March wrap-up

Aveam de gând să scriu despre Final Frontier, care a avut loc între 24-25 martie, dar... cum a trecut mai mult de o săptămână de atunci am decis să renunț, oricum nu aveam chiar așa multe de zis. Totuși, mă bucur că măcar anul ăsta nu au existat paneluri în care autori/editori să se plângă de cât de crudă e soarta și cum lumea nu citește autori români. That was a plus. Asta și VR-ul, nu pot să nu menționez VR-ul.

Dar, anyway, ăsta este wrap-up-ul pentru luma martie, în care am terminat doar două cărți. De altfel, am o dizertație de scris, care îmi ia mai mult timp decât m-am așteptat. But I'm getting there. Oricum, în martie am citit următoarele:

  1. La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami. Prima carte a lui Murakami care m-a dezamăgit, bănuiesc că nu puteam evita asta. Nu am putut empatiza deloc cu personajul principal, care de altfel ia genul de decizii cu care nu am putut fi de acord. 1/5
  2. Oameni și zei(Protectorii #1) de Rodica Bretin. Și încă o dezamăgire când vine vorba de autori români. Nu mi-a plăcut mai nimic dintre noutățile apărute recent, încep să mă întreb dacă asta ar trebui să îmi spună ceva( sarcasm). Nu mi-a plăcut cartea asta, chit că e un pic mai ok față de altele pe care le-am citit, a avut câteva elemente care mi-au menținut atenția, dar per total tot mi se pare o carte slabă. 2/5

După toate dezamăgirile de care am avut parte am considerat că e un moment foarte oportun să mă reapuc de colecția completă cu Sherlock Holmes, de care nu m-am mai atins vreun an de zile. Cartea aia e imensă! Am terminat de citit colecția de povestiri The memoirs of Sherlock Holmes, iar la momentul în care scriu asta mai am de citit două dintre povestirile din colecția The return of Sherlock Holmes. După care o să mai am de citit alte două colecții de povestiri și o să pot să spun că am terminat cartea asta. Mai am de citit în jur de 360 de pagini din cartea asta. Dau note fiecărei povești individual pe Goodreads, mai actualizez recenzia de acolo în timp ce citesc.

Chiar vreau să termin Sherlock Holmes anul ăsta. Între timp, sper să reușesc să scriu despre filmul Ready player one, am multe gânduri în ceea ce privește acest film și nici nu pot spune că am fost neapărat mare fan al cărții. 

Comentarii

  1. Și eu sper că o să scrii despre RPO, sunt curioasă cum ți s-a părut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai ce am terminat de scris despre film acum câteva minute, o să apară mâine articolul :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu