April wrap-up

Nu am citit cine știe ce în aprilie, am terminat doar două cărți. Dar am zis totuși să scriu o postare din asta pentru aprilie. Deci:
  1. Warbreaker(Warbreaker #1) de Brandon Sanderson. Îmi place mult cum scrie Sanderson, îmi plac poveștile pe care le spune și mai ales îmi plac sistemele magice pe care le creează. Cartea asta nu m-a dezamăgit, conține tot ce m-aș fi așteptat să conțină o carte scrisă de el și chiar mai mult. Eu îl recomand pe autor și abia aștept să ajung la celelalte cărți ale lui pe care le am în bibliotecă. 5/5
  2. Noaptea Lemurienilor de Florin Giurcă. Asta a fost cartea lunii aprilie pentru Blogosfera SF&F. O carte de adăugat la un lung șir de dezamăgiri. E adevărat că a fost mai ok față de alte cărți citite în cadrul proiectului, dar... nu a fost o carte bună, din punctul meu de vedere. 2/5
Am început să citesc apoi volumul patru din seria Temeraire, Imperiul de fildeș de Naomi Novik. Au trecut vreo doi ani de când am citit volumul trei și nu prea mi-am amintit la început cine erau anumite personaje, dar acum că am ajuns la pagina 100 am început să îmi mai amintesc. Încep să îmi amintesc de ce îmi plăcea seria asta. Chiar sper să îmi placă cartea asta.

"Noaptea Lemurienilor" de Florin Giurcă

Recenzia conține câteva spoilere! Scuzați, dar nu mă pot abține. 

În ceea ce privește cartea asta nu mă pot plânge foarte tare. Până la urmă, a fost exact așa cum m-am așteptat să fie. Pe scurt: meh. 

Acțiunea se petrece la Focșani. În urma unui cutremur, se formează o fisură în pământ, iar apoi de acolo (cred) apar niște lemurieni, care mai răpesc sau mai ucid pe câte cineva. Au ei motivele lor, le aflăm și noi la un moment dat. Personajele care ajung să fie implicate în toate astea sunt: profesorul Adamescu și fiica lui, Angela, poștărița Iuliana, elevii Vivi și Maz. 

Nu pot să spun că ar fi neapărat o carte slabă, dar nici cine știe ce nu mi s-a părut a fi. De data asta, am judecat bine cartea înainte de a o citi. A fost ok, prin comparație cu ultimele câteva cărți din cadrul Blogosferei SF&F, dar nu aș fi pierdut mare lucru dacă nu aș fi citit-o.

Totuși, cartea asta are și niște lucruri care mi s-au părut chiar ok. Unul din ele ar fi stilul în care e scrisă, care din punctul meu de vedere de cititor amator a fost chiar ok. Ușor de citit și clar, să zic așa. Un alt lucru pozitiv a fost faptul că, spre deosebire de majoritatea cărților cu protagoniști adolescenți pe care le-am citit de-a lungul timpului, asta oferă niște explicații elegante apropo de părinții care nu sunt prin zonă. Cel puțin mie explicațiile alea mi s-au părut chiar ok, nu m-a râcâit pe creier că ăia fugeau de capul lor pe acolo, fără să primească măcar un telefon de la părinți. E adevărat că cei doi erau ultimul an de liceu, dar tot cred că i-ar fi căutat cineva până la urmă.

Un ultim lucru pozitiv pe care îl am de zis despre carte ar fi legat efectiv de societatea lemurienilor. A fost credibilă, să zic, chit că toată faza cu creatorul nu m-a dat pe spate, nu e nimic nou. Nu m-a deranjat nimic în mod expres în ceea ce privește modul în care autorul a construit personajele astea și lumea lor. Se trece destul de repede peste și e un pic superficial tratată toată chestia, dar prin comparație cu alte cărți... e ok. 

Sunt totuși destule lucruri care nu mi-au plăcut. Unul din ele ar fi că personajele mai sus menționate sunt stereotipuri, în cel mai bun caz. Iuliana e o tipă foarte bisericoasă, Maz și Vivi sunt adolescenții ăia rebeli, Angela e rockerița depresivă, iar Adamescu... e pur și simplu personaj de carton. Mai ales după ce ajunge în lumea lemurienilor nu mi s-a părut că ar mai avea reacțiile pe care eu cel puțin m-aș aștepta să le aibă cineva în situația lui. Acceptă totul destul de ușor, nu tu panică, nu tu întrebări, nu tu nimic. Mai apare și un ceva instalove acolo care să se adauge pe lista de plângeri, să zic așa.

Pe lângă povestea asta cu Adamescu și lemurienii, Maz și Vivi urmăresc separat firul unei anchete, sunt mai mulți morți care par să aibă legătură într-un fel sau altul cu ceea ce i se întâmplă lui Adamescu. Firul ăsta narativ, precum și cel al lui Adamescu și Angela cu tot cu lemurienii și povestea lor... se încheie brusc, fără prea multe surle și trâmbițe, asta deși până la momentul ăla a existat un oarecare sentiment de pericol care atârna deasupra capetelor tuturor acestor personaje. Dar nu, la final totul se termină frumos, în vreo trei pagini, sau cam așa, fără niciun fel de repercursiuni pentru vreunul din ei. Nu mai contează nici falia aia creată de cutremur, nici lemurienii, nici tot ceea ce îi urmărise pe Vivi și Maz. Brusc, nimeni nu mai poate fi acuzat de nimic, nimeni nu mai pune întrebări, în câteva luni se uită totul. Nici măcar vindecarea miraculoasă a lui Adamescu nu e pusă sub semnul întrebării. 

Sunt și câteva lucruri lăsate în aer, cum ar fi planul pe care lemurienii îl aveau cu Angela, că de Adamescu m-am prins de ce aveau nevoie, dar și tot ceea ce făcuseră lemurienii până atunci. Toată povestea cu ei vrând să își apere lumea e ok, dar ăștia patru scapă și nu îi mai caută nimeni după, să scape de ultimii martori sau ceva. Toată chestia e lăsată în aer, totul se termină cu bine. Și e păcat, chiar mi s-a părut că autorul a reușit să creeze atmosferă și să mă facă să îmi pese de cum vor scăpa personajele astea cu bine doar ca să o întoarcă brusc și să îi pună poveștii o fundă roz la final. Nu mă deranjează că totul se termină cu bine, dar se termină prea brusc cu bine fără ca nimeni să mai aibă vreo întrebare și fără alte repercursiuni pentru personajele astea. 

Ar fi putut fi ceva cartea asta, dar nu a fost, din păcate. 

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre această carte le găsiți pe blogurile: 
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan
Assassin CG

"Warbreaker(Warbreaker #1)" de Brandon Sanderson

După mult prea mult timp am citit o carte care chiar mi-a plăcut. Sanderson încă nu m-a dezamăgit și chiar sper să nu o facă prea curând. Mai am câteva cărți scrise de el în bibliotecă, la care sper să ajung relativ curând.

Asta este povestea a două surori, prințese, într-o lume în care magia se bazează pe ceea ce se numește breath. Orice om are această esență, să îi spun așa, doar că unii pot aduna mai multă, iar cu ajutorul ei să aducă obiecte la viață. Asta este povestea a două regate care sunt la un pas de război și a persoanelor care fie încearcă să încurajeze acest război, fie încearcă să îl opreacă.

Povestea este spusă din perspectiva câtorva personaje. Sunt cele două prințese, Siri - care este trimisă să fie soția regelui - și Vivenna - care o urmează în ideea de a încerca să amâne cât mai mult războiul. Apoi îl avem pe Lightsong, unul dintre cei considerați zei pentru că au revenit din morți, un zeu destul de leneș de altfel. Și îl mai urmărim pe Vasher, despre care nu voi spune nimic, deoarece povestea lui o aflăm mai spre finalul poveștii. Oricum, el este unul din personajele mele preferate din cartea asta.

Încep să îmi dau seama că nu prea știu cum să vorbesc despre cartea asta. În parte pentru că am citit-o în engleză și cred că dacă folosesc termenii din engleză o să sune ciudat, dar și pentru că... cred că am scris prea multe recenzii negative în ultima vreme.

Ok, povestea în sine nu este complicat de urmărit, avem un război și apoi comploturile din jurul acestui război, dar în sine povestea e simplă. Ceea ce mie mi-a menținut atenția în timp ce citeam au fost mai ales lumea creată de autor, acel sistem magic, cât și personajele. Acțiunea în sine se desfășoară destul de lent, dar nu m-a deranjat acest aspect. Ca și personaje, pe lângă Vasher, despre care chiar aș fi preferat să citesc mai mult, mi-a mai plăcut mult de Lightsong. Trecând peste faptul că multe din numele alese pentru zei mi s-au părut ușor ridicole pe alocuri, Lightsong e un personaj tare simpatic de urmărit. E un zeu leneș, care nu crede în propria religie, dar este de asemenea amuzant, are resurse nemărginite de umor. Nu m-am plictisit deloc citindu-i capitolele, chit că nu se întâmplă prea multe pentru el. Apoi mi-a plăcut mult de Siri, e genul ăla de personaj care ar face orice mai puțin ceea ce ar fi așteptat de la o prințesă și cumva mereu m-au atras perosnajele astea. Mi-a plăcut și evoluția ei pe parcursul cărții. La fel mi-a plăcut evoluția Vivennei, iar personajul ei nu a fost chiar preferatul meu la început. Dar până la final mi-am schimbat mult părerea în ceea ce o privește.

Aș vrea să pot vorbi despre final, dar nu o voi face, nu vreau să spun prea multe. Însă voi spune că are un twist la final la care eu nu m-aș fi așteptat absolut deloc. Leagă niște lucruri despre care s-a mai vorbit pe parcursul romanului într-un mod neașteptat. Pentru mine cel puțin. Mai avem parte și de alte răsturnări de situație pe parcursul romanului de altfel.

Nici nu mai știu ce să spun în afară de faptul că eu îl recomand pe Sanderson ca autor, se numără printre preferații mei. Cartea asta, din câte știu, nu a fost tradusă, dar au fost traduse cărți ale altor serii de către editura Trei și Paladin. Eu le citesc în engleză pentru că nu îmi sună la fel în română. Dar sunt biased, știu asta, pentru că eu așa l-am citit de la început pe Saderson și prefer să continui să îl citesc în engleză. 

Ready Player One

Chiar am fost entuziasmată pentru filmul ăsta, mai ales că am citit cartea, în 2016 conform recenziei de pe blog, și încă îmi amintesc anumite lucruri din ea. Nu aș fi crezut totuși că am citit-o cu atât de mult timp în urmă. Oricum, mi se părea a fi genul de carte care ar arăta foarte mișto ecranizată. Și... sunt dezamăgită de film. Și, nu, nu e doar pentru că a schimbat aproape tot ceea ce se petrece în carte, aș fi putut trece peste.

Nu îi mai fac rezumat, că nu am răbdate, plus că e aceeași premisă ca cea a cărții. Toată lumea caută un Easter Egg în lumea creată de Halliday, premiul fiind moștenirea lumii create de acestea, SISAO, a companiei lui practic. Iar personajul nostru principal este Wade Watts.

La final, filmul ăsta l-aș descrie folosind următorul cuvânt: rushed. Scuzați romgleza, nu mă pot abține. Are elemente care mi-au plăcut luate separat, dar per total mi s-a părut că s-au întâmplat prea multe într-un timp prea scurt. Mi s-a părut că nu am avut timp să cunosc personajele și să îmi pese de ele. Plus că până și în care toată chestia cu IOI care voiau să pună mâna pe premiu cu orice preț mi s-a părut un pic exagerată, că se ajunge la crimă, iar în film mi se pare că au insistat mult mai mult pe partea asta. Înțeleg că lumea în anul 2045 e cum e și că SISAO e huge and stuff, dar tot nu am putut să trec peste chestia cu o companie privată care ar ucide niște adolescenți pentru un premiu. Nu știu, sunt totuși lucruri care mi se pare mai greu de crezut, but maybe that's just me.

Filmul schimbă toate probele pentru găsirea celor trei chei, sper că nu mă înșală memoria. Înțeleg de ce au făcut-o, nu știu dacă ar fi fost foarte interesant de urmărit pe marele ecran probele așa cum sunt ele în carte. Totuși, mi s-au părut mult mai clever cele din carte. În film... Wade mi se pare că are foarte mult noroc, mai ales în ceea ce privește prima probă. Da, și în carte are o doză de noroc aici, dar parcă nu la fel de mult ca în film. Și așa mișto cum a arătat cursa de la început... am amețit destul de repede și m-a luat și durerea de cap. Scenele de acțiune din cartea asta m-au amețit de-a dreptul și mi s-a părut greu de urmărit cine ce face în anumite momente.

