Catch up

August a fost o lună tare ciudată și agitată pentru mine, deși agitația mi-am creat-o singură, e o poveste mai lungă. Motivul pentru care am tot fost agitată a fost faptul că mi-am găsit un job nou și, din motive pe care nu le pot înțelege, toate chestiile care se petrec până să încep efetiv să lucrez la noul loc de muncă mi s-au părut mult mai stresante față de alte dăți. Asta e fix vina mea, că și eu sunt o agitată, iar din motivul ăsta nu am avut efectiv niciun pic de chef de citit, iar de aici lispa postărilor. Nici nu am avut alte idei, că mintea mea era în altă parte. M-am uitat spre finalul lunii la câteva filme pe Netflix și am vrut să scriu despre ele, doar că mi-am dat seama că nu prea aș avea cine știe ce de spus. Dacă cumva îmi vor veni brusc idei, poate voi scrie despre ele, dar cel mai probabil nu. 

Altfel, am avut tot felul de dubii legate de blog și de citit în ultima lună. Nu știu dacă e ok să fiu complet sinceră când vine vorba de dubiile cu cititul pentru că până și eu îmi dau seama că am avut tot felul de idei iraționale în cap, nu știu dacă asta are sens. În fine, nu știu dacă să intru în detalii sau nu, că ar ieși un mic rant și am senzația că am scris cam multe postări de genul anul ăsta. Dar dacă e cineva cumva interesat, vă rog să îmi spuneți. 

Legat de blog, e un pic mai simplu. M-am tot gândit dacă să continui să scriu aici, sau dacă să fac alt blog, iar aici am tot cochetat cu dacă să fac alt blog în română sau în engleză, pentru că am o tendință destul de puternică spre romgleză. Dar până la urmă rămân aici. Chestiile despre care scriu s-ar mai putea schimba de-a lungul timpului, dar cred că mi-ar lipsi blogul ăsta dacă l-aș abandona. Poate sună un pic ridicol, dar mi-am dat seama că îmi e dor să scriu aici despre diverse. Am avut și o mică criză legată de faptul că am tendința asta cu romgleza și uneori îmi dau seama că mai tind și spre topica din engleză, dar m-am resemnat cu ideea că asta nu se va corecta prea curând, cum încă citesc în limba engleză și nu am de gând să renunț la asta. 

Deci am de gând să revin la scrisul mai mult sau mai puțin constant pe blog. Acum că am din nou un job unde ajung cu metroul am speranța că mă voi reapuca de citit. Pe principiul că la un moment dat mă voi plictisi de ascultat muzică tot drumul și voi vrea să fac și altceva. Nu am terminat o singură carte în august. Tot nu am chef propriu-zis de acest hobby, dar pe de altă parte timp de ani de zile am citit cel mai mult în metrou, deci am speranța că mă voi reapuca de citit în următoarea perioadă. Dacă cumva asta nu se va întâmpla atunci va trebui să găsesc alte subiecte pentru blog și sincer nu prea am idei. Bine, obiectiv vorbind, știu că e stupid să mă gândesc că o să mă las de citit cărți, doar am avut o perioadă mai ciudată, se mai întâmplă. 

M-am tot jucat în ultimele zile și cu aspectul blogului pentru că atunci când nu mai am idee ce să fac cu anumite lucruri, mă apuc să rearanjez chestii. Îmi place mai mult cum arată acum, e un pic mai simplist, cred. I don't know.

Sper să am mai multe postări în septembrie, chiar sper.

July wrap-up

În iulie am citit cărți care chiar mi-au plăcut. Îmi place să cred că a doua jumătate a anului va fi mai reușită din punctul ăsta de vedere față de prima jumătate. Dar vom vedea. Anyway, în iulie am terminat de citit trei cărți.

  1. Sherlock Holmes: The complete stories de Arthur Conan Doyle. Mi-a luat ceva timp să termin colecța asta, dar nici nu am citit constant din ea. Mi-a plăcut destul de mult cartea, Sherlock și Watson are amazing! Unele povestiri mi-au plăcut mai mult ca altele, dar per total majoritatea poveștilor chiar mi-au plăcut și mă bucur că am decis să le citesc. 4/5
  2. The long way to a small, angry planet(Wayfarer's #1) de Becky Chambers. SF-ul nu e un gen pe care îl citesc prea des, pentru că mereu mă gândesc la faptul că partea științifică o să mă piardă pe drum. Dar din când în când mai găsesc câte o carte a genului care să îmi placă foarte mult, iar asta e una din acele cărți. Nu mă pot gândi la un singur lucru care să nu îmi fi plăcut la cartea asta, am citit-o în trei zile, ceea ce e ceva pentru mine, având în vedere că are un pic peste 500 de pagini.E o carte care se axează pe personaje, care sunt foarte simpatice, nu m-am plictisit nicio clipă, iar povestea în sine nu are foarte multă acțiune. 5/5 
  3. The Alloy of Law(Mistborn: The Alloy Era #1) de Brandon Sanderson. Nu am știut exact la ce să mă aștept de la cartea asta, pentru că povestea are loc la 300 de ani după tot ceea ce s-a întâmplat în trilogia Mistborn, dar chiar mi-a plăcut. Povestea în sine nu e la fel de epică ca cea din trilogia respectivă, dar are totuși un fir narativ interesant și chiar sunt curioasă să văd încotro se vor îndrepta lucrurile. Iar cele două personaje principale, Wax și Wayne, sunt foarte simpatice. Am râs de mai multe ori în timp ce citeam. Totuși, încă îmi e dor de Kelsier. 4/5
Asta e tot ce am citit în iulie. Pentru ultima carte nu cred că voi scrie o recenzie, nu am prea multe de zis, dar mă gândesc să scriu despre întreaga trilogie după ce citesc și celelalte două cărți. 

"The long way to a small, angry planet(Wayfarer's #1)" de Becky Chambers

Uite o carte pe care probabil nu aș fi citit-o dacă nu o vedeam recomandată de Gerogiana pentru cei care conideră că SF-ul de e pentru ei. Mai citesc SF din când în când, dar recunosc că mă simt intimidată de cărțile genului de obicei. Dar am zis totuși să dau o șansă cărții, că am tot auzit de ea și prin booktube-ul american, plus că s-a întâmplat să fie foarte ieftină pe Amazon pentru Kindle, practic nu am putut să rezist. Apropo, încă e la un preț bun pe Amazon (1,16 dolari), în caz că mai e cineva interesat.

Asta e povestea unui echipaj al unei nave ce se ocupă cu crearea de tuneluri în spațiu pentru trafic. Nava se numește Wayfarer și are un echipaj format din mai multe specii, atât oameni, dar și niște extratereștri care seamănă cu reptilele, unul care ar semăna cu o omidă. Acestui echipaj i se alătură Rosemary Harper, un om de pe marte care își dorește un nou început.

Nu știu cât de bine m-am descurcat în a scrie o descriere a acestei cărți, dar mă bucur tare mult că am decis să îi dau o șansă. Cartea asta e absolut incredibilă! Nu am avut cel mai bun an în ceea ce privește cărțile pe care le-am citit, recent chiar am renunțat să citesc vreo trei sau patru romane, iar acesta de față a fost o gură de aer proaspăt. De mult nu am mai fost așa de entuziasmată pentru o carte. După primele trei capitole mi-a fost destul de clar că o să îmi placă, dintr-un singur motiv: cartea asta are personaje! Prin asta vreau să zic că personajele din cartea asta nu sunt de carton sau simplet schițe, precum în alte cărți pe care le-am citit, chiar prind viață și chiar mi-a plăcut și păsat de ele. Și asta mi se pare foarte important, dat fiind faptul că romanul acesta nu are o acțiune propriu-zisă, care o carte de Sanderson de exemplu, ci este pur și simplu despre aceste personaje, despre relațiile dintre ele și despre câteva lucruri care li se întâmplă.

Încă un lucru care mi-a plăcut foarte mult la această carte este că autoarea a reușit să creeze o lume destul de complexă. Întâlnim o varietate mare de specii, în afara celor de pe Wayfarer, iar fiecare are propria cultură și asta mi s-a părut de-a dreptul fascinant, mai ales pentru echipaj, fiind un grup atât de eterogen. Mi-a plăcut să văd un grup ca acesta interacționând, mi-a plăcut să văd că se pot înțelege foarte bine, în pofida diferențelor destul de mari dintre culturile lor. Pe parcurs, aflăm de altfel tot felul de lucruri atât despre lumea asta, cât și despre personaje și mi-a plăcut modul în care autoarea a inserat informațiile prin text. Și partea cea mai bună e că nu am avut niciodată senzația de info dump, ceea ce iar este un punct în plus pentru cartea asta.

Romanul ăsta m-a făcut foarte fericită, personajele sunt atât de plăcute și amuzante. Nu e totul roz în cartea asta, am și plâns un pic, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de mult. A avut tot ceea ce mi-aș fi putut dori de la o carte și acum chiar vreau să citesc volumul doi, dar mă voi abține totuși un timp, mai am încă destule cărți necitite.

Cartea asta a fost tradusă și în limba română, titlul e Un lung drum spre o planetă mică și furioasă. Eu cred că merită citită atât de cei cărora le place SF-ul, cât și de cei care poate se simt intimidați de gen, ca mine. 

"Sherlock Holmes: The Complete Stories" de Arthur Conan Doyle

Asta e o carte care mi s-a părut destul de intimidantă înainte să încep să o citesc. Pentru că e scrisă acum destul de mult timp și pentru că am decis să o citesc în original, în engleză. Am găsit volumul ăsta, care conține toate poveștile cu Sherlock Holmes, în 2016 și nu am putut să rezist. Dar, spre surprinderea mea, această carte a fost chiar foarte citibilă. În afară de faptul că din când în când trebuia să îmi amintesc în ce perioadă se desfășoară poveștile, nu am întâmpinat nicio problemă în timp ce o citeam. 

Am vrut să o citesc după ce am văzut serialul făcut de BBC, Sherlock, iar acum chiar mă bucur că am citit poveștile originale. Acum, cartea asta, cu tot cu cele patru romane, conține șaizeci de povești diferite, deci voi vorbi despre acestă carte la modul general. Cred că toată lumea știe cine este personajul.

Sunt două lucruri care m-au suprins, făcând comparația dintre această carte și serial. Cele două personaje care îi pun probleme lui Holmes în serial și care mie mi-au plăcut foarte mult, anume Iren Adler și Moriarty, nu prea apar în cartea asta. Adler apare într-o singură poveste, iar Moriarty în una singură, deși cred că mai este menționat în vreo două alte povești. Asta mi s-a părut un pic dezamăgitor, având în vedere mai ales faptul că Moriarty mereu e portretizat ca cel mai dificil inamic a lui Holmes. Dar asta are a face cu percepția mea din cauza filmelor și serialului și nu are legătură cu volumul de față. 

Ce mi-a plăcut foarte mult e că nu toate cazurile de care se ocupă Holmes sunt crime. Sunt și genul acela de povești, destul de multe aș zice, dar sunt și alte tipuri de cazuri. Nu o să dau spoilere, voiam doar să zic că mi-a plăcut că există o varietate de cazuri, iar poveștile nu devin foarte repetitive. Câteva spre final tind să semene un pic cu unele dinainte, dar sunt totuși suficiente deosebiri cât să nu mă pot plânge foarte tare. Unele povești mi-au plăcut mai mult ca altele, dar per total calitatea lor mi se pare destul de constantă pe parcursul volumului. 

Cât despre personaje, Sherlock și Watson mi s-au părut geniali! Mi-a plăcut să văd cum s-au întâlnit pentru prima dată în A study in scarlet și apoi să îi urmăresc rezolvând cazuri împreună. Poveștile nu sunt neapărat în ordine cronologică, se mai revine la evenimente din trecut, dar per total cred că se poate urmări modul cum evoluează relația lor. Ce mi s-a părut un pic ciudat a fost faptul că soția lui Watson, Mary, deși e introdusă în unul din cele patru romane de la început, nu prea e prezentă în restul cărții, doar mai e menționată din când în când. 

Per total, eu chiar aș recomanda această carte, sau orice altă colecție cu poveștile lui Sherlock Holmes, mai ales dacă vă place Agatha Christie. Dintre cei doi autori, chiar prefer poveștile lui Doyle, sunt un pic mai palpitante decât ce am citit de Agatha Christie până acum, deși și cărțile ei îmi plac.

Am notat fiecare poveste separat, așa:

Achiziții(54)

Nu prea mai am idei de postări în ultimul timp, so this seems appropriate. Bine, de fapt, mai am un pic din colecția completă de povestiri cu Sherlock Holmes, dar nu știu dacă o termin săptămâna asta, deoarece chef, but I will finish it this month. Scuzați romgleza. 

Anul ăsta cred că m-am descurcat mai bine în a nu cumpăra atât de multe cărți. Am cumpărat 22 până acum, iar pe unele dintre ele deja le-am citit. Iar o parte din cărți le-am cumpărat pentru Blogosfera SF&F și le consider cumva în altă categorie. În fine, să trec la subiect.

Am cumpărat în ultimele luni și cărți fizice și cărți digitate, o parte din ebook-uri sunt de pe Google Play Books, iar altele sunt de pe Amazon.O să încep cu cele fizice.

După ce mi-am tot dorit să citesc manga asta, mi-am cumpărat primele trei volume din Cărturești. Nu sunt chiar ieftine, părerea mea, și le-am citit în două zile, but I love them and I regret nothing! 

Am fost la Bookfest anul ăsta, de unde mi-am luat doar trei cărți, pentru că tot ce mi-aș fi dorit de acolo mi s-a părut prea scump. Dar apoi am găsit cărțile de mai sus cu zece lei bucata și nu am putut să rezist. Mi-am luat 1984 de George Orwell, pentru că am început să o citesc în română și nu mi-a plăcut cum sună, dar nu aș putea spune de ce, așa că english it is. Am citit un pic ca să văd cum e în engleză și mi-a plăcut mai mult așa. Și mi-am mai luat The invisible man și The war of the worlds de H.G. Wells, pentru că am citit The time machine de același autor și de atunci îmi tot propun să citesc și alte scrieri ale lui.

Trecând la cărțile digitale, am așa:

Volumele 4, 5 și 6 din Noragami, pentru că eram într-un fel de slump și voiam continuarea seriei. Le-am citit deja, iubesc în continuare această manga. Voi cumpăra și restul volumelor în timp, tot digital cel mai probabil, e varianta cea mai ieftină și cea mai comodă.

Am mai cumpărat de pe Play Books How to stop time de Matt Haig, pe care o am și în română. Mă simt ca o snoabă că tot am o problemă cu traducerile. Mi-a plăcut mai mult cum suna varianta în engleză, dar cartea în sine m-a plictisit atât de tare încât nu am terminat-o. That was a bust, but oh well. Iar ultimele două cărți sunt de pe Amazon. Pentru că aproape am terminat colecția cu Holmes m-am gândit că ar fi cazul să fac rost de poveștile cu Arsene Lupin, scrise de Maurice Leblanc, pentru că de ce nu? Oricum în general îmi plac poveștile ce au în centru hoți. Și mi-am mai luat The long way to a small, angry planet de Becky Chambers pentru că m-a convins articolul Georgianei, plus că era la un preț foarte mic pe Amazon în varianta ebook și nu am putut să rezist.

Astea sunt toate cărțile pe care le-am achiziționat în ultimele luni. Aș zice că sper să nu zacă prea mult necitite, dar încă am o listă destul de lungă cu alte volume pe care tot îmi zic că le voi citi într-o zi. 

Mid-Year Book Freak-Out Tag

Mulțumesc, Sara, pentru leapșă! În același context, nu pot să cred că a trecut deja jumătate din 2018. Ca de obicei...

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până acum anul acesta?
Warbreaker de Brandon Sanderson. Cartea asta a avut tot ceea ce mi-aș fi putut dori de la o poveste.

2. Cel mai bun sequel pe care l-ai citit?
Am citit un singur sequel anul asta, anume Firefight de Brandon Sanderson, care mi-a plăcut de altfel mai mult decât primul volum.

3. O carte ieșită recent, dar pe care nu ai citit-o încă?
Cred că ar fi Bacalaureat de Ovidiu Eftimie. Primul volum m-a distrat, îl voi citi și pe ăsta la un moment dat.

4. Ce carte aștepți cu nerăbdare să iasă în a doua jumătate a anului?
Habar nu am ce cărți trebuie să apară anul ăsta, nu prea le urmăresc. Știu doar de volumul patru din seria Cimitirul cărților uitate, care trebuie să apară in septembrie în engleză. A apărut traducerea în română doar că mi se pare mult prea scumpă momentan. Deci nu am un răspuns aici.

5. Cea mai mare dezamăgire?
Împăratul ghețurilor de Ana-Maria Negrilă. Prin comparație cu majoritatea cărților pe care le-am citit anul ăsta, cartea asta nu e rea deloc, însă aveam așteptări destul de mari după ce am citit seria Stelarium, iar la final am fost dezamăgită.

6. Cea mai mare surpriză.
Firefight de Brandon Sanderson. Mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum din serie, m-a surprins în mod plăcut în mai multe feluri.

7. Noul tău autor preferat?
Neil Gaiman. Am citit de el American Gods și Neverwhere și abia aștept să mai citesc și alte cărți, chit că Good Omens nu mi-a plăcut.

8. Cel mai recent crush ficțional?
Nu am unul, nu am crushuri pe personaje din cărți.

9. Cel mai recent personaj preferat?
În lipsa unui răspuns mai bun, Yato, personajul principal din manga Noragami. O să citesc încet-încet toate cele 18 volume apărute până acum.

10. O carte care te-a făcut sa plângi?
Nu am o astfel de carte.

11. O carte care te-a făcut fericită?
Firefight de Brandon Sanderson, pentru că a fost cea care mi-a readus din entuziasmul pentru citit, după un șir lung de dezamăgiri. Nu am citit multe cărți care mi-au plăcut anul ăsta.

12. Cea mai bună adaptare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta?
Nu am văzut decât o sungură adaptare anul ăsta, cea de la Ready player one, care nu mi-a plăcut.

13. Recenzia preferată pe care ai scris-o în acest an?
Sincer, niciuna. Pe de-o parte, pentru că majoritatea recenziilor pe care le-am scris au fost negative, iar cele pozitive nu cred că sunt cine știe ce. Nu prea mi-am găsit cuvintele pentru cărțile care mi-au plăcut anul ăsta.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ai cumpărat-o anul asta? 
Nu pot să zic că am cumpărat cărți cu cine știe ce coperte, bănuiesc că asta ar fi cea mai simpatică.

15. Ce carte trebuie să citești până la finalul anului?
Mi-ar plăcea sa citesc A dance with dragons de George R.R. Martin, ca să fiu la zi cu seria, dar e lungă și știu că o să-mi ia mult timp să o termin. Dar mi-ar plăcea să ajung la zi cu seria.

Scuzați că răspunsurile mele nu sunt cine știe ce, this was not a good year for reading so far. Sper totuși ca până la finalul anului să citesc mai multe cărți care să îmi placă. 

Mini recenzii filme/seriale(#4)

În ultima lună, m-am uitat la tot felul de chestii. Bine, de fapt m-am uitat la un serial, iar apoi la finalul săptămânii trecute m-am uitat la mai multe filme, ceea ce eu nu prea fac. Adică mă duc sa văd filme la cinema, dacă mă interesează subiectul, dar cam atât. Și totuși în ultimele zile am tot avut chef să văd diverse. Așa că in postarea asta voi vorbi despre toate chestiile la care m-am uitat.


Serialul la care m-am tot uitat de când mi-am făcut abonament pe Netflix este Good Witch. Eu am o oarecare pasiune pentru toate chestiile ce au legătura cu magia și vrăjitoarele, de aceea când am văzut titlul am vrut să văd despre ce e vorba. Nu e un serial cu vrăjitoare, nu chiar. Povestea are loc într-un orășel micuț, iar Cassie este o persoană ce are un dar prin care, din ce înțeleg, își poate da seama de ce anume au nevoie cei din jur și poate cumva să prevadă anumite lucruri. Același dar îl are și fiica sa, Grace. În acest oraș apare un doctor nou, iar povestea începe de aici. Nu e neapărat ceva extrem de special, nu există un fir narativ, în afară de modul cum evoluează relația dintre Cassie și Sam (doctorul mai sus menționat), este mai mult un serial episodic, im fiecare episod se întâmplă câte ceva, în sensul în care tot timpul va fi cineva care va avea nevoie de ajutor. Totuși, mie îmi place mult acest serial, îmi dă un sentiment plăcut, îmi plac personajele și relațiile dintre ele și toate lucrurile pe care le face Cassie în orașul acesta. Personajele mele preferate, pe lângă Cassie, Sam și Grace, sunt primărița orașului și Abigail, verișoara lui Cassie. Am văzut cele trei sezoane de pe Netflix și sper să fie adăugat și sezonul patru cândva curând.


De curiozitatea, m-am uitat la The Truman Show, în condițiile în care nu prea mi-era clar despre ce e vorba și... mi-a pus un pic mintea pe moațe, în sens pozitiv. Mi s-a părut chiar interesant conceptul, chit că un pic cam creepy pentru gustul meu personal. Totuși, mă bucur ca l-am văzut și chiar l-aș recomanda. E chiar un pic amuzant pe alocuri și povestea lui Truman e fascinant de urmărit. Singura mea plângere ar fi că mi s-a părut că s-a terminat un pic cam brusc, dar nu mă pot plânge prea tare totuși. Îmi place totuși cum se încheie filmul ăsta, ca și poveste. Știu ca nu am spus nimic despre plotul acestui film, e intenționat, nu știu cum să îi scriu un mic rezumat fără sa îl fac să sune aiurea.


Alt film de care am auzit într-un timp, dar pe care nu l-am văzut până acum e Sleepless in Seatle. Povestea începe după ce un băiețel sună la o emisiune radio pentru a explica că tatăl lui are nevoie de o soție, fiind văduv, iar apoi foarte multe femei ajung să îi scrie. Una din aceste persoane este Annie, care este impresionată de ceea ce a spus el la radio. Aș zice că e o comedie romantică. Mie mi-a plăcut destul de mult. Sunt vreo două chestii despre care nu îmi pot da seama dacă sunt verosimile sau nu, dar nu m-au deranjat suficient cât să îmi schimbe opinia despre film. Chiar mi-a plăcut, am râs singură de mai multe ori decât m-aș fi așteptat.



După asta, printre recomandările de la Netflix se afla Two weeks notice, un film despre un om de afaceri care ajunge să depindă foarte mult de avocata sa, iar după un timp aceasta decide sa demisioneze. E o comedie tare simpatică cu Hugh Grant și Sandra Bullock. Mi-a plăcut foarte mult, tot comedie romantică e. I have a theme. Nu-s cel mai mare fan al Sandrei Bullock, dar mi-a plăcut de ea înrolul ăsta, împreună cu Hugh Grant. Și la ăsta m-am trezit râzând singură. Finalul e destul de previzibil, dar alte plângeri nu am, mi-a înseninat weekendul filmul ăsta.


Iar ultimul film pe care l-am văzut, tot comedie romantică, a fost Did you hear about the Morgans? Alt film cu Hugh Grant. Soții Morgan sunt separați de ceva timp, după ce el a înșelat-o, iar într-o searăse întâmpla să fie martorii unei crime și să îl vadă pe ucigaș. Așa ajung într-un program de protecție, într-un orășel uitat de lume. Mu mi-a plăcut, în mare pentru că spre deosebire de celelalte filme, se bazează foarte mult pe un gen de umor stupid pe care eu nu îl suport. Cei doi soți nu sunt foarte breji, iar cei din orășelul în care ajung nu sunt nici ei cine știe ce. Adică ar trebui să fiu amuzată probabil de toate situațiile stupide în care ajung personajele, dar nu. Pe ăsta nu îl recomand.


Astea sunt toate filmele pe care le-am văzut în ultima săptămâna și tot am chef să mai văd, deci recomandările sunt binevenite. Nu trebuie să fie neapărat comedii. 

Etichete și câteva statistici

Săptămâna asta mi-am găsit în sfârșit motivația de a face o chestie pe care o tot amân: să fac curat printre etichetele de pe blog. Ultima dată când am făcut asta a fost prin 2014. Și am tot evitat să fac asta pentru că este enervant să editez atâtea postări. Bine, nu am schimbat etichetele decât pentru vreo jumătate din articole, ceea ce tot înseamnă câteva sute. Mi-a luat câteva ore, dar acum sunt chiar mulțumită de cum arată etichetele. Toată chestia a pornit de la faptul că am vrut să separ recenziile pe autori români și autori străini, iar apoi dacă tot m-am apucat am mai făcut și alte schimbări. Am mai redus din numărul etichetelor, că erau câteva în care nu am mai postat de mult și în care nu cred că voi mai posta prea curând, plus altele care erau destul de asemănătoare.

Pentru referințe viitoare, astea sunt etichetele actuale:
Cred că sunt mai clare acum. Și în timp ce tot mă plimbam printre postări, ca să văd ce modific, am descoperit câteva chestii. Adică în afară de o mică dorință de a șterge tot, pentru că postările alea din perioada 2010-2012 mi se par tare cringy acum. Separat de faptul că anumite păreri s-au mai schimbat de-a lungul timpului, incluzând în ceea ce privește anumite lucruri pe care le-am zis în 2016. Dar bănuiesc că e normal. Anyway, nu plec nicăieri momentan. 

Trecând la subiect, mă tot uitam la numărul de vizualizări și abia acum am observat că anumite postări au un număr mai mare de vizualizări decât m-aș fi așteptat, mai ales că sunt postări din 2012. Una din ele este o postare în care am copiat citatele dintr-o carte de Guillaume Musso, care are 10155 de vizualizări. Nu știu de ce, dar până pe anul trecut nu urmăream numărul de vizualizări pe fiecare postare, mă uitam doar la vizualizările pe zi. Mai am o postare asemănătoare, cu citate din altă carte de Musso, dar aceea are doar 1454 de vizualizări. Ambele postări sunt din 2012. De fapt, am patru astfel de postări, din același an, dar nu mai pun linkuri. 

Ca și recenzii cu un număr mai mare de vizualizări, am descoperit o recenzie la o carte de Sidney Sheldon, tot din 2012, care are 1217 vizualizări. Dacă la postările cu citate mai înțeleg de ce vizualizările, într-un fel, recenzia asta mă depășește. Nu știu să fie o carte care să se mai găsească, sau poate e doar o impresie, cine știe. Alte recenzii ar mai fi: cea de la Crima din Orient Express a Agathei Cristie, 1159 de vizualizări; cea de la Pantalonii călători de Ann Brashares, 2339 de vizualizări; cea de la Bună seara, Melania! de Rodica Ojog-Brașoveanu, 1245 de vizualizări; cea de la Umbra vântului de Zafon, cu 1456 de vizualizări; recenzia la Cișmigiu et company de Grigore Băjenaru, 2464 de vizualizări. Majoritatea recenziilor menționate sunt din 2012, mi-e și groază să citesc ce am scris în ele. Mai sunt câteva recenzii cu câteva sute de vizualizări, din ce îmi amintesc la cărți oarecum populare, sunt câteva de YA, o recenzie la o carte de Haruki Murakami țin minte că am văzut. Mi s-a părut interesant, mai ales în contextul în care nu m-am uitat niciodată la numărul de vizualizări. Cred că pur și simplu am presupus că oricum nu citeau prea mulți blogul ăsta și mna. 

Postarea asta nu are niciun scop anume, doar reflectam și eu la câteva lucruri. Nu cred că statisticile astea sunt neapărat impresionante, mi s-a părut doar interesant că postări din 2012 au mai mult de 100 de vizualizări. În altă ordine de idei, tot îmi propun să postez mai des, dar nu prea reușesc. Nici nu am prea citit așa mult, din mai multe motive. Am crezut că voi citi mai mult acum că nu mai am facultate, dar au tot apărut alte lucruri. Tot sper că voi ajunge să postez de două ori pe săptămână, deși mi-am propus o postare pe săptămână pentru anul ăsta și nici asta nu mi-a reușit. Dar pot spera în continuare. 

June wrap-up

Iunie nu a fost o lună minunată pentru mine, în principiu pentru că dizertație. Am eu destule nemulțumiri în ceea ce privește acest subiect, dar o să mă abțin, că oricum nu mai are rost. Dar am terminat, am timp acum, deci sper să citesc mai mult în următoarele luni ale anului. Bine, am și nimerit luna asta mai multe cărți care nu m-au atras și pe care le-am abandonat, ceea ce nu a ajutat la starea generală de slump. But anyway.

Am citit luna asta trei manga, volumele patru, cinci și șase din Noragami, electronic, via Google Books, pentru că le-am găsit cel mai ieftin acolo și chiar îmi place cum se citește manga pe tabletă. Cu ocazia asta, am mai găsit și alte cărți care mă interesează la prețuri care mi se par foarte ok, dar divaghez. Îmi place in continuare manga asta. Îmi place povestea și îmi plac personajele. O să scriu despre ea mai pe larg probabil după ce ajung la zi și având in vedere că sunt 18 volume apărute până acum și că încerc să nu cumpăr prea multe deodată, va dura ceva. Dar eu una aș recomanda manga asta.

În afară de asta, am mai citit Firefight de Brandon Sanderson, volumul doi din trilogia Reckoners. Primul volum nu m-a impresionat, dar am rămas totuși curioasă, iar volumul ăsta mi s-a părut mult mai bun. Sanderson construiește mai mult lumea învolumul ăsta, personajele mi-au părut și ele mai mult decât niște stereotipuri, plus că se întâmplă tot felul de chestii în volumul ăsta. Ce mi-a plăcut totuși cel mai mult a fost discuția legată de Epics și dacă e obligatoriu să fie toți personaje negative sau nu. Tare sunt curioasă să văd cum se va încheia seria, având in vedere modul cum s-a încheiat acest volum. All in all 4/5.

Momentan citesc The name of the wind de Patrick Rothfuss și îmi place foarte mult! 

“Firefight(Reckoners #2)” de Brandon Sanderson

În ciuda așteptărilor mele, după ce am citit primul volum anul trecut, acest volum chiar mi-a plăcut. Primul țin minte că-mi s-a părut ok, doar că prin comparație cu seria Mistborn... nu a fost chiar ce m-am așteptat. Bine, seria e YA, deci eu cred că de acolo s-au tras dezamăgirile. Dar seria are totuși o idee tare interesantă la bază, iar volumul ăsta mi s-a părut mult mai bun decât primul.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest al doilea volum a fost că autorul a construit mai mult lumea în care trăiesc personajele. În primul mi s-a părut că am avut parte doar de o schiță, iar acum am primit măcar o parte din restul informațiilor. Posibil ca volumul trei să mai aibă câteva surprize, dar voi vedea când îl voi citi. Practic, aflam mai multe despre Epics și puterile și slăbiciunile lor, iar David este convins că nu toți sunt malefici, fiind un pic orbit de ceea ce simte pentru Megan.

În volumul ăstase schimbă peisajul, iar David împreună cu Tia și Prof se duc în Babilar (fostul New York) pentru a o confrunta pe Regalia, un Epic care tot îi trimite pe alții pentru a îi ucide pe cei din Reckoners. Orașul în sine mi s-a părut chiar interesant, nu am știut la ce să mă aștept, dar toată ideea pe care a avut-o Sanderson cred că a funcționat destul de bine, mi-a plăcut contrastul față de Newcago, unde a avut loc acțiunea primului volum. 

Fiindcă doar trei personaje din primul volum, avem parte și de o echipă nouă, care mie personal mi-a plăcut mai mult față de cea din primul volum. Și parcă personajele nu mi s-au mai părut a fi stereotipuri la fel ca în primul volum. Nu aflăm prea multe despre membrii noii echipe, dar mi s-au părut mult mai simpatici decât precedenții. Și avem ocazia de a afla mai multe despre Tia și Prof și părerea lui despre Epici, ceea ce iar mi-a plăcut. Per total, volumul ăsta are mai multe elemente de-ale lui Sanderson care îmi plac.

Mi s-a părut foarte interesant și modul în care David tot vrea să creadă ca nu toți cei cu puteri devin malefici și sunt câteva întorsătura de situație în cartea asta la care nu m-aș fi așteptat și care mi-au plăcut foarte mult. De altfel, și Megan mi-a plăcut mult mă mult învolumul ăsta. Pentru că aflam ceva mai multe și despre ea nu mai pare doar un stereotip.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut prea mult a fost finalul, nu din cauza a ceea ce s-a întâmplat, ci mai mult a modului în care s-au întâmplat lucrurile alea. Bine, un pic m-a sâcâit planul lui Regalia, m-aș fi așteptat la ceva mai mult. Cam asta ar fi singura mea plângere, motivul din spatele tuturor planurilor ei mi s-a părut neimpresionat. Dar sunt tare curioasă să văd cum se va încheia trilogia, după tot ce s-a întâmplat în volumul ăsta. 

Random post

Sooo... n-am mai postat de ceva timp, din varii motive. Dar voiam totuși să scriu despre niște chestii, hence this post. Scuzați romgleza, nu mă pot abține, cred că ăsta e un defect de care nu voi scăpa niciodată. Anyway, am câteva lucruri despre care tot vreau să povestesc aici și nu am găsit un titlu mai bun decât cel pe care îl vedeți. 

Să o iau cu începutul: de ce nu am mai postat. Am o singură postare în iunie, deși aș fi crezut că voi avea mai multe până acum. Un motiv ar fi masterul, care la final mi se pare mai stresant decât în tot timpul celor doi ani. Chestia e că au fost tot felul de pași pe care a trebuit să îi urmez pentru a putea susține lucrarea de disertație și partea asta nu mi-a plăcut niciodată, toată chestia cu antiplagiatul și înscrierea și toate cele. Dar prezint săptămâna viitoare, iar apoi gata, am terminat cu perioada din învățământ. Alt motiv pentru care nu am mai scris e că nu prea am avut despre ce să scriu postări individuale. Am vrut să scriu despre Copenhaga, dar mi-a pierit cheful după câteva zile și nici nu mi-a priit concediul ăsta, nu știu de ce, așa că am renunțat. 

Nici nu am mai terminat vreo carte, ca să pot vorbi despre ea. Am renunțat să citesc Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu la paginal 300, la începutul lunii, iar apoi nu am mai avut niciun chef să mă apuc de altceva. Neavând altceva mai bun de făcut, mi-am făcut abonament pe Netflix și o să îl păstrez, chiar îmi place. După ce m-am tot uitat pe acolo la ce filme și seriale au, am început să mă uit la un serial care se numește Good Witch, care îmi place foarte mult. Nu e nimic extrem de special, dar îmi place. Nu e chiar despre vrăjitoare, acțiunea are loc într-un orășel, iar personajele cu ceva daruri sunt Casey și fiica sa, Grace. Nu conține decât foarte puțină magie, dar îmi plac mult personajele și relațiile dintre ele. Am ajuns la sezonul doi. Și că tot vorbesc de seriale, am terminat sezonul trei din Lucifer, care în esență nu mi s-a părut cel mai bun sezon, dar a avut totuși câteva episoade foarte bune, mai ales ultimul. Vestea că Fox a anulat serialul m-a întristat, mai ales că cele două episoade bonus mi-au amintit de ce îmi place așa mult serialul ăsta. Dar azi dimineață am aflat că a fost preluat de Netflix și am fost extrem de încântată! Abia aștept să văd ce se va întâmpla în sezonul patru și sper să fie mai bun decât al treilea. 


Am citit în timpul ăsta volumele 4, 5 și 6 din manga Noragami via Google Play Books, aplicație pe care o folosesc pentru prima dată și care chiar cred că o să îmi placă. Le-am luat de aici, digital, pentru că era cea mai ieftină variantă și le-am citit pe tabletă. Mi-a plăcut experiența. Un minus ar fi faptul că nu pot cumpăra de pe Play Books de pe tableta cu IOS, dar pot trece peste asta. Am început apoi să citesc Good Omens de Neil Gaiman și Terry Pratchett, care a început foarte bine, chiar mi s-a părut amuzantă. E despre finalul lumii și cum un înger și un demon ar vrea să oprească Apocalipsa, dar a avut loc o încurcătură și nu mai pot găsi Antichristul. Deși a început bine, pe la jumătate eram plictisită de moarte și am renunțat, după ce am citit cum se termină pe wikipedia. Apar tot felul de personaje de care nu mi-a păsat deloc și și-a pierdut tot hazul. Iar acum iar nu știu ce să mai încep să citesc. Sunt tentată să continui să citesc Noragami, dar trebuie să mă abțin un timp, cum manga nu e cea mai ieftină chestie. Merită banii, dar nu vreau să cheltui prea mulți într-un timp foarte scurt. 


În timpul ăsta am mai văzut și câteva filme, nu prea multe. Am văzut I, Tonya, pentru că a fost festivalul de film la București, iar invitatul special era Sebastian Stan, care după film a răspuns la întrebări și chestii, a fost chiar fun. Și mi-a plăcut și filmul. Am mai văzut și Deadpool 2 la cinema și mi-a plăcut foarte mult, chiar mai mult decât primul. A fost amuzant, a avut și câteva momente mai serioase, dar nu prea multe, iar cel mai mult mi-au plăcut scenele de după film, au fost foarte foarte amuzante. Eu aș recomanda ambele filme. 

Zilele trecute am făcut câteva modificări pe blog, nimic semnificativ neapărat. Am decis că nu mai vreau să am pagini pe blog, în parte pentru că lene și pentru că nu mă mai vedeam actualizându-le vreodată. Mi-a trecut prin cap chiar să mă mai uit prin etichete, dar apoi mi-am dat seama că în prezent un pic peste 1200 de postări... și am renunțat la idee. Dacă vreodată voi avea prea mult timp și nimic de făcut poate mă voi ocupa de asta, poate. Cel mai probabil însă nu voi face asta, pentru că lene și pentru că prea multe postări. 

Și cred că asta ar fi tot. Ah, ba nu, mai e ceva. După mult timp de așteptat, a apărut la noi traducerea volumului patru din seria Cimitirul cărților uitate de Carlos Ruiz Zafon, adică am văzut cartea la Bookfest (nu am mai verificat să văd dacă e și pe alte site-uri) doar că... avea prețul de 90 de lei. Și oricât de mult îmi place Zafon, 90 de lei este prea mult pentru mine pentru o singură carte. Sunt sigură că probabil există o explicație a acestui preț, dar eu nu îmi permit să plătesc o asemenea sumă pentru o singură carte. Așa că acum aștept să apară online la un preț mai suportabil, sau să apară varianta tradusă în engleză. Am citit pe Goodreads că urmează să apară în septembrie. Voi vedea în timp care va fi varianta mai accesibilă pentru mine și o voi lua pe aceea. That was a bit dissapointing. 

Gata, cu asta mă opresc și vă mulțumesc dacă ați citit până la final.

May wrap-up

Nu mai știu cum să încep postările astea, mai ales că citesc din ce în ce mai puțin. În mai am terminat o singură carte și trei manga. După ce am tot vrut să citesc Noragami mult timp, mi-am dat seama că nu o să se ieftinească probabil niciodată prea mult, așa că mi-am luat primele trei volume, iar acum trebuie să văd cum fac să continui seria fără să exagerez. Anyway.

Cartea pe care am terminat-o a fost Împăratul ghețurilor de Ana-Maria Negrilă (3/5), care a fost cartea lunii mai pentru Blogosfera SF&F. Mi-a plăcut mai mult față de ultimele cărți citite pentru proiectul ăsta, dar nu al fel de reușită ca seria Stelarium. Bine, e și o reeditare a unei cărți apărute acum vreo zece ani, o fi și ăsta un motiv. Recomand în continuare seria Stelarium totuși și abia aștept volumul 3!

Cele trei volume de manga din poză le-am citit în două zile, and now I want more. Am văzut anime-ul acum ceva timp și de atunci tot am vrut să citesc manga ca să aflu și eu ce se mai întâmplă cu povestea. Nu știu exact câte volume de manga a adaptat anime-ul, așa că am luat-o cu începutul și îmi place foarte mult până acum. Îmi amintesc multe din ce se întâmplă în volumele astea ca fiind în anime, dar au fost și câteva diferențe între cele două. Și, cum ziceam, I want more, dar cum nu sunt ieftine probabil ar trebui să mai aștept un pic până să mai cumpăr. Am în plan să scriu despre seria asta o dată ce ajung la zi și au apărut până acum 18 volume.

Cam asta ar fi. Nu cred că voi citi prea mult anul ăsta, but oh well, asta e. 

"Împăratul ghețurilor" de Ana-Maria Negrilă

Am terminat cartea asta acum o săptămână și... tot am oareșce dificultăți în a scrie recenzia asta. Prin comparație cu cele două volume din seria Stelarium scrise de autoare, asta s-a dovedit a fi o dezamăgire. Dar este totuși o reeditare, deci cumva are o explicație dezamăgirea asta. Iar prin comparație cu ultimele cărți din cadrul acestui proiect, asta cred că este mult peste. Totuși, ea în sine mi s-a părut la final doar ok. Și de aceea nu prea știu ce să scriu despre ea. Dar să o iau cu începutul.

Acțiunea se petrece într-un viitor al Pământului, în care acesta a trecut printr-o nouă glaciațiune, iar personajul principal este pre-văzătoarea Sich. Ea este angajată, cumva, în lipsa unui cuvânt mai bun, să afle cine este pre-văzătorul care distruge clădiri ale orașului folosind niște vârtejuri. Și cam de aici începe întreaga poveste.

Am avut niște așteptări destul de mari, după ce am citit seria Stelarium, iar cartea asta nu le-a atins. Nu este o carte rea, doar că nu e nici genul de carte care mă așteptam să fie. În esență, povestea este destul de simplă: o avem pe Sich, care se ocupă de cazul ăsta al vârtejului, într-o societate din viitor.

Apoi cartea mai conține și flashbackuri din copilăria lui Sich, de unde aflăm cam cum a ajuns ea în situația actuală. Părțile alea mi-au plăcut la început, dar apoi au ajuns să mă scoată din povestea aproape de fiecare dată, cu câteva excepții. Nu aș putea spune de ce, nu cred că e nimic greșit cu părțile alea, cred că pur și simplu nu am fost eu mare fan al modului în care erau introduse între capitolele din prezent.

Ancheta în sine nu e cine știe ce chestie spectaculoasă, dar nici nu mă pot plânge prea tare. Singurul lucru care nu m-a încântat a fost că mi s-a părut destul de previzibilă toată chestia în ceea ce privește identitatea celui care crea vârtejurile. Cred că m-am prins pe undeva pe la jumătate cine este persoana, mi s-a părut extrem de evident. Au fost vreo două lucruri la care nu m-am așteptat, dar în mare da, m-am prins cine era responsabil de toată chestia.

Scria pe spatele cărții că are niște surprize pentru cei care au citit Stelarium și, da, sunt câteva referințe, a fost cumva interesant, dar în punctul ăla deja eram un pic plictisită de poveste. A avut câteva părți cartea asta care chiar m-au prins, dar cel mai des așteptam să se prindă și Sich de cine tot crea vârtejurile și cumva mă sâcâia că îi lua atât de mult. Îmi piere răbdarea când ceva e atât de evident pentru mine ca cititor, dar personajele se tot învârt în jurul misterului.

Ce mi se pare cel mai frustrant e că de fapt nu prea pot să spun că ar fi o carte rea, că nu cred că e, doar că am avut așteptări mari și am crezut că va fi la fel ca Stelarium, asta deși știam că e o reeditare.

Nu mai am alte lucruri de spus. A fost ok, nimic extraordinar, totuși o carte mai bună față de ultimele cărți din cadrul Bogosferei SF&F. Dar cred că nu o să mai citesc reeditări prea curând, din experiența proprie romanele mai recente au fost mai bune.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre această carte le găsiți pe blogurile: 
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan
Iulia Albota
Assassin CG

Avengers: Infinity War

Acum că am văzut filmul ăsta de două ori, pot în sfârșit să vorbesc despre el. Doar ca idee, l-am văzut prima dată în 3D, iar apoi m-am dus să îl văd și în Imax. Se vede mult mai bine în Imax după părerea mea. O parte din problemă s-ar putea să fi fost vina mea, că sunt mioapă și mi s-a părut că s-a văzut mult mai bine pe un ecran mai mare, mai ales la scenele mai întunecate. În fine, să revin la subiect.

Chiar nu am știut la ce să mă aștept de la filmul ăsta. Adică, știam că the big bad va fi Thanos și că filmul va include foarte mulți eroi, dar altfel chiar nu am avut idee la ce să mă aștept. Și trebuie să spun că m-a luat prin surprindere, mai ales spre final. O să încerc să nu dau spoilere, chit că sunt convinsă că va fi greu, se întâmplă atât de multe în filmul ăsta!

Deci, Thanos vrea să adune toate cele șase pietre și să ucidă practic jumătate din populația universului, așa cum spune chiar Gamora în trailer.

Acțiunea o ia din loc destul de repede, după ce îl vedem pe Thanos la începutul filmului, și lucrurile nu se liniștesc nicio clipă.

Ok, de acum încolo posibile spoilere, nu știu cum aș putea vorbi despre filmul ăsta fără. Scuze.

Ok, acțiunea se petrece pe mai multe planuri. Avem o echipă formată din Iron Man, Spiderman, Doctor Strange și o parte din Gardienii Galaxiei, o echipă formată din Thor, Rocket și Groot, iar ultima echipă este formată din Captain America, Black Widow, Hulk, War Machine, Falcon, Vision, Scarlet Witch și cei din Wakanda. Fiecare încearcă în felul său să îl oprească pe Thanos din a aduna toate cele șase pietre. Sper că nu am uitat să menționez vreun personaj.

Recunosc că cel mai mult mi-au plăcut părțile din film în care era prezent Spiderman și, da, sunt biased, pentru că e personajul meu preferat. Dar nu e nimic la filmul ăsta de care să mă pot plânge foarte tare. Bine, ar fi finalul, dar am depășit momentul, să zic așa. Nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului ca Marvel să facă ce a făcut în filmul ăsta, chit că sunt sigură că nu toate morțile vor fi permanente. Nu îmi pot închipui ce s-ar putea întâmpla în Avengers 4 ca să schimbe situația actuală, dar am încredere în ceea ce a spus Doctor Strange. Și abia aștept să văd filmul Captain Marvel. E un personaj pe care eu nu îl știu absolut deloc și tare sunt curioasă să aflu cine este acest personaj. Știu că filmul are loc în anii '90, but still.

So, yeah, mie mi-a plăcut per total și abia aștept să apară Avengers 4, chit că știu că mai durează un an până atunci. Între timp, Tumblr e locul unde tot găsesc tot felul de teorii, which is actually fun for me, mai ales că nu citesc benzile desenate și e interesant de aflat diverse lucruri, chit că e foarte posibil să nu aibă nicio legătură cu următorul film din seria Avengers.

Achiziții(53)

Anul ăsta nu am mai cumpărat chiar atât de multe cărți, cel puțin până acum. Bine, am avut o comandă mai mare de cărți pe Elefant, iar o parte din ea nu cred că o să mai vină, dar asta este. Nu am de gând să fac nimic în legătură cu asta. 


Pentru că încă mai fac parte din proiectul Blogosfera SF&F, am cumpărat Prea mulți zei pentru un deșert de Doina Roman și CHOICE de Livia Furia. Oameni și zei de Rodica Bretin s-a tot recomandat tot pentru acest proiect și am încercat-o și eu. Pe scurt, pentru că recenziile sunt mai lungi, nu mi-a plăcut niciuna din cele trei cărți.


Am mai cumpărat când căutam să adun de o comandă pe Librărie.net Rudolf de Habsburg de Jean des Cars, pe care oricum îl cumpăr când îl găsesc pe la reduceri. Am mai multe cărți ale lui în bibliotecă pe care încă nu le-am citit. Și am mai cumpărat tot atunci Cum să oprești timpul de Matt Haig, pentru că am mai citit de el Umanii care mi-a plăcut destul de mult.


Apoi de la Final Frontier am cumpărat doar Împăratul ghețurilor de Ana-Maria Negrilă și Arlequine de George Cornilă, pentru că erau noi și erau pe genurile pe care îmi place să le citesc. Pe Ana-Maria Negrilă am mai citit-o și mi-a plăcut. Celălalt autor e nou pentru mine și e proză scurtă, dar am înțeles că ar fi scrisă mișto. Voi vedea eu când o voi citi. 

Iar ultimele cărți sunt luate de pe Elefant. Mă rog aproape toate. Cu excepția cărții din dreapta.  


Am luat în sfârșit Bacalaureat de Ovidiu Eftimie, pentru că Arhanghelul Raul m-a distrat, deci o țin pentru când o să vreau să citesc ceva fun și simplu și scurt. Tăișul sabiei de Joe Abercrombie l-am luat pentru că tot auzisem de autor și am tot vrut să încerc, plus că era redusă la vreo 10 lei, măcar nu e regretul prea mare dacă o fi să nu îmi placă. Și Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu am cumpărat-o pentru că o să fie la Blogosfera SF&F. Am emoții, că are peste 1000 de pagini, dar am înțeles că ar fi realism magic, iar eu cu genul mă împac destul de bine. 

Astea-s toate cărțile pe care le-am adunat anul ăsta. De citit... nu prea am avut timp în ultima vreme, dar nu am ce să fac. Sper totuși ca după ce termin masterul să citesc mai mult.

April wrap-up

Nu am citit cine știe ce în aprilie, am terminat doar două cărți. Dar am zis totuși să scriu o postare din asta pentru aprilie. Deci:
  1. Warbreaker(Warbreaker #1) de Brandon Sanderson. Îmi place mult cum scrie Sanderson, îmi plac poveștile pe care le spune și mai ales îmi plac sistemele magice pe care le creează. Cartea asta nu m-a dezamăgit, conține tot ce m-aș fi așteptat să conțină o carte scrisă de el și chiar mai mult. Eu îl recomand pe autor și abia aștept să ajung la celelalte cărți ale lui pe care le am în bibliotecă. 5/5
  2. Noaptea Lemurienilor de Florin Giurcă. Asta a fost cartea lunii aprilie pentru Blogosfera SF&F. O carte de adăugat la un lung șir de dezamăgiri. E adevărat că a fost mai ok față de alte cărți citite în cadrul proiectului, dar... nu a fost o carte bună, din punctul meu de vedere. 2/5
Am început să citesc apoi volumul patru din seria Temeraire, Imperiul de fildeș de Naomi Novik. Au trecut vreo doi ani de când am citit volumul trei și nu prea mi-am amintit la început cine erau anumite personaje, dar acum că am ajuns la pagina 100 am început să îmi mai amintesc. Încep să îmi amintesc de ce îmi plăcea seria asta. Chiar sper să îmi placă cartea asta.

"Noaptea Lemurienilor" de Florin Giurcă

Recenzia conține câteva spoilere! Scuzați, dar nu mă pot abține. 

În ceea ce privește cartea asta nu mă pot plânge foarte tare. Până la urmă, a fost exact așa cum m-am așteptat să fie. Pe scurt: meh. 

Acțiunea se petrece la Focșani. În urma unui cutremur, se formează o fisură în pământ, iar apoi de acolo (cred) apar niște lemurieni, care mai răpesc sau mai ucid pe câte cineva. Au ei motivele lor, le aflăm și noi la un moment dat. Personajele care ajung să fie implicate în toate astea sunt: profesorul Adamescu și fiica lui, Angela, poștărița Iuliana, elevii Vivi și Maz. 

Nu pot să spun că ar fi neapărat o carte slabă, dar nici cine știe ce nu mi s-a părut a fi. De data asta, am judecat bine cartea înainte de a o citi. A fost ok, prin comparație cu ultimele câteva cărți din cadrul Blogosferei SF&F, dar nu aș fi pierdut mare lucru dacă nu aș fi citit-o.

Totuși, cartea asta are și niște lucruri care mi s-au părut chiar ok. Unul din ele ar fi stilul în care e scrisă, care din punctul meu de vedere de cititor amator a fost chiar ok. Ușor de citit și clar, să zic așa. Un alt lucru pozitiv a fost faptul că, spre deosebire de majoritatea cărților cu protagoniști adolescenți pe care le-am citit de-a lungul timpului, asta oferă niște explicații elegante apropo de părinții care nu sunt prin zonă. Cel puțin mie explicațiile alea mi s-au părut chiar ok, nu m-a râcâit pe creier că ăia fugeau de capul lor pe acolo, fără să primească măcar un telefon de la părinți. E adevărat că cei doi erau ultimul an de liceu, dar tot cred că i-ar fi căutat cineva până la urmă.

Un ultim lucru pozitiv pe care îl am de zis despre carte ar fi legat efectiv de societatea lemurienilor. A fost credibilă, să zic, chit că toată faza cu creatorul nu m-a dat pe spate, nu e nimic nou. Nu m-a deranjat nimic în mod expres în ceea ce privește modul în care autorul a construit personajele astea și lumea lor. Se trece destul de repede peste și e un pic superficial tratată toată chestia, dar prin comparație cu alte cărți... e ok. 

Sunt totuși destule lucruri care nu mi-au plăcut. Unul din ele ar fi că personajele mai sus menționate sunt stereotipuri, în cel mai bun caz. Iuliana e o tipă foarte bisericoasă, Maz și Vivi sunt adolescenții ăia rebeli, Angela e rockerița depresivă, iar Adamescu... e pur și simplu personaj de carton. Mai ales după ce ajunge în lumea lemurienilor nu mi s-a părut că ar mai avea reacțiile pe care eu cel puțin m-aș aștepta să le aibă cineva în situația lui. Acceptă totul destul de ușor, nu tu panică, nu tu întrebări, nu tu nimic. Mai apare și un ceva instalove acolo care să se adauge pe lista de plângeri, să zic așa.

Pe lângă povestea asta cu Adamescu și lemurienii, Maz și Vivi urmăresc separat firul unei anchete, sunt mai mulți morți care par să aibă legătură într-un fel sau altul cu ceea ce i se întâmplă lui Adamescu. Firul ăsta narativ, precum și cel al lui Adamescu și Angela cu tot cu lemurienii și povestea lor... se încheie brusc, fără prea multe surle și trâmbițe, asta deși până la momentul ăla a existat un oarecare sentiment de pericol care atârna deasupra capetelor tuturor acestor personaje. Dar nu, la final totul se termină frumos, în vreo trei pagini, sau cam așa, fără niciun fel de repercursiuni pentru vreunul din ei. Nu mai contează nici falia aia creată de cutremur, nici lemurienii, nici tot ceea ce îi urmărise pe Vivi și Maz. Brusc, nimeni nu mai poate fi acuzat de nimic, nimeni nu mai pune întrebări, în câteva luni se uită totul. Nici măcar vindecarea miraculoasă a lui Adamescu nu e pusă sub semnul întrebării. 

Sunt și câteva lucruri lăsate în aer, cum ar fi planul pe care lemurienii îl aveau cu Angela, că de Adamescu m-am prins de ce aveau nevoie, dar și tot ceea ce făcuseră lemurienii până atunci. Toată povestea cu ei vrând să își apere lumea e ok, dar ăștia patru scapă și nu îi mai caută nimeni după, să scape de ultimii martori sau ceva. Toată chestia e lăsată în aer, totul se termină cu bine. Și e păcat, chiar mi s-a părut că autorul a reușit să creeze atmosferă și să mă facă să îmi pese de cum vor scăpa personajele astea cu bine doar ca să o întoarcă brusc și să îi pună poveștii o fundă roz la final. Nu mă deranjează că totul se termină cu bine, dar se termină prea brusc cu bine fără ca nimeni să mai aibă vreo întrebare și fără alte repercursiuni pentru personajele astea. 

Ar fi putut fi ceva cartea asta, dar nu a fost, din păcate. 

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre această carte le găsiți pe blogurile: 
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan
Assassin CG

"Warbreaker(Warbreaker #1)" de Brandon Sanderson

După mult prea mult timp am citit o carte care chiar mi-a plăcut. Sanderson încă nu m-a dezamăgit și chiar sper să nu o facă prea curând. Mai am câteva cărți scrise de el în bibliotecă, la care sper să ajung relativ curând.

Asta este povestea a două surori, prințese, într-o lume în care magia se bazează pe ceea ce se numește breath. Orice om are această esență, să îi spun așa, doar că unii pot aduna mai multă, iar cu ajutorul ei să aducă obiecte la viață. Asta este povestea a două regate care sunt la un pas de război și a persoanelor care fie încearcă să încurajeze acest război, fie încearcă să îl opreacă.

Povestea este spusă din perspectiva câtorva personaje. Sunt cele două prințese, Siri - care este trimisă să fie soția regelui - și Vivenna - care o urmează în ideea de a încerca să amâne cât mai mult războiul. Apoi îl avem pe Lightsong, unul dintre cei considerați zei pentru că au revenit din morți, un zeu destul de leneș de altfel. Și îl mai urmărim pe Vasher, despre care nu voi spune nimic, deoarece povestea lui o aflăm mai spre finalul poveștii. Oricum, el este unul din personajele mele preferate din cartea asta.

Încep să îmi dau seama că nu prea știu cum să vorbesc despre cartea asta. În parte pentru că am citit-o în engleză și cred că dacă folosesc termenii din engleză o să sune ciudat, dar și pentru că... cred că am scris prea multe recenzii negative în ultima vreme.

Ok, povestea în sine nu este complicat de urmărit, avem un război și apoi comploturile din jurul acestui război, dar în sine povestea e simplă. Ceea ce mie mi-a menținut atenția în timp ce citeam au fost mai ales lumea creată de autor, acel sistem magic, cât și personajele. Acțiunea în sine se desfășoară destul de lent, dar nu m-a deranjat acest aspect. Ca și personaje, pe lângă Vasher, despre care chiar aș fi preferat să citesc mai mult, mi-a mai plăcut mult de Lightsong. Trecând peste faptul că multe din numele alese pentru zei mi s-au părut ușor ridicole pe alocuri, Lightsong e un personaj tare simpatic de urmărit. E un zeu leneș, care nu crede în propria religie, dar este de asemenea amuzant, are resurse nemărginite de umor. Nu m-am plictisit deloc citindu-i capitolele, chit că nu se întâmplă prea multe pentru el. Apoi mi-a plăcut mult de Siri, e genul ăla de personaj care ar face orice mai puțin ceea ce ar fi așteptat de la o prințesă și cumva mereu m-au atras perosnajele astea. Mi-a plăcut și evoluția ei pe parcursul cărții. La fel mi-a plăcut evoluția Vivennei, iar personajul ei nu a fost chiar preferatul meu la început. Dar până la final mi-am schimbat mult părerea în ceea ce o privește.

Aș vrea să pot vorbi despre final, dar nu o voi face, nu vreau să spun prea multe. Însă voi spune că are un twist la final la care eu nu m-aș fi așteptat absolut deloc. Leagă niște lucruri despre care s-a mai vorbit pe parcursul romanului într-un mod neașteptat. Pentru mine cel puțin. Mai avem parte și de alte răsturnări de situație pe parcursul romanului de altfel.

Nici nu mai știu ce să spun în afară de faptul că eu îl recomand pe Sanderson ca autor, se numără printre preferații mei. Cartea asta, din câte știu, nu a fost tradusă, dar au fost traduse cărți ale altor serii de către editura Trei și Paladin. Eu le citesc în engleză pentru că nu îmi sună la fel în română. Dar sunt biased, știu asta, pentru că eu așa l-am citit de la început pe Saderson și prefer să continui să îl citesc în engleză. 

Ready Player One

Chiar am fost entuziasmată pentru filmul ăsta, mai ales că am citit cartea, în 2016 conform recenziei de pe blog, și încă îmi amintesc anumite lucruri din ea. Nu aș fi crezut totuși că am citit-o cu atât de mult timp în urmă. Oricum, mi se părea a fi genul de carte care ar arăta foarte mișto ecranizată. Și... sunt dezamăgită de film. Și, nu, nu e doar pentru că a schimbat aproape tot ceea ce se petrece în carte, aș fi putut trece peste.

Nu îi mai fac rezumat, că nu am răbdate, plus că e aceeași premisă ca cea a cărții. Toată lumea caută un Easter Egg în lumea creată de Halliday, premiul fiind moștenirea lumii create de acestea, SISAO, a companiei lui practic. Iar personajul nostru principal este Wade Watts.

La final, filmul ăsta l-aș descrie folosind următorul cuvânt: rushed. Scuzați romgleza, nu mă pot abține. Are elemente care mi-au plăcut luate separat, dar per total mi s-a părut că s-au întâmplat prea multe într-un timp prea scurt. Mi s-a părut că nu am avut timp să cunosc personajele și să îmi pese de ele. Plus că până și în care toată chestia cu IOI care voiau să pună mâna pe premiu cu orice preț mi s-a părut un pic exagerată, că se ajunge la crimă, iar în film mi se pare că au insistat mult mai mult pe partea asta. Înțeleg că lumea în anul 2045 e cum e și că SISAO e huge and stuff, dar tot nu am putut să trec peste chestia cu o companie privată care ar ucide niște adolescenți pentru un premiu. Nu știu, sunt totuși lucruri care mi se pare mai greu de crezut, but maybe that's just me.

Filmul schimbă toate probele pentru găsirea celor trei chei, sper că nu mă înșală memoria. Înțeleg de ce au făcut-o, nu știu dacă ar fi fost foarte interesant de urmărit pe marele ecran probele așa cum sunt ele în carte. Totuși, mi s-au părut mult mai clever cele din carte. În film... Wade mi se pare că are foarte mult noroc, mai ales în ceea ce privește prima probă. Da, și în carte are o doză de noroc aici, dar parcă nu la fel de mult ca în film. Și așa mișto cum a arătat cursa de la început... am amețit destul de repede și m-a luat și durerea de cap. Scenele de acțiune din cartea asta m-au amețit de-a dreptul și mi s-a părut greu de urmărit cine ce face în anumite momente.

Dar au mai păstrat ceva din carte: acel insta-love dintre Parzival și Artemis, care m-a sâcâit la fel de mult și în carte. Știu că nu ăsta e cel mai important aspect al poveștii, dar nu suport când apar insta love stories în cărți.

Ce mi-a plăcut totuși a fost designul avatarurilor și a chestiilor din SISAO. Estetic, I liked those very much. Mai ales a lui Parzival, dar și a lui Artemis.

Bine, cum am zis, nu mi-a displăcut chiar totul. Cursa de la început mi-a plăcut într-o anumită măsură, minus durerea de cap, apoi mi-au plăcut totuși probele cu care au fost înlocuite cele din cărți. Nu voi da spoilere. A avut totuși un mesaj interesant, apropo de lumea reală, chit că am câteva probleme cu modul în care s-a terminat filmul ăsta. Decizia pe care a luat-o Wade cu privire la SISAO nu mi s-a părut tocmai fair play.

Deci, nu, nu mi-a plăcut filmul ăsta, în condițiile în care oricum nu m-aș putea numi neapărat fan al cărții. Dar carte, așa cum mi-o amintesc, mi s-a părut distractivă și mi-a plăcut să îl urmăresc pe Wade rezolvând puzzle-urile pe parcurs. Au fost și aspecte care nu mi-au plăcut la carte, cum am scris mai sus, dar per total catea mi-a plăcut mai mult decât filmul.

March wrap-up

Aveam de gând să scriu despre Final Frontier, care a avut loc între 24-25 martie, dar... cum a trecut mai mult de o săptămână de atunci am decis să renunț, oricum nu aveam chiar așa multe de zis. Totuși, mă bucur că măcar anul ăsta nu au existat paneluri în care autori/editori să se plângă de cât de crudă e soarta și cum lumea nu citește autori români. That was a plus. Asta și VR-ul, nu pot să nu menționez VR-ul.

Dar, anyway, ăsta este wrap-up-ul pentru luma martie, în care am terminat doar două cărți. De altfel, am o dizertație de scris, care îmi ia mai mult timp decât m-am așteptat. But I'm getting there. Oricum, în martie am citit următoarele:

  1. La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami. Prima carte a lui Murakami care m-a dezamăgit, bănuiesc că nu puteam evita asta. Nu am putut empatiza deloc cu personajul principal, care de altfel ia genul de decizii cu care nu am putut fi de acord. 1/5
  2. Oameni și zei(Protectorii #1) de Rodica Bretin. Și încă o dezamăgire când vine vorba de autori români. Nu mi-a plăcut mai nimic dintre noutățile apărute recent, încep să mă întreb dacă asta ar trebui să îmi spună ceva( sarcasm). Nu mi-a plăcut cartea asta, chit că e un pic mai ok față de altele pe care le-am citit, a avut câteva elemente care mi-au menținut atenția, dar per total tot mi se pare o carte slabă. 2/5

După toate dezamăgirile de care am avut parte am considerat că e un moment foarte oportun să mă reapuc de colecția completă cu Sherlock Holmes, de care nu m-am mai atins vreun an de zile. Cartea aia e imensă! Am terminat de citit colecția de povestiri The memoirs of Sherlock Holmes, iar la momentul în care scriu asta mai am de citit două dintre povestirile din colecția The return of Sherlock Holmes. După care o să mai am de citit alte două colecții de povestiri și o să pot să spun că am terminat cartea asta. Mai am de citit în jur de 360 de pagini din cartea asta. Dau note fiecărei povești individual pe Goodreads, mai actualizez recenzia de acolo în timp ce citesc.

Chiar vreau să termin Sherlock Holmes anul ăsta. Între timp, sper să reușesc să scriu despre filmul Ready player one, am multe gânduri în ceea ce privește acest film și nici nu pot spune că am fost neapărat mare fan al cărții. 

"Oameni și zei(Protectorii #1)" de Rodica Bretin

Cartea asta am tot văzut-o menționată atunci când s-au cerut recomandări pentru Blogosfera SF&F și chiar am avut oareșce speranțe. Ca și verdict final: nu e cea mai slabă carte pe care am citit-o vreodată, a mai avut și elemente care mi-au menținut atenția, dar cred că o să uit repede ce s-a întâmplat în ea. Explic imediat. 

Cartea asta este narată la persoana întâi de două personaje: Kayla - un om cu ceva puteri supranaturale - și Lorena - una dintre Cei Vechi, considerați zei de-a lungul timpului. Acțiunea se petrece în Canada, iar antagonistul este un  karghan, care înțeleg că sunt cei de care Cei Vechi apără omenirea, sau ceva de genul ăsta. 

Țin să menționez încă de acum un lucru: rezumatul de pe coperta patru este greșit. Se spune acolo că Kayla vede niște crime prin ochii asasinului, ceea ce este fals. Le vede prin ochii unora dintre victime, e primul lucru care se spune în cartea asta, iar apoi chiar ea îi spune acest detaliu unui alt personaj. 

Cartea asta, din punct de vedere al modului cum e scrisă, a imaginilor pe care le formează cel puțin în mintea mea ca cititor, mi-a amintit foarte mult de Suicide Squad, în sensul că am senzația că pe undeva s-au tăiat paragrafe și scene care ar fi explicat anumite chestii, sau ar fi făcut ca multe dintre cele care se petrec să fie mai fluide. Așa cum e, mi se pare o carte greu de urmărit. Primul lucru care m-a deranjat a fost faptul că mi-a fost foarte greu, pe tot parcursul romanului, să îmi dau seama unde se află personajele fizic. Gen sunt într-o clădire, afară, într-un birou? Nu se spune aproape niciodată clar unde se află personajele astea și chiar și dacă reușeam să ghicesc, poate, se sărea apoi la următoarea scenă și o luam de la capăt. Alt lucru frustrant pentru mine a fost că nu îmi puteam da seama de trecerea timpului, pentru că între două paragrafe de multe ori se săreau brusc câteva ore, fără niciun fel de avertisment sau un indiciu cât de mic. Personajul monologa ceva, iar apoi în paragraful imediat următor aflai, nu întotdeauna clar, că trecuseră ore sau zile de la evenimente anterioare. Why? Why do we need to make things so complicated? Și scriitura o ține așa tot romanul. De altfel, scriitura mi-a dat senzația că vrea să fie foarte... hmm, nu găsesc cuvântul potrivit, frumoasă poate? Adică, frazele sună foarte frumos, pe undeva după pagina o sută chiar m-am obișnuit și mi-a plăcut modul cum e scrisă într-o anumită măsură, dar frustrările mai sus menționate au rămas. Ah, și că tot ziceam de salturi, personajele astea par să ajungă instant dintr-un loc în altul, gen între două paragrafe, e greu de ținut pasul, cel puțin mie așa mi s-a părut.

Romanul ăsta m-a făcut să mă simt ca atunci când se mai întâmplă să mă plimb prin casă, fără ochelari, noaptea. Eu sunt mioapă, am peste minus cinci dioptrie, practic viața mea devine complicată fără ochelari. Dar într-o situație extremă, să zicem, mă pot descurca. Pot să îmi dau seama încotro ar trebui să mă îndrept, dar nu pot focaliza imaginea. Cam așa și cartea asta. Înțeleg, oarecum, unde vrea să ajungă, are imaginea de ansamblu, dar nu se focalizează fix pe lucrurile pe care eu voiam să le știu: cine sau ce sunt acești zei și karghani? Chiar Lorena zice la un moment dat că nu sunt zei. Pe undeva mi s-a părut că am găsit niște indicii, care mă fac să cred că sunt doar niște urmași ai unor civilizații diferite, dar nu am reușit să adun mai mult de atât.

Multe din explicații de altfel sunt inserate prin text, dar foarte subtil. Dacă erau mai subtile de atât, probabil mi-ar fi trecut direct peste cap. Ah, și pe lângă toate astea și faptul că e oricum dificil de urmărit care personaj are ce rol/abilități, unii dintre ei mai primesc și porecle. Din nou, de ce trebuie totul să fie atât de complicat? Recunosc că nu m-am prins de cum funcționează puterile acestor persoane, dacă sunt telepatice, sau cumva instictive sau altcumva, which really bothers me.

Dar nu e totul rău la cartea asta. După primele optzeci de pagini, aproximativ, a început să aibă un pic de momentum și să se întâmple chestii. Pe la pagina cincizeci mă gândisem să renunț, că era plină cartea de info dumping și scene greu de urmărit. Dar își mai revine un pic, o ia și plot-ul din loc, e chiar interesantă pe alocuri. Cred că m-am obișnuit și cu stilul pe undeva, că parcă nu mi s-a mai părut chiar așa enervant pe alocuri. Din când în când, reușește să creeze și ceva atmosferă, dar nu prea des. Totuși, la final m-am simțit un pic păcălită. Pentru că mult timp am avut senzația că scopul acestor personaje este de a ucide un karghan, iar apoi plotul face o chestie și brusc scopul e cu totul altul. Mă rog, e o trilogie, deci presupun că antagosnistul va fi același pe parcursul celor trei romane.

Chestia e că ni se spun foarte multe lucruri, dar ni se arată foarte puține și exact când pare că se ajunge într-un punct interesant se sare la următoarea scenă care nu mai are nicio lagătură cu precedenta și suntem lăsați în aer. Explicațiile le primim mai târziu, de obicei sub formă de monolog al unuia din cele două personaje narator. Ale căror voci sună identic, mai ales când monologhează. Tot am avut senzația că povestea ar fi trebuit de fapt să fie la persoana a treia. Personajele în sine sunt destul de unidimensionale, dar din fericire sunt desemnate de cele mai multe ori prin numele proprii, puteam urmări care ce face pe acolo, când nu erau desemnate prin cine știe ce porecle, caz în care mă simțeam complet pierdută. 

Totuși, ce mi s-a părut interesant a fost modul cum aceste personaje sunt introduse în istorie, practic se creează o istorie alternativă din care fac parte și ei. Mi-a plăcut partea asta din roman, cred că a fost reușită, chit că tot am problema locațiilor efective ale personajelor. În rest, nu mi s-a părut rea deloc ideea. Bine, nu mi-a plăcut că trecerea dintre prezent și trecut se făcea brusc, de la un paragraf la altul, fără niciun fel de pauză și apoi revenea în prezent în același fel. O pauză, un spațiu, ceva, cred că ar fi ajutat. 

Nu mi se pare a fi o carte memorabilă însă. Nu am citit din ea vreo două zile, din lispă de timp, și când am luat-o din nou am constatat că nu mai îmi aminteam mare lucru din ce se povestise la începutul cărții, eram pe la pagina cincizeci la momentul acela. I am not impressed. Mă întorc la colecția completă cu Sherlock Holmes, m-am plictisit să fiu dezamăgită.

Edit: Această carte a fost recenzată în cadrul proiectului Blogosfera SF&F în luna iulie. Mai multe păreri despre aceasta găsiți pe blogurile:
Assassin CG
Jurnalul unei cititoare
Iulia Albota
Nantan Lupan