Biblioteca mea(2018)

Mi-am propus să fac la începutul fiecărui an un bookshelf tour, mi se par fun de scris postările de genul, plus că mi se pare interesant de văzut cum s-a schimbat biblioteca mea de-a lungul timpului. Oricum, cel puțin o dată pe an îmi rearanjez cărțile, nu am crezut vreodată că voi face asta.

Așa arată biblioteca mea acum, am rearanjat cărțile de curând.
Să trec la ce e pe rafturi, dar nu voi scrie titlul fiecărei cărți, mi-ar lua prea mult. Am o listă cu toate cărțile din bibliotecă pe pagina asta.
Majoritatea cărților de pe raftul ăsta fie le-am citit, fie nu le-am terminat. Excepție face Patul lui Alienor de Mireille Calmel, pe care încă nu am citit-o. Nu am prea multe de zis depre cărțile aste, majoritatea mi s-au părut doar ok, nimic memoriabil.
Și mai multe lumânări, îmi place cum arată împreună.
De aici nu am citit cărțile scrise de Ayn Rand, Grotesc de Natsuo Kirino și nici cartea lui Coelho. Altfel, nici cărțile astea nu mi s-au părut prea memorabile.
Practic, eu tind să pun cărțile care nu mi-au plăcut sau nu m-au impresionat pe același raft, de obicei cele de sus, la care oricum mi-e mai greu să ajung, că sunt mai pitică de fel. Sau cele pe care deja le-am citit, dar nu știu unde altundeva să le pun.
Și am aici un glob, care nu se vede oarte bine, și un îngeraș pe care îl ador!

Următoarele trei rafturi conțin doar autori români. Nu ăsta a fost planul inițial, dar nu am vrut să rămân cu prea mult spațiu liber, încerc să nu mia cumpăr cărți. Nu știu dacă va și funcționa, dar chiar nu mai vreau să cumpăr multe cărți anul ăsta. Fingers crossed.
Aici am cărți de la Crux și de la Tritonic. Majoritatea le-am citit deja, și acum aștept să apară continuări la serii. Și am multe cărți scrise de Monica Ramirez, dintre care doar pe două nu le-am citit, dar ajung eu și la ele. Nu știu ce să mai zic, cred că am vorbit mult pe blog despre cărțile de pe raftul ăsta, mai ales despre anumite serii.
Cactusul ar trebui să stea pe birou, dar cumva tot ajungea pe jos, m-am gândit că poate e mai sigur în bibliotecă, și mai am un brăduț, pe care nu îl pun decât în perioada sărbătorilor.
Aici am diverse cărți, majoritatea sunt de la Herg Benet, am și un roman grafic, o antologie și două nuvele. Încă mai trebuie să ajung la două cărți ale Laviniei Călina, dar în rest fie le-am citit, fie am renunțat la ele. Nu prea am ce să zic despre cărțile astea. Au fost doar ok, majoritatea...
Și mai multe cărți scrise de autori români. Nu aș fi crezut că am adăugat despre ele, sunt diverse titluri, de la diverse edituri. Și mai am câteva cărți care conțin o singură povestire de la câțiva autori. Nu le-am citit pe toate. Iar în dreapta e un album foto la care nu pot renunța.
Ok, pe raftul ăsta am mai multe serii, sau doar prime volume din serii. Mă deranjează destul de mult faptul că pentru cărțile lui Tess Gerritsen, care sunt parte din aceeași serie, volumul 1 și 6 sunt înalte și cartonate, iar celelalte sunt paperback. Aș vrea să le pun unele lângă altele, dar atunci mi se pare că ar arăta aiurea, așa că m-am mulțumit să le pun pe același raft. Am avut o fază în care citeam cărți cu vampiri, între timp mi-a trecut. Sunt și trei cărți scrise de autori nordici, pe care nu am reușit să îi citesc niciodată, nu știu de ce, și ale cărți pe care nu am știut unde altundeva să le pun. Ah, și o carte de limba japoneză, chit că acum știu că nu voi avea niciodată răbdare să învăț alfabetul. Dar nu pot renunța la ea.
Așa, pe primul raft sunt mai ales serii publicate de editura Nemira. Am Peter V. Brett, două antologii colective cu autori români, două cărți de Ernest Cline, Arthur C. Clarke. Și se pare că am mințit, nu sunt toți autorii români la un loc, mai sunt și pe raftul ăsta. Am vrut să pun toate cărțile Nemira pe același raft, cred că arată și mai drăguț așa. Anyway, tot aici e și seria Temeraire scrisă de Naomi Novik, primele cinci volume, câte s-au tradus la Nemira și apoi, pentru că mai aveam loc, am adăugat alte câteva cărți, printre care Anihilare de Jeff Vandermeer, Eroul evurilor de Brandon Sanderson.
Pe al doilea raft sunt majoritatea cărți care nu fac parte din serii. În principiu, am vrut să se potriveastă ca și înălțime, și nu mi-a ieșit, două cărți sunt un pic mai înalte, dar asta e, trec peste. Sunt destul de aleator așezate pe raftul ăsta, altfel. Cam asta pățesc când nu mai știu cum să le pun și îmi rămân spații goale.
Decorațiunea mea preferată de aici este tramvaiul de pe primul raft, pe care îl am din Lisabona, oraș pe care mai vreau să îl vizitez o dată, mi-a rămas sufletul un pic pe acolo.
Aici pe raftul din dreapta am multe cărți scrise de Guillaume Musso, care într-un timp se număra printre autorii mei preferați. Încă nu am citit Central Park, dar nu mai am cine știe ce așteptări. Mai am două cărți de Andrew Nicoll, și știu că mai are o carte, dar încă nu am reușit să o cumpăr. Aici sunt multe cărți de la All, plus două cărți de Eric-Emmanuel Schimdt, care nu prea mi-au plăcut.
Iar pe cel din stânga sunt câteva cărți pe care nu am mai avut unde să le pun.
Ăsta e raftul care conține unele din seriile și autorii mei preferați. Am Tolkien, încă trebuie să ajung la Copiii lui Hurin, seria Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel și toate cărțile lui Zafon care au fost traduse la noi. Am lăsat un spațiu gol pentru când voi găsi traducerea volumului patru din Cimitirul cărților uitate fie în engleză, fie în română. L-am văzut în Lisabona și în Barcelona și sunt încă tristă că nu știu niciuna din cele două limbi și nu îl pot citi așa.
Tot aici mai am Mesagerul de Markus Zusak, care mi-a plăcut foarte mult.
Ăsta va deveni la un moment dat raftul lui Murakami, dar încă nu am toate cărțile lui. Mai sunt aici Mic dejun la Tiffany și O mie nouă sute optezi și patru, și patru cărți de Agatha Christie. Plus gheișa pe care încă o ador.
Aici am sunt mai ales cărți istorice, multe scrise de Jean des Cars pentru că fac colecție, Serlock Holmes e aici din cauza înălțimii, și mai am The count of monte Cristo și o carte de Rudyard Kipling, Kim. În față sunt Kindle-ul și deasupra ochelarii de soare.
Cărțile de pe raftul ăsta sunt toate fantasy. The night circus se numără printre cărțile mele preferate, apoi am câteva cărți ale lui Neil Gaiman, am Neverwhere în două ediții diferite dintr-o pură greșeală, și mai am Good Omens. Apoi am mai multe cărți scrise de Brandon Sanderson și îmi place mult cum arată unele lângă altele, edițiile astea din UK mi se par că arată drăguț. Și mai am The name of the wind și Jonathan Strange & Mr. Norell, la care sper să ajung curând.
Iar ăsta e ultimul raft. Am seria A song of ice and fire, trei cărți de care am auzit numai de bine, mai ales despre A little life și Me before you de Jojo Moyes. Am și volumul doi, dar momentan îl citește mama.

Asta a fost. Știu că nu am scris foarte multe, sper că v-a plăcut și vouă postarea asta :)

Comentarii