duminică, 29 mai 2016

"Povestiri de la marginea realității" de Dan Rădoiu

Ok, acum că au trecut câteva zile de când am terminat cartea asta, și am avut timp să mă gândesc un pic la ea și la povestirile pe care le cuprinde, cred că pot scrie în sfârșit o recenzie cât de cât calumea. De obicei, îmi scriu părerea imediat ce termin o carte, dar uneori trebuie să mai aștept un pic, cum e cazul de față.
De asemenea, recenzia asta va include și părerea mea despre o altă colecție a autorului, Inorogul, bicicleta și radioul cu galenă, pentru că le-am citit consecutiv, iar a doua conține trei povestiri și vreau să vorbesc și despre ea, dar nu pot scrie o postare separată despre ea. Deci asta va fi pentru ambele, e mai simplu așa.
Acum, eu nu prea citesc volume de povestiri scurte, tocmai din acest motiv. Sunt scurte, uneori prea scurte, cel puțin pentru mine. Dar din când în când mai apare câte o situație în care aleg să citesc și astfel de volume. De data asta a fost pentru că, după ce am participat la un număr al atelierelor de confecționat povești fantastice, organizate de editura Crux Publishing și moderate de Dan Rădoiu, m-a învins curiozitatea și am vrut să văd ce scrie. Iar acum că am citit acest volum de povestiri scurte sunt curioasă să aflu ce ar putea face autorul într-un roman. Pentru că fiecare poveste de aici m-a surprins în mod plăcut într-un fel sau altul, ideile din spatele lor mi s-au părut geniale, și dacă cineva poate crea atât de multe povestiri diferite, cu idei atât de inedite... atunci eu vreau să mai citesc și alte creații ale persoanei.
În altă ordine de idei, încep să am o admirație tot mai mare pentru cei care scriu povestiri scurte, chit că nu citesc prea multă proză scurtă. Mie una mi se pare al naibii de complicat să construiești ceva într-un număr atât de mic de pagini. Și, totuși, unii reușesc să o facă, congrats!
Dar am scris atât și nu am zis mai nimic despre volum în sine. Deși e o carte scurtă(are 175 de pagini + 20 pentru cealaltă cărticică), conține destul de multe povestiri, diferite una față de cealaltă. Sigur, există o idee care tinde să predomine, aceea a faptului că în spatele realității pe care noi o știm se poate ascunde ceva magic, dar altfel poveștile nu se aseamănă deloc între ele. Și nu toate sunt neapărat povești fantastice.
De obicei la astfel de volume aleg să spun câteva cuvinte despre fiecare povestire în parte, dar aici nu voi face la fel, în parte pentru că unele au doar două sau trei pagini și ar însemna să dezvălui toată povestea, pe de altă parte pentru că dacă aș începe nu m-aș mai putea opri, aș avea atât de multe de zis! Oricum, nu m-aș fi așteptat vreodată ca un volum de povestiri scurte să ajungă să îmi placă atât de mult.
Voi fi tentată de acum încolo să caut să citesc mai multe volume de proză scurtă? Hmm... probabil că nu. Tot voi prefera romanele mai consistente. Cu toate astea, eu vă recomand cartea de față, cred că e imposibil să nu găsiți aici măcar o poveste care să vă placă.

Zău dacă nu încep să-l înțeleg pe bătrânul ticălos de ce a ales să trăiască în hrubele de la metrou în loc să rămână afară. Mai singur decât singur nu poți fi decât atunci când vezi în jurul rău găști de prieteni și cupluri ținându-se de mână...

- Este uimitor cu câtă poftă de viață de naștem. Suficient de multă pentru a ne ajunge unei întregi existențe de renunțări și lașități.

marți, 24 mai 2016

"Obosit de viață, obosit de moarte" de Mo Yan

Ok, mi-am găsit încă un autor căruia vreau să îi citesc toate cărțile, sau cel puțin cele traduse la noi, pentru că e chinez. Din fericire, am văzut că sunt ceva cărți ale lui traduse în română.
Ximen Nao, un țăran înstărit din satul Ximen, ținutul Gaomi, este ucis în timpul Revoluției Culturale din China, iar după ce este chinuit o perioadă de dracii din palatul regelui Yama, strigându-și nedreptatea, i se permite să se întoarcă pe pământ. Dar înainte de a putea reveni ca om va fi mai întâi măgar, apoi taur, porc, câine și maimuță. Astfel povestea lui începe în anul 1950 și se termină la începutul anilor 2000, iar în acest timp el urmărește destinul familiei lui, dar și schimbările care se petrec în acest timp în China.
Primul lucru pe care țin să îl menționez e că aici nu e vorba de vreo poveste de răzbunare pentru o nedreptate, chiar dacă Ximen Nao menționează acestă nedreptate care i s-a făcut de-a lungul poveștii. Eu inițial, după ce am citit rezumatul de pe spate, am crezut că ar fi vorba despre așa ceva, dar nu este cazul. E doar povestea satului și a familiei lui Ximen Nao, pe care el o urmărește de-a lungul timpului, și despre o parte din istoria Chinei din acea perioadă. Este și o poveste destul de densă, dar este și foarte interesantă. Eu una nu știam nimic despre China înainte de a începe să citesc cartea asta și, deși personajele și anumite evenimente sunt fictive, sunt destul de sigură că este și ceva adevăr istoric aici, mai ales în ceea ce privește Revoluția Culturală și perioada aceea.
La finalul cărții, nu sunt sigură dacă toate personajele pe care le-am întâlnit pe parcursul poveștii mi-au fost neapărat simpatice, dar povestea lor a fost cu siguranță interesant de urmărit și toți mi s-au părut cât se poate de umani, de la Ximen Nao, la Lan Lian și până la peronajele episodice.
Pe lângă punctul de vedere al lui Ximen Nao ca măgar, porc și câine, o parte din poveste este narată de Lan Jiefang și Mo Yan, care în roman este un scriitor din satul Ximen. Ăsta e un lucru care mi-a plăcut, pentru că putem vedea evenimente și din altă perspectivă ș uneori întâmplări pe care Ximen Nao nu le poate relata deoarece nu a fost de față, dar care contează în ansamblu pentru a înțelege ce se întâmplă de-a lungul timpului cu unele dintre personaje.
Un alt lucru interesant este locul în care se află personajele de-a lungul anilor, cei care sunt la un moment dat sus pot cădea de acolo și vice-versa, rolurile se mai și inversează, mai ales într-o perioadă atât de lungă de timp. Cred că se ajunge până la o a patra generație a familiei Ximen, sper că nu mă înșală memoria.
Acum, asta nu e deloc o carte veselă. Nu cred că e nici excesiv de deprimantă, are și perioade mai bune pentru anumite personaje, dar nu o pot numi veselă, și nu cred că avea cum să fie altfel având în vedere perioada în care se petrece acțiunea. Finalul mi s-a părut totuși destul de deprimant, chit că nu toate se termină tragic.
Ce am uitat să menționez este că această cartea m-a dus cu gândul la Murakami. Nu pentru că povestea s-ar asemăna cu ceea ce am citit eu de la autor, dar atmosfera mi-a amintit mult de cărțile lui Murakami, plus că are elemente de realism magic pe parcursul poveștii. Deci, eu cred că dacă vă place Haruki Murakami, e posibil să vă placă și ce scrie Mo Yan.
Sunt un pic surprinsă de cât de mult mi-a plăcut cartea asta, și mă bucur că a fost așa și abia aștept să citesc și alte lucrări ale autorului, dar îmi trebuie ceva mai vesel până atunci.

sâmbătă, 21 mai 2016

What I've been up to lately

Am senzația că nu am mai dat de mult pe aici, asta deși nu au trecut decât vreo două săptămâni. De ceva timp sunt într-un punct în care dacă ignor blogul, din orice fel de motive, îmi dau seama și nu îmi place să știu că nu sunt activă pe aici. Ăsta e unul din motivele pentru care nu cred că mă voi putea lăsa de blog, nu în viitorul pe care îl pot eu vedea cel puțin. 
Așa că m-am gândit să scriu despre unele dintre lucrurile care s-au întâmplat în utlimele săptămâni și despre niște planuri pe termen scurt, dintre care unul se poate să afecteze și blogul, într-un fel.

Să încep cu motivul pentru care am fost cam absentă. De la ultima postare pe blog citesc cartea Obosit de viață, obosit de moarte scrisă de Mo Yan.
Că ar fi groasă nu ar fi o problemă neapărat, dar e și densă. Începe în 1950 în China, când intră la putere Comunismul și urmărește multe personaje și situații, din vreo trei perspective și nu se citește chiar repede. Mai am 150 de pagini, dar parcă vreau și nu vreau să se termine, îmi place atât de muuult! Deja sunt hotărâtă să citesc tot ce s-a tradus la noi de acest autor și am văzut că sunt câteva cărți. 

Un alt lucru care m-a ținut ocupată a fost faptul că sunt în mijlocul procesului de a îmi schimba jobul. Din nou. Dar faptul că îl schimb mi-a dat o stare de fericire din care încă nu am ieșit și mă bucur că e așa. Asta e prima dată când schimb un job înainte de a se încheia perioada contractului. Nu voi zice prea multe despre asta, mă limitez la a spune că nu era ceva ce să-mi placă neapărat, urăsc rutina. Poziția pe care mă mut sună mult mai interesant și sper din tot sufletul să fie bine, fingers crossed.

Am câteva planuri pentru viitorul apropiat. Cea mai importantă dintre ele, pentru mine, este masterul. Vreau neapărat să mă înscriu anul ăsta, pentru că dacă nu îl fac acum sunt convinsă că nici nu mă voi mai înscrie și trebuie să fac și pasul ăsta. Vreau foarte mult să intru la logistică, la REI, pentru că până acum din slujbele puține pe care le-am avut, cea din domeniul ăsta mi-a plăcut cel mai mult și am întâlnit trei persoane care erau la masterul ăsta și am auzit numai lucruri bune. Aștept să se anunțe din ce va fi examenul și mă apuc de învățat.

Sunt două evenimente la care aș vrea să ajung, și cred că puteți ghici care sunt acelea:
  1. East European Comic Con, care e între 27-29 mai la Romexpo. Motivul principal pentru care vreau să ajung anul ăsta este pentru evenimentul Ambasadorii SF. Știu că a fost și anul trecut și am vrut să ajung, dar imediat după weekendul cu pricina aveam două examene, două zile consecutiv, și am zis că mai bine nu. Fiind și ultimul an nu am vrut să risc. Dar anul ăsta chiar aș vrea să ajung. Biletul de intrare mi se pare cam scump, dar vreau să văd despre ce e vorba, cum nu am mers niciodată, și mai văd eu după ce fac în funcție de impresii. Dar vreau măcar să încerc, că cine știe ce chestii mișto se întâmplă pe acolo?
  2. Bookfest, care are loc în perioada 1-5 iunie la Romexpo. Aici am ceva rețineri pentru că am pierdut șirul cărților cumpărate și necitite, le-am numărat recent și... sunt mai multe decât am avut vreodată. Dar pe de altă parte sunt evenimente mișto la Bookfest și nu aș vrea să le ratez, dar ar trebui să mă abțin o perioadă de la a cumpăra cărți. Ultima mea idee aici e să las cardul acasă și să îmi iau bani cât să nu mor de foame pe acolo. 
Vreau de asemenea ca în următoarele săptămâni să ajung la zi cu ultimele sezoane din câteva seriale. Special am așteptat, ca să le văd într-un timp mai scurt. Ar fi următoarele:
  • The flash. Am văzut primele două episoade acum ceva timp, și cred că sezonul doi va fi interesant. E cu lumi paralele, ar trebui să fie fun.
  • Once upon a time. Aici e vorba de a doua jumătate a sezonului cinci și am niște rețineri, pentru că la cum s-a terminat prima jumătate... Mi-a plăcut prima parte a sezonului, dar cumva nu am așteptări prea mari de la a doua jumătate. Dar am citit păreri destul de bune pe IMBD deci cine știe, poate va fi bun. Hopefully.
  • Lucifer. De ăsta încă nu m-am apucat, așteptam să se termine primul sezon. Am văzut trailerul de câteva ori și pare distractiv, plus că îmi place mult ideea. This should be fun!
Cam asta ar fi de spus, mai pe scurt. Ca idee generală, momentan totul e destul de bine, mai am câteva lucruri pe care aș putea să le îmbunătățesc, legate de mine, dar ajung eu și acolo, cred că sunt pe drumul cel bun, oricum.

Și cred că mi-am găsit noul motto în viață:

duminică, 8 mai 2016

"Umbra martor(Pragul #2)" de Doina Roman

Am cartea asta în bibliotecă de vreun an de zile, și nu știu de ce, dar până acum nu am reușit să o citesc. Și am mai început-o de câteva ori. Poate nu era momentul, cine știe, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i așa? 
Nu-i fac rezumat, că serios că n-aș ști cum să fac unul pentru cartea asta. Se întâmplă foarte multe lucruri, pe mai multe planuri, se urmăresc multe personaje și de fapt în afara faptului că toți par că încearcă să reconstruiască într-un fel lumea după evenimentele din primul volum, eu nu am găsit un plot în cartea asta. E mai degrabă o carte care se bazează mult pe personaje și pe ideile fiecăruia legat de care e drumul ce trebuie urmat acum și cum se pot repara anumite lucruri. Cel puțin asta e părerea mea la finalul celui de-al doilea volum, și nu e un lucru rău, mai ales că personajele sunt destul de simpatice fiecare în felul lui și nu cred că pot găsi un personaj despre care să pot spune că e cel negativ. Iar ăsta e unul din lucrurile pentru care apreciez cartea asta, chiar dacă mi-a luat un timp să înțeleg cum stau lucrurile, eu fiind obișnuită cu romanele la care scopul final e foarte clar. 
Aici, acest scop nu e la fel de clar, dar ăsta nu-i neapărat un lucru rău, pentru că e ceva diferit și cred că mai trebuie și astfel de cărți din când în când. 
Spuneam că se urmăresc mai multe personaje. Pe de o parte, sunt Lia, Pisică și Blati(nu mai știu sigur care e numele lui, dar așa i se adresau mai toți), care se află pe un tren, și care la un moment dat vor să părăsească trenul cu pricina și sunt ajutați de doi dragoni. Apoi sunt Kat, Algar și Neel, care împreună îl caută pe Crius, sau mai exact mintea lui și au parte de mai multe întorsături de situație. Și mai sunt Kor, Alk și încă câteva personaje care fiecare complotează pe cont propriu. Cum am zis, se întâmplă multe în cartea asta și la unele evenimente a trebuit să mă gândesc un pic pentru a înțelege ce s-a întâmplat, e o lume destul de complicată.
Și că tot am ajuns să zic de lumea din carte, volumul ăsta construiește mai mult lumea în care se învârt personajele, asta știu că a fost una din plângerile mele legate de primul volum, și trebuie să spun că îmi place ce a creat autoarea aici. Nu totul în lumea asta are sens, în mintea mea cel puțin, dar lumea e atât de bizară încât devine chiar distractiv de urmărit ce se petrece și de văzut cum evoluează lucrurile. E genul ăla de lume în care nu știi niciodată la ce să te aștepți și oricum mereu apare ceva neprevăzut.
Cred că cele mai amuzante replici trebuie să fie cele dintre Pisică și Blati. Ăștia doi par să nu aibă nici cea mai vagă idee ce se petrece, dar sunt mereu acolo și fac tot felul de lucruri, care mai de care mai trăsnite. Un alt personaj care m-a amuzat a fost Șarkan, unul dintre dragoni, mai ales prin întâlnirile lui cu cei doi menționați mai sus. Lia mi-e simpatică în continuare și sunt curioasă să văd ce va face mai departe, ea pare să fie un fel de Aleasă în toată harababura din roman. M-a distrat și toată situația în care ajunge Crius, a ajuns cumva din lac în puț, chiar dacă Algar voia doar să îl ajute. 
Și nu mai știu ce altceva aș putea spune despre această carte, mi-a plăcut mai mult decât prima și sunt curioasă să văd cum se va termina întreaga aventură, pentru că nu am nici cea mai vagă idee ce s-ar putea întâmpla în continuare.

