miercuri, 13 septembrie 2017

"Amendamentul Dawson" de Ciprian Mitoceanu

Asta o să fie una din cărțile alea greu de recenzat pentru mine. Pentru că am sentimente contradictorii cu privire la această carte, au fost lucruri care mi-au plăcut, și altele care nu. O să explic, dar să o iau cu începutul.
Romanul face parte din seria Predestinare genetică, iar deși a apărut înaintea trilogiei, acțiunea are loc după toate evenimentele din acele cărți. Și cred că asta se vede. Practic, în societatea acestei cărți, după cel de-al doilea Amendament Dawson, cetățenii ajung să fie împărțiți pe clase, în funcție de inteligența fiecăruia, primind drepturi pe măsură. Se ajunge până acolo încât se consideră că viețile celor din categoriile superioare sunt mult mai importante decât ale restului cetățenilor. Și de aici apare principalul conflict al poveștii, atunci când cetățeanului John Barton, de categorie C+, i se cere să își doneze inima, prin lege, pentr salvarea vieții unui cetățean A4+.
Am zis că am sentimente contradictorii. Pot spune că apreciez ideile pe care le aduce în față cartea asta, dar nu pot spune că mi-a plăcut, nu în sensul pur al cuvântului. Ideea e destul de înspăimântătoare, și pe alocuri gândirea lui Dawson mai are și sens, ceea ce înrăutățește lucrurile. Mi-a dat ceva fiori cartea asta.
Mi-a plăcut destul de mult, dacă se poate spune așa, cam prima jumătate a cărții, apoi în a doua jumătate am început să am câteva probleme cu modul în care e spusă povestea. Principalul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că sunt pasaje întregi care explică lucruri, sau prin care i se explică lui John lucruri, și care m-au făcut să mă simt de parcă aș citi un manual. Mi s-a părut un pic cam prea multă informație pentru numărul de pagini al cărții, și de multe ori lucrurile sunt pur și simplu prezentate cititorului ca atare. Nu sunt prea mare fan al acestui lucru. Deși ideile sunt interesante, nu mi-a plăcut foarte mult modul în care e livrată destul de multă informație de context al poveștii.
Pentru mine, cartea asta e mai mult un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, oricât de exagerate ar putea părea anumite idei, și mai puțin o poveste în sine. Din punctul ăsta de vedere, trilogia mi s-a părut mai bine construită ca și poveste, plus faptul că aceea avea două personaje de-a dreptul geniale despre care aș fi tot citit. Aici... nu prea am găsit personaje de care să îmi pese. Adică, sigur, e foarte urât ce i se întâmplă lui John, dar la finalul zilei, nu cred că îmi va rămâne în memorie pentru prea mult timp. De altfel, cartea mi se pare că are doar personaje care sunt acolo pentru scopul pe care trebie să îl îndeplinească în poveste, niciunul nu e foarte dezvoltat, nici măcar Dawson. El a părut mai viu pentru mine în contextul trilogiei care precere acest volum. Dar cam atât.
Nu mă așteptam să am atâtea "plângeri" cu privire la volumul ăsta. Cred că de-a lungul timpului am ajuns să îmi doresc anumite lucruri de la cărțile pe care le citesc, iar asta nu le are pe multe dintre ele. Cred totuși că e o carte care merită citită, și numai pentru ideea în sine, și ăsta e un lucru pe care nu cred că l-am spus vreodată pe blog. E ceva ce nu mi se pare chiar realizabil, dar pe de altă parte e una dintre cele mai apropiate de realitate distipii pe care țin minte să le fi citit până acum.
Aș recomanda întâi trilogia care precede povestea de aici, dar dacă nu vreți să citiți neapărat cele trei volume, eu aș zice că merită măcar citită cartea asta, ca și poveste de sine stătătoare. Mi-a amintit de altfel de multe ori de un citat din Animal farm a lui George Orwell: All animals are equal, but some animals are more equal than others.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Amendamentul Dawson le găsiți pe blogurile: 
În octombrie vom vorbi despre Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman. 

2 comentarii:

  1. Super interesant! Atat cartea, dar parca mai mult proiectul.

    Ultima carte SF pe care am citit-o (Solaris) a fost exact la fel ca aceasta. Prea multe detalii, prea multi termeni, pot spune cam "cringe", cu personaje nedezvoltare, personaje care erau acolo doar pentru actiune. Probabil ca la asta se rezuma SF-ul, imi dau cu părerea.

    Felicitări pentru proiect! Este super si ma bucur ca sunt descoperiți "noi" scriitori romani.

    Madeline.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut și eu aceeași părere legată de SF, dar in timp am descoperit ca nu e chiar așa. Am găsit și cărți SF care mi-au plăcut mult, cum am zis și in recenzie, autorul are o trilogie, primul volum e In sângele tatălui și urmărește doua personaje despre care eu as tot fi citit. Ca și autori romani, Ana-Maria Negrila scrie o serie space opera care mi-a plăcut foarte mult, primul volum se numește Regatul sufletelor pierdute.

      Cred ca in orice gen(SF, fantasy etc.) vom găsi atât cărți care ni se vor părea foarte bune și altele mai slabe.

      As mai da exemple, dar nu mai îmi vin acum in minte, dar voiam sa zic ca se pot găsi in SF cărți cu personaje foarte bine dezvoltate :)

      Ștergere