marți, 15 august 2017

"Mileniu" de John Varley

Nu am avut mari așteptări de la cartea asta, dar m-a surprins în mod plăcut. Tot ce știam despre poveste, și ceea ce mi-a atras atenția în primul rând, a fost că e despre călătorii în timp.
Povestea urmărește două personaje principale: Bill Smith, un investigator de dezastre aeriene, și Louise Baltimore, o călătoare temporală. Ancheta lui Bill este asupra ciocnirii unui avion DC-10 și un Boeing 747, ai căror călători sunt salvați de către Louise și echipa ei și duși în viitor.
Mă așteptăm s-a ajung la final cu mai multe dureri de cap, cum nu am prea citit cărți despre călătorii în timp, dar am reușit să urmăresc povestea destul de ușor. Autorul are un stil de a scrie simplu, și asta mi-a plăcut mult. Și traducerea mie una mi s-a părut destul de bună.
Ia totuși un lic de timp pentru ca cele două povești, ale celor două personaje, să ajungă să se întâlnească, dar cartea nu e deloc plictisitoare până în acel punct. Cele două fire narative mi s-au părut interesante și de sine stătătoare, dar o dată ce totul ajunge să se lege, povestea devine cu mult mai interesantă.
Viitorul imaginat de autor e... sumbru, în lipsa unui cuvânt mai bun. Cred că ăsta e unul din cele mai deprimante viitoruri despre care am citit. Din fericire, nu se insistă foarte mult pe partea asta în poveste.
Ce e interesant aici e ca cele două povești, a lui Bill și a Louisei nu se petrec neapărat în concordanță una cu cealalt, în sensul că cititorul trebuie să fie atent la timpul în care se petrec evenimentele, ceea ce mie mi-a plăcut pentru că menținea un anume suspans. De exemplu, uneori Bill povestea un eveniment, iar apoi Louise din perspectiva ei povestea cum s-a ajuns la acel eveniment și ce înseamnă pentru viitorul din care vine ea. Nu știu cât de bine explic, dar mie mi-a plăcut aspectul ăsta. Evenimentele nu se întâmplă liniar de cele mai multe ori, între cele două puncte de vedere.
Revenind la partea cu călătoritul în timp, m-am așteptat să am mai multe dureri de cap citind cartea asta. Nu a fost cazul, deși în anumite momente era un pic mai greu de urmărit ce se întâmpla și cum puteau afecta acele evenimente misiunea finală a Louisei și echipei din viitor. O să ajung și la misiunea propriu-zisă, fără spoilere.
Dar mai întâi sa vorbim despre personaje. O să încep cu cele secundare, pentru că de fapt despre ele nu am mai nimic de spus. Sunt acolo pentru că trebuie să existe, dar nu sunt dezvoltate mai deloc, ceea ce în contextul acestei povești nu m-a deranjat foarte tare. Nu e deloc genul de poveste care să aibă nevoie de cine știe ce personaje, și pentru mine cel mai mult contează personajele, asta e ceva la care nu m-am așteptat să zic vreodată. Cât despre cele două personaje principale... mi s-au părut ok, dar nu pot să zic că m-aș fi atașat foarte mult de ele. Dar au funcționat pentru poveste. Dea ea cred că mi-a plăcut totuși un pic mai mult decât de el.
Au fost doar două lucruri care nu mi-au plăcut foarte mult la cartea asta. Primul este povestea de dragoste, care m-a lăsat rece. Iar al doilea e o chestie care se întâmpla spre final, e ceva ce se spune din perspectiva Lui Sherman care mi s-a părut ciudat.
Cât despre finalul propriu-zis... chiar nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva! Pe de o parte mi se pare ceva de-a dreptul genial, iar pe de altă parte e ceva acolo pentru care nu aș fi chiar cel mai mare fan, dar cred că fără acel final cartea asta nu ar fi fost la fel.
Eu una recomand și vreau să îl mai citesc pe autor, am văzut că are destule cărți pe Amazon.

miercuri, 9 august 2017

Achiziții(50)

În ultimele câteva luni, adică de la ultima postare de genul, am mai adăugat cărți teancului în continuă creștere a romanelor care așteaptă să fie citite. Nu îmi dau seama dacă propoziția are sens, dar o las așa. 

Primele patru sunt toate de la editura Nemira, și avem așa:
  • Greșeală fatală de Sophie Hannah. Nu prea știu acum despre ce e vorba, dar cumva tot îmi sună interesant. Plus că e ceva ce nu cred că citesc prea des.
  • Sulița deșertului de Peter V. Brett. E al doilea volum dintr-o trilogie, am și primul volum, dar încă nu l-am citit. Sunt totuși destul de convinsă că o să îmi placă, pare exact genul meu de carte. Sper să nu mă înșel.
  • Armada de Ernest Cline. Tot ce știu e că e tot despre jocuri video. Am citit și Ready player one a autorului și chiar mi-a plăcut, deci sunt entuziasmată să o citesc și pe asta.
  • Contact de Carl Sagan. Nici asta nu știu exact despre ce e, cred că extratereștri. Nu e ceva ce citesc des, dar ai mei mi-au spus că ar fi bună cartea, deci sunt curioasă să văd cum o să mi se pară.

Primele două cărți de aici sunt ambele scrise de Stefan Sweig. Suflete zbuciumate și Amoc. Obsedatul. Îmi tot propun să mai citesc cărți ale autorului de când am citit Orele astrale ale omenirii, iar pe astea le-am găsit în Inmedio cu 15 lei fiecare și mi-am zis că ăsta e momentul să cumpăr ceva scris de el.
Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac am cumpărat-o pentru că era cartea pentru luna august în cadrul Blogosferei SF. Recenziile vor apărea miercurea viitoare. A fost interesantă.
Și American Gods de Neil Gaiman am cumpărat-o cred că prin mai, și am citit-o deja, puteți citi recenzia. Mi-a plăcut foarte mult, și vreau să mai citesc Gaiman!

Iar aceste ultime cărți sunt practic cadoul de Sfântă Mărie de la ai mei. Ai mei sunt niște simpatici!
Și toate sunt în engleză, mai reușesc să fac și din astea din când în când. Avem așa:
  • Half of a yellow sun de Chimamanda Ngozi Adichie. Am tot auzit de această autoare în ultimul timp, cred că a luat și ceva premiu, și am tot fost curioasă să citesc și eu. Nu e asta cartea ei de care am auzit cele mai multe, dar prețul a avut un cuvânt destul de mare de spus. Sper să îmi placă.
  • The secret history de Donna Tart. Altă autoare de care tot aud, mai ales pe youtube, și am vrut și eu să văd despre ce e vorba.
  • The time machine de H. G. Wells. Asta e pentru că încerc să citesc un pic mai mult SF. Mă așteptam totuși să fie mai lungă decât e de fapt. Dar e ok, cred că am plătit 7 lei pe ea, sau pe acolo.
  • A little life de Hanya Yanaghihara. Asta știu sigur că a luat un premiu în SUA, plus că Sarei i-a plăcut, și cum am observat din recenziile ei că avem cam aceleași gusturi, am vrut și eu să o citesc.
  • The way of kings de Brandon Sanderson. Asta e de fapt prima parte din primul volum. Nu am luat-o pe a doua în principal pentru că devenea comanda prea scumpă, și apoi dacă cumva se întâmplă să nu îmi placă, măcar mă pot consola că am economisit niște bani. Nu cred că nu o să îmi placă, că e Sanderson, dar momentan e ok și așa, fac eu rost și de al doilea volum până la urmă.
Astea ar fi momentan. Nu mai am nici cea mai vagă idee când voi citi tot ce am în bibliotecă, dar sunt extrem de fericită de faptul că am toate cărțile astea în posesie!
Dacă ați citit vreuna din cărțile astea, vă rog să îmi lăsați păreri.

