"Cine doarme și visează" de Cezarina Anghilac

Încă nu știu cum e cel mai bine să scriu despre antologii de povestiri scurte, iar de obicei pur și simplu îmi scriu părerile cum îmi vine mai ușor. Cred că o parte din problemă e și că eu nu sunt neapărat fan al povestirilor scurte, nu citesc prea multe astfel de antologii, pentru că sunt scurte și nu neapărat din vreun alt motiv.
Această colecție conține șase povestiri, eu pe majoritatea le-aș include în categoria de sumbre spre ușor macabre. Adică nu chiar stilul meu, nu e ceea ce aș alege să citesc în mod obișnuit. Acestea fiind spuse, colecția în sine, luată ca întreg, nu mi s-a părut chiar rea, având în vedere că nu e deloc genul spre care mă îndrept în mod normal. 
Printre povestiri, așa cum cred că e de așteptat, au fost unele care mi-au plăcut mai mult ca altele și unele care nu mi-au spus absolut nimic. 
Prima poveste, Doar vântul, în mod surprinzător pentru mine, chiar mi-a plăcut. Spun surprinzător pentru că nu îmi prea place să citesc lucruri care sunt prea religioase să zic așa, iar aici e vorba despre trei oameni în evul mediu(cred) care se îndreaptă spre ceva ce ar trebui să vindece orice în mod miraculos. Nu mai știu exact încotro se îndreptau, dar asta pentru mine contează mai puțin. Ce mi-a plăcut aici a fost entitatea care apare și atmosfera pe care autoarea o creează. În ciuda tuturor așteptărilor mele, povestea asta nu m-a plictisit deloc.
Un pește pentru Spuf este tot pe temă religioasă, și a fost interesantă, mi-a menținut atenția pe tot parcursul poveștii, dar m-a deranjat un pic că la final nu am primit anumite explicații. Am eu o întrebare la care mi-ar fi plăcut să știu răspunsul.
Fiară e o poveste care m-a luat prin surprindere, dar de la care mi-aș fi dorit mai mult, în sensul că aș fi vrut să fie un pic mai lungă, ca să aflu ceva mai mult din poveste decât am primit aici. Altfel, nu aș prea avea de ce să mă plâng.
După cum se poate observa, primele trei povești mi-au plăcut într-un fel sau altul, iar în punctul ăsta chiar eram curioasă să văd ce altfel de povești a mai scris autoarea. Ultimele trei povești însă m-au cam lăsat rece. 
Lazării șoselelor e despre un fel de poveste post apocaliptică în care animalele de companie se transformă într-un fel de zombi, în sensul că încep să atace și să se hrănească cu oameni. Conceptul în sine pe mine nu m-a impresionat, iar povestea m-a plictisit destul de repede. Mai apare o ceva bătrânică cu abilități bizare, dar care nu mi s-a părut că a ajutat într-un fel povestea.
Pe prima pagină a ziarelor e despre un academician care ajunge un om al străzii, și urmărește un scurt episod din viața aceasta a lui. Ideea nu e neapărat rea, dar la final povestea mie nu mi-a spus nimic.
Iar ultima povestire din colecție, Cine doarme și visează a fost în extrema genurilor de povești care chiar nu sunt pe gustul meu. Mult prea sumbră. Dar trebuie să îi dau credit pentru ceea ce face, cred că e bine construită, și poate altor persoane le va plăcea mai mult, dar eu am cu totul alte gusturi.
Apreciez faptul că povestirile de aici au fost destul de diverse, cred că oricine ar putea probabil găsi aici ceva care să îi placă. Nu e colecția mea preferată de povestiri scurte, dar mă bucur totuși să i-am dat o șansă, am mai descoperit un autor. Ca și concluzie, cred că merită să dați o șansă acestei colecții, iar eu sunt curioasă să văd ce va mai scrie autoarea în viitor.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Cine doarme şi visează le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SF; Jurnalul unei cititoare; Assassin CG.

Comentarii