Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie

Pentru început, trebuie să spun două lucruri. Primul e că nu am mai citit de mult o carte care să mă facă să râd în metrou. Iar a doua e că tot de ceva timp nu am mai citit o carte carte într-o singură zi.
Asta e povestea în mare a două personaje: Raul, un creativ din România care moare, ajunge în Iad, iar de acolo se trezește în situația de a trebui să salveze lumea de Apocalipsă, și agentul SRI Popescu, care este trimis să cerceteze unde se duc banii pe care îi iau nașii de la CFR șpagă de la cei care merg fără bilet. De aici pornește o întreagă aventură, în care fiecare are propriul rol.
Asta e o carte pe care eu aș recomanda-o tuturor, indiferent de gusturi, sau de ce citesc în mod normal. E genul ăla de carte pe care efectiv nu o poți lăsa din mână, și cu un umor pur românesc care te ține cu zâmbetul pe buze mai tot timpul. E una dintre cele mai „românești” cărți pe care le-am citit. Dacă nu ar fi toată situația cu Apocalipsa, cartea asta ar putea la fel de bine să fie un comentariu amuzant apropo de multe lucruri care merg greșit în țara asta. Dar nu cred că mi-ar fi plăcut atât de mult dacă era vorba doar de asta.
Nu o să încerc să zic dacă tot ce spune Ovidiu Eftimie aici, în ceea ce privește fizica cuantică și altele asemenea, e accurate sau nu, că nu am astfel de noțiuni, dar oricum pentru mine toate argumentele au avut sens, deci e ok. Oricum, toată ideea cu realitățile și dimensiunile și cum sunt ele așezate mi s-a părut foarte faină. Iar călătoria în timp a fost foarte mișto prezentată aici.
Nu este o carte profundă, sau ceva, de fapt aș zice că e destul de superficială, mai ales când vine vorba de acțiunea propriu zisă, iar finalul mi s-a părut destul de brusc. Totuși, e genul de carte ușor de citit de care chiar cred că aveam nevoie, mai ales că a fost extrem de amuzantă, iar eu la cărți nu prea râd. În orice caz, mie mi-a prins bine.
În mod normal, m-aș lega mult de personaje, pentru că eu țin mult la aspectul ăsta într-o carte, iar aici personajele nu sunt prea dezvoltate, aș zice că sunt la limita de a fi de carton. Totuși, nu o să insist prea mult pe asta, pentru că până la urmă am vrut să știu până la final dacă vor supraviețui. Singura plângere ar fi că erau destul de ușor de încurcat între ele, mai ales nașii de la CFR.
La final, trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult ce a făcut Ovidiu Eftimie în cartea asta și cu siguranță voi urmări să văd ce altceva va mai scrie. De altfel, luna asta la clubul de lectură Nemira, va fi și el prezent, deci dacă ați citit cartea și vreți să îl întâlniți pe autor, detalii despre eveniment găsiți aici.

Comentarii