luni, 31 iulie 2017

Wrap-up: May, June, July

Îmi dau seama că nu am mai postat în rubrica asta din aprilie... Asta în mare parte pentru că anul ăsta reușesc să termin destul de puține cărți. Dar e ok, citesc și eu cât pot, iar acum că practic am vacanță de la master până în octombrie, am reușit să termin ceva mai multe cărți în ultimele luni. 
Trecând la wrap-up, în ultimele luni am citit următoarele cărți:
  1. American Gods(American Gods #1) de Neil Gaiman. Mi-a plăcut foarte mult cartea asta, mai mult decât m-aș fi așteptat. O parte din motivul pentru care nu am fost sigură dacă o să îmi placă, e că am încercat să o citesc în română și am renunțat după primele cincizeci de pagini. Dar în engleză chiar m-a prins aproape imediat și tot timpul eram curioasă să aflu ce se va întâmpla mai departe. M-a luat prin surprindere de foarte multe ori, și cu siguranță îl voi mai citi pe Gaiman. 5/5
  2. Fără zei, fără stăpâni de Emil Duhnea. Ăsta e un debut, al unui autor român, și e de asemenea genul de povestea pe care eu nu o prea citesc, în sensul că e o nuvelă. Nu prea citesc eu nuvele sau povestiri scurte, dar sunt mereu curioasă când e vorba de debuturi, deci i-am dat o șansă. Au fost și lucruri care mi-au plăcut, și lucruri care nu mi-au plăcut în această nuvelă, mai ales finalul mi s-a părut dezamăgitor, dar îl voi mai urmări pe autor, sunt curioasă să văd ce va mai scrie. 3/5
  3. Epoca inocenței(Terra XXI #1) de Adrian Mihălțianu. Și ăsta este un debut, dar în roman. A fost ok, dar m-am așteptat să îmi placă mai mult. Deși au fost aspecte care mi-au plăcut, cum ar fi povestea în sine și modul în care autorul și-a imaginat viitorul, au fost și suficiente lucruri care m-au sâcâit în timp ce citeam, printre ele faptul că sunt foarte multe lucruri care se întâmplă într-un număr nu foarte mare de pagini. Totuși, îl voi mai urmări pe autor, sunt curioasă să văd cum anume va continua seria. 3/5
  4. Jocul necromanților(Cronici din Voss #2) de Șerban Andrei Mazilu. Cred că Andrei Mazilu va ajunge să se numere printre acei autori pe care îi voi cumpăra indiferent ce vor scrie. Îmi place mult cum scrie, iar volumul ăsta continuă în mod surprinzător povestea din Anotimpul pumnalelor, nu m-am plictisit nicio clipă în timp ce citeam. Abia aștept volumul trei, cât și orice altceva va mai publica autorul! 5/5
  5. Față în față(Predestinare genetică #3) de Ciprian Mitoceanu. Am ajuns și la ultimul volum din trilogie și a fost... interesant. Sunt încă un pic dezamăgită că finalul e deschis, dar pe de altă parte jocul de-a șoarecele și pisica dintre Robert și Leonard e partea mea preferată din tot romanul. Eu recomand seria. 4/5
  6. Narcopunk sau fear and loathing in L2 de Mihai Alexandru Dincă. Asta e tot o nuvelă, și acum că am citit asta și povestea autorului din Eroi fără voie pot spune că nu e pentru mine. Nu îi voi scrie o recenzie separată acestei nuvele pentru că nu am atât de multe de zis. Practic, nu mi-a plăcut absolut nimic la povetea asta, începând cu plot-ul subțire, continuând cu toate drogurile și terminând cu modul în care se încheie povestea, și nici personaje nu mi s-a părut că ar avea. Nu îmi place nici stilul de a scrie al autorului de altfel. Și chiar am vrut să îmi placă. 1/5
  7. Noragami vol 1. Asta e o manga, și de obicei nu includ manga în goalul de pe Goodreads, dar de data asta o voi face, pentru că am găsit un mod de a citi volumele în franceză(nu întrebați). Fac asta pentru că țin neapărat să învăț până la urmă limba franceză, și așa mi se pare că ce fac are și o finalitate. Duolingo, atât cât îmi place aplicația, on its own nu cred că e suficient. Și engleza am mai învățat-o tot citind, și pentru franceză am găsit clasici pe Amazon care sunt gratis în format ebook. Nu am ajuns încă la nivelul ăla, dar e un țel al meu. Cât despre volumul ăsta, având în vedere că am văzut anime-ul, momentan tot ce se întâmplă mi se pare un pic repetitiv, dar tot îmi place. 3/5
Astea ar fi momentan. Sper totuși să pot reveni la a scrie wrap-up-uri lunar, dar dacă nu, asta e. Mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar pe de altă parte vreau să fac și multe alte lucruri. 
Momentan, citesc Femei periculoase, care e o antologie de povestiri scurte. Nu știu cât o să îmi ia să o termin, dar îi voi scrie o recenzie la final, cred că ar trebui să fie interesantă totuși. Încă mai sper, pentru că am citit până acum am citit cinci dintre povești și nu sunt prea impresionată. Dar autorii sunt diferiți, deci poate mi se va schimba părerea până la sfârșit.

duminică, 16 iulie 2017

"Față în față(Predestinare genetică #3)" de Ciprian Mitoceanu

Nu m-am așteptat deloc la ceea ce s-a întâmplat în cartea asta, iar acum că am terminat seria, ei bine, tot am senzația că ar mai trebui să urmeze ceva. Nu cred că povestea s-a terminat, sau cel puțin așa sper, ceea ce sună ciudat având în vedere subiectul.
În volumul ăsta, cei doi protagoniști ai seriei, Robert Piest și Leonard Goldman ajung în sfârșit față în față, iar asta duce la lucruri complet neașteptate, dar care cel puțin pe mine m-au ținut cu sufletul la gură. Fiecare dintre ei vrea să își salveze pielea și ajung într-un joc de-a șoarecele și pisica, fiecare dintre ei încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt.
Asta e o serie pe care eu una aș recomanda-o cred că tuturor. Nu numai că are un subiect despre care eu nu am mai citit, dar cei doi protagoniști sunt de-a dreptul fascinanți, iar pe parcurs ajungem să aflăm mult mai multe despre ei. Asta a însemnat și că la final nu am reușit să fiu de partea niciunuia dintre ei, dar pe de altă parte înțeleg într-un fel de ce fiecare a făcut ce a făcut, chiar dacă uneori s-a mers prea departe.
Ideea de la care pornește seria asta e destul de creepy în sine, în sensul că e genul ăla de poveste în care deși cineva, în cazul de față congresmanul Dawson, pornește de la ideea de a eradica crima, totul tinde spre dictatură și distopie. Iar ceea ce se vrea a fi un bine pentru omenire ajunge să fie ceva ce nu și-ar dori nimeni, Amendamentul fiind folosit de altfel și pentru a se scăpa de personaje nedorite în scenă, dar nu neapărat pentru că ar fi făcut ceva rău.
Cred că s-ar putea începe o întreagă discuție de la subiectul cărții, adică dacă crima e ceva ce se află în sângele oamenilor și dacă ea poate fi eradicată sau nu, dar eu nu voi intra în discuția asta. Oricum, în care apar și câteva puncte de vedere cu privire la asta, din partea anumitor personaje.
Cum cartea este în mare despre Robert și Leonard, voi vorbi mai departe despre ei. Pentru mine, toată cartea a devenit mult mai interesantă abia după ce ei s-au întâlnit și au început jocul de care ziceam mai devreme. Sigur, s-au întâmplat suficiente și până atunci, dar cred că anumite lucruri nu mă mai impresionează atât de mult în cărți de la un timp(sincer, după Jocul necromanților cred că am devenit imună la anumite tipuri de violență în cărți). În schimb ce e foarte interesant în cartea asta e modul cum rolurile se schimbă între Leonard și Robert, și aici mă refer la cine ajunge să dețină controlul asupra situației. Leonard pe mine m-a luat prin surprindere foarte tare în volumul ăsta, planul pe care l-a pus la cale pentru Robert mi s-a părut cea mai interesantă parte din toată cartea.
La capitolul ăsta, Robert m-a dezamăgit un pic, m-aș fi așteptat să fie mai inteligent decât a fost, mai ales după toate lucrurile pe care le-a făcut pe parcursul cărții. O anumită parte din planul lui de a își scăpa pielea folosindu-se de resursele de care dispunea mi s-a părut tare șubredă la un moment dat. Leonard în schimb mi s-a părut a fi ceva mai inteligent decât Robert.
Dar, după tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestei cărți, nu îl mai simpatizez pe niciunul dintre ei. Bine, pe Robert nu cred că l-am simpatizat niciodată, dar de Leonard mi-a fost un pic milă în al doilea volum, iar aici a făcut lucruri de care eu nu l-am crezut în stare.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta este finalul, care e destul de deschis. Da, se încheie cumva povestea care s-a început o dată cu primul volum al seriei, al celor două personaje, dar tot mi se pare că au rămas destule lucruri despre care se poate scrie. Cel mai important pentru mine ar fi ce se va întâmpla mai departe cu Amendamentul Dawson și ce va face Leonard în contextul ăsta, pentru că încă mai trebuie să se răzbune pentru anumite lucruri care i s-au întâmplat din cauza amendamentului.
Eu recomand seria și cu siguranță îl voi mai citi pe autor!

sâmbătă, 15 iulie 2017

Spiderman homecoming

Am văzut filmul ăsta de două ori până acum și tot nu reușesc să îmi adun cuvintele. Aștept să apară încă de când l-am văzut pe Spiderman introdus în Civil War și acum că a apărut în sfârșit... uau. M-a luat prin suprindere din foarte multe puncte de vedere, și am văzut cred toate clipurile și trailerele care au apărut până la premiera filmului. Chiar m-am gândit la un moment dat că au arătat prea multe, dar nu, s-au întâmplat mai multe în film decât ce au arătat în trailere, ceea ce pe mine m-a bucurat enorm.
Nu cred că mai e cazul de vreun rezumat, cred că toată lumea știe că asta e povestea lui Peter Parker de după evenimentele din Civil War și viața lui nu chiat atât de palpitantă din liceu.
Primul lucru pentru care apreciez filmul ăsta e că nu este un origin story, că nici nu mai era nevoie, am văzut deja de două ori cum devine Peter Spiderman. În schimb, filmul intră direct în poveste și, cum am zis, sunt câteva surprize pe parcurs.
Mi-a plăcut povestea pe care a spus-o filmul ăsta, cum Peter, după tot ceea ce s-a întâmplat, este fosrte hortărât să îi demostreze lui Tony Stark că e pregătit să facă parte din Avengers, și în contextul ăsta face câteva greșeli, dar și învață câteva lucruri pe parcurs. Atât cât m-a amuzat într-un fel hotărârea lui, pentru că să fim serioși aici încă mai are multe de învățat, a fost totuși interesant de urmărit modul în care încerca să îl convingă pe Tony că știe ce face.
Pentru că o parte importantă a filmului îl urmărește pe Peter în liceu, sunt câteva momente care mie mi s-au părut destul de awkward, dar nu mă pot plânge, e totuși liceu, și, nu știu, mi s-a părut că situațiile au avut sens.
Cât despre Vulture, și povestea lui, chiar mi s-a părut foarte interesantă povestea lui și modul în care a ajuns să facă toate acele lucruri. Până și de el ajunge să îmi pese până la final, și e personajul negative. Oricum, schimbul de replici dintre el și Peter dintre final reprezintă poate ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta, după o scenă de la final la care chiar mi-am făcut griji pentru Peter, dar nu o să zic ce, fără spoilere.
Mi-a plăcut și decizia pe care a luat-o el la final, legat de Tony, nu m-am așteptat, dar acum sunt și mai curioasă să văd ce va face personajul mai departe.
Cred că singurul lucru care nu prea mi-a plăcut la filmul ăsta a fost Ned. Nu cred că e un prieten foarte bun pentru Peter, mai ales că îi știe secretul. Mai degrabă mi-a plăcut de Michelle, care de altfel nici nu apare atât de mult în filmul ăsta. M-aș fi așteptat să aibă mai multe scene.
Și la cam atât mă pot eu gândi să spun despre filmul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult, și abia aștept Infinity war, chit că nu știu cât de present va fi Spiderman în filmul ăla. 

sâmbătă, 8 iulie 2017

"Jocul necromanților(Cronici din Voss #2)" de Șerban Andrei Mazilu

Dintr-un motiv care încă mi-e neclar, după ce am citit majoritatea cărții într-un timp relativ scurt pentru mine, m-am blocat în ultimele douăzeci de pagini. Și, din cauza asta, recenzia s-ar putea să iasă destul de ciudat.
Trecând mai departe, în restrospectivă mă gândesc că ar fi fost totuși o idee bună să recitesc primul volum înainte să mă apuc de al doilea, dar mna, asta e. Separat de faptul că nu mă pot convinge să recitesc cărți. Dar mi-am amintit suficiente lucruri din primul volum, cred, pentru ca ăsta să aibă sens pentru mine, deci e ok până la urmă.
Deși evenimentele din volumul ăsta au loc după toate cele întâmplate în primul volum, cred totuși că ar putea sta destul de bine în picioare și de unul singur, asta bazat pe faptul ca deși eu una nu mi-am putut aminti decât firul de baza din primul volum, nu am avut nicio problemă în a urmări acțiunea din cartea asta.
Ar trebui probabil să zic câteva cuvinte despre pilotul acestui volum, dar nu pot rezuma cartea asta. Se petrec atât de multe lucruri, cu atât de multe personaje, că eu una nici nu aș ști de unde să încep.
Și dacă tot am menționat personajele, voi începe cu ele. Aendo pe mine în continuare mă lasă rece. Și dacă nu ar fi fost în cartea asta, pentru mine ar fi fost totuna. Bine, aproape, pentru că apare la final un forshadowing cu referire la Assermore, și cred că următorul volum ar putea deveni cu atât mai interesant dacă ce cred eu e adevărat. Dar îmi păstrez părerea despre Aendo, până acum nu m-a impresionat deloc ca personaj. Același lucru se aplică și pentru povestea de dragoste dintre el și Jessah, așa cum nu m-a convins în primul volum, părerea mea despre ei a rămas neschimbată.
În schimb, un personaj care mi-a plăcut mult aici, și pe care nu mi-o pot aminti deloc din primul volum, a fost York. E o scenă cu o lupta cu o navă cu pirați care mi-a plăcut foarte mult. Și de Baudelaire mi-a plăcut și am senzația că îl vom mai întâlni, sau cel puțin eu așa sper. Și nu pot să nu îl menționez pe Akaba. Până acum, el e unul din personajele mele preferate și sper să mai apară. Speram să fie mai prezent și în volumul ăsta, dar nu. Personajul din punctul meu de vedere e genial și chiar sper să își mai facă apariția în serie, cât de puțin.
Sunt mult mai multe personaje în cartea asta, un pic cam prea multe cred. Spre final cartea m-a pierdut un pic din punctul ăsta vedere, dar câteva mai dispar pe parcurs. Sunt totuși două personaje pe care eu nu am reușit să le diferențiez toată cartea, dar nu știu să zic exact de ce.
Trecând la ceea ce se petrece în cartea asta, eu una sunt impresionată. Nu am știut exact la ce să mă aștept după primul volum, dar cred că ăsta mi-a plăcut mai mult. Un motiv ar fi că nu mai apar atât de multe figuri de stil ca în primul volum, și mi s-a părut mult mai ușor de citit. Apoi pentru că tot ceea ce se petrece face parte dintr-un plan destul de complicat, care a fost chiar interesant de urmărit, pe mine povestea m-a ținut destul de lipită de carte.
Ar fi de menționat și faptul ca volumul ăsta ar destul de multă violență, cred că e ceva mai multă decât în primul. Eu una am rezistat destul de bine pana spre final, când se întâmplă o chestie care mi-a depășit nivelul de rezistență la violență. În contextul cărții, violența asta are sens, dar tot a trebuit să închid un pic cartea după scena menționată mai sus, și să m-a gândesc la altceva o perioadă.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul ca personajele sunt destul de complexe, nimic învârtea asta nu e alb sau negru, totul e destul de gri. Toate personajele fac ceea ce fac din cauze foarte bine explicate și pe câțiva chiar i-am înțeles, chit că, na, nu am acut cum să fiu de partea lor. Are Savannah un discurs la un moment dat de-a dreptul genial, care de altfel eu cred că se aplică foarte bine și în viața reală.
O să mă opresc aici, nu aș vrea ca postarea asta să iasă prea lungă. Concluzia ar fi că mi-a plăcut și sunt curioasă sa văd ce se va întâmpla în următorul volum, mai ales datorită unui detaliu prezentat la finalul volumului. 

miercuri, 21 iunie 2017

"Epoca inocenței(Terra XXI #1)" de Adrian Mihălțianu

Nici nu știu de unde să încep cu cartea asta, atât de multe lucruri diferite se petrec în ea până la final. Dar pot spune că e una din acele rare cărți despre care nu mă pot decide dacă mi-a plăcut sau nu.
Acțiunea se desfășoară în trei perioade diferite, anume în anii 2021, 2033 și 2046. Totul începe atunci când un cercetător chinez descoperă în spațiu o navă extraterestră de dimensiunea a jumătatea de lună, care se îndreaptă spre Terra. Acest cercetător este redus repede la tăcere de către americani, iar detectivul particular care îl urmărea are și el aceeași soartă la câteva minute după aceea. Iar tot ce se întâmplă mai departe se învârte în jurul respectivului obiect din spațiu și a modului în care omenirea ar reacționa la această veste.
Cam atât pot spune despre plot-ul cărții, dar cum am zis mai sus, se întâmplă foarte mult lucruri în cartea asta, unele aparent fără nicio legătură unele cu altele, până spre final când toate firele narative se întâlnesc, într-un fel.
Nu îmi pot da seama dacă mi-a plăcut sau nu cartea pentru că deși au fost destule lucruri care m-au deranjat pe parcurs, au fost și multe alte lucruri care mi-au plăcut. Și cumva în mintea mea balanța e cam în echilibru.
Să încep cu ce mi-a plăcut. Începutul captează imediat atenția tocmai pentru că începe cu o crimă și cu ditai misterul care pe mine cel puțin m-a ținut curioasă pe tot parcursul poveștii. Apoi intră în scenă un miliardar, care nu primește un nume deloc pe parcurs, și prietenul lui, Bill, alt miliardar. Ambii sunt parte dintr-o Societate care își dorește să salveze atât planeta cât și omenirea, și să o pregătească pentru momentul când obiectul din spațiu va ajunge la Terra, cam într-o sută de ani. Cei doi în esență mi-au plăcut, chit că am probleme cu ei ca personaje, dar ajung și la asta.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care autorul a făcut ca tot ceea ce s-a întâmplat pe parcurs să aibă sens la final, în sensul că nu e nimic în cartea asta care nu e important pentru poveste, chiar dacă pe parcurs unele lucruri par că nu au ce căuta acolo unde sunt. Dar totul se leagă la final.
Iar partea mea preferată a fost cea în care s-a ajuns la călătoria spre Marte, cursa care are loc acolo, și tot ceea ce se petrece după aceea, în partea asta a cărții, minus povestea de dragoste care mie mi s-a părut forțată. Sunt aici câteva momente care mie mi-au plăcut foarte mult, mai ales că se aduc în discuție subiecte care mie îmi atrag imediat atenția, anume umanitatea și cooperarea, și unde ar trebui trasă linia între politică și umanitate. Sper că are sens ce am spus. Oricum, pentru mine, partea asta din carte e a-ntâia!
Iar cartea având un ritm foarte alert, pe mine m-a făcut în permanență să fiu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe și am citit-o mai repede decât m-aș fi așteptat. Și, până nu uit, trebuie să spun că autorul acordă atenție detaliilor, și modului în care își închipuie el că ar putea arăta tehnologia în viitor mie chiar mi se pare plauzibilă. Ăsta un alt lucru care mi-a plăcut la cartea asta, modul în care autorul și-a imaginat că ar arăta tehnologia din viitor.
Să trec acum la lucrurile care nu mi-au plăcut. În primul rând, cred că această carte ar fi trebuit să fie mai lungă, ca să dea timp anumitor fire narative să se dezvolte mai mult. Acțiunea pe parcurs tinde să fie foarte fragmentată, se sare peste evenimente care apoi sunt prezentate exact așa cum s-au întâmplat în timpul unor discuții, care tind să fie plictisitoare la un moment dat. Iar ăsta e un lucru care se întâmplă mai tot timpul, practic ce face autorul e exact opusul regulii pe care toată lumea pare să pună accent, anume "show, don't tell".
Asta se întâmplă și pentru personaje. Apar destul de multe pe parcurs, despre care ni se dau foarte multe informații ca cititori, dar cam atât. Și, așa cum am zis mai sus, se sare peste perioade de timp, iar apoi se spune ce au mai făcut personajele între timp. Aproape niciunul dintre personaje nu este creionat suficient, poate cu excepția lui Tom Rast la început și a lui Edwards spre final. Restul sunt personaje de carton. Acum, deși pentru mine personajele reprezintă cel mai important element atunci când citesc, în cartea de față nu știu cât de mare este minusul având în vedere că povestea se va desfășura cel mai probabil pe o perioadă de cam o sută de ani.
E interesant modul în care cititorul află despre diversele comploturi care apar pe parcurs și cum sunt anumite personaje legate de altele, și sunt multe momente surprinzătoate în poveste, dar pentru că toate astea sunt foarte fragmentate... devine un pic obositor la un moment dat.
Romanul este foarte ambițios, admit asta și mă bucur că am citit cartea măcar pentru faptul că am mai găsit un autor român care sunt convinsă că va scrie cărți tot mai bune. Luând în considerare tot ce am zis mai sus, aștept totuși volumul doi, pentru că vreau să văd ce va mai urma, având în vedere modul în care s-a terminat acest prim volum al seriei.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Epoca inocenței, le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SFIulia AlbotaAssassin CGJurnalul unei cititoare.

vineri, 16 iunie 2017

"Fără zei, fără stăpâni" de Emil Duhnea

Mi-a luat mai mult timp să citesc această nuvelă decât mai așteptat, din lipsă de timp. Dar am terminat-o, și voi vorbi despre ea, pentru că am câteva gânduri, chit că e nuvelă și e scurtă. Nu voi da spoilere. Am fost curioasă să citesc nuvela asta mai ales că am citit antologia Eroi fără voie și voiam să văd ce vor scrie cei care au participat la a doua seria a atelierului respectiv.
Povestea are loc într-o lume în care „oamenii noi” au apărut de nicăieri și i-au înrobit pe locuitorii acestor pământuri, care sunt denumiți oamenii roșii. În prezent, Reim, locuitor al Domanei, are misiunea de a aduce căderea Orașului Rubiniu, al oamenilor noi, și elibararea roșiilor de sub robia lor.
Nu e el singurul personaj pe care îl urmărim, dar este cel cu care începe povestea. Mai întâlnim și alte personaje principale, de la care aflăm mai mult sau mai puțin cum a început ideea acestei revolte și cine o conduce. Mai aflăm și câte ceva despre lumea aceasta și cum au ajuns oamenii roșii în situația în care sunt.
Povestea în sine nu e rea deloc. Nu știu în ce gen a fost catalogată de către editură, dar eu tind să cred că e fantasy, și un pic de istorie reimaginată. Cred că am și citit undeva că autorul s-a inspirat din istorie, sper să nu mă înșel. Mi-ar fi plăcut să fie mai lungă, dar în general eu toate poveștile scurte și nuvelel vreau să fie mai lungi, mie ca regulă îmi place să citesc romane.
A fost interesant modul în care autorul a structurat povestea. Practic, totul începe în prezent, cu Reim care se îndreaptă spre Orașul Rubiniu, apoi sunt capitole care urmăresc alte personaje, dar a căror evenimente se petrec înainte de aventura lui Reim, iar la un moment dat toate personajele se întâlnesc în prezent. M-am tot gândit dacă mi-a plăcut structura asta sau nu, și am ajuns la concluzia că povestea ar fi avut un ritm mult mai lent și probabil ar fi devenit plictisitor. Așa cum au stat lucrurile, capitolele din trecut explicau cum a ajuns situația așa cum era, iar capitolele lui Reim spuneau ce ar putea urma. Sper că face sens. Mi-a plăcut cum a fost intercalat prezentul cu trecutul, cred că povestea a fost mai interesantă așa. Nu are un ritm alert, dar eu una nu m-am plictisit pe parcurs.
Ca personaje... au fost ok, nu m-am ataȘat de vreunul, dar nici nu cred că trebuia. Mie una mi s-au părut credibile Și cu multe defecte(asta nu e o plângere), și mi s-a părut chiar interesant de urmărit cum fiecare avea propriul mod de a judeca lucrurile. Reim chiar ia anumite decizii la care eu una nu m-am așteptat, dar am fost plăcut susprinsă de personaj. Despre Cobb, Lyndon și Hototo nu voi vorbi pentru că ei apar mai târziu și nu aș vrea să dezvălui prea multe despre poveste.
Acum, motivul pentru care i-am dat doar trei stele pe Goodreads este finalul. Povestea construiește destul de mult spre un final care eu m-am așteptat să fie foarte surprinzător și care să mă țină cu sufletul la gură, dar... finalul nu mi s-a părut cine știe ce. Nu aș  putea explica foarte bine de ce, dar mi s-a părut dezamăgitor modul în care s-au terminat lucrurile. Și are un final nu foarte închis, adică nu se spune tot și eu am rămas cu câteva întrebări la care mi-ar fi plăcu să aflu răspunsul.
Bine, mă tot gândesc dacă să îi cresc ratingul cu o stea, dar nu știu, eu și dau stelele în funție de sentimentul pe care îl am la finalul cărții, deci cred că o să îl las așa. Ca și volum de debut, povestea mi s-a părut chiar bine construită și eu una îl voi urmări pe autor în continuare.

joi, 15 iunie 2017

Wonder Woman

Recunosc că nu am știut la ce să mă aștept de la filmul ăsta. Ultimele filme DC pe care le-am văzut nu au fost cele mai reușite chestii, am scris despre ele la momentele respective. Dar m-am gândit că dacă un film are vreo șansă să fie câte de cât ok, Wonder Woman este acela, pentru că, spre deosebire de celelalte din DCEU, ăsta se concentrează pe introducerea unui singur personaj principalȘ Diana. Și trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surprinsă de acest film.
Asta este povestea Dianei, singurul copil din lumea amazoanelor, despre cum evoluează ea și despre aventurile prin care trece după ce îl întâlnește pe Steve Trevor. Bine, aventuri poate nu e cuvântul potrivit, că doar e în perioada războiului, dar nu am găsit alt cuvânt. Practic, ea e convinsă că Ares e de vină pentru război și e hotărâtă să îl găsească și să îl ucidă. Dar până acolo durează ceva.
Ăsta e unul din lucrurile despre care vreau să vorbesc, anume că filmul, ca și acțiune, se mișcă destul de încet, dar cu toate astea eu chiar nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Sigur, are și acțiune și lupte, că doar e război, dar cred că majoritatea timpului filmul se concentrează pe Diana, cât și pe celelalte personaje, astfel că mie toate mi s-au părut credibile și bine construite. Până și de personajele secundare și episodice mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mult și modul în care a evoluat relația dintre Steve Trevor și Diana. Cred că am o slăbiciune pentru genul de povești ca cea de aici, în care unul din personaje nu știe nimic despre lumea în care ajunge și cineva ăi ajută și chestii de genul ăsta. E în același timp amuzant, dar și foarte drăguț, iar Diana e atât de concentrată pe scopul ei de a îl găsi pe Ares, încât nu o prea interesează toată birocrația războiului, ea vrea să ajungă direct la sursa problemelor. Mi-a plăcut convingerea Dianei, chit că uneori tinde să fie un pic infantilă poate, dar e drăguț de urmărit evoluția e în timp ce înțelege cum stau de fapt lucrurile în acel război.
Iar scenele de luptă, chit că nu au fost foarte multe, au fost foarte reușite. Nu cred că mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. Mai ales lupta de a final, a fost foarte tare, și faptul că pe parcursul acestor lupte lucrurile se mai mișcau cu încetinutorul a făcut ca totul să fie mai ușor de urmărit. Pe mine mă deranjează uneori luptele din filme de genul pentru că la un moment dat nu mai pot urmări cine pe cine lovește, totul se mișcă prea repede. Aici nu a fost cazul, iar asta mi-a plăcut foarte mult.
Filmul ăsta a avut și mesaj, ceea ce e un mare plus. S-a vorbit mult pe parcurs despre umanitate și despre ce înseamnă ea, iar Ares e prezentat ca fiind convins că nu există salvare pentru oameni și că ei trebuie distruși. Și apoi îi avem pe Steve Trevor și prietenii lui care îi arată Dianei cu totul altceva.
Finalul m-a luat prin surprindere puțin. La un moment dat m-am așteptat la altceva, având în vedere tot ce se întâmplase până în acel punct, dar mi-a plăcut până și finalul, chit că nu e cel mai fericit.
Nu știu ce e de capul acestei recenzii, pentru că nu am terminat-o când mi-am propus, dar concluzia ar fi că mie mi-a plăcut mult filmul ăsta, și mă bucur că am decis să îl văd până la urmă. 

sâmbătă, 10 iunie 2017

Lucifer(season 2)

După o săptămână în care mi-am tot spus că o să scriu despre acest sezon din Lucifer, o fac în sfârșit! Urmează și o recenzie la Wonder Woman, chiar sper să o scriu tot azi. Dar să ne întoarcem la serialul de față.
Mie una îmi place foarte mult acest serial, și mă bucur că va avea și un sezon trei, chit că așteptarea o să mi se pară groaznică. Acum, mi-am făcut o listă cu lucrurile despre care vreau să vorbesc, pentru că spre deosebire de primul sezon, pe care l-am văzut după ce apăruseră toate episoadele, aici a trebuit să aștept să văd un nou episod în fiecare săptămână, și le vedeam imediat cum apăreau.
Ca și poveste principală, sezonul ăsta se concentrează în mare pe problema ce a apărut la finalul primului sezon, anume faptul că mama lui Lucifer a evadat din Iad. Acum, mie mi-a sunat super interesant de când am văzut acel ultim episod, pentru că eram curioasă cum vor trata subiectul și... chiar mi-a plăcut ce au făcut sezonul ăsta!
Și dacă tot am zis de mama lui Lucifer, voi începe cu ea. Am fost curioasă să văd cum vor explica cine este ea, și cum o vor trimite înapoi în Iad, pentru că asta e ceea ce spun că trebuie să facă, și chiar mi s-a părut interesant modul în care au introdus-o în poveste și apoi cum am aflat tot mai multe despre ea în timp ce apăreau noi episoade. Am tot avut dubii legat de ea, dacă e un personaj așa zis pozitiv sau nu, dar la final am ajuns la concluzia că este o persoană(cred că zeitate e mai corect, dar mă rog) care a adunat multă furie de-a lungul timpului și care vrea să ajungă acasă, asta fiind în Rai. Nu cred că am fost vreodată complet de partea ei, dar ca personaj mi-a plăcut mult, mai ales hotărârea ei de a face anumite lucruri.
Lista mea e destul de haotică, dar să vorbim despre Lucifer și Chloe, pentru că eu chiar vreau ca relația dintre ei să evolueze, pentru că mi se pare că se descurcă foarte bine ca parteneri. Bine, eu vreau de asemenea ca Chloe să afle adevărul despre Lucifer, chit că nu mi-e clar dacă el îi va spune vreodată. Nu minte, tot spune că el e diavolul și chestii, dar ea nu îl crede, ceea ce are sens, cine ar crede o asemenea poveste. Dar chiar îmi place de ei doi, iar lucrurile nu sunt întotdeauna simple și se întâmplă multe lucruri ciudate sezonul ăsta, în sensul pozitiv bineînțeles.
Trecând la alte personaje, Linda este una din preferatele mele. Mai ales că lucrurile au mai evoluat din primul sezon, iar ea chiar ține la Lucifer și vrea să îl ajute, iar sezonul ăsta face câteva lucruri la care eu nu m-aș fi așteptat. Chiar îmi place de ea, și sper să nu dispară niciodată din peisaj, cred că e un personaj important pentru povestea asta.
Maze este un alt personaj care mie îmi place mult, mai ales atitudinea ei și modul în care tot încearcă să își găsească locul în lumea asta în care a adus-o Lucifer. Și mai îmi place și mica relație care s-a format între ea și Trixie, au devenit mai apropiate sezonul ăsta cred, iar Trixie e super simpatică și îmi pare rău că nu apare mai des. Dar de câte ori e într-un episod, eu vreau să îl văd cu atât mai mult.
Iar ultimul episod a fost... uau. Pur și simplu uau! Cred că e de departe cel mai bun episod pe care l-am văzut în serialul ăsta, și îmi pare un pic rău că nu pot vorbi în detaliu despre el, pentru că totuși nu vreau să dau spoilere. Dar după ce l-am văzut am înțeles de ce are o notă așa mare pe IMDB. Nu mă iau întotdeauna după notele de acolo, dar e totuși interesant când anumite filme sau seriale au note mari, mă face să fiu mult mai curioasă să le văd și eu.
Mi-a plăcut mult sezonul ăsta și abia aștept să văd ce aventuri îl mai așteaptă pe Lucifer în sezonul trei!

marți, 30 mai 2017

A little chit chat

Îmi propun de câteva luni să scriu o astfel de postare. Nu am făcut-o până acum în mare parte pentru că mă gândeam la ce aș vrea să spun seara, și apoi uitam. Dar acum am o listă cu chestii despre care vreau să vorbesc(memoria asta...).

Mi-ar fi plăcut să postez mai des decât am făcut-o anul ăsta până acum. Dar faptul că am adăugat masterul la faptul că am și job full-time, mi-a mâncat mai mult timp decât m-aș fi așteptat. Dar ultimul examen a fost pe 29 mai, deci sper ca măcar până începe anul doi, în octombrie, să postez mai des. Bine, mai am o restanță de dat(presupunând că iau toate celelalte examene pe care le-am dat). Nu aș fi avut-o, dar examenul s-a nimerit în perioada în care eu nu eram în România, în decembrie anul trecut. Dacă mă plimb în loc să merg la facultate...(hi, hi, hi)

Apropo de master, încă nu-mi dau seama dacă problema e că nu am ales chiar bine programul de masterat la care să aplic, sau pur și simplu mi-e silă de sistemul de învățământ, dar dacă nu m-ar motiva rămasul la buget, probabil că nu m-aș "chinui" nici cât o fac acum. Notele chiar nu mă mai dor ele în sine, atât timp cât reușesc să fiu la buget și anul doi, e ok. Recunosc că nici nu m-am informat foarte bine atunci când m-am înscris, iar masterul e modular. Asta înseamnă că facem 3-4 săptămâni o materie, iar la finalul acestei perioade dăm examen. Ceea ce mi se pare super stresant. Partea bună e că acum pot să mă gândesc că am terminat, altfel mai aveam o lună de sesiune.
Mai recunosc și că în ultimele câteva sătpămâni m-am gândit zilnic să mă las de master, iar principalul lucru care mă motivează să nu renunț, pe lângă faptul că sunt practic la jumătatea drumului, e că dacă mă las acum și vreodată va trebui să fac masterul, voi ajunge direct la taxă, și 4000 de lei pe an mi se par mulți bani cu care aș putea face altceva.

La capitolul job, pe 30, adică azi, se face un an de când sunt la aceeași firmă. Pentru mine, asta chiar înseamnă ceva. După ce am schimbat câteva joburi care oricum erau pe perioadă determinată, faptul că am un job stabil e un lucru minunat!

Trecând la alt subiect, recent, m-am uitat prin bibliotecă și mi-am făcut o mică listă de cărți la care mi-ar plăcea să ajung în următoarele luni, ca un fel de TBR. 
Asta nu înseamnă că o să mă și țin de lista asta, dar vreau să văd dacă m-ar ajuta, că am ajuns la 82 de cărți necitite și... mda, devine greu de ales. Mențiunea ar fi că nu am pretenția să citesc toată cartea lui Arthur Conan Doyle dintr-o dată. Mi-am propus să citesc colecția de povestiri la care am ajuns, The memoirs of Sherlock Holmes. Ce am citit din carte până acum chiar mi-a plăcut, Sherlock e genial! Nu știu dacă voi termina cartea anul ăsta, dar pot să încerc. 
Mă gândesc să încep să citesc din teanc cele două nuvele, ale lui Emil Duhnea și Mihai Alexandru Dincă. După imensitatea care a fost American Gods, pe care am citit-o într-o lună, vreau să citesc ceva mai scurt. Și vreau să citesc și cartea pentru Blogosfera SF&F de pe 14 iunie, Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu, pe lângă toate cele din poza de mai sus.

O chestie pe care nu am prevăzut-o, a fost că nu am să ajung la Bookfest anul ăsta. Nu cred că mi-aș fi cumpărat nimic oricum, mai întâi din lipsă de fonduri și apoi, cum am zis mai sus, am 82 de cărți care așteaptă să fie citite. Bine, nici nu am mai văzut vreo carte în ultimul timp care să mă intereseze în mod special, aveam și examen luni, plus că ploua destul de puternic când m-am trezit, nu chiar cele mai favorabile condiții. Dar e ok, la Gaudeamus sigur mă duc, presupunând de asemenea că mai scad din numărul de cărți necitite până atunci, fingers crossed.

Și dacă tot scriu o postare complet random, vreau să vorbesc un pic și despre câteva filme din categoria cu super-eroi care urmează să apară. După ce am văzut Guardians of the Galaxy Vol. 2, următorul film pentru care sunt extrem de entuziasmată este Spiderman Homecoming. El e de departe eroul meu preferat, și cred că Tom Holland a făcut o treabă foarte bună în Civil War, mi-am amintit de ce mi-a plăcut mereu personajul. Tot din sfera Marvel, nici Thor Ragnarok nu arată rău deloc, plus că e și Loki acolo, și îmi place extrem de mult personajul. 
Și, deși nu mai am prea multe speranțe de la DCEU, o să mă duc să văd Wonder Woman. E origin movie, și am văzut pe internet că primele impresii sunt bune, trailerele nu arată rău deloc, chiar sper să nu fie o dezamăgire. 
Cred că apare și Star Wars episode VIII anul ăsta, și sunt curioasă să îl văd și pe acela. Vreau să știu ce mai urmează pentru Rey și gașca, că episodul VII mi-a plăcut.

La capitolul seriale, am văzut recent ultimul episod din sezonul 10 de la The big bang theory, sunt la zi. Sezonul 10 în sine a fost destul de ciudat, cu doar câteva episoade care mie mi-au plăcut, și multe momente în care personajele parcă nu mai erau ele. Dar mă uit în continuare, mai ales după finalul sezonului. Nu o să zic ce s-a întâmplat, dar m-a luat complet prin surprindere și vreau să aflu ce se va întâmpla în continuare. Și am aflat că o să apară un serial despre copilăria lui Sheldon, care se numește Young Sheldon, iar din trailer pare că are ceva potențial. Eu sunt curioasă.

Postarea asta a ieșit mai lungă decât m-am așteptat. Merci dacă ați citit până la final!

duminică, 28 mai 2017

Guardians of the Galaxy Vol. 2

Chiar am crezut la un moment dat că nu voi mai ajunge să văd filmul ăsta în cinema, dar sunt fericită că am ajuns să îl văd, în cele din urmă. Recunosc că din primul film mai îmi amintesc câteva dintre lucrurile mai importante, să zicem, care s-au întâmplat, și faptul că mi s-a părut ok. Ei bine, continuarea mi-a plăcut foarte, foarte mult! Mi-a înseninat ziua și m-am întors acasă cu un zâmbet tâmp pe moacă.
Nu o să încerc să îi fac un rezumat, pentru că de fapt nu este foarte multă acțiune în film, eu cred că este mai mult despre personaje, cred că evolează în filmul ăsta, și mai cred că ajungem să aflăm mai multe despre ele.
Eu una chiar am fost entuziasmată când am văzut în trailer că vom afla cine e tatăl lui Peter. Încă de la finalul primei părți eu m-am gândit că trebuie să fie ceva special, altfel ceea ce a făcut el acolo nu ar fi avut niciun sens. Dar, din fericire, faptul că tatăl lui e cine e mi se pare că explică multe și de altfel mai aflăm câteva lucruri interesante pe parcurs.
Pentru mine, indiferent dacă e vorba de cărți sau filme, cel mai important aspect sunt personajele. Cred că am mai zis pe undeva, dar dacă nu găsesc măcar un personaj de care să îmi pese, atunci povestea în sine poate să fie genială, și tot e foarte posibil să nu îmi placă. De aceea, nu mă deranjează absolut deloc poveștile care sunt character driven și nu plot driven(și îmi propusese să termin cu engleza pe blog...). Iar povestea asta cred că e din prima categorie, iar mie mi-a plăcut foarte mult faptul că am putut să aflăm mai multe despre anumite personaje. Unul dintre ele este Yondu, care ajunge să aibă câteva schimburi de replici foarte interesante cu Rocket, și care au spus multe despre amândoi. Alt set de personaje care au avut conversații interesante au fost Gamora și sora ei, care serios că am uitat cum o cheamă. Dar au avut un moment chiar emoționant la un moment dat.
Nu pot să nu zic ceva și despre Baby Groot. E de-a dreptul adorabil! Nu face multe lucruri în film, dar a atât de drăguț, că pentru mine nu mai contează. Iar ceea ce face e destul de amuzant.
O să recunosc totuși faptul că Marvel nu prea le are la capitolul personaje negative, în afară de Loki. Sunt câteva aspecte legate de Ego și planeta lui care nu sunt neapărat cele mai reușite chestii, sunt niște lucruri ciudate acolo, și ăsta ar fi un minus al filmului, dar per total eu tot cred că a fost mai bun decât primul.
Iar cameo-ul lui Stan Lee a fost chiar hilar!
Și, dar, am stat să văd toate post credit scenes, pentru că pe mine mă omoară curiozitatea. Și amuzant a fost că în punctul ăla rămăsesem singură în sală, și mi s-a părut ciudat, dar mi-am zis că nu plec până nu văd tot, și mă bucur că am stat. Aceste post credit scences nu cred că adaugă neapărat ceva indispensabil în filme, dar sunt drăguț de văzut, și mai fac și un pic de foreshadowing uneori.
Ca și concluzie, ca să închei postarea asta, în caz că nu era suficient de clar, mi-a plăcut extrem de mult! Și abia aștept ca Avengers să se întâlnească cu Guardians of the Galaxy în Avengers: Infinity War.

vineri, 26 mai 2017

"American Gods(American Gods #1)" de Neil Gaiman

Încep să înțeleg de ce Gaiman e atât de popular. Omul chiar are imaginație! Acum chiar mă bucur că mi-am luat cartea asta în engleză și că am citit-o, chit că mi-a luat aproape toată luna mai ca să o termin.
Pe scurt, povestea asta este despre Shadow și despre cum ajunge el să fie implicat într-un război între vechii și noii zei din America. Shadow este eliberat mai devreme din închisoare atunci când soția lui moare, iar apoi îl întâlnește pe Wednesday, un personaj dubios care îi oferă un job de bodyguard. Iar de aici începe aventura lor, în care cei doi se plimbă prin America în timp ce Wednesday încearcă să convingă cât mai mulți dintre zeii vechi să i se alăture în acest război.
Bine, de fapt, povestea ar fi despre mult mai multe, dar nu aș vrea să dau mai multe informații decât e cazul. Povestea în sine se înaintează destul de lent, dar la final cred că a fost într-un fel mai bine așa. A fost mai ușor așa pentru mine ca cititor să urmăresc cine sunt toți zeii care ajung să fie implicați în povestea și sunt destul de mulți.
Se întâmplă atât de multe în cartea asta, încât mi-e un pic greu acum să vorbesc despre ea, dar vreau să o fac înainte să uit ceva. Ajungem pe parcurs să întâlnim foarte multe personaje, atât zei cât și oameni absolut obișnuiți. Și toți ajung să participe la poveste în moduri la care eu nu m-aș fi așteptat.
Să vorbim un pic despre personajul principal, Shadow. El e un personaj cu destule defecte aș spune eu, dar care mie a ajuns să îmi fie foarte simpatic în timp ce citeam. Nu îmi este încă complet clar de ce exact a acceptat să lucreze pentru Wednesday, dar asta s-a întâmplat imediat după ce află de moartea soției lui, Laura, poate a avut și asta un rol. Mi-a plăcut foarte mult de el mai ales la final, pune lucrurile cap la cap și eu cred că a făcut ceea ce trebuia în situația dată.
Când vine vorba de alte personaje, Wednesday a fost interesant în felul lui. Mi-am schimbat mult părerea inițială despre el la sfârșit, dar trebuie să recunosc că în general planurile lui au fost foarte bine gândite. De Mad Sweeney mi-a plăcut însă destul de mult, chit că e un personaj episodic, nu m-ar fi deranjat să îl văd mai des. Czernobog, Nancy și Jaquel mi-au fost iarăși foarte simpatici, la fel și Sam și Chad Mulligan. M-a surprins și povestea lui Hizelmman de la final, la aia nu m-aș mai fi putut aștepta. Și să nu uit de Laura. Nu o să intru în prea multe detalii, dar de câte ori apărea pe ici pe colo, totul devenea brusc mult mai interesant.
A, și să nu uit: Loki e și el în carte! De când cu filmele Marvel, ăsta e un personaj care pe mine mă fascniează de-a dreptul. E adevărat că aici nu apare prea mult, și nu are nicio legătură cu cel din filme, normal, dar tot mi-a plăcut de el și mi s-a părut fascinant planul pe care îl pusese la cale.
Și, deși mi-a trebuit aproape o lună întreagă să citesc cartea asta, la final tot m-am întristat un pic că s-a terminat, aș mai fi putut citi despre personajele astea un timp.
Nu știu cât de bine mi-a ieșit recenzia la cartea asta, dar mie chiar mi-a plăcut, și am găsit și ceva citate pe care nu am putut să nu le marchez pe parcurs. Eu recomand și sigur îl voi mai citi pe Gaiman în viitor.

"Gods die. And when they truly die they are unmourned and unremembered. Ideas are more difficult to kill than people, but they can be killed, in the end."

"I think," said Shadow, "that they think they're the white hats."
"Of course they do. There's never been a true war that wasn't fought between two sets of people who were certain they were in the right. The really dangerous people believe that they are doing whatever they are doing solely and only because it is without question the right thing to do. And that is what makes them dangerous."

The room was freezing. It smelled of people who had gone away to live other lives, and of all they had eaten and dreamed. 

There are stories that are true, in which each individual's tale is unique and tragic, and the worst of the tragedy is that we have heard it before, and we cannot allow ourselves to feel it too deeply. We build a shell around it like an oyster dealing with a painful particle of grit, coating it with smooth pearl layers in order to cope. This is how we walk and talk and function, day in, day out, immune to others' pain and loss. If it were to touch us it would cripple us or make saints of us; but for the most part, it does not touch us. We cannot allow it to.

We need individuals stories. Without individuals we see only numbers.

Fiction allows us to slide into there other heads, these other places, and look out through other eyes. And then in the tale we stop before we die, or we die vicariously and unharmed, and in the world beyond the tale we turn the page or close the book, and we resume our lives.

"This isn't about what is. It's about what people think is. It's all imaginary anyway. That's why it's important. People only fight over imaginary things."

"Think of us as symbols - we're the dream that humanity creates to make sense of the shadows on the cave wall."

"There are a lot of good places. That's kind of the point. Listen, gods die when they are forgotten. People too. But the land's still here. The good places and the bad. The land isn't going anywhere. And neither am I."

duminică, 21 mai 2017

Biblioteca mea(2017)

Aveam de gând să scriu postarea asta încă din ianuarie, dar cumva nu am apucat. A fost și faptul cănu știam exact cum să o scriu. În trecut, pur și simplu scriam titlul și autorul fiecărei cărți, dar nu mai pot să fac asta, sunt prea multe și îmi piere răbdarea numai când mă gândesc. Și am tot încercat să găsesc alt mod de a o scrie, apoi s-au întâmplat alte chestii, și s-a făcut luna mai.
Dar cred că mi-am dat seama în sfârșit cum să scriu postarea asta. Iar lista completă cu toate cărțile se află aici, în caz că e cineva curios.

Acum, biblioteca mea arată așa. Nu apar și ultimele rafturi de jos pentru că acolo nu țin cărți, ci tot felul de alte chestii, nu e important. Nu cred că se vede, dar mai am două rafturi care sunt libere momentan, asta va deveni o problemă la un moment dat.
O să încep cu soldatul din dreapta, de sus în jos.
În general, am încercat să aranjez cărțile în funcție de format și înălțime, ceea ce nu mi-a ieșit în totalitate, pentru că vreau ca tot ce am de la un autor să fie pe același raft și nu toate sunt în aceeași ediție, dar pe raftul ăsta e ok. Am câteva cărți chicklit, nu prea citesc genul, și alte cărți, în principal pe care nu știam exact unde să le pun și erau același format. Ultimele două cărți din dreapta sunt de Musso, ceea ce mă sâcâie, pentru că restul sunt pe alt raft, dar nu am știut cum altfel să le aranjez în bibliotecă.
Ăsta cred că o să ajungă să fie raftul cărților scrise de Murakami până la urmă. Am aici și patru cărți de Agatha Christie, pentru că au încăput, dar altfel majoritatea sunt ale lui Murakami, pe care eu îl ador, e unul din autorii mei preferați. 
Și mai sunt aici câteva cărți din colecția de la Polirom, Mic dejul la Tiffany și O mie nouă sute optezi și patru pe care trebuie să o citesc și eu cândva curând. 
Iar gheișa stă aici pentru că eu cred că se potrivește, încă îmi place foarte mult, și cred că o am de peste trei ani.
Pe raftul ăsta sunt seria Temeriaire și A song of ice and fire. O să am o mică problemă atunci când voi mai face rost de cărți din seria scrisă de Naomi Novik, momentan le am pe primele cinci. Din câte știu seria e completă acum, și are nouă volume, deci la un moment dat va trebui să rearanjez cărțile astea.
Pe raftul ăsta am mai mult cărți SF. Și acum îmi au seama că toate sunt de la editura Nemira. Încerc să îmi extind orizonturile în ceea ce privește genul SF, pentru mine e hit or miss de cele mai multe ori, dar în ultimul timp am găsit cărți din gen care chiar mi-au plăcut. Arthur C. Clarke e un autor din care vreau să citesc mai multe, și Ready player one mi-a plăcut și abia aștept să citesc și Armada.  
Nu m-am gândit prea bine cu albumul foto aici... În spatele lui am un Furnica electrică de Philip K. Dick, Fundația de Isaac Asimov și  Last to fold de David Duffy. Apoi am toate cărțile lui Guillaume Musso care au apărut la noi, și am aflat că mai apare una la Bookfest. Obișnuia să fie printre autorii mei preferați, dar nu mai e. Totuși, vreau să îi mai dau o șansă, sper ca Central Park să nu mă dezamăgească. Mai sunt pe aici și cărți ale altori autori, de Andrew Nicoll sper să mai apară și la noi ceva, cred că mai are o carte care încă nu a fost tradusă. 
Și mai am aici seria Starters, care eu încă cred că e printre seriile bune de YA, și Marțianul, care mi-a plăcut foarte mult.
Știu că poza arată ciudat, mi-a fost lene să mă urc pe scaun ca să am o poză mai bună. Așa, am aici o adunătură de foarte multe tipuri de cărți. Cred că am cam toate formaturile posibile aici, sunt cărți pe care nu prea am știut unde să le pun.
Am volumele de la unu la șase a seriei scrisă de Tess Gerritsen, din care mai trebuie să citesc volumele trei și șase(știu că sună ciudat). Încă am cartea de limbă japoneză, am și varianta în română a American Gods, pe care nu am reușit să o citesc tradusă, și alte cărți din serii din care am citit câteva volume și la care am renunțat. Posibil totuși să încerc să citesc Numele vântului, dar în engleză, vom vedea. Dacă ați citit-o, vă rog să îmi lăsați și mie câteva păreri.
Raftul ăsta e în principal cu autori români, iar în stânga sunt și alte câteva cărți pe care le-am înghesuit aici, pentru că nu am răbdare să reorganizez iar tot ca să arate mai bine. Ajung și acolo.
Aici sunt mai ales cărți de la Tritonic și Crux Publishing, multe serii, nu toate complete, în sensul că încă nu au apărut toate volumele, dar vor fi completate în timp. Seria Alina Marinescu nu cred că va fi vreodată completă, pentru că ultimul volum l-am citit în engleză pe kindle și nu sunt genul care să simtă nevoia să aibă toate cărțile uneri serii în bibliotecă. 
Nu o să trec prin toate seriile pe care le am aici, ar dura prea mult și nu am răbdare.
Nici nu știu de unde să încep aici, sunt atât serii care mi-au plăcut foarte mult, cât și alte cărți care s-au potrivit ca dimensiune. Am două cărți de S.J. Watson, cărți ale căror acțiune se petrece sau are legătură cu Japonia, două cărți de Mo Yan, care e posibil să ajungă printre autorii preferați. Am toate cărțile traduse la noi ale lui Carlos Ruiz Zafon, le-am citit pe toate. Încă aștept să se traducă și volumul patru din seria Cimitirul cărților uitate, am văzut cartea și în Lisabona, și în Barcelona(în catalană și spaniolă) și sunt supărată că nu știu niciuna din limbile astea, ca să o pot citi.
Tot acolo am seria Cântul vrăjitoarelor și The lord of the rings, plus alte două cărți ale lui Tolkien din același univers. Sillmarilion de o carte genială!
Aici sunt majoritatea cărți de la Herg Benet, de unde nu prea am mai cumpărat cărți în ultimul timp. Mai am două cărți ale Laviniei Călina pe care nu le-am citit, din două serii care sunt on-going. Sunt curioasă mai ales în ceea ce privește seria Ultimul avanpost sunt curioasă cum va continua povestea. Și se pare că am și aici serii incomplete, pe care mă înndoiesc că le voi mai continua. O carte de Cristina Czeller, una de Paulo Coelho și antologia Secției 14. 
Alt raft de cărți pe care nu eram sigură unde să le pun. Jojo Moyes, cu cele două cărți din seria Me before you(cred că așa se numește), iar faptul că sunt ediții diferite mă scoate un pic din sărite, dar trecem peste. Am Spitalul Municipal pentru că mama a încercat să mă convingă să o citesc acum ceva ani, dar pe care nu am terminat-o pentru că volumul ei părea că mai are un pic și se destramă, așa că am cumpărat ambele volume, super ieftin, de pe libris. Am și singura carte de Stephen King pe care cred că o voi citi în viața asta, pentru că nu îmi place genul horror, iar după sunt câteva cărți cumpărate mai ales pentru preț, Eroul evurilor de Brandon Sanderson, pe care nu am reușir să o citesc în română, două prime volume din serii la care am renunțat, o carte de self help care nu a fost foarte helpful pentru mine și știu că nu se vede, dar ultima carte e Darul lui Jonas de Lois Lowry.
Astea sunt alte cărți care stau pe același raft pentru că au cam aceeași dimensiune. Nu am un mod foarte complicat de a aranja cărțile.
Am o carte de Coșbuc, pentru că îmi plac poeziile lui, iar cea de lângă nu mai știu exact de ce e acolo, dar mna. Nu am prea multe de zis aici, sunt cărți pe care nu știam unde să le pun la final, și au ajuns toate aici. Sunt doi autori aici care sunt și pe alte rafturi, dar așa e când edițiile sunt diferite. Dar nu sunt extrem de deranjată de asta, eu sunt genul pentru care dacă totul arată drăguț, sunt mulțumită.
Aici am avut intenția de a aduna cărțile istorice, dar sunt câteva care au ajuns aici pentru că vreau să folosesc cât de bine pot spațiul pe care îl mai am în bibliotecă.
The complete stories of Sherlock Holmes e aici mai ales din cauza dimensiunii, se potrivea oarecum. Are semn de carte pentru că am citit o parte din ea, dar e lungă și o să îmi ia ceva să o termin. O carte despre Sissi, și apoi mai ales cărți scrise de Jean des Cars. Îmi place atât de mult cum scrie, încât vreau să îi citesc toate cărțile, iar el scrie doar cărți istorice, din câte știu eu. Am și o carte de petru cel mare, De neînvins e aici pentru că prezintă totuși o parte a istoriei din punctul de vedere al unui personaj real care le-a trăit, iar The count of Monte Cristo și Kim sunt aici pentru că nu am știut unde altundeva să le pun.
Și am ajuns la final. În spate, am alte trei cărți ale lui Brandon Sanderson, pentru că îmi place mult cum scrie, cele două cărți scrise de Peter V. Brett din seria Demon. Nu le-am citit, dar sună ca ceva ce va fi exact pe gustul meu. După aceea am Greșeala fatală de Sophie Hannah, iar lângă e seria Regii blestemați, care e împrumutată, de aceea arată așa. E o ediție mai veche, fiecare carte conține cred două volume din serie. Chiar vreau să citesc seria.
Deasupra e un calendar cu citate pe care îl ador, și mai e kindle-ul meu, iar deasupra e American Gods de Neil Gaiman, pe care încă o citesc. Cum am zic, nu am reușit să o citesc în română, am renunțat pe la pagina 50, dar Sara tot vorbea de bine despre ea, așa că am decis să mi-o iau în engleză. Money well spent! Chiar îmi place, și sper să o termin până la finalul lunii.

Și cam asta a fost. Sper că a ieșit ok, chiar mi-am stors un pic creierul ca să mă hotărăsc ce să scriu în postarea asta, am adunat destul de multe cărți în ultimii trei ani. Oricum, sper că v-a plăcut!

marți, 16 mai 2017

Barcelona - ziua 5 + concluzii

Atunci când am plecat, nu am crezut că voi fi atât de fericită să fiu înapoi acasă! Pe scurt, ultima zi a fost foarte nereușită, ca să o spun mai elegant, detaliez imediat. Ca și experiență în sine, eu una sunt dezamăgită de Barcelona, iar ultima zi a fost de așa natură încât postarea asta va fi mai mult un mic rant. Iar la final voi scrie și concluziile mele pe larg despre experineța mea în Barcelona.

Să încep cu ce am vizitat, sau ce am vrut să vizităm, dar nu ne-a reușit. Primul lucru pe care am vrut să îl vedem a fost Sagrada Familia, care eu una nu știam cum arăta până acum, nu am vrut nici să caut imagini, am vrut să fiu surprinsă. Și am fost, dar nu neapărat într-un mod plăcut. Gaudi pentru mine a avut un simț foarte ciudat al esteticii, în sensul că ce a construit el e interesant, dar mai mult într-un mod bizar. O să îl mai menționez în postarea asta.
Nu m-ar fi deranjat nici faptul că e încă în construcție, și nici cât de bizar arată dint-un anumit unghi, de unde se vede care e partea construită mai recent, dacă am fi putut să o vedem pe dinăuntru. Când am mers să cumpărăm bilete, o doamnă ne-a informat că dacă le cumpăram atunci(era zece și un pic dimineața) puteam să intrăm să o vizităm la ora patru după-amiaza pentru că era aglomerat. Separat de faptul că trebuia luat bilet cu șase ore înainte(!!!), noi nici nu puteam să facem asta, pentru că avionul nostru pleca la șapte și trebuia să ajungem din timp la aeroport(ajung și la partea aia). Nu pot spune că muream neapărat de nerăbdare să o văd pe interior, că nici biletul nu era chiar ieftin, dar e unul din cele mai populare locuri din oraș, și mi s-a părut un pic aiurea situația. Am înțeles apoi de la mama, care s-a interesat mai mult pe internet înainte, că lumea mai spunea că e bine să cumperi bilete online ca să nu stai la coadă, și că nu a găsit vreo informație cum că ar trebui așteptat atâta timp între cumpăratul biletului și vizita în sine.
Cum ziceam, ziua a început prost.

După aceea planul era să mergem direct la Parc Guell, dar pentru că aveam dintr-o dată timp, am decis să mergem totuși să vedem Recinte Modernita Sant Pau, și era și aproape de Sagrada Familia. Ăsta a fost singurul lucru care a ieșit bine în ultima noastră zi în oraș, și chiar mi-a plăcut locul.
Ăsta a fost un spital, care a fost în folosință până în 2009, când și-a mutat locația din cauza necesităților zilelor actuale. Cum arată el complet se poate vedea în a doua poză, e o machetă care se afla în interior. Clăridirile în sint mi s-au părut foarte frumos construite, mă bucur că am reușit să îl vedem. Chiar dacă încă mirosea a spital. Ăsta a fost singurul lucru bun care s-a întâmplat ieri, din păcate, dar e mai bine decât nimic, nu?

După asta, ne-am dus la Parc Guell, unde am avut o nouă surpinză. În afară de cei care aveau deja bilete, probabil luate online, sau din timp, ceilalți care doreau să viziteze parcul puteau cumpăra bilete nu o puteau face decât de la ora șase. Am putut trece printr-o parte din parc, și cu ocazia asta am văzut oameni stând la rând pentru că se putea intra de la anumite ore, în funcție de bilet bănuiesc. Explicația a fost de asemenea că era aglomerat.
Partea amuzantă, ca să o iau așa, e că nici măcar nu sunt 100% convinsă că ar fi meritat vizitat parcul ăsta, dar tocmai asta e, că nu am de unde să știu, pentru că nu am putut să în văd. Chestiile de genul ăsta pe mine mă enervează cumplit, pentru că eu sunt și genul ăla de persoană care trebuie să vadă cu proprii ochi ca să se convingă dacă ceva a meritat sau nu.

Trecând mai departe, tot la capitolul Gaudi și construcțiile lui, în Barcelona sunt două case mai cunoscute ale lui, Casa Mila și Casa Batlo. Sunt mai jos în poze, exact în ordinea asta.
Casa Batlo am vizitat-o și pe interior, și turul chiar a fost interesant. Primeam un ghid audio care avea și un ecran, iar pe el era un tur virtual al casei în care puteam vedea cum a arătat ea când era mobilată. Chestia cu casele astea e că sunt construite rotund, nu am colțuri, pentru că așa construia el.

Apoi am avut parte de un întreg set de alte aventuri la aeroport. Eu am făcut check-in-ul online, dar tot trebuia să îți mai dea alte bilete la aeroport, iar acolo mi s-a măsurat mie geanta, să vadă dacă are dimensiunile potrivite. Am avut câteva emoții, dar până la urmă am cumpărat-o pentru dimensiuni, a fost ok.
Am ajuns la aeroport cu o oră și ceva înainte de decolarea avionului, adică era ok, dar nu m-am așteptat ca terminalul 2 să fie atât de mare, iar poarta noastră era cred spre capătul terminalului. Dar până să ajungem acolo, trebuia să trecem pe la securitate, iar eu când am trecut prin aparat, a piuit cumva cum nu era ok, și m-a tras deoparte. Nu eram singura de altfel. N-am înțeles la final care a fost problema, că oricum nu mi s-a explicat, ideea e că m-a lăsat să merg mai departe destul de repede. Mi-a spus mama că mi se schimbase culoarea la față. În fine, după aceea eu aveam o problemă că nu mai ajungeam la poartă și Blue Air avea mesaj de last call. Am ajuns până la urmă și nu am fost nici ultimii. Dar atâtea emoții câte am avut aici nu cred că am mai avut vreodată pe aeroport.

La capitolul concluzii, orașul în sine e frumos, dar ca și servicii pe mine m-au dezamăgit.
Trecând la dezamăgiri, o să fac o listă:

  • metroul lor mi se pare mizerabil. Sunt stații care par că sunt în renovare, altele sunt pur și simplu murdare, iar la capitolul intrat pe peron, e o stație despre care deja am vorbit. 
  • au foarte mulți turiști, dar cu toate astea e foarte greu să găsești pe cineva să vorbească cu tine în engleză, de obicei vorbesc catalană. Și aici nu mă refer la restaurante gen fast-food, ci de restaurante propriu-zise. Am intrat în mai multe și a fost complicat să ne înțelegem cu chelnerii. În shcimb, la MC a fost ok cu engleza, iar la un Subway, o fată știa engleză, franceză și intaliană. Să nu fiu nedreaptă, într-un restaurant era un chelner care vorbea bine engleză și germană, dar din păcate nu el a fost cel cu care am vorbit noi.
  • partea cu biletele la Sagrada Familia și Parc Guell am acoperit-o deja.
Hotelul la care am stat a fost ok. Se numea Onix Fira, e un hotel de trei stele, dar locația e foarte bună, e la Piața Espanya, aproape de mall-ul Arenas, și de metrou și stațiile de autobuze. Camera a fost ok, e curat, destul spațiu, singurul lucru negativ ar fi că se auzea tot în hotel. Altfel, nu am de ce să mă plâng, și micul dejun a fost destul de bun.

Cam asta ar fi părerile mele despre Barcelona, m-am așteptat la mai mult.

duminică, 14 mai 2017

Barcelona - ziua 4

Azi pentru mine a fost mai ok decât ieri. Şi sunt tristă că mai e un pic si se termină concediul. Pentru ultima zi nu voi pure posta mâine, pentru că avionul decolează seara, voi scrie ultima postare, împreună cu concluziile mele marți. 

Revenind, primul loc în care am fost azi a fost Museu del Modernisme, care e un mic muzeu cu artă contemporană. Au acolo câteva piese de mibileri, o parte făcute de Gaudi, câteva pictur, scupturi si vitralii.
Ma aşteptam să fie ceva mai mult de văzut acolo, dar altfel chiar mi-a plăcut. Mai ales picturile mi s-au părut foarte frumoase, eu am o slăbiciune pentru anumite tipuri de picturi.

Apoi am vizitat două muzee de istorie. Primul a fost Muzeul Istoriei Barcelonei, care nu mi s-a părut cel mai interesant loc.
Practic de plimbai printre ruine ca cele de mai sus, iar un ghid audio îți povestea diverse lucuri despre cum se trăia în acele vremuri. A fost interesantă partea în care se povestea despre cum a crescut Barcelona ca oraş si de unde a pornit, dar altfel celelalte lucruri nu mi s-au părut foarte interesante.
Plus că am aflat că asta e o rețea de muzee, care acoperă diverse perioade, iar cel în care am fost noi povestea până prin secolul opt.

Mai interesant mi s-a părut al doilea muzeu la care am fost, cel al istoriei Cataluniei. Ăsta mi-a plăcut mai mult pentru că vorbea despre întreaga istorie, până ajungea aproape de prezent. În plus avea si câteva machete construite, care ilustrau modul in care se trăia pe vremea respectivă, împreună cu o mică explicație, plus câteva machete care ilustrau momente mai imortante din istoria țării.
Dintre cele două, e l-aş recomanda pe al doilea, în parte pentru că prezintă toată istoria Cataluniei, si pentru că prezintă evenimentele importante, plus machetele care mie mi-au plăcut pentru că eu cel mai bine înteleg chestii atunci când le văd.

Şi mai am o zi...