"Warbreaker(Warbreaker #1)" de Brandon Sanderson

După mult prea mult timp am citit o carte care chiar mi-a plăcut. Sanderson încă nu m-a dezamăgit și chiar sper să nu o facă prea curând. Mai am câteva cărți scrise de el în bibliotecă, la care sper să ajung relativ curând.

Asta este povestea a două surori, prințese, într-o lume în care magia se bazează pe ceea ce se numește breath. Orice om are această esență, să îi spun așa, doar că unii pot aduna mai multă, iar cu ajutorul ei să aducă obiecte la viață. Asta este povestea a două regate care sunt la un pas de război și a persoanelor care fie încearcă să încurajeze acest război, fie încearcă să îl opreacă.

Povestea este spusă din perspectiva câtorva personaje. Sunt cele două prințese, Siri - care este trimisă să fie soția regelui - și Vivenna - care o urmează în ideea de a încerca să amâne cât mai mult războiul. Apoi îl avem pe Lightsong, unul dintre cei considerați zei pentru că au revenit din morți, un zeu destul de leneș de altfel. Și îl mai urmărim pe Vasher, despre care nu voi spune nimic, deoarece povestea lui o aflăm mai spre finalul poveștii. Oricum, el este unul din personajele mele preferate din cartea asta.

Încep să îmi dau seama că nu prea știu cum să vorbesc despre cartea asta. În parte pentru că am citit-o în engleză și cred că dacă folosesc termenii din engleză o să sune ciudat, dar și pentru că... cred că am scris prea multe recenzii negative în ultima vreme.

Ok, povestea în sine nu este complicat de urmărit, avem un război și apoi comploturile din jurul acestui război, dar în sine povestea e simplă. Ceea ce mie mi-a menținut atenția în timp ce citeam au fost mai ales lumea creată de autor, acel sistem magic, cât și personajele. Acțiunea în sine se desfășoară destul de lent, dar nu m-a deranjat acest aspect. Ca și personaje, pe lângă Vasher, despre care chiar aș fi preferat să citesc mai mult, mi-a mai plăcut mult de Lightsong. Trecând peste faptul că multe din numele alese pentru zei mi s-au părut ușor ridicole pe alocuri, Lightsong e un personaj tare simpatic de urmărit. E un zeu leneș, care nu crede în propria religie, dar este de asemenea amuzant, are resurse nemărginite de umor. Nu m-am plictisit deloc citindu-i capitolele, chit că nu se întâmplă prea multe pentru el. Apoi mi-a plăcut mult de Siri, e genul ăla de personaj care ar face orice mai puțin ceea ce ar fi așteptat de la o prințesă și cumva mereu m-au atras perosnajele astea. Mi-a plăcut și evoluția ei pe parcursul cărții. La fel mi-a plăcut evoluția Vivennei, iar personajul ei nu a fost chiar preferatul meu la început. Dar până la final mi-am schimbat mult părerea în ceea ce o privește.

Aș vrea să pot vorbi despre final, dar nu o voi face, nu vreau să spun prea multe. Însă voi spune că are un twist la final la care eu nu m-aș fi așteptat absolut deloc. Leagă niște lucruri despre care s-a mai vorbit pe parcursul romanului într-un mod neașteptat. Pentru mine cel puțin. Mai avem parte și de alte răsturnări de situație pe parcursul romanului de altfel.

Nici nu mai știu ce să spun în afară de faptul că eu îl recomand pe Sanderson ca autor, se numără printre preferații mei. Cartea asta, din câte știu, nu a fost tradusă, dar au fost traduse cărți ale altor serii de către editura Trei și Paladin. Eu le citesc în engleză pentru că nu îmi sună la fel în română. Dar sunt biased, știu asta, pentru că eu așa l-am citit de la început pe Saderson și prefer să continui să îl citesc în engleză. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu