sâmbătă, 26 noiembrie 2016

"Filiera grecească" de Bogdan Hrib

Nu a fost chiar ce m-am așteptat, au fost lucruri care mi-au plăcut la cartea asta și lucruri care nu mi-au plăcut. Oricum, povestea Moartea unui om de cultură mi-a plăcut mai mult, motiv pentru care tot aș mai citi și altceva scris de autor, povestea mai sus menționată fiind scrisă mai recent, cel puțin așa cred.
Concediul lui Stelian Munteanu din Grecia este întrerupt brusc din cauza unei crime, mai exact o tânără ucisă prin otrăvire. Suspecții principali sunt români, unul din ei cu relații puternice, iar așa ajunge Stelian Munteanu implicat în anchetă, fiind cel mai apropiat reprezentant român de scena crimei. El nu este de altfel polițist, ci jurnalist și purtător de cuvânt al poliției române. Ajunge într-o adevărată aventură, mai ales după ce cazul devine de interes internațional.
Aveam așteptări mai mari de la cartea asta. Problema mea principală au fost perosonajele. Bine, nu am citit lista de la începutul cărții, din obișnuință, și poate că ar fi fost util, dar la final tot nu cred că știu suficiente despre personaje, și mă refer aici la cele principale, mai ales la Stelian Munteanu. Aș fi vrut să știu mai multe, dar poate că în volumele viitoare voi afla mai multe despre el. Cel care mi-a atras mie atenția cel mai mult în timp ce citeam a fost Pușkin, și el nu apare chiar așa de mult prin poveste. Restul personajelor mi s-au părut destul de stereotipice, nu prea m-au convins că sunt vii.
Trecând la lucrurile pozitive, că doar i-am dat trei stele pe Goodreads, mi-a plăcut cum a fost construit misterul și cum noi aflam informații în același timp cu personajele. Aduce un pic cu Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu, ale căror romane îmi plac.
Mi-a plăcut și să urmăresc cazul în sine, care a pornit de la o crimă și apoi ușor-ușor a ajuns la un deznodământ surprinzător. Ăsta fiind și unul din motivele pentru care Pușkin mi-a rămas în minte la final.
Nu știu ce aș mai putea adăuga, mai ales că povestea e scurtă, are 158 de pagini, deci n-aș vrea să intru în spoilere. A fost o carte ușor de citit și sunt totuși curioasă să citesc și următorul volum din serie, mai ales că ultimul a fost lansat la Gaudeamus anul ăsta. 

joi, 24 noiembrie 2016

"Ready player one" de Ernest Cline

Asta e o carte la care nu credeam că voi ajunge prea curând, dar mă bucur că am ajuns să o citesc până la urmă. Chiar a fost interesantă și mi-a depășit așteptările, în ciuda scorului pe care i l-am dat pe Goodreads. Acum, eu una nu pot zice că sunt fan al jocurilor video, și MMO-uri, am încercat la un moment dat, dar m-am plictisit repede. În schimb, îmi place să îi privesc pe alții jucându-se. Nu știu de ce, dar prefer să îi urmăresc pe alții decât să joc eu efectiv. Deci cartea nu a părut niciodată genul care să îmi displacă.
În viitor, anul 2044, lumea nu arată deloc roz, iar majoritatea oamenilor își petrec timpul logați la SISAO, o lume virtuală în care se poate face absolut orice, de la joburi, la școli, și până la jocul MMO. Atunci când creatorul jocului, James Halliday, moare, deoarece nu are niciun moștenitor, lasă prin testament tot ce deține primului user care poate completa un quest creat special pentru acest scop, totul fiind creat în jurul anilor 1980 și a lucrurilor preferate ale lui Halliday. Wade Watts este unul din mulții utilizatori care își dorește să găsească oul lui Halliday și pornește în căutarea cheilor și porților care îl vor duce într-un final la ou. Dar questul nu e deloc simplu, și trec ani întregi, fără ca cineva să înregistreze vreun progrez, până într-o zi.
Per total, pot spune că mi-a plcăut cartea asta. Nu am prins mare parte din referințele la anii 1970 și 1980, dar nu a contat pentru că autorul oferă suficiente explicații pentru a îți da seama cum stau lucrurile și nu m-am simțit niciodată pierdută printre mulțimile de referințe la perioada aceea. Am recunoscut totuși câteva seriale.
Vânătoare creată de Halliday mi s-a părut chiar ingenioasă și mi-a plăcut că nimic nu era evident și că de multe ori indiciile erau ascunse în locuri la care nici nu te-ai fi așteptat. Mi-a plăcut și să urmăresc modul în care dificultatea creștea cu fiecare cheie și poartă și să îl văd pe Wade, sau Parzival cum se numește avatarul lui, încercând să rezolve noul puzzle. Mi-a plăcut de asemenea să îl văd interacționând cu alte persoane din joc, mai ales Art3emis și Aech. Cel din urmă chiar m-a surprins spre final și cred că pot spune că el e personajul meu preferat din toată cartea.
Lumea din SISAO, pe care a creat-o autorul, e de-a dreptul fantastică. Cred că ea conține cam tot ce mi-aș putea eu închipui că ar conține o asemenea lume, și multe altele pe deasupra. Și fiind open source, fiecare utilizator putând crea ce își dorește, o face cu atât mai interesantă.
Să trec acum la ceea ce nu mi-a plăcut atât de mult la carte. Primul lucru ar fi ceea ce în engleză se numește info dumping(nu pot găsi o traducere bună în română, deci o las așa). Mai ales la începutul romanului, dar și pe parcurs, au fost secțiuni în care se relatau foarte multe informații ori despre Halliday, ori despre SISAO în sine, sau alt lucru care era important pentru poveste atunci, care pentru mine tindeau să devină cam lungi. Era interesant tot ceea ce se spunea, dar pe la jumătatea cărții au devenit un pic obositoare.
Legat de personaje, deși mi-au plăcut toate, de fapt la final nu le cunoaștem foarte bine, nici măcar pe Wade/Parzival, care narează întreaga poveste. Aș fi vrut să îmi pese mai mult pentru ei și dacă urmau sau nu să câștige, ceea ce la final mi-am dat seama că nu s-a întâmplat. Chiar și când totul părea să meargă contra lor nu mi-a păsat atât de mult pe cât mă așteptam.
Mai e un lucru care mi s-a părut ușor exagerat, dar încă încerc să mă hotărăsc dacă în lumea asta e de așteptat sa nu. Nu voi zice ce e, pentru că e spoiler, dar e un lucru care mi s-a părut un pic cam prea mult, chiar și pentru Sixeri, așa cum îi numește Wade.
Totuși, nu am vrut nicio clipă să mă opresc din citit, eram mereu curioasă să văd ce va urma pentru personajele principale și chiar am vrut să știu cum se va termina povestea și cine va câștiga.
Ca și concluzie, eu aș recomanda totuși cartea asta dacă vă plac genul SF, jocurile video, pentru că e o carte care se citește repede și pe mine m-a scos dintr-un reading slump. Și până la urmă, chiar pot spune că mi-a plăcut și mă bucur că am citit-o.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Achiziții(47)

Deși nu toate cărțile din poză sunt de la Gaudeamus, recunosc că la târg am cheltuit mai mulți bani decât mi-am propus, au fost câteva cărți cărora nu am putut să le rezist. Ca idee, teancul din dreapta e dinainte de Gaudeamus, iar cel din stânga de după Gaudeamus. 
O să încep cu cele din dreapta, de jos în sus.
  • Viața nu e mereu Roz de Mel Robbins - e de self help, am luat-o după ce am văzut un video pe youtube cu autoarea vorbind. Nu am ajuns foarte departe, dar mi-am propus să o termin, că spune chestii interesante și cred că va fi de ajutor.
  • Fata cu toate darurile de M.R. Carey - din câte știu e cu zombi. Nu am citit decât o singură carte cu subiectul ăsta până acum, dar despre romanul acesta nu am auzit decât lucruri bune până acum.
  • Șaman de Kim Stanley Robinson - recunosc că nu mai știu exact despre ce e, dar știu că de când am auzit de cartea asta am vrut să o citesc, și chiar sper să îmi placă.
  • Ready player one de Ernest Cline -  am ajuns cam la jumătatea cărții și până acum chiar îmi place. Și sunt foarte curioasă să văd cum va evolua povestea mai departe și mai ales cum se va termina.
  • Umanii de Matt Haig - pe asta deja am citit-o, mi-a plăcut foarte mult, iar recenzia o puteți găsi aici, pentru mai multe din gândurile mele despre ea.
Și acum să trec la ce am luat de la Gaudeamus:
  • Față în față de Ciprian Mitoceanu - ultimul volum din trilogia Predestinare genetică; primele două volume mi-au plăcut mult și sunt tare curioasă să aflu cum se va încheia seria, și mi-e și un pic teamă pentru personaje, și nu am niciun fel de teorie despre cum s-ar putea termina totul. 
  • Ascensiunea stelară de Ana-Maria Negrilă - am citit recent primul volum din serie și mi-a întrecut toate așteptările, și am auzit că volumul doi e încă și mai bun, deci sper să ajung la el cât mai curând. 
  • Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu - din nou, primul volum mi-a plăcut mult și autorul a spus că în volumul doi va apărea și un personaj din universul creat în Angellove society, ceea ce mă face să vreau să îl citesc și mai mult. 
  • Irina de Adina Speteanu - după seria Dincolo de moarte, sunt tare curiosă să văd ce altceva va mai scrie. 
  • Narcopunk sau fear and loathing in L2 de Mihai Alexandru Dincă - am citit o povestire a lui în antologia Eroi fără voie și de atunci tot sunt curioasă să mai citesc și altceva scris de el.
  • Fără zei, fără stăpâni de Emil Duhnea - cum și el face parte din Secția 14, și a participat la al doilea atelier SFF organizat de Michael Haulică, am zis că nu pot rata ocazia, că de la primul atelier au ieșit povești bune, deci vreau să văd și ce scriu și ceilalți participanți.
  • Sherlock Holmes the complete stories - asta nu era în plan deloc, dar am găsit-o la standul Okian, e mare, are 1400 de pagini, iar la 40 de lei mi s-a părut chiar ieftină, plus că de mult zic că citesc și eu Sherlock Holmes, mai ales că tot aștept din 2014 continuarea serialului de la BBC. Știu că nu e același lucru, dar la un moment dar tot vreau să citesc și poveștile originale, scrise de Arthur Conan Doyle.
Şi ultima e Kit Black de Monica Ramirez. Acum am toate cărțile autoarei, dintre care doar două necitite. 

Și asta e tot. Uhm... recunosc că am cam sărit calul, dar la cât de ciudat a fost anul ăsta, m-am gândit că e ok... într-un fel. 

luni, 21 noiembrie 2016

Gaudeamus 2016

Am avut la un moment dat certitudinea că anul ăsta nu voi ajunge la Gaudeamus, mai ales din pricină de fonduri, dar din fericire până la urmă am reușit să ajung. Și am cheltuit mai mulți bani decât am plănuit să o fac, dar e ok, cred că ce am luat în plus a meritat. Urmează și un book haul, dar am zis că mai întâi trebuie să îmi împărtășesc opiniile despre eveniment în sine.
În primul rând, a fost atât de aglomerat! Cumva mereu reușesc să uit cât de aglomerat este la Gaudeamus sâmbăta, dar și la Bookfest se aplică aceeași regulă. Mi se pare mai obositoare aglomerația în sine decât statul în picioare ore întregi. 
Dar trecând peste asta, să vorbim despre lansările la care am reușit să ajung. Prima a fost cea în care Adina Speteanu și-a lansat noua carte, care se numește Irina. Alături de ea la lansare a vorbit Monica Ramirez. Am întârziat un pic la această lansare, dar tot am reținut că povestea din acest roman e foarte diferită de seria fantasy, și că urmărește relații de familie. Sper că nu am reținut greșit, dar oricum abia aștept să o citesc!
După aceea m-am dus la standul Crux, ca să iau cărțile pe care le voiam înainte de a se aglomera la lansările celor șase noi cărți, după care mi-am amintit că am mai vrut să ajung și la o altă lansare. E vorba de trei nuvele publicate de Millenium Books, dintre care pe mine mă interesat două, anume cele ale lui Mihai Alexandru Dincă și Emil Duhnea. Nu am prins decât o parte mică din lansare, dar oricum sunt curioasă să văd cum mi se vor părea aceste două nuvele. 
Apoi au urmat lansările editurii Crux Publishing, care au avut o surpriză la care eu nu m-am așteptat atunci când s-a zis că va fi și un cosplayer. Pentru că arăta așa:
Recunosc că prima dată când am dat cu ochii de această mireasă zombi, reacția mea a fost să mă dau vreo câțiva pași înapoi. Abia după ce m-am uitat mai bine mi-am dat seama cum stau lucrurile și totul a fost ok. Good job! Mireasa era acolo pentru lansarea cărții Rodicăi Bretin, Ecouri din tenebre, pe care eu nu voi pune vreodată mâna, că-s mai slabă de înger de felul meu, mai ales la capitolul elemente paranormale. 
Nu mai știu exact ordinea, dar cred că prima a fost lansată cartea lui Șerban Andrei Mazilu, Jocul necromanților, volumul doi din trilogie(?), primul fiind Anotimpul pumnalelor. Autorul a scris volumul la cererea publicului.  Sunt tare curioasă să văd ce va urma pentru personaje și în ce direcție o va lua povestea.
Mai departe chiar nu mai țin minte ordinea, dar s-a vorbit despre Conan Barbarul, la care sper să ajung și eu curând. Nu am citit niciodată despre personaj, dar am auzit numai de bine în ultimul timp, iar nuvelele nici nu sunt lungi.
Printre volumele lansate, două care m-au interesat foarte mult au fost Ascensiunea Stelară de Ana-Maria Negrilă și Față în față de Ciprian Mitoceanu. Pot spune că mai ales cea din urmă, pentru că e ultima din trilogie și am ceva emoții legate de modul în care se va termina totul. Nu că nu aș vrea să citesc cât de repede și cartea Anei-Maria Negrilă, cred că primul volum se va număra printre cărțile mele favorite pe anul ăsta. Dacă aș putea citit enșpe cărți deodată ar fi așa de bine... Atât de multe cărți și atât de puțin timp...
A, și aveau și semne de carte:
Iar ultima lansare la care am fost a fost pentru patru cărți: Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez; Zodiac de Anamaria Ionescu; Moartea vine la premieră de Lucia Verona și Patimile doamenei ministru de Bogdan Hrib. Nu știu ce aș putea adăuga aici, în afară de faptul că ar trebui să mă învăț minte și să îmi mai iau notițe sau să filmez, că tind să uit ce se spune exact. Mai țin minte totuşi că toate cărțile au spioni.
Am ajuns acasă cu o mare durere de picioare și destul de obosită. Adică, cam așa:
Se vede că am un job de birou, nu? Dar a meritat! Poate la un moment dat mă voi obișnui atât de mult cu aglomerația și mulțimile, încât nu mă vor mai deranja. Poate.

marți, 8 noiembrie 2016

"Umanii" de Matt Haig

Cartea asta m-a lăsat cu un mare zâmbet pe față la final și nu doar datorită umorului.
Profesorul Andrew Martin este găsit fără haine pe străzile din Cambridge, iar după ce ajunge în sfârșit acasă este destul de evident că nu se comportă ca el însuși. Asta pentru că el nu este de fapt Andrew Martin, ci un extraterestru trimis pe Pământ cu o misiune foarte clară.
Cartea asta, abordează ideea de extratereștri veniți pe Pământ diferit față de ceea ce am văzut/citit eu până acum. Pentru că aici nu e vorba de vreo invazie, ci de un singur extraterestru cu o misiune despre care nu voi da detalii, și care pe parcurs ajunge să fie mult mai interesat de umani decât s-ar fi așteptat și chiar ajunge să îi și ajute în anumite cazuri.
Povestea începe într-un mod cât se poate de amuzant, extraterestrul neștiind prea multe despre umani, de unde și situația de a fi găsit fără haine. De altfel, de multe ori el ajunge să afle diverse lucruri cumva indirect, și mai și interpretează greșit anumite lucruri pe care le fac umanii, ceea ce duce de asemenea la situații amuzante. Ca să nu mai vorbim de toate aminrile lui Andrew Martin, despre care extraterestrul nostru nu știe mai nimic.
Recunosc că pentru primele cam o sută de pagini am crezut că direcția poveștii era destul de clară și chiar mă întrebam ce se va întâmpla efectiv în cele trei sute și ceva de pagini ale cărții. Dar curând am fost luată prin surprindere, pentru că lucrurile nu au luat-o deloc în direcția în care m-aș fi așteptat.
Apoi, undeva de pe la jumătate încolo, o dată cu schimbarea unei anumite perspective, s-a schimbat un pic și tonul cărții. Ăsta a fost un alt lucru care m-a surprins, în mod plăcut. Mă așteptam la o carte ușoară și amuzantă despre experiența unui extraterestru pe Pământ. Și, deși este și asta, Andrew Martin ajunge, prin ceea ce vede, să tragă câteva concluzii legate de umani, unele chiar destul de profunde. Mi-a plăcut din punctul ăsta de vedere un capitol de la finalul cărții, care conțiinea câteva sfaturi ale lui pentru Gulliver. Capitolul acela e probabil preferatul meu din toată cartea.
Vorbind despre acest Andrew Martin, mie chiar mi-a plăcut de el ca personaj. Mi-a plăcut modul foarte simplu și direct în care vorbea despre anumite lucruri, cât și modul în care din când în când mai dădea câteva detalii despre el, darurile lui și un pic despre locul din care provine. Nu sunt multe detalii, dar suficiente cât să îți faci o idee despre lumea din care vine el, și cât să nu uiți că e de fapt un extraterestru, pentru că, da, la un moment dat ajunge să se comporte destul de mult ca un uman.
Cel de-al doilea personaj care mi-a plăcut mult în cartea asta a fost Gulliver. Nu m-aș fi așteptat să îmi placă atât de mult de el, fiind un adolescent tipic, nemulțumit de așteptările pe care toți le au din cauza a cine e tatăl lui, dar mi-a plăcut mai ales relația care s-a format între el și noul Andrew Martin. Părțile când ei doi erau împreună și vorbeau, mai ales spre final, era unele pe care chiar le așteptam.
Ca și concluzie, eu recomand cartea asta, chiar și dacă SF-ul nu e un gen pe care îl citiți de obicei, pentru că e ușor de citit, iar povestea devine foarte interesantă pe parcurs.

Este o carte despre sensul vieții și despre absolut nimic în special. Despre ceea ce este nevoie pentru a ucide pe cineva, dar și pentru a salva. Este despre iubire și poeți morți demult și despre unt de arahide integral. Este despre materie și antimaterie, despre tot și despre nimic, despre speranță și ură. Este despre un istoric de patruzeci și unu de ani pe nume Isobel și despre fiul ei de cincisprezece ani pe nume Gulliver, și despre cel mai inteligent matematician din lume. Este, pe scurt, despre cum să devii un om.

Un moment de încurcătură. Era greu de procesat, dura mult. Apoi am înțeles: în vreme ce noi aveam ajutorul tehnologiei, oamenii se aveau unul pe altul.

Vasăzică, asta era dragostea. Două viețuitoare sprijinindu-se reciproc.

Viața umană, mi-am dat eu seama, devenea, în mod progresiv, tot mai rea pe măsură ce îmbătrâneai, după cum auzeam. Soseai pe Pământ, cu tălpici și mânuțe de bebeluș, și cu o fericire infinită, apoi această fericire se evapora încetișor, pe măsură ce mâinile și picioarele îți deveneau tot mai mari. Apoi, îmcepând din anii adolescenței, fericirea devenea o chestie pe care puteai să o scapi cu totul din strânsoarea ta, și, de îndată ce începea să-ți alunece, căpăta greutate. Era ca și cum cunoașterea faptului că putea să alunece era exact ceea ce o făcea mai dificil de ținut, indiferent cât de mari îți erau tălpile și mâinile.

Uneori, singura putere de care ai nevoie e persistența.

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Doctor Strange

Am vrut să văd filmul ăsta încă de când am aflat că Marvel îl va include în MCU, și apoi și mai mult după ce am aflat că Benedict Cumberbatch va fi actorul care va portretiza personajul. Bine, sunt un pic tristă că tot nu a apărut sezonul patru din Sherlock, dar asta e altă poveste.
Doctorul Stephen Strange este un chirurg foarte bun în ceea ce face, este bogat și destul de arogant. După un accident de mașină, se trezește în situația de a nu mai fi capabil să fie un doctor, pentru că nervii mâinilor au fost sever afectați. Cum tot ceea ce încearcă pentru a se vindeca nu dă roade, ajunge într-un loc numit Kamar-Taj, unde este instruit într-ale vrăjitoriei, iar mai apoi se trezește aruncat într-un război mistic din care nu și-a dorit niciodată să facă parte, el și-a dorit doar să se poată întoarce la vechea lui viață.
Filmul ăsta m-a surprins plăcut din mai mult puncte de vedere. Nu știam mare lucru despre personaj, singura mea amintire legată de el este din perioada copilăriei când mă uitam la Spider-man, versiunea din anii '90, în care la un moment dat apare și Doctor Strange pentru a ajuta. Chiar am avut câteva momente de nostalgie la anumite scene, pentru că mi-au amintit de acel desen animat la care m-aș fi uitat încontinuu.
La începutul filmului, personajul nu mi-a plăcut deloc, ceea ce e normal având în vedere personalitatea lui, dar se schimbă mult pe parcurs.
Partea medicală a fost cel mai nasol lucru pentru mine în filmul ăsta, și, da, știu că trebuia să fie acolo, dar eu am o aversiune față de spitale și sânge și chestii, și mai ales după accidentul lui Strange, când încerca să se recupereze, mi s-a părut mai greu de privit. Dar din fericire, partea aceea nu durează foarte mult. O dată ce ajunge în Kamar-Taj, totul a devenit mult mai interesant. Mi-a plăcut să îl văd în timp ce se antrena, mai ales că nu reușește mai nimic atât de repede pe cât și-ar fi dorit. Și, sigur, partea asta poate deveni un pic plictisitoare la un moment dat, dar doar un pic, pentru că la un moment dat trebuia să se ajungă și la conflictul din film, anume că un alt vrăjitor vrea să distrugă Pământul, iar pentru asta îl ajută pe Dormammu, iar eroii noștri trebuie să îl oprească.
Și dacă tot am ajuns la eroii filmului, trebuie să vorbesc un pic despre the Ancient One(nu mă pot convinge să scriu numele în română, nu îmi place cum sună). Personajul ei a fost unul care chiar mi-a plăcut foarte mult, mai ales că se află într-o zonă gri, și face ceea ce consideră că e corect, dar prin mijloace la care eu nu m-aș fi așteptat. În ochii mei, ea rămâne un personaj pozitiv.
Finalul a fost un alt lucru care m-a surprins, pentru că eu mă așteptam să fie marea luptă clasică, ceea ce nu a fost. În schimb, mi-a plăcut foarte mult ceea ce a făcut Strange, pentru că e ceva diferit, și nu se bazează doar pe puterea celor care se luptă. E o schimbare, binevenită pentru mine, mai ales în genul ăsta de film.
Iar efectele vizuale au fost super, un pic amețitoare la un moment dat, dar au arătat foarte bine. Și fiind vorba de Marvel, nu a lipsit nici umorul, care mie mi s-a părut bine pus unde a fost, și mi-a plăcut mult ceea ce putea să facă pelerina pe care el o poartă în poza de mai sus.
Per total, mi-a plăcut mult filmul ăsta, și abia aștept să văd ce va mai face personajul în MCU, mai ales că cele două post credit scenes promit lucruri foarte interesante.

