February wrap-up

Luna asta nu a fost minunată, din mai multe puncte de vedere. Dar, în fine, am terminat o singură carte, pe care o aveam începută de prin decembrie. Am mai avut o tentativă la altă carte, dar am renunțat repede.
Dar, anyway, cartea pe care am terminat-o este:
  • Saga dinastiei de Habsburg de Jean des Cars. Mi-a luat ceva să o termin, în parte și pentru că e carte istorică și nu am avut tot timpul răbdarea necesară să o citesc. Am citit și alte cărți în paralel. Dar chiar mi-a plăcut cartea asta, istoria acestei dinastii chiar este fascinantă, un pic mai greu de urmărit pe alocuri, dar de-a dreptul fascinant. 5/5
Iar cartea la care am renunțat este:
  • I.R.En de Sandra Coroian. Nu aș fi încercat să citesc cartea asta, sincer, dar după toate replicile autoarei de pe internet și după ce am tot văzut-o lăudându-se că romanul ei e altfel, nu am putut rezista. Am zis că hai să văd și eu ce așa mare chestie. Mda... așa ceva, nu, pur și simplu nu. Este mult prea inconsecventă pentru gusturile mele, și asta doar în primele 32 de pagini, că atât am rezistat, nu am putut să mă forțez să o termin. Deși, acum că mă gândesc, nu știu la ce aș fi putut să mă aștept, având în vedere faptul că autoarea a recunoscut că nu citește SF. Cred că am și vrut să văd cum arată o carte SF scrisă de cineva care nu citește genul. Răspunsul: nu arată bine, nu arată bine deloc! Linkul este către ceea ce am scris pe Goodreads după ce am cedat, dar conține spoilere. 1/5
După toate astea, am decis că ar fi cazul să revin la un autor preferat al meu, Haruki Murakami, și am început să citesc La sud de graniță, la vest de soare. Nu am reușit să o termin, momentan, recunosc că au fost cărți ale autorului care mi-au plăcut mai mult ca asta, dar nu îmi displace neapărat. Plus că am dat peste acest citat:

Se potrivește mânușă cu mentalitatea pe care o am de câteva luni încoace, mi s-a părut chiar drăguță coincidența. Nu mai am mult de citit din ea, dar nu prea am avut nici timp nici chef în ultima vreme. Dar o termin eu până la urmă.

Comentarii