Dar au mai păstrat ceva din carte: acel insta-love dintre Parzival și Artemis, care m-a sâcâit la fel de mult și în carte. Știu că nu ăsta e cel mai important aspect al poveștii, dar nu suport când apar insta love stories în cărți.

Ce mi-a plăcut totuși a fost designul avatarurilor și a chestiilor din SISAO. Estetic, I liked those very much. Mai ales a lui Parzival, dar și a lui Artemis.

Bine, cum am zis, nu mi-a displăcut chiar totul. Cursa de la început mi-a plăcut într-o anumită măsură, minus durerea de cap, apoi mi-au plăcut totuși probele cu care au fost înlocuite cele din cărți. Nu voi da spoilere. A avut totuși un mesaj interesant, apropo de lumea reală, chit că am câteva probleme cu modul în care s-a terminat filmul ăsta. Decizia pe care a luat-o Wade cu privire la SISAO nu mi s-a părut tocmai fair play.

Deci, nu, nu mi-a plăcut filmul ăsta, în condițiile în care oricum nu m-aș putea numi neapărat fan al cărții. Dar carte, așa cum mi-o amintesc, mi s-a părut distractivă și mi-a plăcut să îl urmăresc pe Wade rezolvând puzzle-urile pe parcurs. Au fost și aspecte care nu mi-au plăcut la carte, cum am scris mai sus, dar per total catea mi-a plăcut mai mult decât filmul.

March wrap-up

Aveam de gând să scriu despre Final Frontier, care a avut loc între 24-25 martie, dar... cum a trecut mai mult de o săptămână de atunci am decis să renunț, oricum nu aveam chiar așa multe de zis. Totuși, mă bucur că măcar anul ăsta nu au existat paneluri în care autori/editori să se plângă de cât de crudă e soarta și cum lumea nu citește autori români. That was a plus. Asta și VR-ul, nu pot să nu menționez VR-ul.

Dar, anyway, ăsta este wrap-up-ul pentru luma martie, în care am terminat doar două cărți. De altfel, am o dizertație de scris, care îmi ia mai mult timp decât m-am așteptat. But I'm getting there. Oricum, în martie am citit următoarele:

  1. La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami. Prima carte a lui Murakami care m-a dezamăgit, bănuiesc că nu puteam evita asta. Nu am putut empatiza deloc cu personajul principal, care de altfel ia genul de decizii cu care nu am putut fi de acord. 1/5
  2. Oameni și zei(Protectorii #1) de Rodica Bretin. Și încă o dezamăgire când vine vorba de autori români. Nu mi-a plăcut mai nimic dintre noutățile apărute recent, încep să mă întreb dacă asta ar trebui să îmi spună ceva( sarcasm). Nu mi-a plăcut cartea asta, chit că e un pic mai ok față de altele pe care le-am citit, a avut câteva elemente care mi-au menținut atenția, dar per total tot mi se pare o carte slabă. 2/5

După toate dezamăgirile de care am avut parte am considerat că e un moment foarte oportun să mă reapuc de colecția completă cu Sherlock Holmes, de care nu m-am mai atins vreun an de zile. Cartea aia e imensă! Am terminat de citit colecția de povestiri The memoirs of Sherlock Holmes, iar la momentul în care scriu asta mai am de citit două dintre povestirile din colecția The return of Sherlock Holmes. După care o să mai am de citit alte două colecții de povestiri și o să pot să spun că am terminat cartea asta. Mai am de citit în jur de 360 de pagini din cartea asta. Dau note fiecărei povești individual pe Goodreads, mai actualizez recenzia de acolo în timp ce citesc.

Chiar vreau să termin Sherlock Holmes anul ăsta. Între timp, sper să reușesc să scriu despre filmul Ready player one, am multe gânduri în ceea ce privește acest film și nici nu pot spune că am fost neapărat mare fan al cărții.