negative decât de cele pozitive. Cumva, cred că e și pentru că vreau să îmi demonstrez că pot mai mult de atât.
Până la urmă, când mă gândesc la experiența asta sunt două lucruri care îmi vine în minte. Primul e că nu cred că proza scurtă e de mine. Am încercat în mai multe rânduri și nu mi-a plăcut nici să o scriu foarte tare și nici de rezultat nu am fost mulțumită. Al doilea e că mă bucur totuși că am încercat și că am pus textul acolo, măcar ca exercițiu.
Ca și concluzie, eu cred că a meriat. Lumea a fost de treabă, în sfârșit am făcut ceva mai serios în legătură cu scrisul față de ultimele luni și tot ce s-a zis în cadrul cursului cred într-adevăr că îmi va fi util în viitor. 

marți, 5 aprilie 2016

Achiziții(43)

Nu știu exact în ce ordine vor fi următoarele trei postări, dar nu cred că aceasta mai are nevoie de introducere, Final Frontier happened.
Încep cu ce mi-am luat de la Crux Publishing.
  • Insula Diavolului de Ciprian Mitoceanu. Nu puteam pleca fără, trebuie să știu ce se va întâmpla mai departe cu tot Amendamentul Dawson și cu cele două personaje principale. Cred că nimic bun, dar tot trebuie să știu.
  • Regatul sufletelor pierdute de Ana-Maria Negrilă. Sună așa fain, e hard SF, ceea ce eu nu prea am citit până acum, dar după ce mi s-a mai și povestit în mare cam care e povestea nu am putut să rezist. Chiar sper să îmi placă.
  • Metamorfoze. Asta e o antologie și recunosc că am luat-o din simplul motiv că are și Șerban Andrei Mazilu o povestire acolo, dar cine știe, poate voi mai descoperi vreun autor care îmi place citind întreaga carte.

  • Povestiri de la marginea realității de Dan Rădoiu. Am zis că trebuie să îl citesc și pe el la un moment dat după ce am fost la atâtea ediții ale atelierului.
Și cărticica de lângă a fost bonus, e scrisă tot de acest autor, și sper să ajuns la ele curând. Finger's crossed.
  • Precomanda de la Nemira nu a mai ajuns, așa că mi-am cumpărat Brigăzile fantomă de John Scalzi pentru că vreau să mai citesc ce se întâmplă prin universul creat de autor.
  • Și mi-am luat și Haiganu. Fluviul Șoaptelor de Marian Coman, pentru că m-a învins curiozitatea după ce am auzit ce a citit din al doilea volum.

Unrelated to Final Frontier, mai am două cărți pe care să le menționez aici.
  • Așteptând în Ghermana de Dănuț Ungureanu. Nu sunt sigură care e povestea, dar am tot văzut-o și tot am zis că o citesc, iar acum o am.
  • Așteptând-o pe Sara de Michael Haulică. Despre asta chiar nu știu nimic, dar am citit primele rânduri și sunau bine, chiar sunt curioasă cum o să mi se pară.

Și poza de grup:

Acum dacă aș avea și timp să citesc pe cât mi-ar plăcea...

luni, 4 aprilie 2016

Final Frontier #5 - părerile mele

Nu mai țin minte exact ce m-a motiva prima dată să merg la evenimente din lumea literară și creativă, dar trebuie să spun că mă bucur că am început să fac asta. Și mă bucur că am participat la această ediție a Final Frontier și sper să pot fi pe acolo și la ediția următoare. Pentru că da, mi-a plăcut!
Nu o voi lua pe zile, ci voi povesti pe rând despre evenimentele la care am fost, și urmează și un book haul după asta, pentru că da, am comis-o din nou. Dacă aș avea și timp să citesc toate cărțile astea ar fi minunat...
A, și de data asta mi-am amintit să fac poze!

Primul eveniment la care am ajuns a fost cel al Secției 14, grup care a apărut după prima ediție a atelierului SF&F. Am citit antologia, mi-a plăcut, așa că mi-am zis să trec și eu pe acolo să văd ce se va întâmpla. Și nu regret nimic. Așa am mai aflat câte ceva despre grupul acesta ce nu știam, s-a vorbit atât despre ce fac ei și cum, dar și câte puțin despre fiecare membru în parte. Și, înainte de a spune altceva, trebuie să menționez că au avut și un microfon care modifica vocea, lucru care a creat un moment destul de comic.
Apoi, după ce s-a vorbit despre toate astea, și pe unde au publicat membri grupului și ce plănuiesc și la ce mai lucrează în prezent, s-a citit un fragment, pe voci oarecum, dintr-un text scris de Alexandra Medaru. Chiar am fost curioasă să văd ce a mai scris, pentru că povestea ei din antologie e una din cele care mi-au plăcut cel mai mult. Recunosc că am avut un moment în care m-am întrebat ce naiba ascult, and that ending man! Scuze, trecem pe română. Nu voi spune despre ce a fost vorba, nu cred că aș reuși, dar mă bucur că finalul a fost așa cum a fost, pentru că devenise tare ciudată toată situația la un moment dat.

După aceea, a urmat HAC!BD  cu Marian Coman și Mihai Ionascu, unde s-a vorbit despre volumul doi al seriei, care încă nu a apărut. Recunosc că nu am citit primul volum, dar tot am fost curioasă și mi-am zis că dacă ceva mă va convinge să îl cumpăr va fi evenimentul ăsta. Dar nu dau spoilere despre ce mi-am luat, urmează o postare separată.
Mi-a plăcut în primul rând atmosfera de la evenimentul acesta, foarte umoristic, în lipsa unui cuvânt mai bun. Marian Coman a citit dacă nu mă înșel din primele două capitole din al doilea volum, și mi-a plăcut ce am auzit. Nu-i problemă că nu am citit primul volum, pentru că oricum până îl voi citi cel mai probabil voi uita ce s-a citit, mereu pățesc așa, dar mi-a plăcut mult cum a sunat textul citit de autor. 

Mai departe, am fost la evenimentul editurii Crux Publishing, unde s-au lansat trei volume, Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște de Robert E. Howard, Insula Diavolului de Ciprian Mitoceanu și Regatul sufletelor pierdute de Ana-Maria Negrilă. 
S-au spus lucruri interesante despre Conan, dar eu cumva tot nu sunt convinsă că e pentru mine. Bineînțeles că s-ar putea să mă contrazic singură peste un timp, nu ar fi pentru prima dată, dar trebuie să mai cercetez un pic problema înainte.
Mi-a părut rău că nu a fost prezent și Ciprian Mitoceanu, dar asta e, oricum cei de la editură au făcut o treabă foarte bună când au descris cartea, cum era și de așteptat. Abia aștept să citesc volumul doi, să văd cum va continua întreaga aventură și ce ironii ale sorții vor mai fi pe acolo.
Mi-a plăcut filmulețul făcut pentru cartea Anei-Maria Negrilă și chiar sunt curioasă să văd cum va fi cartea, mai ales că e mai groasă decât majoritatea volumelor de la editură, din ce am observat eu, iar ceea ce am aflat despre poveste m-a făcut și mai curioasă. 

Nu am mai ajuns la lansările de la Paladin, în parte pentru că am rămas cu ochii lipiți de cei care făceau cosplay pe acolo, dar mai ales de Darth Vader și Kylo Ren.
Și nu mă pot numi fan Star Wars în adevăratul sens al cuvântului și tot am rămas uitându-mă într-una la cei doi, dar și la ceilalți cosplayeri din zonă. 

Dar am ajuns la evenimentul Edituri, colecții, unde au răspuns la întrebări Ana Nicolau (Nemira), Bogdan Hrib (Tritonic), Șerban Andrei Mazilu (Crux), Horia Nicola Ursu (Millennium).
Nu am avut așteptări aici, pentru că nu știam exact despre ce va fi vorba, dar deja discuțiile despre câți cititori sunt, de ce lumea nu citește și de ce nu se citesc autori români... începe să devine repetitivă. Și în mod inevitabil se ajunge la problema că de ce școlile nu încurajează lectura, ceea ce eu nu cred că se va întâmpla vreodată. Bine, și s-a ajuns la mai multe lucruri, s-a vorbit și despre librării și editori și alte lucruri, dar nu vreau să intru prea mult în asta, că discuția mi se pare deprimantă de fiecare dată, și nu am auzit-o chiar de multe ori.
Singurul mai optimist pe acolo a fost Șerban Andrei Mazilu.

Ultimul eveniment la care am ajuns la fost al editurii Nemira, mi s-a părut foarte interesant titlul: Optimismul distopiei? Au participat autorii romanelor Vegetal și Mineral, care au vorbit atât despre cele două volume și despre cum le văd ei, care e mai optimist și care e mai distopic, dar s-au discutat și alte teorii și idei despre evoluția omenirii și despre ce e uman și ce nu. Mi s-a părut chiar interesant tot ce s-a spus, dar eu nu am citit încă cele două romane, deci nu pot spune prea multe pe marginea lor. Dar sper să ajung și la ele într-o bună zi.

De fapt, am mințit un pic mai sus, pentru că după asta am fost la cea de-a șaptea ediție a atelierului organizat de editura Crux Publishing, dar despre el voi vorbi într-o postare separată.
Ca și concluzie, chiar mă bucur că am fost la Final Frontier anul ăsta, m-am simțit foarte bine și cu siguranță voi merge și anul viitor!

duminică, 3 aprilie 2016

March favorites

Nu știu cum am reușit, dar luna asta am adunat destule lucruri care au legătură cu machiajul și cu îngrijirea tenului. Și am devenit fanYves Rocher.

Lucrurile din poza de mai sus au pornit de la faptul că m-am dus în magazin pentru că aproape mi se terminase demachiantul. Am aflat că de fapt de foloseam eu era special pentru ochi și mi s-a recomandat altceva, pentru ten uscat. Și mi-am zis că de ce nu? Și nu regret nimic, mai ales că totul a avut efect, și toate produsele lor miros foarte bine! 
O iau de la stânga la dreapta:
  • ăla e demachiantul pe care îl folosesc acum pentru toată fața, care e un fel de cremă de fapt, și îmi place cum se simte pe piele
  • apoi am ceva tonic, îl folosesc după ce îmi tamponez fața cu el după ce folosesc demachiantul
  • lângă e crema de zi, pe care o folosesc dimineața
  • și ultima e o cremă de noapte
Îmi plac toate produsele de mai sus și datorită modului în care miros chiar a ajuns să îmi placă să le folosesc. Asta, plus faptul că am observat că au efect.
Doar ca să se știe, sunt total noob când vine vorba de machiaj, dar învăț eu până la urmă. Tot mă gândeam cum să fac cu fondul de ten, să îmi fie mai ușor să îl aplic, și am găsit o pensulă în DM la un preț mai uman. Partea din stânga e pentr fondul de ten, iar cea din dreapta pentru blush. Am folosit-o toată luna și chiar mi se pare mult mai simplu acum cu fondul de ten. Nu știu cât o să reziste, dar pentru început mie mi se pare foarte bună.
Și mi-am cumpărat și un blush, tot de la Yves Rocher. Am avut niște emoții, pentru că sunt destul de palidă, dar îmi place mult cum arată culoarea și mă bucur că am încercat.
Despre fardul ăsta am mai vorbit, dar abia acum am început să îl folosesc calumea și trebuia să îl mai menționez o dată. L-am primit cadou de Crăciun și îmi plac mult culorile și am folosit de câteva ori culorile mai închise, ultimele de jos, și chiar mi-a plăcut ce a ieșit. Cândva o să îmi iau și alte culori, dar nu am găsit încă momentul.
Și mi-am mai luat un ruj, tot din Auchan, sper să nu mă înșel. Nu mai știu exact ce marcă e, dar e al treilea pe care îl iau și îmi place mult cum se simte pe buze. Am vrut o culoare mai deschisă, cum vine vara, iar eu am doar două nuanțe de mov. Iar ăsta îmi place foarte mult!

Gata, am terminat cu asta. Să trec la muzică. Mă uitam la patinaj și una dintre melodii a fost Demons cântată de Imagine Dragons
După ce am ascultat melodia de câteva ori, am căutat și alte piese de la trupa aceasta și cam asta asculr de două zile încoace.

Și mai am un canal de youtube pe care aș vrea să îl menționez, KathleenLights. Nu știu exact de ce, dar îmi place să o ascult pe fata care are canalul vorbind despre machiaj, chit că multe dintre brandurile pe care le menționează mi se par destul de scumpe, le-am văzut prin Sephora, dar tot îmi place să o ascult. Măcar că în felul ăsta mai aflu și eu diverse lucruri din zona asta.

Cam asta am adunat eu în luna martie, a fost o lună interesantă din mai multe puncte de vedere. Nu știu niciodată cum să închei postările astea...

vineri, 1 aprilie 2016

March Wrap-up

Nu-s exact sigură de ce scriu o postare separată pentru asta, but oh well. Am citit o singură carte în luna martie, a fost o lună plină de tot felul de lucruri, printre care Atelierul SF&F 3 la care am participat și despre care o să postez zilele astea, pentru că am câteva chestii pe care vreau să le zic. 
Dar trecând la subiect, cartea pe care am citit-o în martie a fost:
  • În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami. Aș fi vrut să o pot citi mai repede, dar timpul nu mi-a permis. Chiar mi-a plăcut, deși trebuie să spun că asta e cea mai ciudată carte a lui Murakami pe care am citit-o până acum, ceea ce spune ceva având în vedere genul de cărți pe care le scrie. Acum sunt curioasă cum va fi ultimul volum din seria asta, pentru că finalul acestei cărți mi-a frânt un pic inima. Nu cred că mă voi plictisi vreodată să îl citesc pe Murakami. 4/5
Mda, nu tocmai o lună minunată, dar poate aprilie va fi mai bună. Momentan am început să citesc Ultima privire de Adina Speteanu, ultimul volum din seria Dincolo de moarte. Nu am ajuns foarte departe, sunt pe la pagina 70 și deja mi-e frică de cum se va termina volmulul ăsta. Sper să îl termin curând. Vreau să îl citesc continuu, dar cumva nu reușesc să fac chestia asta, mă distrag tot felul de lucruri în ultimul timp.