miercuri, 2 noiembrie 2016

Metamorfoze

În primul rând, trebuie să menționez că eu nu m-aș considera un fan al poveștilor cu vârcolaci, pentru mine însemnau oameni care se transformau în lupi când era lună plină. Dar, cum în volumul ăsta se afla și o poveste din universul creat în Anotimpul pumnalelor nu am putut să nu cumpăr cartea asta, și dacă tot o aveam mi s-ar fi părut păcat să nu încerc măcar să o citesc pe toată. Și mă bucur că am făcut-o pentru că poveștile de aici nu sunt deloc ceea ce m-aș fi așteptat să fie, ceea ce e un lucru bun.
Practic, volumul conține povestiri scurte, toate pe tema vârcolacilor, fiecare autor închipuindu-și aceste ființe în moduri destul de diferite. Nu cred că sunt două care să semene, în afară de ceea ce este evident, faptul că într-un fel sau altul vârcolacii sunt prezenți. Un lucru bun din punctul meu de vedere aici, este că poveștile nu au fost chiar horror, și e un lucru bun pentru că eu cu genul ăsta nu mă împac.
Mi-am notat impresiile imediate după ce am terminat de citit fiecare povestire, dar cum sunt scurte, nu voi vorbi despre fiecare în parte, plus că ar ieși o postare cam lungă, ci voi vorbi despre volum în general.
Cred că prima povestire din volum, Lup Nomad de Algernon Blackwood, e foarte bine aleasă, pentru că practic mie mi-a distrus toate prejudecățile pe care le aveam legate de vârcolaci, și nefiind horror ci mai degrabă o poveste mai tristă, mi-am dat seama că de fapt cartea s-ar putea să îmi placă.
Fiind în total unsprezece povestiri, bineînțeles că au fost unele care mi-au plăcut mai mult decât altele, și au fost trei care nu m-au impresionat prea mult. Printre preferatele mele se numără: Barrington Cowles a lui Conan Doyle, mai ales datorită modului în care a fost construit misterul în toată povestea, dar și a modului în care a fost scrisă; Inspirație pentru Pickman a lui H.P Lovecraft, ceea ce e suprinzător pentru mine, din ce am auzit până acum, eu știam că poveștile lui sunt horror, dar nici nu am studiat mai în detaliu problema. Și, da, a fost ușor creepy toată povestea, mai ales spre final, dar mie mi-a plăcut destul de mult, atât ideea în sine, cât și modul cum a fost spusă povestea și cumva Pickman mi s-a părut un personaj interesant. Mi-ar fi plăcut să aflu ce s-ar fi întâmplat în continuare, dacă ar mai fi urmat ceva. Și Misterele din Sparktower de Șerban Andrei Mazilu mi-a plăcut, iar acum sunt și mai curioasă să aflu cum va continua povestea în volumul doi, și ce rol va avea personajul din această povestire acolo. Mai e un pic până la Gaudeamus, yay!
Nu știu dacă aș fi de acum încolo mai tentată să citesc cărți care au ca subiect vârcolacii, dar mă bucur totuși că am citit volumul ăsta, măcar pentru faptul că mi-a arătat că se pot crea povești foarte interesante pornind de la această idee.