AntaresFest 2017

Tot mă gândesc cum să scriu despre evenimentul ăsta, și voi începe cu un disclaimer. Am fost destul de entuziasmată de când am auzit că se va ține festivalul ăsta, și am tot așteptat nerăbădătoare să vină weekendul cu pricina și... m-a sabotat oboseala. Ca background, mi-am schimbat jobul la începutul lui septembrie, începuturile nu mi-au plăcut niciodată, mi se par stressful. Apoi am mers cu trenul pentru prima dată în mulți ani... singură. Eu sunt o rătăcită de fel, nu am simțul orientării, iar timp de vreo oră după ce a plecat trenul am tot avut senzația că m-au urcat în cel greșit. Asta deși am întrebat vreo trei peroane dacă ăla era trenul de Brașov! În fine, am ajuns cu bine, de la gară m-am întâlnit cu ai mei, care erau în Brașov, și am mers la Hotel Capitol. În momentul ăla, era vreo opt seara, iar mie îmi picau ochii în gură de somn.
Și îmi dau seama că mi-am pierdut ideea pe drum. Ea e cam așa: eu sunt rea la oboseală, în sensul că îmi piere tot cheful de absolut orice. În consecință, și în parte pentru că anumite discuții pur și simplu nu mă interesau, că le-am mai auzit în ultimii ani, mi-am petrecut mai mult timp hoinărind prin Brașov decât la festivalul propriu-zis. Și nu am nicio poză făcută de mine acolo, tocmai din acest motiv. Oh well...
Așa că, voi vorbi doar despre anumite momente din festival și apoi despre impresiile mele de final, care nu știu cât de accurate sunt, cum în majoritatea timpului nu am fost acolo, dar voi încerca să fiu cât de cât obiectivă. Voi încerca.
Pentru mine festivalul a început cu panelul Blogosferei SF, la care am participat și eu alături de alți trei membri din acest proiect. Am răspuns la întrebări din public și ne-am dat cu părerea. Și, da, am deschis și eu gura. Eu mă simt mândră de mine pentru asta, că sunt destul de timidă și nu am crezut vreodată că voi avea curajul de a sta în fața unor oameni și a vorbi despre un hobby al meu. A fost chiar fain și mă bucur că am putut fi și eu acolo. Apoi am picat de somn pe la zece seara.
Sâmbătă, după ce am trecut peste imensa durere de cap, am aflat dezamăgită că nu mai exista acolo niciun volum din Restituirea a Aneimaria Bancea. De altfel, stocul se epuizase înainte să ajung eu la Brașov. So sad și era de altfel singura carte pe care chiar mi-o doream de la târgul ăsta, în special. Am trecut peste până la urmă, m-am mai plimbat prin Brașov până pe la doișpe și apoi m-am întors la hotel pentru un eveniment care se numea Cu ochii prin reviste. Practic au fost prezenți reprezentanți ai revistelor care mai există(sau poate că nu) la momentul actual și au răspuns la câteva întrebări legat de cât de des apar, și alte asemenea. Nu mi s-a părut chiar cea mai fascninantă discuție, but oh well.
Apoi am plecat iar prin Brașov și m-am întors în jur de patru pentru Atelierul de confecționat povești fantastice, ținut de Deea Sterea și Dan Rădoiu. A fost cred una dintre cele mai geniale ateliere la care am fost, cu atât mai mult cu cât acum povestea a avut un început, cât și un final. Niciodată la atelierele astea nu s-a ajuns cu povestea la un final. Nu o să încerc să scriu despre ce a fost vorba în poveste, că nu mi-am notat nimic de data asta și nu mai țin minte chiar tot.
După aceea am mai participat la o discuție care se numea Edituri vs cititori. Mda... s-a ajuns tot la subiectul școală, pe care l-am mai auzit de atâtea ori. Am cam ajuns să evit orice discuție de genul pentru că nu mi se pare a avea vreun final sau a se fi găsit vreo soluție, plus că și așa nu vreau să îmi amintesc de orele de română.
Am vrut să particip la cocktail party, chiar am vrut. Dar cum am zis oboseala m-a sabotat, nu m-am simțit în elementul meu tot weekendul, așa că am renunțat. Nu avea rost să o forțez. Totuși, am aflat a doua zi că Blogosfera SF&F a primit un premiu de la AntaresFest.
Eu nu m-am implicat în proiectul ăsta până de curând, dar numai ideea că s-a dat un premiu pentru bloggeri, mi se pare uau. E frumos de știut că cineva apreciază ceea ce încercăm noi să facem. It's a nice feeling!
Abia duminică mi-am cumpărat și eu trei cărți, motivată fiind de faptul că lumea începuse să strângă și nu am vrut să plec cu mâna goală. Am două cărți de la editura Pavcon, de care aud pentru prima dată, și una de la Tritonic, pentru că mi s-a spus că este despre călătorii în timp and I was sold. O să fac un bookhaul sper curând, nu am adunat prea multe cărți în ultimul timp.
Deci, m-am întors de la Brașov cu trei cărți și... o geantă, drept cadou de Sfântă Mărie. Eu am două mari obsesii: cărțile și gențile. Mda...
Ca și concluzii, nu pot spune mare lucru despre Antares, în afară de faptul că programul a fost destul de încărcat, și fără pauze, iar din cauza asta evenimentele au tot întârziat. Nu pot spune mai mult, nu cred că ar fi corect din partea mea, mai ales având în vedere situația. Dar, dacă se va mai ține, o să merg, și poate că atunci o să fiu într-o stare de spirit mai bună și o să mă pot bucura de festival.

Comentarii