sâmbătă, 7 mai 2016

Captain America: Civil War

Nu am vrut să citesc nicio recenzie despre filmul ăsta înainte de a-l vedea, pentru că nu voiam să știu mai multe decât ce se arăta în trailer și cumva am reușit să stau departe de spoilere. Singurul lucru pe care l-am văzut pe Facebook a fost faptul că Bucky vorbește română. Și, da, zice vreo două propoziții în română la un moment dat.
Trecând la filmul propriu zis, este vorba mai ales despre repercursiunile acțiunilor eroilor din utlimele câteva filme, modul în care oamenii îi văd și soluția la care se ajunge, dar cu care nu toți cei din Avengers sunt de acord. Lucrurile se înrăutățesc atunci când Bucky e suspectat de plantarea unei bombe care omoară mai mulți oameni, iar acum unii îl vor mort, dar Steve Rogers vrea în continuare să își protejeze prietenul.
Chiar mi-a plăcut filmul ăsta, nici nu am simțit când au trecut cele două ore și jumătate, nu m-am plictisit nicio secundă și cred că filmul a fost foarte bine echilibrat între momentele de acțiune și cele în care se discuta despre tratatul pe care nu toți voiau să îl semneze. Alt lucru care mi-a plăcut a fost că până la final știam exact care sunt argumentele fiecărei tabere și ambele mie mi s-au părut destu de bune, așa încât nu aș putea să aleg o tabără. Bine, nici nu am vrut să aleg una, toate personajele îmi plac, fiecare în felul lui. Într-un fel, aici fiecare a fost pe de o parte personaj pozitiv și pe de altă parte antagonist. Toate argumentele lor mi s-au părut solide și eu una nu aș ști să spun care soluție ar fi mai bună.
Și dacă tot ziceam mai devreme de momentele de acțiune, toate scenele de genul mi-au plăcut foarte mult, mai ales că mereu știam cine cu cine se luptă și cine e în avantaj. Țin să menționez asta pentru că în anumite filme la un moment dat nu se mai înțelege mai nimic în scenele de acțiune, nu mai știi cine în cine dă, ca să zic așa. Iar aici, unde sunt atât de multe personaje implicat în conflict, chiar mi-a fost teamă că se va ajunge într-o asemenea situație, dar din fericire nu a fost cazul. Iar fiecare personaj a avut cel puțin un moment a lui în film, niciunul nu a fost neglijat.
Iar partea din film în care cele două echipe se ciocnesc, așa cum se vedea și în traileri, mi s-a părut foarte bine construită, chiar aș putea zice că e una din părțile mele favorite din film. Alt lucru bun aici, din punctul meu de vedere, a fost modul în care s-a ajuns la confruntarea propriu-zisă. Nu s-a întâmplat prea repede și am avut timp să aflu exact de ce se luptau unii cu alții atunci.
Și să vorbim și despre cele două personaje noi care au apărut în acest film: Black Panther și Spider-man. Încep cu Black Panther, pentru că eu una nu știam nimic despre el înainte de a vedea filmul ăsta și cred că a fost introdus foarte bine, mai ales într-un film care avea în centru cu totul alte personaje. La final chiar pot spune că mi-a plăcut mult de el și aștept să văd ce se va întâmpla cu personajul în continuare. Și acum, Spider-man. El e clar eroul meu preferat, nimic nu îmi poate schimba părerea și m-am bucurat foarte mult când l-am văzut în al doilea trailer. Iar dintre toate versiunile pe care le-am văzut pe ecran al personajului, cred că cel din acest film este preferatul meu. Chiar mă gândeam în timp ce mergeam spre casă că actorul a fost bun și ca Peter Parker și ca Spider-man, iar mie mi-a plăcut foarte mult și de Andrew Garfield în acest rol. Văzându-l în acest film, mai ales în scena în care toți se luptau unii cu alții, mi-am amintit de ce îmi place atât de mult personajul ăsta, și cred că faptul că actorul are nouăsprezece ani a fost un lucru bun. El e nou la toată chestia cu super eroul, și e pus în situația de a fi față în față cu toți cei din Avengers, chiar m-au distrat reacțiile lui și comentariile pe care le făcea. Acum abia aștept să văd filmul lui solo, care cred că urmează să apară în 2017.
Cred că ăsta e de altfel primul film în care nu există neapărat un antagonist. Sigur, e un tip acolo care intră în rolul ăsta, dar e atât de puțin prezent încât e cu atât mai interesant ceea ce a reușit să facă. Totuși la final chiar mi-a fost milă de el, pentru că până la urmă motivația lui era asemănătoare cu cea a lui Black Panther, ceea ce a făcut ca totul să fie cu atât mai interesant, mai ales pus în perspectivă cu reacția lui Tony Stark de la final.
Ca o concluzie, recomand filmul mai ales dacă sunteți fani ai genului și abia aștept să văd ce se va întâmpla mai departe in the Marvel Cinematic Univers.

vineri, 6 mai 2016

Achiziții(44)

Recunosc că în luna aprilie am comis-o destul de rău la capitolul cărți. Dar a fost Paștele și ziua internațională a cărții, iar editurile au avut reduceri destul de bune, I couldn't help myself.

Căldura ghețarilor de Nic Dobre. Pe asta deja am citit-o și mi-a întrecut așteptările, chiar mi-a plăcut.

Foc în adânc de Vernor Vinge. De luni de zile tot zic că o citesc, dar nu o puteam găsi nicăieri. Însă de curând a reapărut la Nemira și era la reducere, era momentul.
Omul pictat de Peter V. Brett. Am auzit multe lucruri bune despre cartea asta, e fantasy, so here it is.

The count of Monte Cristo de Alexandre Dumas. Tot îmi zic că o citesc, dar în română numai împărțită în volume am văzut-o, și nu îmi place asta. Dar am văzut-o cu 13 lei la Cărturești și trebuia să o am.

Outlander de Diana Gobaldon. Tot aud dea ea, mai ales pe booktube, iar mama tot îmi povestea cât de mult îi place serialul, so naturally eu voi citi cartea. Iar varianta în engleză era ceva mai ieftină decât cea în română.

Apoi am văzut oferta de pe Libris... Cea mai scumpă carte de la ei a fost 9 lei.
Am ambele volume din Spitalul municipal de Barbara Harrison. Nu știu dacă mai știe cineva de cărțile astea, pentru că sunt destul de vechi. Mama le are și am început la un moment dat să citesc primul volum, mi-a plăcut ce am citit, dar cartea aia părea că se dezintegrează. Așa că mi-am zis că le voi lua pe ambele cu prima ocazie.

Suspect. Dosarul meu de la securitate de Jan Willem Bos. Asta a fost un cadou la comandă, nu am auzit niciodată de ea, dar din ce am citit pe copertă pare a fi o poveste reală, ceea ce o face să fie cu atât mai interesantă.
Jack din sticlă de Adam Roberts. Din ce știu, e un SF/thriller, am citit recenzii pozitive și era la un preț foarte bune, nu am putut rata ocazia.

Mileniu de John Varley. Asta din câte știu implică călătorii în timp, subiect pe care nu am citit mai nimic, dar care mi se pare interesant.

Farlander de Col Buchanan. Tot ce știu despre asta e că e fantasy, adică exact ce îmi place mie, iar când a apărut o vedeam mai tot timpul, deci nu am putut rata ocazia.

Și poza de grup.

Habar nu am când voi citi toate cărțile astea, dar sunt fericită că le am, o să ajung la ele mai devreme sau mai târziu. Dacă ați citit vreuna din cărțile astea, feel free to share your opinions :)

joi, 5 mai 2016

Noragami + Aragoto

Prima dată când am auzit despre acest anime a fost dintr-o recenzie de pe youtube, și m-am uitat la ea pentru că numele mi s-a părut interesant. Era o recenzie pentru ambele sezoane apărute până acum, de aceea și titlul e așa cum e, și am fost curioasă, m-am uitat la primul episod și nu m-am putut opri până nu am văzut toate episoadele.
În lumea asta, există Zei și există Fantome care pot corupe mințile oamenilor, atrăgându-le spre o zonă întunecată. Zeii acestei lumi, pe lângă împlinirea dorințelor, au și datoria de a opri aceste Fantome. Zeul pe care se concentrează anime-ul de față este unul foarte puțin cunoscut, Yato, care nu are nici altar, nici oameni care să îl venereze, dar care și le dorește pe amândouă. În încercarea de a deveni mai cunoscut, și eventual faimos, acceptă orice de fel de slujbă în schimbul a cinci yen, de la a repara și a curăta lucruri, până la a distruge Fantome.
Ceea ce mi se pare trist la anime-ul ăsta e că nu are un sfârșit, există și un cliffhanger pentru un sezon trei, iar manga după care e adaptat e încă on-going. Și e trist pentru că acum va trebui să aștept un sezon trei, care sper să și apară. Între timp pot să citesc manga, dar la final voi rămâne tot într-o așteptare. Just my luck.
Dar să revin la anime în sine. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales că are destul de multă comedie, dar și momente serioase și tot felul de întorsături de situație.
Pe lângă Yato, mai sunt două personaje despre care vreau să vorbesc. Una dintre ele este Hyori, o liceană care în încercarea de a îl feri pe Yato de un accident sfârșește prin a se alege cu o abilitate pe care nu o poate controla, aceea că sufletul tinde să îi părăsească corpul în momente neașteptate. Celălalt personaj este Yukine, care e de altfel spiritul unui băiat care a murit și care devine arma lui Yato, prin care el poate distruge Fantome. Yato e simpatic pentru mine mai ales pentru că indiferent ce se întâmplă e mai mereu vesel și nu renunță la visul de a avea un altar, indiferent de obstacole și de cât timp tot încearcă să își îndeplinească visul ăsta, fără prea mult succes. Dar cred că personajul care evoluează cel mai mult pe parcursul seriei e Yukine, și nu vreau să zic prea multe, dar mare parte din primul sezon e concentrat pe el și pe modul în care el acceptă faptul că e mort. Hyori mi-e simpatică, chit că e cea despre care știm cel mai puțin, dar îmi place de ea pe parcursul anime-ului și prietenia pe care o formează cu Yato și Yukine e foarte frumosă.
Primul sezon mi-a plăcut foarte mult, cred că l-am văzut într-o singură zi. Singurul lucru care mi s-a părut un pic ciudat a fost finalul, dar în afară de asta nu am plângeri. Și al doilea sezon a fost interesant, dar mi-a plăcut mai ales prima jumătate, cea despre Bishamon și motivele pentru care îl urăște pe Yato. Mi-a plăcut să aflu ce s-a întâmplat în trecut și în felul ăsta să aflu mai multe despre personajele astea.
Despre ultima jumătate a sezonului am setinemente contradictorii. Pentru că promite niște explicații și mai multe detalii despre Yato și trecutul lui, dar nu le oferă niciodată și se mai termină și cu un cliffhanger, spre deosebire de primul sezon. Ăsta e motivul principal pentru care am fost un pic dezamăgită, dar altfel a avut multe scene de acțiune și m-a ținut cu sufletul la gură mai tot timpul. Nu mă puteam gândi la altceva.
Eu una recomand anime-ul, chit că nu am nici cea mai vagă idee când și dacă va mai apărea un sezon trei, dar până una alta am citit primul capitol din manga și sunt destul de convinsă că voi continua. Am citit că se dau mai multe răspunsuri acolo și trebuie să știu mai multe despre lumea asta și despre personaje. Iar eu de obicei nu citesc manga.

miercuri, 4 mai 2016

"Căldura ghețarilor(seria Ancestorilor #1)" de Nic Dobre

Asta e o carte care m-a surprins din mai multe puncte de vedere, și una care m-a convins să continui să citesc SF, chit că încă am anumite rezerve când vine vorba de gen. 
După evenimentul cunoscut ca Marea Glaciațiune, când Pâmântul a fost brusc lovit de un val de frig care a omorât majoritatea populației, puținii supraviețuitori s-au refugiat pe Marte, sub cupole special construite, și au încercat să meargă mai departe. Câteva generații mai târziu, se încearcă repopularea Pământului, iar John este unul dintre cei care doresc să revină pe planeta aceasta și să rămână acolo.
Cartea asta, mai ales la început, mi-a amintit un pic de Războiul bătrânilor prin modul în care cei de pe Pământ trăiau și prin felul în care se petreceau anumite lucruri. Țin să menționez de altfel că de fapt cele două romane nu au cam nimic în comun, mai ales că volumul de față vorbește mai degrabă despre redescoperirea Pământului și nu despre un război al omenirii cu alte rase extraterestre. 
Volumul pentru mine a fost neașteptat din mai multe puncte de vedere, dar mai ales finalul a fost ceva ce mie nu mi-ar fi dat prin cap niciodată, dar ajung și acolo. 
În primul rând, ideea de la care pornește întreaga poveste, a înghețării Pământului, deși înfricoșătoare, oferă un start frumos pentru o poveste interesantă. Mi s-a părut interesant și felul în care omenirea a găsit un mod de a supraviețui și de a nu dispărea complet, pe Marte, și mai ales cum asta a fost posibil. O să recunosc aici că nu am nici cea mai vagă idee dacă asta ar fi într-adevăr posibil din punct de vedere științific, nu dispun de cunoștințele necesare, dar pe mine explicațiile oferite în carte m-au convins și cred că asta e cel mai important.
Apoi mi-a plăcut și ideea că omenirea va încerca la un moment dat să se întoarcă "acasă" și mi-a plăcut și să văd cum și-a imaginat autorul că va arăta lumea dinaintea înghețului, ce tehnologii vor avea și alte lucruri asemănătoare. Nu cred că mă voi plictisi vreodată să citesc despre ce tehnologii ar putea avea oamenii peste ceva sute de ani. A fost interesantă și organizarea intregii repopulări a Pământului și modul în care erau formate echipele respective.
Și dacă tot am ajuns aici, să zic și care e lucrul care mi-a plăcut cel mai puțin în romanul de față, și motivul pentru care eu încă nu sunt neapărat fan SF. Personajele, deși destul de multe și variate, sau cel puțin mie așa mi s-au părut, în cele din urmă au rămas în mintea mea ca niște schițe. Aflăm câte ceva despre ele, le vedem interacționând, dar nu pot spune că m-aș fi atașat de vreunul din ele în mod special. Sigur, majoritatea sunt destul de ușor de plăcut, chiar mi-a părut rău de unele dintre ele la un moment dat, și au fost momente când sorta unora m-a întristat, dar mi-ar fi plăcut să fie mai mult decât niște schițe.
Și să zic ceva și de final, fără să dezvălui însă prea multe. Încă nu mi-e clar ce cred despre sfârșitul poveștii. Sigur, e suprinzător și pentru mine finalul a făcut toată cartea, e și motivul principal pentru care aș vrea să citesc următorul volum, dar e și o idee despre care am auzit speculații și nu sunt convinsă că e o idee care îmi place neapărat. Eu și frica mea de necunoscut. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că finalul a făcut ca totul să fie mai interesant și chiar sunt curioasă să aflu ce se va întâmpla în continuare.

duminică, 1 mai 2016

April favorites

Tot timpul am impresia că nu voi mai avea despre ce vorbi în rubrica asta și totuși la final mă uit pe lista pe care mi-am scris-o pe parcursul lunii și îmi dau seama cât de mult mă înșel. Dar mă bucur totuși, e un mod bun și pentru mine de a vedea exact ce lucruri tot îmi atrag atenția de-a lungul timpului.

Singura problemă cu cele două lucruri din poză e că nu știu să zic de unde le-am luat. Le-am găsit într-un magazinaș din acela tip insulă dintr-un mall din Ploiești. Mi s-au părut super drăguțe și la prețuri foarte ok și nu am putut rezista. Am luat un portfard, pentru că de mult tot zic că vreau să adun toate produsele într-un loc, să fie totul cât mai ordonat, iar acela era perfect pentru mine. Iar portofelul are două compartimente plus o mică baretă ca să îl pot agăța de încheietura mâinii, ceea ce mi se pare perfect. L-am luat mai ales cu gândul de a-l folosi atunci când merg undeva și nu am chef sau nu are rost să car o jeantă întreagă după mine, mai ales că în el încap toate lucrurile importante. L-am folosit de câteva ori de atunci și e perfect. Și my obsession with Paris is real!

Recunosc că mi-a luat ceva până să găsesc numele melodiei de mai sus. Pentru că franceza mea e varză. Dar noroc că la radio se mai spun numele melodiilor. Chiar îmi place, mai ales ritmul, că versurile nu le înțeleg în întregime.

Nu știu cum o să sune ceea ce voi zice mai departe, dar vreau să vorbesc despre asta, pentru că mi-au făcut vița mai ușoară. Asta e de altfel prima pereche de ochelari pe care mi-am cumpărat-o vreodată. Până vara trecută, nu pot zice că soarele m-a deranjat foarte tare și eu având miopie... mda, nu prea am avut opțiuni. Am avut o singură dată heliomați, dar la dioptrii de peste minus patru se dublează prețul lentilelor și am renunțat. Dar anul trecut, pe la finalul verii, am aflat despre posibilitatea ochelarilor de soare cu dioptrii, iar luna asta mi-am făcut perechea de mai sus și sunt foarte fericită cu ei! Nu au chiar aceleași dipotrii ca ochelarii de vedere, tot din considerații de preț. Eu am -4.75 și -5.25, iar ca să nu ies foarte scump, și la sfatul celor de la optică, nu am trecut de -5 la lentile, și încă sunt uimită de cât de bine am ieșit cu prețul. Iar diferența eu nu o simt deloc. 
Și nici nu mă deranjează că acum voi avea două perechi de ochelari la mine, e mult mai bine așa decât să îmi tot intre soarele în ochi, devenise foarte enervant.

Trecând la alte lucruri, am văzut într-un magazin un hanorac cu un mesaj perfect pentru mine. Pe el scrie Don't think too much. You'll create a problem that wasn't even there in the first place. I overthink everything. Iar cum unul din goal-urile mele pe anul ăsta a fost să mă calmez, mesajul ăsta a fost la fix.

Era și timpul să fac rost de o altă husă pentru kindle, cum pe prima o aveam din 2012, de când mi-am cumpărat aparatul. În continuare, husele astea mi se par destul de scumpe, dar nici nu prea găsesc în magazine și aparatul în sine e mult mai scump, deci până la urmă am decis să o cumpăr. Și ultima a rezistat destul de bine, deci nu o voi schimba nici pe asta prea curând. 

Asta e o altă melodie de care m-am îndrăgostit. Îmi plac mult și versurile și ritmul melodiei și am ascultat-o într-una la sfârșitul lunii. 

Iar ultimul lucru de pe lista mea este un anime. Se numește Noragami, iar al doilea sezon este Noragami Aragoto. Am văzut o recenzie pe youtube, am fost curioasă, am zis că mă uit la primul episod să văd despre ce e vorba... și nu m-am putut opri până nu am văzut toate cele 25 de episoade. Și se termină într-un cliffhanger, iar manga e on-going. Just my luck...
Dar chiar mi-a plăcut mult, mai ales sezonul unu și prima parte din al doilea sezon, pentru că următoare parte promite niște răspunsuri pe care de fapt nu le oferă și voiam neapărat să știu mai multe despre anumite lucruri. 
Pe scurt, acțiunea are loc într-o lume în care există fantome care îi influențează în mod negativ pe oameni și zei care trebuie să se ocupe de aceste fantome. Iar personajul principal, Yato, e un zeu minor, care nu are altar și de care nu a auzit nimeni și care tot încearcă să ajungă să aibă acel altar. E o serie amuzantă și deprimantă în același timp, iar ăsta ar fi unul din motivele pentru care mi-a plăcut mult! Aș scrie și o recenzie, dar trebuie să îmi mai adun un pic gândurile înainte.

Cam asta ar fi pe luna aprilie. Știu că a început și sezonul doi dintr-un alt anime care mi-a plăcut, anume Kyoukai no Rinne, dar aștept să apară toate episoadele și apoi mă voi uita la ele unul după altul. Aștept să se termine și alte sezoane din niște seriale pe care le urmăresc, mi-e mai ușor să le văd într-un timp scurt plus că nu mai am răbdare să mă uit la episoade pe măsură ce apar.