duminică, 26 martie 2017

O lansare altfel - Seria Alina Marinescu

Nu cred că am mai povestit de ceva timp despre o lansare de carte, nu știu exact de ce, dar pe 23 martie am participat la una despre care trebuia neapărat să vorbesc și aici. Este vorba despre lansarea la editura Librex Publishing a seriei Alina Marinescu, scrisă de Monica Ramirez. Eu deja am citit toată seria, și o recomand, nu pot să spun cât de mult o recomand!

Întorcându-mă la lansare, am vrut să merg și pentru că pe Facebook s-a tot spus că va fi altfel, și chiar așa a și fost. Nu a fost o lansare propriu-zisă, cât un spectacol care mie una mi-a plăcut foarte mult. Din păcate, nu am reușit să fac nicio poză care să îmi placă, așa că voi "fura" tot de pe Facebook.
O parte din motivul pentru care nu am poze proprii este că am și uitat să fac, și când mi-am amintit am încercat să fac repede câteva, ca să nu pierd nimic din spectacol. A fost un moment de dans, la care a participat chiar Monica Ramirez, împreună cu băieții de la Taboo Boys(sper că nu greșesc numele), care apar în poza de mai sus și a fost... pur și simplu uau! La asemenea lansări să tot mergi. E o schimbare plăcută față de lansările obișnuite de carte(nu că nu ar fi și alea interesante).

Totuși, și aici s-a vorbit un pic despre serie, și a participat și un regizor de teatru, dacă țin bine minte, și se pare că ar fi în plan o piesă de teatru despre seria Alina Marinescu. Nu mi-e mie prea clar cum s-ar putea pune în scenă așa ceva, dar dacă chiar se face eu cu siguranță o să fiu prezentă. That I got to see! 

A fost și o mică discuție despre serie și ce le-a plăcut celor care au citit toate volumele, iar aici au vorbit și câțiva bloggeri. Cam aici mi-am dat seama că nu îmi mai amintesc anumite lucruri care s-au întâmplat în serie, din ce se povestea(mi-e ciudă mai ales de o scenă cu Alex și Marius de care a povestit cineva, și care mi se pare ciudat că am uitat-o), ceea ce nu m-a încântat prea tare. Bine, acum e adevărat că am terminat de citit seria în 2015.

Ca și concluzie, chiar mi-a plăcut lansarea, și dacă chiar se va face acea piesă de teatru cu siguranță o să vreau și eu să o văd!

duminică, 12 martie 2017

Cum m-am apucat de citit

Eu cu cititul nu am avut întotdeauna o relație foarte bună. Când eram mică, înainte de a intra în clasa întâi, țin minte că îmi plăcea foarte mult Albă ca Zăpada și rugam pe oricine era dispus, să mi-o citească, chiar și după ce învățasem povestea pe de rost. După ce am învățat majoritatea literelor, prima poveste pe care am încercat să o citesc a fost Frumoasa și Bestia, și o rugam pe bunica să îmi spună literele pe care nu le știam. Apoi însă, o dată cu lecturile obligatorii de la școală, nu aș mai fi citit nici dacă eram incredibil de plictisită. Aș fi făcut orice altceva.
Mama a fost cea care a încercat mereu să ne încurajeze și pe mine și pe fratele meu să citim, dar nu lecturile de la școală, ci de plăcere. Și ne tot cumpăra cărți care spera să ne placă. Mie, pentru că la un moment dat tot ce voiam să citesc erau revistele W.I.T.C.H și tot ce ținea de lumea și personajele respective, îmi lua tot ce avea legătură cu subiectul. Abia mult mai târziu am ajuns să realizez că respectivele cărticele nu erau chiar cele mai ieftine.
Însă prima serie pe care am urmărit-o timp de ani de zile a fost Fetița celei de-a șasea luni de Moony Witcher. Am primit-o de Crăciun când eram prin clasa a cincea, și am fost atât de atrasă, în primul rând de copertă, și apoi de descrierea de pe spate, încât am început să o citesc chiar atunci, și apoi urmăream încontinuu prin librării să văd când apăreau următoarele volume. De aici a pornit pasiunea mea pentru cărțile fantasy. Tot prin perioada aceea, am găsit în Diverta Eragon de Christopher Paolini, și a urmat un alt șir de ani în care urmăream să văd când urma să apară următoarea carte nouă din serie.
Tot prin perioada aceea, în clasele V-VIII, începusem să aud de seria Harry Potter de J.K. Rowling, pe care inițial nu am avut niciun gând să o citesc, deși nu mai țin minte exact de ce. Cea care atunci îmi povestea despre serie și încerca să mă convingă să o citesc, a fost profesoara care mă învăța să cânt la pian. Reticența mea față de serie – din care atunci aveam primele trei volume prin bibliotecă – a durat până într-o vară când eram foarte plictisită și neavând altă idee mai bună, am început să citesc primul volum. Mi-a plăcut aproape imediat. În mod amuzant, nu am avut niciodată seria completă. Tot profesoara de pian m-a convins de altfel în perioada aceea să citesc și Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas.
Cam așa am început eu să citesc, iar după ce am descoperit blogurile pe care oamenii vorbeau despre cărți, și am început și eu să fac asta, am descoperit și alte genuri care au ajuns să îmi placă: SF, thriller, romane de dragoste și cărți de beletristică.


Notă: Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

vineri, 10 martie 2017

"The Hero of Ages(Mistborn #3)" de Brandon Sanderson

Nici nu pot spune cât de mult regret că nu am citit cartea asta mai devreme... Primele două volume le-am citit la finalul lui 2013 și zău dacă înțeleg de ce mi-a luat atât de mult timp să citesc volumul ăsta. Ok, al doilea volum nu a fost chiar preferatul meu, but still.
Fiind a treia carte dintr-o trilogie, nu cred că o să îi fac rezumat. Adică, oricum, continuă evenimentele din celelalte două volume, cu Vin, Elend, Sazed și restul grupului creat de Kelsier încercând să salveze o lume care moare.
Acum că am citit toată trilogia, pot spune că ceea ce a creat Sanderson aici e... incredibil. Lumea asta ar putea la fel de bine să fie reală, are tot ce îi trebuie. Bine, minus toate lucrurile rele care se întâmplă, dar asta e altă poveste. Oricum, în cartea asta autorul a reușit să explice tot ceea ce rămăsese fără răspuns în celelalte volume, iar totul mi s-a părut că a avut foarte mult sens. Până și tot ce ‚ine de sistemul magic – Allomancy, Feruchemy – e destul de logic construit și nu e deloc greu de urmărit ce face fiecare din cele două sisteme. Ca să nu mai vorbim de toate popoarele din lumea asta și modul cum au fost create de acel Lord Ruler. Și, da, eu voi continua să scriu termenii în engleză, pentru că nu îmi place cum sună varianta în română.  
„in minte că nu mi-a prea plăcut de Vin în volumul doi, dar aici lucrurile au stat cu totul altfel. Chiar mi-a plăcut atât de ea, cât și de Elend, schimbarea a fost minunată. Vin are în sfârșit încredere în ea, ceea ce a fost ceea ce am vrut să aibă și în volumul al doilea.
Un personaj care mi-a atras atenția mai mult în volumul ăsta a fost Spook. Nu îmi amintesc prea multe despre el din celelalte volume, era și el pe acolo, dar aici și el trece print-o schimbare și pot spune că a fost unul din personajele mele preferate din toată cartea. Ceea ce pentru mine spune ceva, pentru că încă îmi lipsește Kielsier.
Breeze, Sazed și celelalte personaje mi-au rămas la fel de dragi, chiar uitasem cât de amuzant a fost să îl urmăresc pe Breeze și toate ideile lui, care sunt chiar distractive. El e un personaj fără de care nu cred că seria asta ar fi fost la fel.
Cât despre final... m-a luat complet prin surpindere. A fost de-a dreptul epic! Mi-a frând un pic inima, din anumite puncte de vedere, dar a fost pe măsura seriei. Nu știu dacă vreun final m-a mai făcut să vreau să zâmbesc și să plâng în același timp.
Eu una îl recomand pe Brandon Sanderson ca autor, și abia aștept să mai citesc și alte cărți scrise de el. Dar îl voi citi doar în engleză de acum încolo. Nu aș putea spune exact de ce, dar mi se pare că din stilul autorului se pierde în traducere.

„What kind of monsters are we?”
„The kind we have to be”

„Still, it would be nice to see those green plants our Kelsier always spoke of. After six months of ash... well, it makes a man at least want to believe. Perhaps thatțs enough for an old hypocrite like me.”

Divinity was supposed to be perfect. Divinity didn’t let its followers get slaughtered, and certainly didn’t allow the world to be destroyed by good men who were just trying to save it.

„No, I think you’re just confused. This may not seem to you like a world for scholars, my dear friend, but I think you’ll be proven wrong. It seems to me that now – suffering in the darkness that might just be the end of everything – is when we need knowledge the most.”

„A man is what he has passion about.” Breeze said. „I’ve found that if you give up what you want most for what you think you should want more, you’ll just end up miserable.”

„Elend is a forgetful scholar – twice as bad as Sazed ever was. He gets lost in his books and fogets about meetings he himself called. He only dresses with any sense of fashion becuase a Terriswoman bought him a new wardrobe. War has changed him some, but on the inside, I think he’s still just a dreamer caught in a world with too much violence.”

„Faith,” Spook said, „means that it doesn’t matter what happens. You can trust that somebody is watching. Trust that someone will make it all right. It means that there will be a way.”