"Steelheart(The Reckoners #1)" de Brandon Sanderson

Uitându-mă pe Goodreads îmi dau seama că mi-a luat mai mult timp decât m-am așteptat să termin cartea asta. În parte și pentru că am citit și alte cărți în paralel, ceea ce nu fac prea des. Iar acum că am terminat-o în sfârșit, pot spune că nu e ce m-aș fi așteptat. E YA, categorie care nu mă prea încântă, dar îmi place cum scrie Sanderson și am zis să încerc. Am fost un pic dezamăgită, dar cartea asta re și multe idei interesante. Probabil voi citi și restul seriei, la un moment dat.
David vrea să se răzbune pe Steelheart pentru că i-a omorât tatăl atunci când avea doar opt ani. În lumea în care trăiește el, cu zece ani în urmă un eveniment cunoscut ca și Calamity a dat puteri anumitor oameni, care au numele de Epics. Doar că în loc să devină eroi, ei au decis să facă exact opusul, iar așa lumea a ajuns să nu fie un loc prea plăcut. În Newocago, liderul este Steelheart, iar David încearcă să găsească grupul numit Reckoners, care se ocupă cu uciderea persoanelor ca Steelheart.
Îmi cer scuze de pe acum pentru cum o să sune recenzia asta, dar nu voi traduce termenii din engleză în română, pentru că nu aș ști cum să îi traduc și nici nu am avut curiozitatea să văd cum au fost traduși de Paladin.
Să încep cu ce nu mi-a plăcut la cartea asta, că e mai simplu. Prima mea problemă sunt personajele. Pe lângă David, în Reckoners mai facem cunoștință cu Prof, Tia, Megan, Abraham și Cody. Niciunul dintre personaje, nici chiar David, nu mi s-au părut prea vii. Sunt caracterizați destul de puțin, și pentru prima jumătate a cărții mi-a fost greu să îi deosebesc unii de alții, mai ales pe Abraham și pe Cody. Spre final a devenit mai ușor, dar doar pentru că Cody e cel care are rolul de comic relief, zice tot felul de lucruri bizare. Nu prea m-am putut atașa de personaje, nu prea mi-a păsat dacă mor sau nu. Am și o problemă cu David, pentru că pare să îi iasă absolut orice, nimic nu merge foarte rău pentru el, până cam spre final, dar nici atunci nu e chiar extrem de grav.
Am o mică problemă și cu lumea creată aici de Sanderson, în principiu pentru că după ce am citit Mistborn știu că poate crea lumi foarte detaliate, dar aici nu o face. Da, știu, e YA, dar mi-ar fi plăcut un pic mai mult world building.
Cartea este fast paced în majoritatea timpului, iar scenele de acțiune sunt chiar faine, deși își pirde un pic din intensitate după prima jumătate, dar își revine pentru ultima parte din carte, adică la final. Lupta de la final mi s-a părut chiar surprinzătoare, acolo apar câteva întorsături de situație la care nu m-aș fi așteptat, și ăsta e și motivul pentru care voi citi continuarea, sunt două personaje cu care vreau să știu ce se va întâmpla mai departe. La una din surprize m-am așteptat pe jumătate, dar nu am fost prea convinsă, deci o iau ca ceva pozitiv.
Ar mai fi de vorbit despre sllăbiciunea lui Steelheart, fără spoilere. Deci, fiecare Epic are o slăbiciune, iar David și gașca încearcă pe tot parcursul volumului să își dea seama care e a lui, pentru a îl putea ucide. Și... nu știu dacă să fiu impresionată sau dezamăgită de ceea ce se dovedește a fi slăbiciunea lui Steelheart. Adică, da, se tot zice că majoritatea slăbiciunilor lor sunt chestii simple, dar tot mi s-a părut un pic deux ex machina finalul. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu mă pot hotărî dacă mi-a plăcut sau nu. Dar mi-au plăcut alte lucruri pe care le-am aflat la final, despre două dintre personaje.
Altfel, mi-a mai plăcut ideea cu care s-a jucat autorul, aceea că putearea corupe, iar în lumea lui David nu există eroi. M-aș fi așteptat ca la un moment dat să apară un Epic bun, dar spre final se mai fac câteva dezvăluiri care au făcut cartea să crească în ochii mei.
Per total, a fost ok, nu preferata mea, dar sunt curioasă să citesc continuarea, și să văd ce se va întâmpla mai departe. 

I know, better than anyone else, that there are no heroes coming to save us. There are no good Epics. None of them protect us. Power corrupts, and absolute power corrupts absolutely.

"I made this decision years ago, son. We have to fight the battles we have a chance of winning."

It was bizarre to see them as people. A part of me was actually disappointed. My gods were regular humans who squabbled, laughed, got on one another's nerves, and - in Abraham's case -  snored when they slept. Loudly.

Comentarii