Achiziții(52)

A ajuns în sfârșit comanda de la Okian! Și urmează să fac un bookshelf tour, acum că am toate cărțile în bibliotecă. Și le-am și rearanjat, ceea ce mi-a luat mai mult decât m-am așteptat. 

Acum, pentru că am făcut comanda la Okian în noiembrie, am uitat că am comandat și Neverwhere de Neil Gaiman, credeam că comandasem doar Good Omens, iar când am văzut ediția ilustrată în Cărturești nu am putut să rezist. Am și citi-o, recenzia este aici.
Așa că, dacă vrea cineva Neverwhere, ediția din dreapra, vă rog să îmi spuneți, pe mail: marriacr@gmail.com. O dau cu 25 de lei, este nou-nouță, abia scoasă din cutie.
Pentru că erau reduceri pe Okian, mi-am cumpărat câteva cărți de Brandon Sanderson, pentru că îmi place mult cum scrie și nu am putut să rezist tentației. Mi-am luat Elantris, pe care o tot urmăresc să apară la reduceri, a doua parte din primul volum din The way of kings, pentru că mă deranja că nu aveam decât jumătate de carte în bibliotecă, și Firefight, volumul doi din seria Reckoners. Îmi plac mult edițiile astea ale cărților!
Tot de la Okian am mai luat Jonathan strange & Mr Norell de Susanna Clark, sună exact ca ceva ce mi-ar place, și are peste 1000 de pagini, right up my alley! Încep să cred că tata are dreptate când zice că eu cumpăr cărți la kilogram. Mai am The name of the wind de Patrick Rothfuss. O am și în română, dar nu am reușit să o citesc așa, și am decis să o iau în engleză. Am pățit același lucru cu Zei americani a lui Gaiman în română, iar în engleză mi s-a părut cu totul altceva. So, who knows, poate că voi reuși să o termin, am auzit multe lucruri bune despre serie. Iar ultima carte am primit-o cadou, Curcubeie de Matila Ghyka. Nu am auzit de ea înainte, dar am înțeles că e istorică, deci ar trebui să fie interesant. 

Asta e tot ce am mai adunat și sper să nu mai urmeze vreun book haul în următoarele luni, am suficiente cărți necitite în bibliotecă...

2 comentarii:

  1. Îmi place așa de mult tot ce văd aici, și mă bucur să văd că gusturile noastre au rămas destul de aliniate și acum, hahah. Good Omens vreau să o citesc cât de curând, înainte să înceapă serialul oricum, iar Jonathan Strange și Mr Norrel am început-o în vară și cred că o să-ți placă, e foarte interesantă și stilul de scris merge așa de bine cu perioada descrisă.
    Neverwhere mi-am luat-o și eu acum vreo 2 săptămâni, iar Numele vântului o am de mult prea multă vreme și tot sper că îmi voi face timp, cândva, să mă apuc de ea.
    Sunt foarte frumoase toate cărțile, și abia aștept să aud păreri când le vei citi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Curcubeie mi se pare interesantă...

    RăspundețiȘtergere