marți, 15 august 2017

"Mileniu" de John Varley

Nu am avut mari așteptări de la cartea asta, dar m-a surprins în mod plăcut. Tot ce știam despre poveste, și ceea ce mi-a atras atenția în primul rând, a fost că e despre călătorii în timp.
Povestea urmărește două personaje principale: Bill Smith, un investigator de dezastre aeriene, și Louise Baltimore, o călătoare temporală. Ancheta lui Bill este asupra ciocnirii unui avion DC-10 și un Boeing 747, ai căror călători sunt salvați de către Louise și echipa ei și duși în viitor.
Mă așteptăm s-a ajung la final cu mai multe dureri de cap, cum nu am prea citit cărți despre călătorii în timp, dar am reușit să urmăresc povestea destul de ușor. Autorul are un stil de a scrie simplu, și asta mi-a plăcut mult. Și traducerea mie una mi s-a părut destul de bună.
Ia totuși un lic de timp pentru ca cele două povești, ale celor două personaje, să ajungă să se întâlnească, dar cartea nu e deloc plictisitoare până în acel punct. Cele două fire narative mi s-au părut interesante și de sine stătătoare, dar o dată ce totul ajunge să se lege, povestea devine cu mult mai interesantă.
Viitorul imaginat de autor e... sumbru, în lipsa unui cuvânt mai bun. Cred că ăsta e unul din cele mai deprimante viitoruri despre care am citit. Din fericire, nu se insistă foarte mult pe partea asta în poveste.
Ce e interesant aici e ca cele două povești, a lui Bill și a Louisei nu se petrec neapărat în concordanță una cu cealalt, în sensul că cititorul trebuie să fie atent la timpul în care se petrec evenimentele, ceea ce mie mi-a plăcut pentru că menținea un anume suspans. De exemplu, uneori Bill povestea un eveniment, iar apoi Louise din perspectiva ei povestea cum s-a ajuns la acel eveniment și ce înseamnă pentru viitorul din care vine ea. Nu știu cât de bine explic, dar mie mi-a plăcut aspectul ăsta. Evenimentele nu se întâmplă liniar de cele mai multe ori, între cele două puncte de vedere.
Revenind la partea cu călătoritul în timp, m-am așteptat să am mai multe dureri de cap citind cartea asta. Nu a fost cazul, deși în anumite momente era un pic mai greu de urmărit ce se întâmpla și cum puteau afecta acele evenimente misiunea finală a Louisei și echipei din viitor. O să ajung și la misiunea propriu-zisă, fără spoilere.
Dar mai întâi sa vorbim despre personaje. O să încep cu cele secundare, pentru că de fapt despre ele nu am mai nimic de spus. Sunt acolo pentru că trebuie să existe, dar nu sunt dezvoltate mai deloc, ceea ce în contextul acestei povești nu m-a deranjat foarte tare. Nu e deloc genul de poveste care să aibă nevoie de cine știe ce personaje, și pentru mine cel mai mult contează personajele, asta e ceva la care nu m-am așteptat să zic vreodată. Cât despre cele două personaje principale... mi s-au părut ok, dar nu pot să zic că m-aș fi atașat foarte mult de ele. Dar au funcționat pentru poveste. Dea ea cred că mi-a plăcut totuși un pic mai mult decât de el.
Au fost doar două lucruri care nu mi-au plăcut foarte mult la cartea asta. Primul este povestea de dragoste, care m-a lăsat rece. Iar al doilea e o chestie care se întâmpla spre final, e ceva ce se spune din perspectiva Lui Sherman care mi s-a părut ciudat.
Cât despre finalul propriu-zis... chiar nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva! Pe de o parte mi se pare ceva de-a dreptul genial, iar pe de altă parte e ceva acolo pentru care nu aș fi chiar cel mai mare fan, dar cred că fără acel final cartea asta nu ar fi fost la fel.
Eu una recomand și vreau să îl mai citesc pe autor, am văzut că are destule cărți pe Amazon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu