"American Gods(American Gods #1)" de Neil Gaiman

Încep să înțeleg de ce Gaiman e atât de popular. Omul chiar are imaginație! Acum chiar mă bucur că mi-am luat cartea asta în engleză și că am citit-o, chit că mi-a luat aproape toată luna mai ca să o termin.
Pe scurt, povestea asta este despre Shadow și despre cum ajunge el să fie implicat într-un război între vechii și noii zei din America. Shadow este eliberat mai devreme din închisoare atunci când soția lui moare, iar apoi îl întâlnește pe Wednesday, un personaj dubios care îi oferă un job de bodyguard. Iar de aici începe aventura lor, în care cei doi se plimbă prin America în timp ce Wednesday încearcă să convingă cât mai mulți dintre zeii vechi să i se alăture în acest război.
Bine, de fapt, povestea ar fi despre mult mai multe, dar nu aș vrea să dau mai multe informații decât e cazul. Povestea în sine se înaintează destul de lent, dar la final cred că a fost într-un fel mai bine așa. A fost mai ușor așa pentru mine ca cititor să urmăresc cine sunt toți zeii care ajung să fie implicați în povestea și sunt destul de mulți.
Se întâmplă atât de multe în cartea asta, încât mi-e un pic greu acum să vorbesc despre ea, dar vreau să o fac înainte să uit ceva. Ajungem pe parcurs să întâlnim foarte multe personaje, atât zei cât și oameni absolut obișnuiți. Și toți ajung să participe la poveste în moduri la care eu nu m-aș fi așteptat.
Să vorbim un pic despre personajul principal, Shadow. El e un personaj cu destule defecte aș spune eu, dar care mie a ajuns să îmi fie foarte simpatic în timp ce citeam. Nu îmi este încă complet clar de ce exact a acceptat să lucreze pentru Wednesday, dar asta s-a întâmplat imediat după ce află de moartea soției lui, Laura, poate a avut și asta un rol. Mi-a plăcut foarte mult de el mai ales la final, pune lucrurile cap la cap și eu cred că a făcut ceea ce trebuia în situația dată.
Când vine vorba de alte personaje, Wednesday a fost interesant în felul lui. Mi-am schimbat mult părerea inițială despre el la sfârșit, dar trebuie să recunosc că în general planurile lui au fost foarte bine gândite. De Mad Sweeney mi-a plăcut însă destul de mult, chit că e un personaj episodic, nu m-ar fi deranjat să îl văd mai des. Czernobog, Nancy și Jaquel mi-au fost iarăși foarte simpatici, la fel și Sam și Chad Mulligan. M-a surprins și povestea lui Hizelmman de la final, la aia nu m-aș mai fi putut aștepta. Și să nu uit de Laura. Nu o să intru în prea multe detalii, dar de câte ori apărea pe ici pe colo, totul devenea brusc mult mai interesant.
A, și să nu uit: Loki e și el în carte! De când cu filmele Marvel, ăsta e un personaj care pe mine mă fascniează de-a dreptul. E adevărat că aici nu apare prea mult, și nu are nicio legătură cu cel din filme, normal, dar tot mi-a plăcut de el și mi s-a părut fascinant planul pe care îl pusese la cale.
Și, deși mi-a trebuit aproape o lună întreagă să citesc cartea asta, la final tot m-am întristat un pic că s-a terminat, aș mai fi putut citi despre personajele astea un timp.
Nu știu cât de bine mi-a ieșit recenzia la cartea asta, dar mie chiar mi-a plăcut, și am găsit și ceva citate pe care nu am putut să nu le marchez pe parcurs. Eu recomand și sigur îl voi mai citi pe Gaiman în viitor.

"Gods die. And when they truly die they are unmourned and unremembered. Ideas are more difficult to kill than people, but they can be killed, in the end."

"I think," said Shadow, "that they think they're the white hats."
"Of course they do. There's never been a true war that wasn't fought between two sets of people who were certain they were in the right. The really dangerous people believe that they are doing whatever they are doing solely and only because it is without question the right thing to do. And that is what makes them dangerous."

The room was freezing. It smelled of people who had gone away to live other lives, and of all they had eaten and dreamed. 

There are stories that are true, in which each individual's tale is unique and tragic, and the worst of the tragedy is that we have heard it before, and we cannot allow ourselves to feel it too deeply. We build a shell around it like an oyster dealing with a painful particle of grit, coating it with smooth pearl layers in order to cope. This is how we walk and talk and function, day in, day out, immune to others' pain and loss. If it were to touch us it would cripple us or make saints of us; but for the most part, it does not touch us. We cannot allow it to.

We need individuals stories. Without individuals we see only numbers.

Fiction allows us to slide into there other heads, these other places, and look out through other eyes. And then in the tale we stop before we die, or we die vicariously and unharmed, and in the world beyond the tale we turn the page or close the book, and we resume our lives.

"This isn't about what is. It's about what people think is. It's all imaginary anyway. That's why it's important. People only fight over imaginary things."

"Think of us as symbols - we're the dream that humanity creates to make sense of the shadows on the cave wall."

"There are a lot of good places. That's kind of the point. Listen, gods die when they are forgotten. People too. But the land's still here. The good places and the bad. The land isn't going anywhere. And neither am I."

Comentarii