duminică, 14 mai 2017

Barcelona - ziua 4

Azi pentru mine a fost mai ok decât ieri. Şi sunt tristă că mai e un pic si se termină concediul. Pentru ultima zi nu voi pure posta mâine, pentru că avionul decolează seara, voi scrie ultima postare, împreună cu concluziile mele marți. 

Revenind, primul loc în care am fost azi a fost Museu del Modernisme, care e un mic muzeu cu artă contemporană. Au acolo câteva piese de mibileri, o parte făcute de Gaudi, câteva pictur, scupturi si vitralii.
Ma aşteptam să fie ceva mai mult de văzut acolo, dar altfel chiar mi-a plăcut. Mai ales picturile mi s-au părut foarte frumoase, eu am o slăbiciune pentru anumite tipuri de picturi.

Apoi am vizitat două muzee de istorie. Primul a fost Muzeul Istoriei Barcelonei, care nu mi s-a părut cel mai interesant loc.
Practic de plimbai printre ruine ca cele de mai sus, iar un ghid audio îți povestea diverse lucuri despre cum se trăia în acele vremuri. A fost interesantă partea în care se povestea despre cum a crescut Barcelona ca oraş si de unde a pornit, dar altfel celelalte lucruri nu mi s-au părut foarte interesante.
Plus că am aflat că asta e o rețea de muzee, care acoperă diverse perioade, iar cel în care am fost noi povestea până prin secolul opt.

Mai interesant mi s-a părut al doilea muzeu la care am fost, cel al istoriei Cataluniei. Ăsta mi-a plăcut mai mult pentru că vorbea despre întreaga istorie, până ajungea aproape de prezent. În plus avea si câteva machete construite, care ilustrau modul in care se trăia pe vremea respectivă, împreună cu o mică explicație, plus câteva machete care ilustrau momente mai imortante din istoria țării.
Dintre cele două, e l-aş recomanda pe al doilea, în parte pentru că prezintă toată istoria Cataluniei, si pentru că prezintă evenimentele importante, plus machetele care mie mi-au plăcut pentru că eu cel mai bine înteleg chestii atunci când le văd.

Şi mai am o zi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu