"Povestiri de la marginea realității 2" de Dan Rădoiu

După ce am avut câteva zile să mă gândesc la cartea asta, mi-am dat seama că vreau să scriu câteva cuvinte despre ea, indiferent cât de lungă sau scurtă ar putea ieși recenzia asta.
De data asta voi scrie diferit, ca și format, față de recenzia primului volum. Acum voi lua fiecare poveste în parte, pentru că pur și simplu nu pot vorbi despre cartea asta ca un întreg, așa cum am făcut la prima. Poate într-o bună zi voi menține același format pentru colecțiile de povestiri scurte, vom vedea.
Sângele Uriașului mi s-a părut o povestioară chiar drăguță, mai ales în contextul în care mi se pare că trece tot mai repede. M-am regăsit acolo.
Ziua în care nu a mai putut o știam, am mai citit-o și anul trecut într-o cărticică ce conținea, cred, două povestiri. Nu mai știu ce am crezut atunci când am citit-o prima dată, dar acum mi s-a părut doar ok.
Despre O zi din viața lui Ion Botloagă în Iriamburg, nu prea știu ce să zic, e bizară, un pic amuzantă, dar cam atât, din punctul meu de vedere.
Case cu dinți. Ei, asta chiar mi-a dat fiori și a avut și un fir narativ mai evident, să zic așa, și e evident scrisă cu scopul de a da fiori, cel puțin eu așa cred. Ăh, mie nu îmi place genul horror, dar asta nu a fost ceva excesiv din punctul ăsta de vedere. A fost chiar interesant, mi-a plăcut ce făcea casa aia, deși nu cred că ăsta ar fi cel mai potrivit cuvânt aici, dar nu am găsit altul. Nu știu, poarte nu ar fi trebuit, dar m-a distrat într-un fel povestirea asta, am un simți al umorului mai ciudat uneori.
Aventurile unui demon ghinionist, în retrospectivă a fost chiar amuzantă, dar mi-ar fi plăcut să fie un pic de tot mai lungă, s-a terminat un pic cam brusc pentr gustul meu, dar în mare chiar m-a distrat.
La jumătatea unui pod peste o apă chiar nu mi-a spus nimic. Nu am înțeles ce a vrut să fie, sau cine era tipa și ce era cu tipul de la finalul poveștii. Mi-ar fi folosit un pic mai mult contex aici, așa cum a fost nu mi s-a părut chiar cine știe ce.
Urâtul din dreapta, tot în retrospectivă a fost ok. Interesant planul tipului, a știut să se folosească de un evenimente neplăcut pentru a câștiga ceva, cred eu. Nu am idee dacă va merge planul lui, povestea nu merge până acolo, dar a avut imaginație.
Misiunea prințului Olono Diallo e povestirea mea preferată din carte, asta chiar mi-a plăcut, a fost exact pe gustul meu. Sunt un pic tristă că doar atât avem din povestea prințului, dar n-ai ce-i face. Dar asta da, mi s-a părut foarte reușită!
Trafaletul, pasta de dinți și farul de la prova mi-a amintit de povestirile din primul volum, ceea ce a fost drăguț, mai ales că acela mi-a plăcut foarte mult. E genul bizar la care nu mai trebuie adăguat nimic, e perfect așa cum e.
Miruna. Și aici m-a cam pierdut volumul ăsta. Povestea are fix genul de subiect pe care eu nu îl pot suferi. Nu conteză cine scrie despre asta, sau cum, I will hate it. Am citit pe diagonală până la final, sperând tot timpul ca tipa să îl înjunghie. Sigh...
Scările din vârful muntelui, a trebuit să mă uit în carte să îmi amintesc despre ce e. Nici asta nu mi-a plăcut, tot din cauza subiectului. Sunt chestii care la mine nu prind.
Iar Oracolul e din nou o poveste care nu mi-a spus nimic. Nu am înețeles ce a vrut să fie, m-a pierdut pe drum.
Și astea ar fi impresiile mele despre această carte. Prima mi-a plăcut mai mult, dar voi admite că aici au fost și câteva lucruri care știu că nu o să îmi placă niciodată, ca și subiect, deci trebuie luat și asta în calcul. Dar voi continua să îl urmăresc pe Dan Rădoiu, până și pentru faptul că până acum el e singurul autor român care m-ar putea convinge să cumpăr un volum de povestiri scurte. Nu sunt fan povești scurte, dar ale lui, în marea majoritate (mai postează pe acest site) îmi plac.Mai există și excepții, ca aici, dar per total pe el l-aș recomanda la capitolul proză scurtă.

Comentarii

  1. Well, chiar dacă ți-a plăcut mai mult primul volum, pe mine una m-ai făcut foarte curioasă cu recenzia asta, chiar am de gând să mă apuc mai repede de carte :p

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu