"Haiganu. Fluviul șoaptelor(Haiganu #1)" de Marian Coman

Cred că asta e una din cele mai frustrante cărți pe care le-am citit în ultima perioadă de timp. Pentru că tot am impresia că sunt niște idei foarte faine în cartea asta, dar nu le pot aprecia pentru că îmi lipsește contextul pentru ele. 
Știam că acțiunea din roman se petrece în același univers cu cel din banda desenată Harap Alb Continuă, HAC pe scurt, dar pe una din coperți scria că evenimentele din roman se petrec cu ceva timp înainte de cele din revistă. Și m-am gândit că e ok, că nu trebuie să citesc revista pentru a înțelege ce se petrece în carte. M-am înșelat destul de mult. Cartea asta mi se pare scrisă cu ideea că cititorul e deja familiar cu lumea din HAC, și nu oferă prea multe explicații despre lume sau personaje, pur și simplu începe și apoi apar tot felul de personaje și cred că sunt vreo trei fire narative principale în cartea asta, iar la un moment dat totul devine extrem de greu de urmărit.
Îi avem pe Zourazi și Haiganu, apoi e Dekibalos împreună cu Moroianu care creează o armată de copii pe jumătate morți, și mai e o întregă chestie cu un consiliu și niște magi, dar deja în punctul ăla cartea m-a pierdut. Cel mai enervant aici mi s-a părut faptul că deși apar toate firele astea narative, până la final nu se leagă mai deloc unele cu altele. Adică, da, consecințele îi afectează pe toți, dar nu am putut înțelege de ce era nevoie de atâtea fire narative diferite, fiecare desfășurându-se în propria bulă, ca să îi zic așa.
Iar cu toate poveștile astea separate, nu am putut vedea vreun plot general care să privească toate persoajele. E un ceva hint la final, dar pentru mine nu a fost suficient. Practic, am citit cartea asta, dar dacă m-ar întreba cineva despre ce e vorba în ea, nu prea aș ști ce să îi spun.
Un alt lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta a fost stilul în care e scrisă. E prea fragmentată, poate tocmai pentru că sunt atâtea fire narative care nu se întâlnesc unele cu altele. Nici faptul că sunt aruncați foarte mulți termeni și nume nu ajută, devine tot mai greu de urmărit ce se petrece. 
De faptul că e o povestea întunecată nu o să mai zic prea multe, că pe mine nu mă mai deranjează genul de cărți care sunt așa, atât timp cât povestea și personajele sunt interesante. Și dacă tot am ajuns la personaje, nu mi s-au părut prea bine dezvoltate. Ironic, cel mai "viu" personaj mi s-a părut a fi Moroianu, dacă ați citit carte știți de ce. Restul... nu mi-a putut păsa de ei pentru că nu mi s-au părut a fi bine construiți, li se putea întâmpla absolut orice și nu mi-ar fi păsat de ei.
Poate că dacă aș fi citit revista HAC și aș fi fost familiarizată cu universul ăsta, cartea asta mi-ar fi plăcut mai mult. Pe de altă parte, nu prea îmi place ideea că ar fi trebuit să fac "teme" pentru a îmi plăcea romanul ăsta. Nu știu, mi-ar fi plăcut ca această carte să stea pe propriile picioare. În același timp, poate că de fapt cartea asta are ca țintă publicul revistei, iar eu pur și simplu nu sunt printre ei. Mi-e ciudat să scriu recenzia asta, într-un fel, mai ales că nu sunt convinsă că vreau să citesc revista, benzile desenate nu mai sunt demult ceva ce m-ar atrage. Dar vom vedea.
Dar nu aș recomanda cartea cuiva care nu a citit revista HAC.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Haiganu. Fluviul șoaptelor le găsiți pe blogurile: 
Assassin CG

Centrul de echitație "Domeniul Cailor-Urlați"

Recent am avut o experiență la care nu m-aș fi așteptat, și simțeam nevoia să scriu despre ea aici, chit că nu e genul de lucru despre care scriu în mod normal. Dar vreau ca asta să rămână undeva pe acest minunat internet, pentru că întreaga situație m-a lăsat cu un gust amar.
Un pic de context înainte: anul ăsta, de prin primăvară, am început să mă țin destul de serios de un nou sport, echitație. E un sport care mă fascina de ceva timp și am găsit un centru în Breaza unde chiar place, și unde am învățat cred eu destul de multe. Sâmbăta trecută, adică pe 14 octombrie, am fost însă la alt centru, pentru că am vrut să încerc ceva nou. Acesta, așa cum scrie și în titlul postării, se numește Domeniul Cailor-Urlați. Locația unde am fost eu a fost la Hipodromul din Ploiești. Am făcut o programare telefonică, în care am și menționat că nu e prima mea lecție și că am mai călărit liber, și am mers acolo pe de-o parte entuziasmată, pe de altă parte cu emoții că voi fi dezamăgită. Și... am fost dezamăgită. La fel și verișoara mea. Am fost atât de dezamăgită, încât nu am putut să nu le las o recenzie pe pagina de Facebook, în care am și explicat de ce nu mi-a plăcut.
Recunosc că m-am așteptat la un răspuns nu tocmai drăguț, uitându-mă printre recenziile trecute am văzut o reacție a lor destul de acidă la o recenzie de o stea, care din câte am putut vedea din comentarii a fost cumva dată din greșeală. Dar oricum nu m-am așteptat chiar la răspunsul pe care l-am primit.
Așa ceva... Din punctul meu de vedere, un asemenea răspuns este total nepotrivit situației. Există moduri mult mai elegante în care s-ar fi putut apăra, dar răspunsul ăsta m-a călcat rău pe bătături. Că până la urmă eu am plătit lecția și apoi în recenzia mea nu am folosit injurii, le-am explicat frumos, cu subiect și predicat, ceea ce nu mi-a plăcut. În shimb, am fost tratată ca și când habar nu am despre ce vorbesc. Ok, nu sunt expertă, dar nici începătoare, încât să nu fiu lăsată nici măcar să dau eu comenzi calului. Am decis că era cazul să răspund acestui comentariu. Am ținut măcar să le explic câteva lucruri acestor persoane.
După asta, în caz că aș mai fi primit vreun răspuns, am convenit să nu mai adaug nimic, am spus ce aveam de zis. Și... după ultimul lor răspuns, cred că orice adăugire ar fi de prisos...
Sunt atât de multe lucruri greșite la modul în care aceste persoane au ales să răspundă unui client nemulțumit! Nu mi se pare deloc modul potrivit de a aborda o asemenea problemă. Practic, ce au făcut a fost să îmi spună că eu habar nu am despre ce vorbesc și că e vina mea că am avut o expetiență proastă și că ei și-au făcut treaba. Și cum îndrăznesc să critic munca unor oameni?! Sunt doar rea și atât, evident! Serios? Din punctul meu de vedere, aici se termină orice fel de credibilitate ar fi avut acești oameni. Dar, hei, modul în care au decis să abordeze problema și să răspundă recenziei mele spune foarte multe despre ei și va rămâne pe pagina, sper. Dacă nu, oricum, va rămâne pe acest blog.

Consider că le-am transmis tot ceea ce am avut să le spun, am priceput că ori nu au înțeles ori aleg să nu înțeleagă ce am vrut eu să zic, orice altă explicație cred că ar fi de prisos. Mai ales că mi se pare deja clar că nu știu să comunice într-un mod profesionist. Plus că în absolut orice faci, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Păcat totuși, Hipodromul arată chiar bine. 
Dar în condițiile astea, prefer să revin la centrul din Breaza, acolo simt că progresez în acest sport.

Știu că nu e genul obișnuit de lucru despre care postez, dar simțeam nevoia să mă descarc undeva, și pe de altă parte vreau ca povestea asta să rămână undeva, poate va fi de ajutor cuiva, poate. 
Dacă ați avut răbdare să citiți până la final, mulțumesc, chiar apreciez!

PS: Am contemplat dacă să îmi ascund numele în poză, dar deja mi se pare că exagerez cu asta, că doar am Facebook-ul meu linkuit pe blog, și am pus și link spre pagina centrului de echitație. Am decis să trec peste, până la urmă.

September wrap-up

Nu am citit prea mult în luna septembrie, dar vreau totuși să scriu postarea asta acum. Mi-ar plăcea să revin la a scrie postările astea lunar, dar începe din nou masterul, deci vom vedea.
În septembrie am terminat trei cărți, și am renunțat la două, adică nu le-am terminat pentru că nu mi-au plăcut. Să încep cu cele pe care nu le-am terminat.

  • Second Life de S.J.Watson. Mi-a plăcut foarte mult cealaltă carte a autorului, Înainte să adorm, și când am văzut că a mai apărut una am fost foarte entuziasmată. Iar de aici dezamăgirea mea a fost și mai mare. Practic e vorba de o tipă, nu mai știu cum o cheamă, a cărei soră moare, iar ea simte că poliția nu face suficiente eforturi pentru a descoperi adecărul și decide să ia lucrurile în propriile mâini. Descoperă că sora ei își petrecea timpul pe site-uri unde întâlnea bărbați și decide să meargă pe urma asta. Mi s-a părut extrem de stupidă întreaga chestie, personajele sunt de carton, iar "întorsătura de situație" de la final mi s-a părut culmea coincidențelor. După vreo sută de pagini am sărit la ultimul capitol, după care m-am bucurat că nu m-am chinuit cu restul cărții.
  • Podul spionilor de Giles Whitell. Am cumpărat cartea asta după ce am văzut filmul, care mi-a plăcut foarte mult, dar din păcate nu m-am putut împăca cu stilul în care e scrisă cartea. E plictisitor, plus că am aflat că de fapt cartea și filmul nu au aproape nimic în comun și am decis că mai bine nu. Cărțile istorice sunt hit and miss pentru mine, deoarece contează extrem de mult cum sunt scrise, nu vreau doar ceva care documentează evenimentele, cărțile de genul nu mi se par foarte ușor de citit.
Și acum să trecem la cărțile pe care le-am și terminat.
  1. Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu. Am avut așteptări mai mari după ce am citit trilogia care precede evenimentele din volumul ăsta. A fost doar ok. Cred că trilogia care începe cu În sângele tatălui e mult mai reușită și aș recomanda mai întâi seria aceea. Ideea din cartea de față nu e deloc rea, e un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, dar nu mi-a plăcut foarte mult execuția. 3/5
  2. The time machine de H.G. Wells. Asta e o cărticică care m-a surprins în mod plăcut. Fiind o carte SF scrisă cu mult timp în urmă nu am fost sigură la ce să mă aștept, dar la final chiar mi-a plăcut. A fost un pic de tot plictisitoare pe la jumătate, dar per total e o carte pe care eu aș recomanda-o, și cu siguranță îl voi mai citi pe autor. 4/5
  3. Brigăzile fantomă(Old man's war #2) de John Scalzi. După primul volum din seria, ăsta a fost un pic dezamăgitor pentru mine. Urmărim alte personaje aici față de primul volum, pe cei din Forțele Speciale, aka Brigăzile Fantomă, și încercările Uniunii Coloniale de a găsi un trădător. După prima jumătate a cărții, lucrurile nu mai sunt chiar așa interesante, iar finalul mi s-a părut prea melodramatic, nu m-au impresionat deloc dezvăluirile de la final și tot complotul către care face aluzie. 3/5
Asta e tot ce am citit în luna septembrie, nu cine știe ce, dar oricum ceva mai mult față de ultimele câteva luni.