Random post

Sooo... n-am mai postat de ceva timp, din varii motive. Dar voiam totuși să scriu despre niște chestii, hence this post. Scuzați romgleza, nu mă pot abține, cred că ăsta e un defect de care nu voi scăpa niciodată. Anyway, am câteva lucruri despre care tot vreau să povestesc aici și nu am găsit un titlu mai bun decât cel pe care îl vedeți. 

Să o iau cu începutul: de ce nu am mai postat. Am o singură postare în iunie, deși aș fi crezut că voi avea mai multe până acum. Un motiv ar fi masterul, care la final mi se pare mai stresant decât în tot timpul celor doi ani. Chestia e că au fost tot felul de pași pe care a trebuit să îi urmez pentru a putea susține lucrarea de disertație și partea asta nu mi-a plăcut niciodată, toată chestia cu antiplagiatul și înscrierea și toate cele. Dar prezint săptămâna viitoare, iar apoi gata, am terminat cu perioada din învățământ. Alt motiv pentru care nu am mai scris e că nu prea am avut despre ce să scriu postări individuale. Am vrut să scriu despre Copenhaga, dar mi-a pierit cheful după câteva zile și nici nu mi-a priit concediul ăsta, nu știu de ce, așa că am renunțat. 

Nici nu am mai terminat vreo carte, ca să pot vorbi despre ea. Am renunțat să citesc Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu la paginal 300, la începutul lunii, iar apoi nu am mai avut niciun chef să mă apuc de altceva. Neavând altceva mai bun de făcut, mi-am făcut abonament pe Netflix și o să îl păstrez, chiar îmi place. După ce m-am tot uitat pe acolo la ce filme și seriale au, am început să mă uit la un serial care se numește Good Witch, care îmi place foarte mult. Nu e nimic extrem de special, dar îmi place. Nu e chiar despre vrăjitoare, acțiunea are loc într-un orășel, iar personajele cu ceva daruri sunt Casey și fiica sa, Grace. Nu conține decât foarte puțină magie, dar îmi plac mult personajele și relațiile dintre ele. Am ajuns la sezonul doi. Și că tot vorbesc de seriale, am terminat sezonul trei din Lucifer, care în esență nu mi s-a părut cel mai bun sezon, dar a avut totuși câteva episoade foarte bune, mai ales ultimul. Vestea că Fox a anulat serialul m-a întristat, mai ales că cele două episoade bonus mi-au amintit de ce îmi place așa mult serialul ăsta. Dar azi dimineață am aflat că a fost preluat de Netflix și am fost extrem de încântată! Abia aștept să văd ce se va întâmpla în sezonul patru și sper să fie mai bun decât al treilea. 


Am citit în timpul ăsta volumele 4, 5 și 6 din manga Noragami via Google Play Books, aplicație pe care o folosesc pentru prima dată și care chiar cred că o să îmi placă. Le-am luat de aici, digital, pentru că era cea mai ieftină variantă și le-am citit pe tabletă. Mi-a plăcut experiența. Un minus ar fi faptul că nu pot cumpăra de pe Play Books de pe tableta cu IOS, dar pot trece peste asta. Am început apoi să citesc Good Omens de Neil Gaiman și Terry Pratchett, care a început foarte bine, chiar mi s-a părut amuzantă. E despre finalul lumii și cum un înger și un demon ar vrea să oprească Apocalipsa, dar a avut loc o încurcătură și nu mai pot găsi Antichristul. Deși a început bine, pe la jumătate eram plictisită de moarte și am renunțat, după ce am citit cum se termină pe wikipedia. Apar tot felul de personaje de care nu mi-a păsat deloc și și-a pierdut tot hazul. Iar acum iar nu știu ce să mai încep să citesc. Sunt tentată să continui să citesc Noragami, dar trebuie să mă abțin un timp, cum manga nu e cea mai ieftină chestie. Merită banii, dar nu vreau să cheltui prea mulți într-un timp foarte scurt. 


În timpul ăsta am mai văzut și câteva filme, nu prea multe. Am văzut I, Tonya, pentru că a fost festivalul de film la București, iar invitatul special era Sebastian Stan, care după film a răspuns la întrebări și chestii, a fost chiar fun. Și mi-a plăcut și filmul. Am mai văzut și Deadpool 2 la cinema și mi-a plăcut foarte mult, chiar mai mult decât primul. A fost amuzant, a avut și câteva momente mai serioase, dar nu prea multe, iar cel mai mult mi-au plăcut scenele de după film, au fost foarte foarte amuzante. Eu aș recomanda ambele filme. 

Zilele trecute am făcut câteva modificări pe blog, nimic semnificativ neapărat. Am decis că nu mai vreau să am pagini pe blog, în parte pentru că lene și pentru că nu mă mai vedeam actualizându-le vreodată. Mi-a trecut prin cap chiar să mă mai uit prin etichete, dar apoi mi-am dat seama că în prezent un pic peste 1200 de postări... și am renunțat la idee. Dacă vreodată voi avea prea mult timp și nimic de făcut poate mă voi ocupa de asta, poate. Cel mai probabil însă nu voi face asta, pentru că lene și pentru că prea multe postări. 

Și cred că asta ar fi tot. Ah, ba nu, mai e ceva. După mult timp de așteptat, a apărut la noi traducerea volumului patru din seria Cimitirul cărților uitate de Carlos Ruiz Zafon, adică am văzut cartea la Bookfest (nu am mai verificat să văd dacă e și pe alte site-uri) doar că... avea prețul de 90 de lei. Și oricât de mult îmi place Zafon, 90 de lei este prea mult pentru mine pentru o singură carte. Sunt sigură că probabil există o explicație a acestui preț, dar eu nu îmi permit să plătesc o asemenea sumă pentru o singură carte. Așa că acum aștept să apară online la un preț mai suportabil, sau să apară varianta tradusă în engleză. Am citit pe Goodreads că urmează să apară în septembrie. Voi vedea în timp care va fi varianta mai accesibilă pentru mine și o voi lua pe aceea. That was a bit dissapointing. 

Gata, cu asta mă opresc și vă mulțumesc dacă ați citit până la final.

Comentarii