duminică, 16 iulie 2017

"Față în față(Predestinare genetică #3)" de Ciprian Mitoceanu

Nu m-am așteptat deloc la ceea ce s-a întâmplat în cartea asta, iar acum că am terminat seria, ei bine, tot am senzația că ar mai trebui să urmeze ceva. Nu cred că povestea s-a terminat, sau cel puțin așa sper, ceea ce sună ciudat având în vedere subiectul.
În volumul ăsta, cei doi protagoniști ai seriei, Robert Piest și Leonard Goldman ajung în sfârșit față în față, iar asta duce la lucruri complet neașteptate, dar care cel puțin pe mine m-au ținut cu sufletul la gură. Fiecare dintre ei vrea să își salveze pielea și ajung într-un joc de-a șoarecele și pisica, fiecare dintre ei încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt.
Asta e o serie pe care eu una aș recomanda-o cred că tuturor. Nu numai că are un subiect despre care eu nu am mai citit, dar cei doi protagoniști sunt de-a dreptul fascinanți, iar pe parcurs ajungem să aflăm mult mai multe despre ei. Asta a însemnat și că la final nu am reușit să fiu de partea niciunuia dintre ei, dar pe de altă parte înțeleg într-un fel de ce fiecare a făcut ce a făcut, chiar dacă uneori s-a mers prea departe.
Ideea de la care pornește seria asta e destul de creepy în sine, în sensul că e genul ăla de poveste în care deși cineva, în cazul de față congresmanul Dawson, pornește de la ideea de a eradica crima, totul tinde spre dictatură și distopie. Iar ceea ce se vrea a fi un bine pentru omenire ajunge să fie ceva ce nu și-ar dori nimeni, Amendamentul fiind folosit de altfel și pentru a se scăpa de personaje nedorite în scenă, dar nu neapărat pentru că ar fi făcut ceva rău.
Cred că s-ar putea începe o întreagă discuție de la subiectul cărții, adică dacă crima e ceva ce se află în sângele oamenilor și dacă ea poate fi eradicată sau nu, dar eu nu voi intra în discuția asta. Oricum, în care apar și câteva puncte de vedere cu privire la asta, din partea anumitor personaje.
Cum cartea este în mare despre Robert și Leonard, voi vorbi mai departe despre ei. Pentru mine, toată cartea a devenit mult mai interesantă abia după ce ei s-au întâlnit și au început jocul de care ziceam mai devreme. Sigur, s-au întâmplat suficiente și până atunci, dar cred că anumite lucruri nu mă mai impresionează atât de mult în cărți de la un timp(sincer, după Jocul necromanților cred că am devenit imună la anumite tipuri de violență în cărți). În schimb ce e foarte interesant în cartea asta e modul cum rolurile se schimbă între Leonard și Robert, și aici mă refer la cine ajunge să dețină controlul asupra situației. Leonard pe mine m-a luat prin surprindere foarte tare în volumul ăsta, planul pe care l-a pus la cale pentru Robert mi s-a părut cea mai interesantă parte din toată cartea.
La capitolul ăsta, Robert m-a dezamăgit un pic, m-aș fi așteptat să fie mai inteligent decât a fost, mai ales după toate lucrurile pe care le-a făcut pe parcursul cărții. O anumită parte din planul lui de a își scăpa pielea folosindu-se de resursele de care dispunea mi s-a părut tare șubredă la un moment dat. Leonard în schimb mi s-a părut a fi ceva mai inteligent decât Robert.
Dar, după tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestei cărți, nu îl mai simpatizez pe niciunul dintre ei. Bine, pe Robert nu cred că l-am simpatizat niciodată, dar de Leonard mi-a fost un pic milă în al doilea volum, iar aici a făcut lucruri de care eu nu l-am crezut în stare.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta este finalul, care e destul de deschis. Da, se încheie cumva povestea care s-a început o dată cu primul volum al seriei, al celor două personaje, dar tot mi se pare că au rămas destule lucruri despre care se poate scrie. Cel mai important pentru mine ar fi ce se va întâmpla mai departe cu Amendamentul Dawson și ce va face Leonard în contextul ăsta, pentru că încă mai trebuie să se răzbune pentru anumite lucruri care i s-au întâmplat din cauza amendamentului.
Eu recomand seria și cu siguranță îl voi mai citi pe autor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu